Ministrul Muncii, Mihai Seitan, a demis-o, vineri, pe Loredana Manolache, consilierul sau personal, pentru ca a exprimat public "pareri personale", care nu reprezentau punctul de vedere al institutiei, dupa ce aceasta a afirmat ca seful sau nu stia despre anuntul presedintelui Basescu privind reducerea pensiilor, relateaza Mediafax.

"Consilierul personal al ministrului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Loredana Manolache, a fost demis pentru exprimarea publica a unor pareri personale care nu reprezentau punctele de vedere ale institutiei", se arata intr-un comunicat de presa.

Loredana Manolache a declarat joi, pentru Gandul, ca ministrul Muncii, Mihai Seitan, nu stia despre anuntul lui Basescu privind reducerea cu 15 la suta a pensiilor, precizand ca in discutiile cu FMI la care a participat si Seitan "nu a fost deloc vorba de asa ceva".

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca, dupa negocierile cu FMI, pensiile si ajutoarele de somaj vor scadea cu 15%, fondul de salarii pentru tot aparatul bugetar cu 25% si vor fi reduse "masiv" subventiile, banii urmand sa fie alocati "catre cei care au nevoie de sprijin financiar".