Cezar Bivolaru era una dintre persoanele cu care ar fi avut interdictie senatorul Catalin Voicu sa ia legatura dupa ce a aflat de la procurorii anticoruptie ca s-a inceput urmarirea penala impotriva sa.
La DNA s-a prezentat luni dimineata si presedintele Senatului, Mircea Geoana, pentru a fi audiat in calitate de martor in acelasi dosar. "Am raspuns solicitarii domnilor procurori in calitate de martor, am venit fara avocat si am avut o discutie foarte succinta, in care am declarat chestiunile legate de intrebarile care mi-au fost aduse. Continutul discutiilor este confidential", a spus Geoana la iesirea din sediul DNA. Audierile au durat aproximativ o ora.


















