In Romania va fi zi de doliu national duminica, 18 aprilie - ziua in care, in Polonia, vor fi inhumate victimele accidentului aviatic de sambata trecuta, de la Smolensk, in care si-a pierdut viata presedintele polonez, Lech Kaczynschi, alaturi de alte 95 de persoane, anunta Agerpres, citand surse guvernamentale.

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax ca decizia a fost luata in sedinta de miercuri a Executivului.

In tara noastra a fost decretat, ultima data, doliu national pe data de 3 august 2007, cand au avut loc funeraliile Patriarhului Teoctist.

Cateva organizatii civice si sindicale au facut apel, luni, la presedintele Traian Basescu si la premierul Emil Boc ca ziua in care vor avea loc funeraliile presedintelui Poloniei, Lech Kaczynski, sa fie declarata zi de doliu national a Romaniei, in memoria victimelor de la Katin din 1940 si a victimelor catastrofei aeriene de sambata, de la Smolensk.

Mai multe tari europene au decretat, saptamana aceasta, una sau mai multe zile de doliu national, in memoria victimelor catastrofei aeriene de sambata. Victimele accidentului aviatic se deplasau la Katin, pentru a participa la festivitatile de comemorare a 70 de ani de la masacrarea a peste 20.000 de ofiteri, politisti si civili polonezi, ucisi in 1940 de NKVD, politia politica sovietica.