Romania va negocia cu Uniunea Europeana o derogare de la regula potrivit careia cetatenii moldoveni care solicita o viza de intrare pe teritoriul romanesc trebuie sa faca dovada ca detin in cont suma de 500 euro si ca se pot astfel intretine pe durata calatoriei, a declarat miercuri la Chisinau premierul Emil Boc, citat de Mediafax.

"Vom incerca sa negociem punctual cu Uniunea Europeana. Demersul nu va fi unul foarte usor, dar vom incerca", a raspus Boc curiozitatii jurnalistilor de a sti daca Romania va elimina aceasta conditie impusa cetatenilor moldoveni.

Pentru a obtine o viza de calatorie in Romania, stat membru al Uniunii Europene, cetatenii moldoveni trebuie sa demonstreze ca detin mijloace de intretinere in cuantum de 50 de euro pe zi pentru intreaga perioada a sederii, dar nu mai putin de 500 de euro sau echivalentul acestei sume in valuta convertibila. Este o dispozitie a UE aplicata de Ambasada Romaniei la Chisinau incepand cu iunie 2009.

Premierul Boc s-a aflat miercuri la Chisinau unde a inmanat, alaturi de omologul sau moldovean Vlad Filat, primele permise de mic trafic la forntiera. In acest context, el a reamintit ca din 30 iunie vor fi operationale consulatele de la Cahul si Balti, care vor ridica presiunea de pe consulatul din Chisinau.