Videanu: Daca in 2010 nu luam o decizie in legatura cu Rosia Montana, proiectul e compromis

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 25 martie 2010, 20:08 Actualitate | Esenţial

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, considera ca, daca in acest an nu se ia o decizie in legatura cu Rosia Montana, proiectul poate fi compromis, relateaza Agerpres. 'Eu cred ca orice ministru al Economiei are obligatia sa sustina un astfel de proiect', a declarat Adriean Videanu, in timpul unei vizite la Rosia Montana.

'Eu stiu si care este starea de spirit. Este vorba si de starea de spirit care este in jurul acestui proiect pe pietele unde proiectul este listat. A inceput sa existe un semn de intrebare, de neincredere asupra proiectului, de aceea autoritatile statului trebuie sa ia o decizie', a precizat Videanu.

Videanu spune ca ''proiectul nu trebuie blocat administrativ'', pentru ca astfel ''s-ar slabi increderea potentialilor investitori in aceste resurse minerale in Romania''.

Adriean Videanu a mai spus ca nu exista din partea ministrilor UDMR de la Cultura si Mediu intentia de bloca acest proiect.

''Chiar am avut o discutie in cadrul coalitiei pe aceasta tema si nu cred ca exista intentia de blocare a acestui proiect. In rest, sigur, fiecare va trebui sa-si asume responsabilitatile in zona de competenta pe care o are si sa procedeze ca atare la evaluarea proiectului'', a subliniat el.

Ministrul Economiei a vizitat, joi, cariera fostei exploatari de stat de la Rosia Montana, unde se afla o parte din zacamantul auroargintifer pe care o companie romano-canadiana intentioneaza sa-l exploateze daca va obtine toate autorizatiile in acest sens.

Procedura de evaluare a proiectului de la Rosia Montana este in prezent oprita, dupa ce, in urma cu aproape trei ani, ministrul Mediului din acea vreme, Korodi Attila, a spus ca aceasta ''nu va continua, intrucat certificatul de urbanism care trebuie introdus in aceasta procedura este suspendat de drept''.

Licenta de concesionare pentru exploatarea zacamantului de la Rosia Montana, acordata pentru 20 de ani, a fost primita de societatea Euro Gold Resources, infiintata in 1997, prin asocierea Regiei Autonome a Cuprului Deva cu consortiul minier canadian Gabriel Resources.

Date mai recente arata ca zacamantul ar contine in jur de 323 de tone de aur si peste 1.600 de tone de argint.

Activitatile de exploatare propuse pentru Rosia Montana sunt planificate sa dureze 16 ani si vor consta din activitati conventionale de exploatare in cariera cu tehnici de perforare, puscare, incarcare cu excavatoare hidraulice si de transport al minereului cu basculante. Locurile de munca vor varia de la 1.200 in perioada de constructie la circa 600 in perioada de exploatare.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

1695 vizualizari

  • +26 (30 voturi)    
    da (Joi, 25 martie 2010, 20:14)

    Mihai-G [utilizator]

    Pai luam o decizie anul asta. Decidem ca vrem munti acoperiti de paduri si nu halde de steril si decidem ca vrem rauri curate si nu scurgeri de cianuri.

    Mai decidem ca putem sa ne dezvoltam economic si prin alte metode decat distrugand natura.
    • +6 (14 voturi)    
      Cred ca Videanu devine cel mai odios ministru (Joi, 25 martie 2010, 21:58)

      Eneas [anonim] i-a raspuns lui Mihai-G

      al actualului Cabinet !
      Don Basescu ,sunt mare fan al Dvs., dar am o incurcatura :chiar nu ii puteti da liber acestui Videanu ,chiar va trebuie panarama asta in Guvern ?va face un rau imens ,e vandut tuturor,pentru niste bani pentru partid sau pentru campanii electorale, eu nu l-as tine la cat de rau va face ! Voicu e mic copil pe langa asta ! chiar vreti sa vedeti distrusa Romania ?
    • -12 (12 voturi)    
      flegma care se poate linge (Joi, 25 martie 2010, 22:02)

      Vanghelie [anonim] i-a raspuns lui Mihai-G

      Bai basescianule, ia mai du-te si fa cruci la generalii in rezerva, precum alde voicu
      Lasa abureala ca in 2012 o luati la sanatoasa dupa cum guvernati.
    • -5 (5 voturi)    
      Eu vreau locuri de munca (Vineri, 26 martie 2010, 13:06)

      Adam [anonim] i-a raspuns lui Mihai-G

      Vreau stabilitate economica, vreau drumuri, spitale si scoli. Stati voi si admirati natura pana va pica para malaiata... Vreu sa muncesc si stiu cu certitudine ca tot ce se spune despre poluarea sunt in proportie de 90 % exagerari. Din interese straine.
      • 0 (0 voturi)    
        pai de ce nu te duci matale (Marţi, 18 mai 2010, 22:29)

        boogeyman [utilizator] i-a raspuns lui Adam

        la prasit si la taiat lemne in padure? ca tot munca se cheama, si nu tre' sa stearga altii un munte ca sa ai tu unde munci...
  • +16 (18 voturi)    
    aurul nu este mineral strategic ?eu cred ca DA (Joi, 25 martie 2010, 20:16)

    Eneas [anonim]

    deci d-le ministru ,nu te mai vaita : a iti exploata altii aurul e ca si cum iti fura banii din buzunar ! Opera maestrului Dan Ioan Popescu de distrugere si aservire a Romaniei capitalului strain trebuie sa se opreasca !
    Nu o mai continuati opera DIP si la capitolul resurse minerale,deja o continuati cu spor in energetica unde oamenii pusi de Dan Ioan Popescu sunt si astazi in functii in majoritatea firmelor de stat chiar daca nu in prima line dar incepand de la adjuncti in jos ! i
    d-le Videanu, chiar sunteti roman ? patriot roman ?
    eu nu cred !
  • +15 (17 voturi)    
    nedumerire (Joi, 25 martie 2010, 20:18)

    un roman [anonim]

    Ce proiect poate demara in ce tara UE si in ce domeniu fara sa aiba avizele necesare mai ales cel de mediu? Cand s-au listat pe diverse burse cei de la Gabriel Resources aveau obligatia sa informeze investitorii cu privire la dificultatile potentiale in privinta obtinerii avizului de mediu si implicit a demrararii proiectului. Cum poate un ministru sa se ante-pronunte vis-a-vis de un proiect. El elibereaza avizele de mediu? Se pricepe la asa ceva? L-a platit pe el Gabriel Resources pe post de avocat pe langa Ministerul Mediului? Oricum economia romaneasca prin acest proiect castiga putin pe termen scurt si pierde enorm pe termen mediu si lung.
    • -2 (2 voturi)    
      Romani, nu va lasati manipulati! (Vineri, 26 martie 2010, 13:16)

      Madalina [anonim] i-a raspuns lui un roman

      Videanu vorbeste dp lui dv. Nu al ministrului mediului. Dpdv economic Rosia Montana este "mina de aur" pentru buget daca pot sa spun asa. Plus ca nedumeririi tale i se poate raspunde cu aia ca de fapt RMGC are drept de exploatare. Nu cred ca s-au asteptat la ofensive din partea opiniei publice si tocmai de aceea au neglijat partea cu prezentarea proiectului. Intre timp a mai aparut un baiet distept pe nume Soros, specialist in destabilizari economice si imbogatire peste masura, care a pus ochii pe aur. Si atunci a inceput lupta. Multi dintre cei care par sa apere interesele nationale sunt de fapt platiti de Soros.
  • +16 (18 voturi)    
    Proiectul sau spaga? (Joi, 25 martie 2010, 20:19)

    Sakura [utilizator]

    Proiectul e compromis? Sau spaga? Că aurul va sta bine mersi acolo şi o mie de ani. Iar mătăluţă ca ministru de economie mai bine ai vedea de ce nu merge absorţia fondurilor europene, ca acolo pierdem 2.000 de milioane de euro (2 miliarde), nu 280 milioane cât am "câştiga" la Roşia. Numai în ultimii 3 ani am ratat fonduri de 6 miliarde, mult mai mult decat ar ieşi din 14 ani de exploatare a aurului şi fără toate efectele nefaste.
    Aşa că vezi de ce funcţionarii matale de la minister iau sporul de fonduri europene dar joacă solitaire toată ziua şi mai lasă spăgile. Ne-ţi vândut tot ce se putea, ne-aţi băgat şi în datorii pentru zeci de ani, măcar munţii nu ni-i vindeţi!
  • +9 (15 voturi)    
    liber la cianura (Joi, 25 martie 2010, 20:26)

    geo12 [utilizator]

    rog toti lingaii de pe site-ul asta sa se mute cat mai aproape de exploatare si sa-l ia si pe specimenul asta portocaliu...apoi liber la cianura!
  • +7 (9 voturi)    
    Obligatia (Joi, 25 martie 2010, 20:29)

    Frobenius [anonim]

    "orice ministru al Economiei are obligatia sa sustina un astfel de proiect"
    Gura pacatosului... dar chiar asa, domnule Videanu, orice ministru? S-au terminat deja ministrii Economiei?
  • +18 (20 voturi)    
    neancredere (Joi, 25 martie 2010, 20:30)

    amu [anonim]

    Am lucrat in domeniul mineritului in maramures si am vazut ce beneficii raman in urma lui.Poluare peste tot,iazuri de decantare pline de cianuri ,cu mari probleme de siguranta ,mine care poluiaza in continuare,imgini cu halde de steril care strica major imaginea turistica si o multime de fosti mineri cu proble medicale,cu probleme sociale.Majoritatea au fost disponibilizati si se simt parasiti de cei care au profitat de ei.Nici vorba de reconversie sociala,sau de pensii decente.Acum profita de pensii de lux persoanele cu statut special care sunt stresati si risca mult.Dupa mine exploatarea cu cianura este un dezastru pentru mediu si pentru sanatatea omului.Mare castig nu o sa avem, ca avem experienta cu firma TRANSGOLD unde statul roman nu a castigat nimic.Contractul fiind asa de dezavantajat facut ,ca austrlienii au plecat cu buzunarele pline, fara sa plateasca nici o paguba.Avem tradiatia furtului de catrre angajatii statului cu sarcini de aparare a lui.As recomanda ca totul sa se faca cu implicarea Uniunii Europene .
    • -2 (2 voturi)    
      Eu nu cred ca ai fost miner (Vineri, 26 martie 2010, 18:59)

      Kora [anonim] i-a raspuns lui amu

      Eu stiu cel putin 3 mineri care au pensii peste 25 de milioane. Mi se pere mai mult decat rezonabil pentru o categorie de muncitori fara studii de specialitate. Mineritul a fost acum 40 de ani Italia oamenilor necajiti de la tara. A fost sansa vietii lor. Mineritul a salvat atunci nu numai oamenii astia de care vorbesc, ci si pe copii lor. Fata unuia a facut Facultatea de Medicina si a ajuns medic pediatru. Daca ramaneau in sat ar fi ajuns prasitoare fruntasa. Multe lucruri bune decurg din prosperitatea unei zone.
  • +14 (16 voturi)    
    jos otrava (Joi, 25 martie 2010, 20:43)

    galibardi [anonim]

    lasa, videanule, ca nu murim noi fara cianuri, nu-ti convine, pleaca!
  • +18 (20 voturi)    
    Dati-le spaga inapoi si duca-se !!! (Joi, 25 martie 2010, 20:44)

    CezarN [utilizator]

    Eu asa zic dom' ministru: sa le dati oamenilor spaga inapoi si sa-i lasati sa mearga in boii lor.
    Daca nu mai vor asa, atunci sa spuna ce, cat si cui au dat, ca se plictiseste domnu' Voicu singur in arest. Sau arestul dezumanizeaza? Insa problema dezumanizarii nu se mai pune de mult pentru clasa noastra politica.
  • +18 (20 voturi)    
    si care-i problema? (Joi, 25 martie 2010, 20:48)

    catalin [anonim]

    Ce problema are Vindeanu cu increderea sau neincrederea canadienilor care au facut prostia sa isi bage banii in proiect? De grija lor il doare pe el, nu de grija romanilor? Ce, si-a facut pusculita la canadieni?
    Sa isi faca canadienii o noua procedura de evaluare, pentru noul proiect, daca vor sa tina cu dintii de el si sa ii dea drumul: certificate noi, studiu nou, consultari publice etc. etc... si dupa aia, sa vedem... poate trece... poate nu trece... numai sa isi refaca documentatia corect.
  • +12 (14 voturi)    
    Eu cred (Joi, 25 martie 2010, 20:50)

    ady [anonim]

    Ca nea Videanu ar trebui sa isi puna niste placi de marmura, in jurul gitului. Oare acele tone aur/argint, sint mai pretioase decit acele locuri, de oamenii de acolo? Ce ramine in urma exploatarii?Cianura si atit, ca banii se duc instantaneu. O mare parte din cei care au luat banii, si au plecat de acolo, nu au putut sa se bucure prea mult de ei.
  • +9 (11 voturi)    
    [...injuratura...] (Joi, 25 martie 2010, 20:55)

    ... [anonim]

    daca tot este criza. si nu aveti ce face. nu sunt firme, nu sunt mariri de salarii, daca tot fluiera vantul prin buget... ia gasiti ceva interesant de trecut timpul. uitati-va pe privatizarile cu care statul a binecuvantat deja romania. cum merg? ce a mai ramas din petrom, de pilda, si ce o sa mai ramana dupa ce eficienta austriaca va fi ros si ultimul oscior? ce se intampla prin afacerile noastre "nationale", gen petromidia, si in buzunarele tatucului patriciu? ce farame au ramas din fabricile facute bucati? unde bantuie spectrele fabricilor si industriilor desfiintate?
    buuun... acuma, cu documentarea facuta, incercati sa aflati de ce lucrurile nu au mers bine in cazurile susmentionate. cum de petromul nu zbarnaie? cum de avem someri si importam ce inainte produceam noi? cum de am convertit salariile celor acum someri in vile si influenta? - daca dati caramida dupa caramida la o parte, o sa ajungeti la aceea "din capul unghiului" - invariabil, numele ei este coruptie. bun, aici e si cheia analogiei noastre. ia uitati-va sa nu aveti banisori "rmgc" rataciti prin pozunare. ca noi suntem siguri ca procesul bine-cunoscut se va repeta si in cazul rmgc.
    cat despre noi, o sa luam partea buna din declaratia dumneavoastra si o sa asteptam sa treaca o data si 2010.
  • +8 (10 voturi)    
    hotule (Joi, 25 martie 2010, 20:56)

    The Saker [utilizator]

    mai tradatorule de tara si popor, nu te saturi ca esti miliardar in euro?
    vrei sa ne vinzi muntii si aurul cu totul ?iar noi sa bem apa cu cianura ?
    ne meritam conducatorii care ii avem...videanu, un rupt in cur care a venit in tenisi in capitala in '90, a ajuns sa ne scoata la mezat cu totul..
  • +10 (12 voturi)    
    cam ciudat ... (Joi, 25 martie 2010, 21:03)

    adrian88000 [utilizator]

    "Eu cred ca orice ministru al Economiei are obligatia sa sustina un astfel de proiect', a declarat Adriean Videanu, in timpul unei vizite la Rosia Montana.
    De ce? Daca este daunator pentru mediu si periculos pentru sanatatea oamenilor? De ce sa fie sustinut in orice conditii? Si de ce pune presiune anuntand un deadline? Oare Videanu are un INTERES PERSONAL?? Oricum e suspect...
  • +11 (13 voturi)    
    Cat ii iese la afacerea asta? (Joi, 25 martie 2010, 21:12)

    bigbrother [utilizator]

    De unde atata graba pentru un proiect EXTREM de controversat? Pana in acest moment nici un guvernant n-a putut spune clar si fara echivoc ca lucrarile de la Rosia Montana nu sunt daunatoare mediului.

    Mai mult interes si-au dat canadienii sa promoveze idea decat guvernantii nostri sa informeze populatia.

    Avem deja experienta nefasta de la Baia Mare cand s-au scurs tone de cianura in Tisa iar pe rusnac l-a durut fix pe stanga, se aude ca vrea sa reia extractia de aur.

    Asa ca, d-le ministru, mai usor cu decizii de genul asta. Altele sunt problemele mai urgente in tara asta
  • +10 (12 voturi)    
    ... (Joi, 25 martie 2010, 21:12)

    pamfletaru [utilizator]

    pe langa faptul ca proiectul o sa distruga zona (sa nu indrazneasca vreunul sa zica ca nu e asa ca il halesc cu fulgi cu tot), poluarea va fi ca la ea acasa... era sa uit... o mica intrebare... domnule lup paznic la oi.... cat e comisionul?! stim amandoi despre ce vorbim, nu-i asa?!
    • -1 (5 voturi)    
      sa facem noi proiecte nu sa murim de grija altora (Vineri, 26 martie 2010, 9:32)

      Gabriel [anonim] i-a raspuns lui pamfletaru

      de fiecare data cand exista un proiect in tara asta se gasesc cativa destepti care se opun proiectului din motive puerile ... asta ar fi una dintre cauzele ramanerii in urma, murim de grija altora
      • +4 (6 voturi)    
        atunci mori tu de grija alor tai (Vineri, 26 martie 2010, 10:40)

        morosan [anonim] i-a raspuns lui Gabriel

        Care altora Gabriel ( Resources ) ? Ca ne afecteaza pe toti pana la urma daca din Muntii Apuseni se extrage aur ORICUM! Cel mai intelept este sa asteptam ca urmasii nostri sa descopere o metoda de extractie mai putin poluanta, ca trebuie sa le lasam ceva si lor mostenire nu? Sau, dupa noi potopul, Gabriel ( Resources )?
    • -2 (2 voturi)    
      Nu e asa (Vineri, 26 martie 2010, 13:23)

      Alba [anonim] i-a raspuns lui pamfletaru

      Se vede ca nu ai pus in viata ta piciorul la Rosia Montana. Ca majoritatea celor care lupta pentru ''al tarii viitor".
      ZONA E GATA DISTRUSA. Surprizaaaa!!
    • -5 (5 voturi)    
      provocare (Vineri, 26 martie 2010, 14:33)

      rosianca [anonim] i-a raspuns lui pamfletaru

      poluarea este deja la ea acasa in rosia...a facut-o statul roman...proiectul nu o sa distruga zona....proiectul v-a ecologiza zona si va pune in valoare istoria locului pentru a putea face si turism ... vii sa ma halesti cu fulgi cu tot???? ma gasesti la rosia montana, pamfletarule!
  • +8 (12 voturi)    
    Sa Exploatam Noi Romanii si nu Canadienii sau cine (Joi, 25 martie 2010, 21:14)

    Iancu Jianu [anonim]

    Cum se face ca noi exploatam minier zona de vre-o doua mii de ani incoace din epoca Dacica, Romana trecand prin aia habsburgica si brusc si dintr-o data nu mai stim.

    ceea ce nu se ezplica este de ce trebuie sa vina unii de prin Canada sa ne exploateze aurul.

    Schema e urmatoarea, noi Canadienii luam imprumut pe care-l garantati voi Romanii, noi exploatam si luam Aurul, il ducem in trezoreria noastra sau a alora de pe WallStreet, si voua va dam ceva taxe pe tva sau mai stiu eu ce taxa ca la export nu se aplica, de extras in mina tot romaniii vostrii vor lucra cu carca pe salarii de nimic, ramanad ca voi sa va ocupati de chestiunile de mediu.

    Adica canadienii cu aurul, romanii cu garantiile si cu carca si cu problemele uriase de mediu si cu garantiile care vor atarna la noi cand ne vor mai da astia ratinguri precum datoriile multinationalelor care atarna la ratingul de stat -dat tot de Fitch si Moody's aia care i-au bagat in rahat pe Greci si pe LehmanB- de la-u suparat pana si pe Isarescu care-i cam de-al lor.

    Ori ne-am tampit de tot ca natiune ori astia sunt vanduti de tot!!!

    Acum cand e o lupta uriasa pe aurul mondial ca e singura metoda prin care guvernele isi pot asigura stabilitate finaciara..noi il vom "concesiona" la altii.

    aia care au aur in banci nu pot fi speculati de speculantiii aia care ne au atacat de cateva vreme..vezi Grecia, Portugalia, Spania, UK

    Sa Exploatam Noi Romanii si nu Canadienii sau cine-s in spatele lui astia de la Gold Corporation si sa-l bagam la noi in BNR si nu la GoldmanSachs sau pe unde o ajunge.

    Sau asta e pretul pt care il tin pe Base la putere...scuturi, transe FMI, F16.

    Mai urmeaza Hidrocentralele...probabil Romsilva, si ce mai e?

    Nu stim pt ce am facut 40 miliarde datorie dar stim ca aurul il vor probabil in schimbul transelor.


    TREZIREA!!! DACA MAI E CINE SA SE TREZEASCA
  • +13 (15 voturi)    
    Un hot isi da cu parerea (Joi, 25 martie 2010, 21:16)

    dan [anonim]

    323 tone de aur = 3miliarde de dolari. Daca scadem costurile de exploatare raman 1-1.5Mld de dolari profit.

    Daca se valorifica potentialul turistic macar la 50% fata de Austria se pot scoate linistit 50-100milioane de euro anual. In 10-20 de ani se pot scoate mai multi bani decat din minerit si fara sa polueze 10% din tara cu cianura
    • -3 (3 voturi)    
      Nu mai ai unde sa faci turism? (Vineri, 26 martie 2010, 13:34)

      Bogdan [anonim] i-a raspuns lui dan

      Toata tara asta e un loc cu potential turistic. Da voi nu si nu. Voi nu vreti sa faceti turism DECAT la Rosia.
  • +7 (9 voturi)    
    cum adica? (Joi, 25 martie 2010, 21:17)

    fvb [anonim]

    cum adica sa aibe OBLIGATIA sa sustina asa ceva? uitati-va pe www.ilovemountains.org sa vedeti cum cu exploatari miniere din astea care taie muntele (mountain top removal cum le zice), se distrug Alapasii in America. nu e vorba doar de cianuri, e vorba si ca distrugand muntele si lasand gol acolo in jur nu doar ca se distruge peisajul, dar se colmateaza rauri, sunt o gramada de alte distrugeri.
    se distruge foarte mult chiar si fara cianuri!
  • +8 (10 voturi)    
    cautati pe google (Joi, 25 martie 2010, 21:26)

    bila [anonim]

    big hole si vedeti unde ajungem...mai bine consevam natura....
    acel peisaj e mai scump decit tot aurul care se afla acolo....NU VA ATINGETI INFRACTORILOR
  • +5 (9 voturi)    
    SPAGA (Joi, 25 martie 2010, 21:30)

    Anonim [anonim]

    Se compromite spaga domnule ministru. Ar trebui sa va fie rusine ca doriti sa distrugeti acea zona doar pentru a mai pune ceva in contul dumneavoastra si asa destul de gras. Ati reusit sa dezbinati o intreaga comunitate din zona si acum probabil va ganditi la solutia exproprierii. Rusine sa va fie, conduceti tara dupa principiul ''deszbina si cucereste'' asa cum face si marele pitic, care a invrajbit categorii sociale cu tema salariilor nesimtite. Domnule ministru dati banii inapoi si mergeti in mediul privat sa faceti afaceri pe spatele dumneavoastra, nu al tarii. RUSINE
  • +5 (9 voturi)    
    Il roade tare (Joi, 25 martie 2010, 21:30)

    Mihai [anonim]

    A luat destula spaga si acum nu mai poate sa ii pacalesca pe aia cu vorba.
    Videanu si-a mai platit cei 3-4 mil de euro pe care trebuia sa ii inapoieze primariei din cauza abuzurilor facute de el? Pardon, acum e Base si are grija ca moguluii aia buni sa doarma linistiti. Sau poate nu are bani se ii primeste de la gabriel resources dupa ce incepe mineritul?
  • +1 (7 voturi)    
    NU MA INNEBUNI! NEA NICU? (Joi, 25 martie 2010, 21:36)

    stan patitu [anonim]

    Draga ! Nu mai pot eu de Rosia Montana ! Ce as castiga EU din afacerea asta ? NIMIC !!!
    • +7 (11 voturi)    
      Se poate si mai rau decat "NIMIC !!!" (Joi, 25 martie 2010, 23:00)

      stan prostitu [anonim] i-a raspuns lui stan patitu

      Mai bine te intrebi ce pierzi din afacerea asta. Daca capul tau nu duce iti zic eu: pierzi aur, pierzi natura si nici un ban nu ai sa vezi.
  • +5 (9 voturi)    
    VIDEANU MARMURA (Joi, 25 martie 2010, 21:44)

    Candescu [anonim]

    NU e VIDEANU ALA CARE SI-O PRIVATIZAT RESURSELE DE MARMURA CU MARMOSIM CU TOT???!!!

    BA DAAAAA.... ALA E LOGOFATUL TELEORMANOID AL PDL-ULUI!

    Ai dracu logofatoizii astia...ia vedeti voi ma logofatoizilor ca in Jud Hunedoara sunt cele mai vechi biserici din Romania ...cu vre0o cateva sute de ani mai vechi decat alea din Moldova si Teleormania care din nefericire zac in anonimat. cetatile dacice la fel sau sunt pradate constant fara ca guvernele teleormanoide sa miste un deget spre valorificare lor.

    Astea s-ar cupla de minune pt turismul din zona cu apusenii care sunt lunga in niste pachete turistice ...dar de unde noiavem minsitrii ai turismului made in Buzau Udrea care are idea magnifica sa valorifice turistic Otopeniu, Amara si culmea Ciorogarla sau care propune croaziera Salonic Constanta ca si cum sunt milti dobitoci care ar vrea sa mearga la Salonic si de acolo sa se urce pe un vapor sa dea o tura pana la Constanta
  • +6 (10 voturi)    
    Bordureanu (Joi, 25 martie 2010, 21:45)

    jorj [anonim]

    Daca dl. functionar cu titlu de ministru i se pare ca angajarea citorva sute de oameni reprezinta un mare castig pt. Romania avand in vedere dezastrul ecologic ce urmeaza sa ramana in urma acestei exploatari, e destul de clar cine si cui ii trage clopotele. Ca si alti carnatzi din politichia de Dambovita, videanu este un exemplar trist de javra politica pt care cuvantul "tara" rimeaza cu "jaf fara scrupule".
  • +3 (7 voturi)    
    pacat... (Joi, 25 martie 2010, 21:50)

    fvb [anonim]

    astia de cum au format guvernul, vad ca insista puternic pe chestia asta. lumea asta a luat-o razna. poate suna sf, insa in america latina, nu mai stiu in ce tara, statul a vandut compania de stat de apa catre una privata din afara, care a zis apoi ca pana si apa de ploaie e a lor, ca e apa. s-a ajuns de au fost lupte de strada de cat nu au mai rabdat oamenii, au fost raniti, nu mai stiu daca si morti, si aia au plecat din tara pana la urma. acapararea resurselor e noul fel de a cuceri.
    • +4 (6 voturi)    
      apa (Joi, 25 martie 2010, 23:08)

      stan patitu [anonim] i-a raspuns lui fvb

      Pai stai calm ca nici noi nu suntem asa departe de acelasi lucru. Pe cine intereseaza sa caute sa vada
      documentarul Blue Gold (trailer aici:
      http://www.youtube.com/watch?v=Ikb4WG8UJRw&feature=channel)

      ApaNova de la noi nu este decat un paravan pentru Veolia. Care este treaba cu Veolia vedeti in documentarul respectiv.
    • +4 (6 voturi)    
      Bolivia (Joi, 25 martie 2010, 23:14)

      un roman [utilizator] i-a raspuns lui fvb

      A fost tara care a vandut resursele de apa la americani, dar stai linistit ca, cu alde Base videanu boc and Co acolo ajungem si noi.
  • +6 (8 voturi)    
    GOLD (Joi, 25 martie 2010, 22:21)

    HESS [anonim]

    VIDEANULE noi nu pierdem nimic.Dimpotriva ,pastram aurul si zona aceea intacta.In schim voi pierdeti comisioanele si poate trebuie sa dati si banii pe care i-atiprimit avans.Zic eu.Ce vreti sa faceti voi nici CEAUSESCU nu a avut inima sa faca.Voi santeti buni de bagat in lagare si sa construiti autostraziile cu lopata simistria.Si un canal in juru lromaniei.
    • -2 (2 voturi)    
      Zona intacta...halal (Vineri, 26 martie 2010, 13:59)

      Afirm [anonim] i-a raspuns lui HESS

      Hai sa facem abstractie de comisioane si sa privim in ansamblu. Orice e mai bun decat nimic sau decat dezolarea de acum. Ce poate fi mai rau de atat? Te pomenesti ca Doamne fereste ne fac aia drumuri, trag apa sau si mai rau, pusche pe limba, baga canalizare. Tu-ti dai seama ce se poate intampla?
  • +3 (7 voturi)    
    jos Videanu (Joi, 25 martie 2010, 22:33)

    florincos [utilizator]

    Si eu sunt de acord ca Videanu trebuie sa dispara din guvern. Afirmatiile si actiunile lui sunt periculoase pt Romania. Proiectul Rosia Montana va fi un dezastru ecologic, uitati-va la Marea Moarta din fosta URSS si sunt convins ca mai sunt si alte exemple cutremuratoare. Apropo, Romania suntem noi, oamenii de rand, nu Basescu si compania care cred ca "statul sunt eu" si ca trebuie sa ne inchinam la functionarii publici ca la niste dumnezei.
  • +4 (8 voturi)    
    !!! (Joi, 25 martie 2010, 22:50)

    oli [anonim]

    trebuie conservata zona nu exploatata!!!
    • -2 (2 voturi)    
      ??? (Vineri, 26 martie 2010, 14:01)

      ali [anonim] i-a raspuns lui oli

      Trebuie exploatata zona nu nu conservata!!!
  • +3 (7 voturi)    
    AI TRECUT DE LA BORDURI LA AUR ? (Joi, 25 martie 2010, 23:02)

    Prebu [utilizator]

    Videanule se pare ca t-i se permit cam multe in aceasta tara. De cand i-ti permiti tu sa compromiti generatii intregi de acum incolo oferindu-le un mediu plin de cianuri? Te bazezipe faptul ca romanii nu se implica foarte tare si nu sunt deosebit de activi in ceea ce priveste protectia mediului? S-ar putea sa ai surprize. Pentru ca cei de la Rosia Montana sa nu-si vanda proprietatile, trebuie sa-i sprijinim. Pentru cei care doresc mai multe informatii despre acest proiect puteti vizita:http://www.partidulverdecluj.ro/generalitati.html
  • +4 (8 voturi)    
    Rosia Montana (Joi, 25 martie 2010, 23:08)

    Mircea Cel Batran [anonim]

    Vreti o decizie in acest an ?
    Organizati un REFERENDUM !!!!!!!!!!!
    Vrem sa hotaram noi - poporul ce se face la Rosia Montana. Este pamantul nostru nu al vostru. Este sanatatea noastra nu a voastra.
    Hai, aveti curaj sa faceti REFERENDUM ???
    • +2 (4 voturi)    
      f. bine punctat (Vineri, 26 martie 2010, 10:43)

      lmc [utilizator] i-a raspuns lui Mircea Cel Batran

      vad ca le plac referendumurile. acu nu se mai grabesc, nu?
  • +4 (8 voturi)    
    Videne... (Joi, 25 martie 2010, 23:16)

    un roman [utilizator]

    e compromis proiectul lor sau proiectul tau cu comisioanele?

    Eu zic sa pleci in alta tara ca aici va exploda mamaliga intr-o buna zi si o sa putrezesti pe la Jilava.
  • +4 (8 voturi)    
    De acord cu domnul Ministru (Joi, 25 martie 2010, 23:23)

    Alex [anonim]

    Ai dreptate, dom Videanu.
    Nicio decizie nu se va lua anul acesta intrucat Gold Corporation nu are avizele legale.
    Deci, proiectul nu se face!

    Vom ramane cu natura si galeriile romane unice in lume si cu dovada continuitatii poporului roman in Transilvania. Nasol moment pentru dumneata.
  • +4 (6 voturi)    
    pedelia montana (Joi, 25 martie 2010, 23:55)

    monica L [anonim]

    Eu cred ca odata cu proiectul minier va fi compromis si pedeleul, care a fost sustinut masiv in campanie de Rosia Montana Gold Corporation ... o sa fie nasol, nea Adrieane, cind o sa-ti ceara canadienii banutii inapoi (si de la partid, si de la mata din portofel)...
  • +3 (5 voturi)    
    VIDU (Vineri, 26 martie 2010, 3:22)

    gabi [anonim]

    Videanule, ce lucru bun, dar unul singur macar, daca ai facut de cand esti ministru. Cauta bine, si vezi ca nu ai sa gasesti. Lucruri rele? Pentru astea nu trebuie sa cauti asa de mult, pentru ca rezultatele lor se vad pretutindeni. Vindeanule, tu ce mai cauti in scaunul de ministru?
  • +3 (5 voturi)    
    Victime. (Vineri, 26 martie 2010, 7:29)

    Make [anonim]

    Am vazut acum o luna,pe Al-Jazera,un reportaj din Guatemala,unde baietii de la "Gold",deja au o exploatare aurifera,pe baza de cianura.Este o nenorocire.Oamenii si copii sufera de bolii de piele,totul este poluat.O parte din copii nou nascuti,au malformatii.
    Ar trebui ca acest sacal de Videanu,sa dea o tura pana acolo,ca sa se convinga.
    Nu ne trebuie o asa catastrofa!!
    • -1 (1 vot)    
      Povesti (Vineri, 26 martie 2010, 14:21)

      Lavelinda [anonim] i-a raspuns lui Make

      Tu crezi ca Finlanda sau Noua Zeelanda ar aproba deschiderea unor asemenea mine daca ar exista si cel mai mic pericol de a se intampla anomaliile de care povestesti? Am cautat acum si RMGC nu mai exploateaza nicaieri in lume.
      Concluzie: esti prost informat!!
  • +1 (3 voturi)    
    NU (Vineri, 26 martie 2010, 8:40)

    Razvan_M [utilizator]

    Domnu' Videanu, esti okay ca ministru, ai fost okay ca primar, dar nu-ti pune obrazul pt. exploatarea de la Rosia Montana ca o sa te alegi cu fluieraturi. Si tu si partidul matale.
    Cum sa explic sa intelegi: exploatarea minei de aur de la Rosia Montana este rea pentru zona si pentru Romania. Puneti mana si investiti in turismul din zona. Sau veniti si cu alte idei, care sa nu presupuna defrisari masive, proiecte imobiliare sau distrugerea zonei!
    Hotnews: propuneti un
  • +1 (5 voturi)    
    Hotnews (Vineri, 26 martie 2010, 8:42)

    Razvan_M [utilizator]

    Propuneti un brainstorming, sa vedem ce idei au oamenii care intra pe acest site. Sunt sigur ca zona Muntilor Apuseni se poate dezvolta si altfel decat prin distrugere.
  • +2 (2 voturi)    
    videanu (Vineri, 26 martie 2010, 13:18)

    ave99 [anonim]

    videanule, mai bine stai pe ouale tale si lasa muntii si Rosia Montana asa cum sint.
  • +1 (1 vot)    
    Doamne ajuta!!! (Vineri, 26 martie 2010, 13:41)

    Mihai [anonim]

    Doamne ajuta sa nu luam nici o decizie... daca asta e solutia, la "a nu face" ne pricepem cel mai bine, iar acum ar fi cu finalitate pozitiva.

    Inca avem pamant arabil ca sa producem bani, inca sunt mijloace si oameni ca statul sa devina bogat, nu este necesar sa radem ce a dat natura pentru un "pumn de aur".

    Mihai


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă