Miercuri, senatorii vor dezbate, dupa sedinta comuna a Parlamentului, cererea DNA privind arestarea senatorului social democrat Catalin Voicu. Potrivit Constitutiei, deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte.
Decizia comisiei vine la cateva minute de la finalizarea audierii senatorului Catalin Voicu, acuzat de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata. DNA a cerut ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, sa sesizeze Senatul in vederea incuviintarii arestarii sale. In cadrul audierilor, Voicu a declarat: "Puteam fi trimis in judecata din decembrie, puteam fi arestat in septembrie, daca realizau flagrantul. (...) Va rog sa verificati inca o data legalitatea producerii tuturor acestor probe; o proba obtinuta in conditii ilegale nu se ia in calcul". La finalul sedintei, senatorul a avertizat: "Se deschide teava, simt asa, si intuitia si flerul rareori m-au inselat".
14,45 Toni Grebla, presedintele Comisiei juridice din Senat:
- Comisia a hotarat, cu majoritate de voturi, 8 pentru si 3 impotriva, sa avizeze favorabil cererea Parchetului de incuviintare a arestarii preventive a inculpatului Catalin Voicu
- speranta o am in primul rand privind legalitatea tuturor acestor acte
- nu vreau sa mi se faca un favor, ci sa se restabileasca adevarul
- sa demonstram ca apartinem Europei si unui stat civilizat
- a fost un domn de bine care mi-a spus ca, in momentul in care deranjezi foarte multa lume, a lasat sa se inteleaga ca mi se poate intampla orice
- era un om de buna credinta
- limba e in stransa interdependenta cu creierul meu si exprima si ce gandeste si ce exprima
- se deschide Cutia Pandorei si vor urma si altii dupa mine
- simt asa, si intuitia si flerul rareori m-au inselat
- se deschide teava
- imi reprosez ca nu am fost foarte selectiv
- pe buna dreptate, se poate interpreta, la un pahar sau o cafea, ca am fost un palavragiu
- daca aceste documente sunt obtinute legal si reflecta adevarul, se trimiteau in instanta
- de ce se incearca cu orice pret introducerea mea in arest?
- voi cere contraexpertiza, contest autenticitatea stenogramelor
- in anii '50, denuntul era proba de baza. Acum, regina probelor e interceptarea
- nu am facut engleza si nu m-am exprimat in engleza
- au existat convorbiri domestice in spatii publice, de aia nici nu m-am ferit
- de aia si faceam glume, toti oamenii politici presupuneam ca am fost ascultati, dupa inregistrarile din Comisia Ridzi
- dl. Iliescu, pe buna dreptate vazand ce se intampla, e indreptatit sa faca o asemenea apreciere. Probabil ca domnia sa a ramas o fire mai inchisa sau retrasa
- stiti ca a fost urmarit de regimul Ceausescu
14,28 Catalin Voicu:
- Va rog sa verificiati inca o data legalitatea producerii tuturor acestor probe
- O proba obtinuta in conditii ilegale nu se ia in calcul
- Declar inchisa prima parte a sedintei, il invit pe dl. senator si pe cei care au asistat la dezbatere sa ne lase singuri
- Noi vom continua dezbaterile si va urma o conferinta de presa in care vom anunta ce am decis
14,26 Iulian Urban, PD-L:
- In aceste documente mai apar doi demnitari
- Credeti ca e o forma de a trata cu unitati de masura diferite, arest preventiv fata de dvs, dar nu si fata de magistratii de la ICCJ?
- in marea majoritatea toate, dar absolut toate convorbirile, si va dau un singur exemplu: de foarte multe ori, cand se spune ca vorbesc in soapta este inteligibil, iar cand vorbeam cu voce tare foarte multe neinteligibile
- am confirmarea suta la suta ca anumite expresii nu imi apartin
- cel putin cele in engleza, nu am facut engleza niciodata
- va agasez cu o intrebare: daca probele erau suficiente, pentru ce sa vi se serveasca dvs aceasta poveste?
- stiu sigur ca piesa e piesa trebuie jucata, face parte dintr-o regie
- va veti convinge, mi s-a zis: ai grija baiatule, ca ti se poate intampla ceva si inauntru
- singura mea teama e pentru familie, pentru copiii mei care au devenit subiect de conversatie la scoala si stiti cat de rai sunt copiii
- orice as face eu acum nu mai pot spala o suta de ani
- imaginea mea publica e distrusa
- Cand sunt dat la televizor pe melodia din Caracatita, ce magistrat mai poate fi obiectiv?
- de ce nu mi-au dat sansa sa merg in fata instantei?
- Cu cat rechizitoriul este mai mare, cu atat e mai subtire
- de ce nu m-au arestat pe 11 decembrie?
- Stiu ca orice as spune devin necredibil, de fapt si asta s-a urmarit, Senatul nu mai e credibil, de aia au fost si implicati doi senatori
- Hartiile au fost livrate presei de catre profesionisti
14,15 Senatorul PSD Toni Grebla, presedintele Comisiei juridice din Senat:
- Intreaga comisie juridica e ingrijorata si preocupata de faptul ca piese din dosarele inaintate au ajuns in public, ceea ce ar trebui sa supere in primul rand anchetatorii, si nu neaparat comisia
- Aceste documente au aparut in presa in aceeasi zi in care dosarele au fost studiate in comisia juridica
- Nimeni nu crede ca au aparut cu ajutorul comisiei, dar pentru a elimina orice suspiciune, va arat ca la acea agentie de presa transcripturile convorbirilor telefonice au aparut in acest format
- Ele sunt fotocopiate impecabil inainte de a fi puse in acest dosar
- Acest dosar e in continuare sigilat
- Va arat pagina in care dl. Voicu ar fi zis sunt un om serios si va asigur ca acel transcript dl. Basescu nu-l mai primeste
- Ar fi fost imposibil la Comisie sa fi fost fotocopiat asa, pentru ca ea este in dosarul cauzei si primele litere din partea dreapta a paginii nu se vad
- Cei care au facut ca ele sa apara in public ar trebui sa dea cuvenitele explicatii
- Senatorii ca si deputatii practic nu se bucura de imunitate
- Ei pot fi trimisi in judecata, achitati sau condamnati fara incuviintarea niciunei institutii
- Exista o singura imunitate, de procedura, pentru perchezitie, arestare si retinere, toate preventiv, pentru care trebuie incuviintarea camerei din care face parte
- Imunitatea are ca scop sa impiedice ca un parlamentar sa fie privat de posibilitatea de a-si exercita functia ca urmare a unor masuri represive sau arbitrare de natura politica
- Sunt convins ca dl Voicu va avea taria ca in fata instantei sa dovedeasca ca e nevinovat
- Noi nu apreciem aici vinovatia sau nevinovatia, ci doar daca DNA poate sa propuna Curtii Supreme, singura care poate decide, arestarea preventiva
14, 12 Catalin Voicu:
- Puteam fi trimis in judecata, daca se dorea, din decembrie
- Puteam fi arestat in septembrie, daca realizau flagrantul
- Pentru ce au trebuit trei luni pentru a se pune in pagina aceste interceptari? De ce nu mi-au dat sansa sa merg in instanta?
- Daca eram dovedit, pentru care motiv nu mi s-a facut flagrantul?
- Daca mi se facea flagrant nu ma mai spalau o mie de ape, era subiect inchis
- Nu ma tem de absolut nimic, cei mai expusi sunt familia in acest moment
- Nu solicit clementa
- Am doi copii mici care sunt subiect de discutie zilnic la scoala, precum si doi parinti foarte batrani si foarte bolnavi.
- Sunteti juristi si va ridic o intrebare: cum va explicati ca, daca dl. Casuneanu ar fi cumparator de influenta, nici pana in momentul de fata nu are o declaratie in acest sens?
- Daca avea o alta calitate, in toate emisiunile a spus banii au fost cu imprumut
- Era o joaca de copii pentru DNA sa realizeze flagrantul si nu ma mai puteam spala in fata dumneavoastra nici intr-o mie de ani
- De ce dl. Casuneanu nu are nicio declaratie in acest dosar?
- Am luat la cunostinta ca sunteti ascultat din iunie 2009, relatia cu banii e din septembrie 2009, iar in 10 decembrie 2009 s-a finalizat cercetarea in ce va priveste
- in 11 decembrie ati fost retinut si vi s-a adus la cunostinta
- din 9 ianuarie 2010 inteleg ca nu ati mai prezentat pericol social, deoarece nu vi s-au prelungit interdictiile
- cum apreciati, incepand cu 10 decembrie 2009, daca exista probe, puteati fi trimis in judecata pana azi?
- De joi, de cand s-au deschis plicurile, la numai cateva ore, din senatorul Voicu am devenit in mass-media inamicul public nr. 1
- Mai aveau putin sa-mi puna pe toate gardurile chipul si sub el pretul
- Nu ma simt cu nimic vinovat
- Va rog sa constatati usurinta cu care ti se poate face un dosar, sub pretextul sigurantei nationale
- Se spune ca eu as fi detinut date si informatii de la SRI si SIE cu care as fi avertizat un om de afaceri ca este urmarit de SRI
- Comisiile speciale nu au detinut niciodata astfel de date
- Asta a stat la baza monitorizarii tuturor convorbirilor politice si a urmaririi mele
- Mi s-au stabilit restrictii pe care le-am respectat ad literam
- Nu s-a prelungit masura, iar acum se spune ca sunt un pericol social dintr-o data
- Dintr-o data am devenit pentru o presupusa fapta de 260.000 euro inamicul public numarul 1
- Eu ce sa cred de aici?
- Admitant ca ar fi anumite elemente de judecata, de ce nu mi se da posibilitatea sa ma apar in libertate, ca orice cetatean
- Vreau sa mi se dea posibilitatea sa ma judec in stare normala, de libertate
- Conditiile din penitenciare iti decimeaza fiinta umana
- De ce se vrea sa fiu introdus in sistemul penitenciar, unde stiti cu totii care sunt conditiile? Nu mai ai nici nume, esti doar un numar, in sistemul penitenciar sunt conditii de ev mediu
- Exista riscul in spatele fiecarei scuze sa se rostogoleasca o alta acuza
- Doresc sa benficiez de un tratament uman, echitabil si corect
14.00 Catalin Voicu, la intrarea in sala de audiere:
- N-am emotii, domnilor
- Am venit in fata dansilor sa-mi exprim punctul de vedere, domniile lor hotarasc
Subiectele discutiilor publicate vizeaza interventii pe langa magistrati ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, interventii la IGP si intentia senatorului Voicu de a fi devenit, in cazul in care Mircea Geoana ar fi castigat prezidentialele din 2009, ministru al Internelor, dorinta acestuia privind arestarea lui Neculai Ontanu si "intocmirea unor dosare" pe numele lui Gabriel Oprea. Catalin Voicu ar fi intervenit folosindu-si influenta asupra magistratilor nu doar in cazurile Casuneanu, Mazare si Locic, dar si pentru Marian Oprisan, vicepresedintele PSD Dolj Maria Schutz, judecati pentru coruptie, pentru sotia lui Miron Mitrea si in cazul accidentului lui Ludovic Orban.
- HotNews.ro a transmis LIVE TEXT audierea senatorului Catalin Voicu.



















Problema pare fara iesire pentru senatori, ori ii ridica imunitatea ori nu. Insa cand vine vorba de invarteli sunt de neintrecut, vor gasi ei o solutie sa iasa basma curata atat ei cat si Voicu.
Nu ma imbat cu apa rece...Stiu ca toti sunt la fel cu mici exceptii si fiecare partid are Voicu sau Ridzi lui, asa ca nu ma mai pot mira cand vad un "mafiot" vorbind cu legaturile lui/ei.
Treaba a devenit si mai spinoasa dupa ce Voicu a declarat: " se deschide cutia pandorei si vor urma si altii dupa mine"
Si daca nu crezi, uite aici:
http://sorinamatei.blogspot.com/2008/12/catalin-voicu-cartea-de-vizita-unui.html
Apropos, ziarista e angajata la Antena 1 si 3. Ca sa fie clar ca nu discutam despre presa "portocalie". Iar articolul e din DECEMBRIE 2008.
Aceasta ziarista scrie din 2006 despre Catalin Voicu, un politician ca oricare altul, nu-i asa? citind articolele ei te urci pe pereti. Voicu e reprezentantul cel mai josnic al implicarii politicului in justitie: bani murdari, trafic de influenta, cumparare de judecatori, etc.
Trebuie separat griul de neghina, mai plimba ursul cu vechea placa "sunt toti la fel". Asta ca sa ii iertam pe toti pana la urma: toti fura, ce mai conteaza inca unul. Trebuie sa plateasca toti: si Voicu si Solomon si Ridzi.
P.S. Nu au cum sa pui egal intre Ridzi si Voicu, decat daca esti de o rea-credinta crasa. Ridzi e acuzata pentru ca a cheltuit discretionar 600.000 de euro pentru ziua tineretului, organizand petreceri prin diverse locatii cu preturi mult umflate. Voicu face trafic de influenta de ani de zile: vinde si cumpara politicieni, procurori din CSM, judecatori de la Inalta Curte, inchide cazuri, forteaza sentinte judecatoresti in favoarea unor politicieni sau oameni de afaceri spaland sume uriase de bani cu ocazia asta, etc. etc. E o diferenta uriasa.
Nu exista verbul "a confuza". pociti limba asta dupa cum va pofteste incultura...
Un exemplu mic: daca un judecator corupt da o hotarare "pe dos" care este atacata la CEDO si statul roman este condamnat la despagubiri, cine crezi ca plateste niste milioane de euro ? Judecatorul ? Nu, daunele se achita din bugetul Romaniei, din banii mei, banii tai etc.
...............................................
pai in cazul asta avem o multzime de judecatori carora li se rupe inima de tzara si de biet popo' roman.
Dar crezi ca poate sa intimideze niste martori ? Sa isi puna relatiile in miscare ca sa faca vreo schema pe la parchet, sa se foloseasca de vreun functionar de pe acolo, poate?
Daca furi 3 gaini, meshtere, intri in parnaie pe durata anchetei, nu stiu unde ai vazut tu violatori, talhari, etc... liberi.
d'aia a facut atata binefaceri, sa salveze oamenii dela decimarea fiintzei umane.
un adevarat om de bine, un umanist de dumbovitza. :-)
mai baietzi, nu vi se frange inimia de ce'i facura fratzii din senat ?!
da si cand o grai, cutia pandorei se va zgudui !
deci, mai dragilor, cam d'aia il vrea deneaua la mititica, sa'i decimeze fiintza umana, nu ca sa'l tzina la distantza de cei ce s'ar simtzi cu musca pe caciula la "dezvaluiri", si'ar incerca sa'i faca ciocu mic.
ca e multzi. si partidul nu mai are shale bune si umeri largi. d'abeai se mai opinteste sa'l tzina'n carca pe bombonel.
voicu e la categoria uzat-aruncat, consumabile.
Tigan Staborist asta e... auzi tu avocat !!!!
am-as pe diploma ta de general... si pe alea de avocat si ce o mai hoitu de sub costumu' matale !!!
e pacat ca nu se urca vreo masina dupa el pe trotoar ,mor atati nevinovati in accidente rutiere banale ..
desigur infractorii trebuiesc cultivati , ingrijiti si inmultiti , ca Romania sa o duca din ce in ce mai bine si societatea sa prospere ...Bravos logica de fier !
fara michteaux , ai si certificat de revolutionar ?
Poate nu e cel mai bun exemplu, dar intelegi tu ce vreau sa zic. Prin ce zici tu, ai fi de acord sa fim o societate plina de derbedei si infractori. Te rog uita-te cum era in Haiti inainte de cutremur. Dupa tine anarhia aduce progres, iar un mediu dinamic, concurential si neinfractional aduce doar regres.
:))))
2.pometi masivi , laminati si nas mic si lat
3. urechi in forma de maner de cana
4.ochii perfizi,
5.chelie
6.insensibilitate ,nepasare, nesimtire.
E bucatica rupta acest Voicu ? uitai-va la el cu atentie ..
si asta umbla liber....
omul lu' marean.
dar, normal ca a venit fara teama, e intre ai lui. in senatul romaniei de traznitzie..pardon, tranzitzie...
probabil ca va avea succes.
marean mai are de pus cateva kile si sa'si lase par supt nas.
Cazul Catalin Voicu este deosebit de grav, aratand , de fapt mecanismul functionarii coruptiei la nivel inalt si modul in care este paralizat, inclusiv politic, intregul sistem al functionarii justitiei din Romanie (de la politie, procurori, judecatori pana la cel mai inalt nivel). Intrebarea mea este cate personaje sinistre ca acest C.Voicu exista inca in sistem si actioneaza? Sau mai bine zis, daca sistemul mai are inca oameni corecti? Ma tem ca nu!! Nu am vazut inca nici un caz de mare coruptie care sa fi ajuns de la politie, la DNA si in tribunal si sa fie final solutionat prin condamnarea definitiva a inculpatilor. Infractiunile grave care rezulta din discutiile lui Voicu cu diferite alte personaje, similare lui, sunt arhisuficiente si pentru un judecator stagiar, pentru a pronunta o hotarare valabila in acest caz. Mai clar de atat nu se mai poate! Pe zi ce trece devine tot mai clar ca autoritatile romane sunt total depasite, coplesite, blocate si incapabile sa mai puna capat fenomenului coruptiei. Devine tot mai evident ca numai o monitorizare "la snge" a Comisiei UE ar mai putea eventual schimba cursul acestui fenomen pandemic din justitia romana. SI EU SPER DIN TOT SUFLETUL SA SE INTAMPLE ASA, IN INTERESUL ACESTEI TARI BATJOCORITE DE ESCROCI VEROSI,de toate culorile poilitice.
Varianta numarul 2 - il facem pe Voicu ministru de interne vreo doua luni ca sa se mai adauge si restul de senatori, deputati judecatori corupti in inregistrari si apoi redeschidem cazul si ii bagam pe toti la parnaie.
Varianta numarul 3 - oferim autonomie tinutului secuiesc dar si tinutului Jilava si mutam presedinti si judecatori si parlamentari si procurori si ce-or mai fi intr-unul din cele doua tinuturi. In Jilava s-or descurca intre ei. In tinutul secuiesc macar 95% dintre ei n-or mai avea slujba ca nu stiu limba.
Mi-am dat seama ca suntem un animal inferior dpdv al inteligentei in momentul in care Iliescu a obtinut cel de-al 2-lea mandat de presedinte, in momentul in care, desi suntem in UE, acceptam taxe care incalca aquis-ul comunitar (vezi taxa de prima inmatriculare alias mediu alias cum s-o mai numi), in momentul in care Ponta, dupa ce a declarat ca-l doare-n batz de vointa poporului in cazul referendumului (desi nici eu nu sunt de acord decat cu 50% din rezultat) i-a luat postul unui prostanac si a devenit presedintele unui partid SOCIAL, dar refuz sa cred ca macar in ultimele ceasuri nu suntem in stare sa "punem mana pe par"; lovitura de stat din dec '89 - desi instrumentata de ics si igrec, Piata Universitatii - desi innabusita criminal de cel/cei ce au chemat minerii o demonstreaza din plin.
daca o sa cada voicu, cu sigura va ciripi... si baroni ca mitrea, vanghelie, oprisan... mazare, orban.. plus alti de zeci de oameni de afaceri ca, casuneanu.. judecatori.. mari politisti...
toti au cate ceva in comun cu voicu si vor avea ei grija ca dosarele si dovezile lui voicu sa dispara sau sa fie ingropate ca lumea incet incet sa uite de el.
Eu nu ma resemnez stimabile! Daca ce este mai rau (ceea ce afirmi dumneata) se va intampla ma voi face o petitie online si voi chema tot romanul ce mai simte romaneste si mai cunoaste ce-i aia cinstea si onoarea sa vina in fata Parlamentului la aruncat cu fecale in parlamentarii nostri.
Singurul lucru pe care-l putem desprinde din toate scarboseniile astea gen Voicu, Nastase, Ridtzi, Mihailescu...lista este infinita...este ca IMUNITATEA conferita acestor lipitori este de fapt "calcaiul lui Ahile"...
Ce ar fi sa stragem noi suficiente semnaturi si sa ne adresam Avocatului Poporului pentru Revizuirea Constitutiei sau Amendarea unor pasaje constitutionale, in regim de urgenta???!! Ridicarea IMUNITATII demnitarilor si parlamentarilor ar fi primul articol constitutional pe care l-as amenda.
Astept opiniile voastre in acest sens!
Sa auzim si de bine!
DAR, daca voi credeti ca parlamentarii vor pati ceva vreodata, va imbatati cu apa rece. E imposibil, pentru ca daca unul se duce, se duc toti. E ca un puzzle. Toti au legaturi intre ei, toti castiga cate ceva (parlamentari, procurori, politisti, etc).
Mafia e mult prea mare ca sa mai poate fi starpita. A cuprins toate institutiile statului, e peste tot.
Astia mai stiu doar de un singur lucru: de ghioaga.
sami, ai facut petitia?
Am dat cu minus pe tot acest "serial" celor care, chiar daca au intr-un fel dreptate, ei se resemneaza si nu intreprind nimic in ideea ca si asa totul o sa se musamalizeze si tot n-o sa fie nimeni pedepsit.... ce rost au carcotelile de aceasta natura? cred ca doar ii descurajeaza si pe altii mai slabi. Ce naiba, prea ne-am obisnuit cu umilinta si cu resemnarea .
mult succes cu petitia.
ps. e plin netul de petitii, de la motociclisti la rosia montana, de la pretul enorm al carburantului la gropile din asflat si starea drumurilor.
nimeni nu a avut vreun succes cu asa ceva.
cainii latra, caravana trece.
Stiu cum e cu petitiile si cu latratul, dar fii sigur ca asa inutile cum par au si ele rolul lor (in afara de senzatia ca macar ai facut ceva acolo): le vor citi multi sau vor fi mai atenti, poti schimba opinii sau modul de gandire al unora mai tineri. Altfel ce exeplu dai copiilor? Sa se resemneze asa slabi a neputinta, sau sa aiba o opinie si sa si-o explime cu curaj?
Chiar nu ai observat ca fara putin scandal nu se rezolva nimic?
Si da, poate nici cu mai mult scandal nu se va rezolva treaba asta acum in timpurile noastre, dar ar fi un pas. Macar ca le-ar fi mai frica, prea se cred pe tarlaua nimanui.
Sau in cazul de fata poate i s-ar sterge de pe chip uitatura aia perfido-superioara de militian imbuibat si coclit de corupt.
(nu ti-am mai dat minus, sper sa ramana la 0 comentariul tau, exact lafel cum e contributia ta. Prin "tu" ma refer la toti resemnatii)
asa pornita cum esti tu sunt si eu. doar ca eu sunt intr-o stare latenta acum.
cand se va iesi in strada cu ciomagul, eu voi fi in primele randuri. cand nu merge cu vorba buna (si nu a mers niciodata din '89 incoace), merge cu violenta.
problema e cu o decizie a CC, care a adaugat la Constitutie o interpretare complet eronata, menita sa-i scape lui Bombo ouale de Justitie.
Si anume faptul ca Parlamentul poate CERE, conform Constitutiei, inceperea urmaririi penale a unui ministru Parlamentar , s-a transformat, in urma sesizarii CC, in faptul ca Parchetul trebuie sa ceara aprobarea camerei din care face parte , inaintea declansarii urmaririi penale.
partea mai naspa e ca acest Grebla desi are dreptate, intre teorie si practica se casca un mare hau, numit NASTASE.
Dar ați uitat și mulți dar acum sunt ei la putere
ca daca iesea geoana dracu ne lua!
Mda
Audierile din parlament n-au legatura cu felul in care va fi judecat Voicu, ci doar cu imunitatea parlamentara. Voicu trebuie judecat, asta-i clar!
Dupa ce i se ridica imunitatea, putem discuta despre pericolul pe care-l reprezinta ori ba si daca-i cazul sa-l judece altfel decat in libertate (asa cum e firesc).
Daca nu demonstreaza nimeni gradul de pericol, trebuie sa-l judece in libertate. Altfel toata treaba pute a circ; are telefoanele ascultate, e urmarit, nici prietenii cei mai buni nu-l mai ajuta...
Nu repari o greseala cu alta greseala.
Si acum te-ai gandit ca vor fi afectati de faptele tale? Cand te-ai apucat de "cules" informatii cu care sa faci trafic de influenta si sa santajezi, te-ai gandit si la familie? Sau doar la Famiglie?
se vor judeca ani si ani... isi termina si basescu mandatu peste 5 ani, vine si altul la putere, si nea voicu va trai linistit in vila sa construita din spagile pe care le-a primit ca sa rezolve sute.. poate mii de dosare pentru mii de persoane cu influenta...
atata timp cat sunt implicati foarte multi rechini.. de ma marean pana la mitrea si nastase... este practic IMPOSIBIL sa fie condamnat chiar daca ar avea dovezi solide.
pe nea nastase il tot judeca de 6 ani, si ??? el nici nu-si face griji, dosarele lui au fost curatate de mult de baietii care au primit spaga de la el...
cel mai simplu ar fi daca i-ar da drumu pana la urma, si ca prin filmele americane, cineva cumva sa-l impuste in stil mafiot.
acest scenariu e mai realist decat condamnarea sa de catre justitia romana
Asa sa va ajute Dumnezeu!
P.S. Senatorul melcilor pesedisti, vrea sa spuna ca nu ii mai lasa lumea sa bage gunoiul sub pres, aia-i!
Daca dosarul e public, tot efortul inteligentului Geoana si toata viermuiala transpartinica e fara obiect :))
Macar pentru asta si tot a meritat sa-l votez pe Base!
"liberal" de orientare liber-schimbista.
in numai un mandat a reusit performanta - depasita acum de altii- de a trece din categoria "profesor" amarat de liceu la categoria "nou imbogatit" cu tot ce inseamna aceasta. nu stiu sa fi lucrat pe salarii mari, in multinationale sau sa fi fost patronul unei societati hyper-profitabile. rezultat? un hotz "analizeaza" activitatea unui mafiot- general-senator-ministruratat, bla-bla...
Acea ,,comisie juridica,,nu era obligata sa studieze doar actele trimise de catre dna si apoi sa le supuna votului intregului senat?
De ce tot acest bilci de audiere?
Daca un simplu cetatean corupe un politist,de catre cine este el audiat?De catre procurori !!!!!!!!Judecatorul decide daca este sau nu vinovat si stabileste eventual,pedeapsa!!!
De ce nu infiintati tovarasi senatori comisii juridice ptr.orice tip de gainar?
Intre noi fie vorba, daca ii era cuiva asa de frica, nu-l judeca nimeni, nu-l intreba nimeni nimic, nu-i ridica nimeni imunitatea, ok?
Intrebarea corecta ar fi: "nu-i mai e nimanui frica de Voicu?"
Uite ca nu!
aparati statul de drept cu mijloacele pe care le aveti,
salvand macar aparentele.
daca ancheta era serioasa vorbaretul era demult trimis in judecata.
Nu conteaza de ce ai scris ce ai scris, ne-ai dovedit la toti ca nu stii ce inseamna independenta justitiei, ma refer la principiu.
Noapte buna
Nu puteau sa-l trimita in judecata, mai nenea "unea", ca are baiatul IMUNITATE.
Asta au facut senatorii, au ridicat imunitatea unui parlamentar, pentru a putea fi judecat. Daca nenea parlamentarul e nevinovat, nu-i nici o problema, bine?
In ceea ce priveste apararea "statului de drept", zic sa mai citesti cate ceva. Ala zice de domnia legii, hm?
justitia ? o cloaca de gunoi
ma indoiesc. copilul meu este nenorocit din cauza a doi "judecatori" care au tropait cu bocancii lui stalin peste legi si proceduri, iar cand aud de justitie imi vine sa vomit. literalmente mi se intoarce stomacul pe dos. cel mai imputit sistem din institutiile romaniei.
deci ... speram ca isi spala rufele intre ei ,sa se aresteze reciproc pana intra toti hotii la parnaie, toti care ne-au adus aici dupa 20 ani.
dar asta e retorica.
lucrurile vor continua ca si pana acum.
ce cauta "stenogramele alea" in ziare ?
ce tupeu are nenea ilici sa se adreseze - fireste, cu MAI ca orice comunsit imputit - jurnalistilor si sa afirme ca acum exista politie politica ?
sa demonstreze !
mi-e scarba !
Bref, romanul nu se dezminte
In mod normal si firesc ar trebui sa li se ceara argumentatia in scris si sa ramana in dosarul comisiei.
Mai e totusi votul in plen si sunt posibile surprize...
sau pana acum nu le-a trecut prin cap ???
aia care sunt arestati nevinovati nu sunt oameni ?
o sa stea eventual la racoare 1 an maxim 2, asta daca nu o sa formuleze cerere de intrerupere a executarii pedepsei pe motive medicale, etc......
motivele pt. care voicu nu o sa cada de tot si nu o sa traga pe altii dupa el sunt foarte simple:
1. pedeapasa primita va fi cu mult mai mica decat cea meritata - doar in cazul unei pedepse exemplare exista posibilitatea ca voicu sa vorbeasca - ceea ce nu se va intampla pt. urmatoarele 2 motive ce sunt in interdependenta cu primul;
2. voicu este acuzat printre altele in baza unor convorbiri (presa spune ca telefonice - in realitate inregistrari efectuate in locuri publice, si care nu se stie daca sunt legale pt. a putea fi luate in considerare la condamnare) cu dl. Costiniu care este printre altele seful sectiei civile a ICCJ - in conformitate cu disp. Constitutiei ICCJ asigura interpretarea unitara a legii pe teritoriul Romaniei;
3. dl. costiniu se afla in raport de cauzalitate foarte strans cu sotia sa, d-na costiniu, care la randul ei este judecator ICCJ si seful asociatiei magistratilor din Romania (AMR)..........
avand in vedere raportul de cauzalitate dintre voicu si AMR solutia este previzibila - condamnare la pedeapsa inchisorii de 2 - 3 ani cu suspendare conditionata a executarii pedepsei....
conducerea CSM`ului n-are timp sa efectueze nici o ancheta, normal ei sunt ocupati sa-si numere salariile - nu stim daca le ajunge o luna de zile pt. o numarare completa.....
oricum conducerea csm`ului, desi este fomata din sefi de instante, nu le prea au cu aplicarea legii - drept dovada aproape toate sanctiunile aplicate magistratilor au fost reduse sau anulate de iccj....
io propun, in semn de respect pt. instantele din tara ca de acum incolo in toate cererile sa trecem numele instantelor cu litere mici, si nu cu litere mari ca si pana acum - sectia civila a iccj stie de ce.....
In primul rand nu vad clar ce a facut OMUL. NU exista probe, nu exista nimic decat un mare scandal mediatic. Exista niste inregistrari de unde nu mi-e clar ce face omul gresit. Ca incearca sa ajute pe cineva intr-un proces... si ce daca. Ce vina are el mai exact? Ca ia niste bani de la cineva???! si ce daca... Nu e el judecatorul si nici procurorul. Mai ales ca aud clar ca-i cere in imprumut. Ca ni se pare ca ia spaga... este o parere nu o acuzatie.
Asa suntem noi zice unul ca e infractor si atunci sarim toti pe el. Avem mintalitate comunista. Am fost invatati sa fim turma, masa de manevre.
Pana nu se dovedeste ca a facut ceva si ce a facut mai exact, nu aveam cum sa-l acuzam.
Este o razbunare poliica si una de proasta calitate. In care opinia publica reactioneaza bizar.
Mare pacat ca judecam si nu gandim.
domnule, individul era cunoscut de toata lumea "cu probleme in justitie" ca tipul care face si desface.
nu este singurul! era si este printre cei mai eficienti "agenti de influenta" !! vreti sa stiti ca acestia existau si pe timpul lui ceasca? erau indivizi din fosta securitate - cititi-l pe florescu cafegiu - care se invarteau pe linga ministere si aranjau orice contra cost: o plecare in strainatate, o rezolutie "buna" in orice fel de proces... reteaua s-a reconstituit rapid dupa 90 dupa o spaima grozava. unii care tanjeau de pe margine - tigani gen marean, voicu - au reusit sa intre si ei in joc. adevarati sefi de clan sunt bineinteles altii. cei cu mai multe stele si mai sus-pusi.
Problema poate fi, intr-adevar, in ce conditii au ajuns probele astea publice - asta e o problema de PROCEDURA. Dar problema de FOND, si nu de PROCEDURA, este faptul ca indivizi ca asta invart pe degete destinele a milioane de platitori amarati de impozite, de pioni electorali, zi-le (zi-NE) cum vrei. Si problema asta de FOND ramane.
Daca e o scurgere de informatii, simte-te norocos ca ai un insight in 'activitatea' unor astfel de scursuri caragialesti, parol.
Daca-i razbunare politica, asta nu-l face pe Voicu mai putin gunoi decat e. Nu-l dai pe unu' in gat daca nu-l ai la mana cu ceva ce-a facut - lectia asta o stie prea bine insusi Voicu. Deci, in cel mai rau caz, onorabilului senator i se face fix ce le-a facut el altora. C'asa-i viata asta, ti-o mai si-ntoarce. Bafta.
De asta au plecat milioane de romani din tara. De saracie si neputinta. Din cauza mafiei din tara.Ca astora nu le mai ajunge.. Si nu doar asta politica. Peste tot e asa. Spaga, relatii.
reiau aici sugestia unui forumist: import de judecatori si procurori din tari cu mentalitate nordica si mana libera in sistem pentru cel putin 10 ani
dau un exemplu bernard tapie. a fost un mare descurcaretz, un mare business man, chiar ministru si a trec si pe la mititica. finalmente si-a gasit adevarata chemare. actoria.
voicu?
o figura potrivita pentru orice film de actiune cu gangsteri moderni. un umor involuntar, caragialesc, improvizare pe loc si in timp real,replici de neegalat ...ce actor de exceptie de teatru de improvizatie! tovule voicule ai gresit complet cariera. totul raul este spre bine.
Jeguri !!!!!! Jegurile bunului simt !
Sa ne ajute Dumnezeu.
In ceea ce priveste magistratii, as prefera sa aducem ca arbitrii la fotbal - din strainatate! Bine ar fi daca s-ar putea.
Halal model de respect fata de lege pentru un senator al Romaniei.
Nu a fost catusi de putin deranjat ca a incercat manipularea justitiei, dar e foarte ingrijorat ca judecatorii vor fi impartial fata de el dupa ce a fost dat la TV. Cei ca el au distrus dreptatea in Romania.
Asta si cei ca el nu merita inchisoarea, merita sa construim un nou Canal cu ei.
Asa sa facem!
Nici un politician nu urmareste binele celor care l-au ales.
Dar si romanii sunt un execrabil neam de plecaciosi si slugi.
C. Voicu ar trebui depus macar pentru 29 de zile la nivelul 02 al IGP, impreuna cu niste tigani si homosecsuali si tratat asa cum descrie ca a fost tratat Gheorghe Florescu in cartea sa "Amintirile unui cafegiu". S-ar putea apela chiar si la serviciile unui tortionar cunoscut de dinainte de 1989, tizul sau, Costica Voicu, tot general, numit si el in functii importante din politie in ultimii 20 de ani, intre care si cea de sef al "Academiei "(imi vine sa si rad ca exista asa ceva, la ce cadre produce) de politie!!
Pana nu se curata printr-o reforma autentica acest aparat al internelor vom avea in continuare inca numerosi "Catalin Voicu" iar coruptia in Romania nu va fi stapanita, in ciuda declaratiilor "clasei plitice".
Vom asista de acum la sarabanda certificatelor medicale si amanarilor, pe care o va declansa Catalin Voicu, pentru a se eschiva de la arest si a-si mobiliza "prietenii".
Are exemple graitoare in acest sens, intre care si cele ale ex-generalilor Stanculescu si Chitac, care stau mai mult in libertate decat in penitenciar pentru executarea sentintelor DEFINITIVE !!