Reportaj Hotnews

Povestea curajosului domn Florescu

de Vlad Mixich     HotNews.ro
Luni, 22 martie 2010, 0:27 Actualitate | Esenţial

Catalin D. Florescu
Foto: HotNews.ro
Catalin Dorian Florescu este unul dintre acei indivizi despre care constatam cu obida ca a avut parinti mai orientati si mai indrazneti decat ai nostri. Cine stie unde am fi fost acum daca ai nostri si-ar fi luat inima in dinti si ar fi fugit din Romania gri a anilor ’80.

Poate ca am fi invatat la 15 ani germana de la sursa, cum nu i-a fost greu lui Catalin s-o faca. Poate ca ne-am fi specializat intr-un domeniu mai distins decat “utilaje si masini grele”. Psihoterapia de exemplu, cum a facut Catalin. Sau poate ca am fi avut chiar succes: bani, premii, ceva faima, o viata faina. Asa ca omul acesta, Catalin, caruia prin 2002 autoritatile orasului Zurich au decis sa-i plateasca un an intreg de viata. Asa ceva nu a facut Bucurestiul nici macar pentru Cartarescu. “Un an platit de viata” din partea unui oras elvetian: poate ca asta ni s-ar fi intamplat daca parintii nostri s-ar fi aruncat naibii in Dunarea comunista si ar fi inotat in amonte, pana ce ar fi iesit din ea uzi si capitalisti.

Prima data numele lui mi-a sarit in ochi prin 2006, atunci cand un critic literar bucurestean s-a hotarat sa-l pomeneasca intr-o cronica. Nimic mai ciudat decat un scriitor cu nume romanesc ale carui carti aveau mare succes in Elvetia. Cateva dintre ele fusesera publicate si la noi si mi-am promis sa le caut in librarii, dar am uitat. A doua oara numele lui mi-a topait pe retina cand, intr-o librarie din Bonn, am vazut o coperta rosie in mijlocul careia scria “Der Blinde Masseur”(Maseurul Orb). Dedesubt era tiparit “Roman”, iar deasupra, pe doua randuri, “Catalin Dorian Florescu”. Atunci am aflat ca scriitorul locuieste de la 15 ani in Zurich, ca scrie in limba germana si ca a castigat un pomelnic de premii si burse literare in spatiul de limba germana. A treia oara numele lui mi s-a infipt in mijlocul pupilei in urma cu cateva saptamani, cand am primit un e-mail de la editura care il publica in Romania. Urma sa-i fie lansata a patra carte, romanul “Zaira”, si editura se hotarase sa bata tobele cat mai tare. Am primit cartea in format electronic. Mi-e greu sa citesc carti pe computer dar am deschis din curiozitate prima pagina. Am citit 30, apoi am postat primul aliniat al cartii pe Facebook, precedat de cuvintele: “Asa incepe unul dintre cele mai fermecatoare romane scrise de un roman”. Peste 10 zile ajungeam la Timisoara, in aceeasi zi cu scriitorul ai carui parinti fusesera mai indrazneti decat ai mei.

“Cartarescu citeste si el cartea. Am emotii cu ce va spune despre ea"

Catalin D. Florescu la autografe
Catalin D. Florescu la autografe
Foto: HotNews.ro
Este duminica in miezul zilei si in timp ce il conduc, tinandu-se de bratul meu Catalin ma pune la curent cu programul sau in Romania. Urmeaza sa aiba lansari la Timisoara, Bucuresti, Iasi si Cluj. Un tur de forta care nu il ingrijoreaza, ci mai degraba il maguleste prin atentia speciala acordata romanului sau de catre editura. Oricum “Zaira” poseda un atribut care o transforma intr-o carte usor de vandut: personajul principal din roman este o femeie adevarata, doamna Zaira Manta, care traieste inca la Timisoara si urmeaza sa participe la lansarea din acest oras. Un eveniment la care autorul se intalneste cu personajul sau in carne si oase este momeala perfecta pentru mass-media. Asadar niciun fel de griji pe partea asta. In schimb Catalin imi spune oprindu-se din mers: “Cartarescu citeste si el cartea. Am emotii cu ce va spune despre ea. Va vorbi si el la lansarea din Bucuresti”. Catalin are o voce puternica, in contrapunct cu musculatura bratelor si picioarelor sale slabite de o boala care s-a declansat in copilarie, pe cand locuia inca la Timisoara. La fiecare groapa din trotuar, si nu sunt putine deloc, ii simt greutatea apasata pe bratul meu. Nu mergem la o intalnire cu cititorii, ci la una cu studentii in psihoterapie carora Catalin a acceptat sa le vorbeasca in calitatea sa de psihoterapeut elvetian. Ca sa ajungem in sala de curs aflata intr-un spital, trebuie sa coboram si sa urcam patru randuri de scari si sa trecem prin niste coridoare inguste si intunecate. Este duminica si spitalele romanesti inchid accesul prin portile principale.

In fata scarilor Catalin ofteaza. Imi explica ca trebuie sa raman intotdeauna cu un pas in urma lui ca sa se poata sprijini pe mine. Nu exista nici balustrada, ca sa nu mai vorbim de o rampa lina. Inaintam incet dar nu pare, pentru ca mintea lui Catalin compenseaza lentoarea explicandu-mi alert cat de bine se muleaza metoda psihoterapeutica pe care a studiat-o (Gestalt Therapy) pe stilul sau de viata: “Ca om trebuie sa fiu intotdeauna foarte treaz. Din Gestalt Therapy am preluat cateva lucruri esentiale. Primul este “constienta”, care inseamna “eu sunt aici”. Sunt aici, am coloana vertebrala, sunt! “Here and now”. Acum si aici are loc contactul dintre noi. Ceea ce a fost ieri sau ce va fi maine sunt doar amintiri prelucrate sau sunt fricile asupra viitorului. Contactul e intotdeauna imediat, e puternic, ca atunci cand iti privesti iubita in fata si iti dai seama ca o iubesti. E foarte senzual si direct. Cand am descoperit Gestalt Therapy am spus “asta este”. Din ce motiv? Pentru ca motorica la mine e oarecum redusa. Avand o boala musculara simteam cum capul functioneaza foarte bine dar ca trebuie sa devin mai organic si sa invat sa functionez bine la toate nivelurile, si la cel motor. Exista lucruri care pe mine m-au constrans sa fiu foarte lucid, lucruri care vin din boala sau din emigrare. De exemplu mergand pe aici, prin aceste coridoare-tunel, eu trebuie sa stiu exact, in orice moment, unde este treapta si sa discern daca pot sa o urc sau nu pot.

Navigam prin intunecimea coridoarelor-tunel si glumim imaginandu-ne ca suntem vedete-rock
Zaira Manta
Zaira Manta
Foto: Polirom
care se strecoara inaintea spectacolului prin culisele din spatele scenei. “Parca as fi Elvis”, hohoteste Catalin si amestecul de accent banatenesc si german ii dau o sonoritate emfatica care imi amplifica si mie rasul. Cand ajungem in sala de curs, sudoarea i-a lipit camasa pe piele. Se aseaza pe scaun si ii priveste in tacere pe studenti, rand pe rand. Are buze groase, neobisnuit de rosii, si riduri doar la colturile ochilor. In timp ce vorbeste degetele-i subtiri zboara prin aer agitate, se impletesc, sprancenele ii sunt desenate mult deasupra ochilor ascunsi adesea de degetele alea care tot zboara prin aer laolalta cu cuvintele: “Si ca artist trebuie sa fiu intotdeauna foarte treaz. Iesind din limba mea materna, ajungand intr-o cultura cu totul straina, in acel moment trebuie sa ramai treaz. Si ca scriitor, daca nu as fi asa, ar trece subiectele pe langa mine. Despre subiectul romanului dinaintea Zairei, “Maseurul Orb”, mi-a povestit intr-o dimineata prietenul meu Robert Serban, adormit la o cafea. Trei fraze mi-a spus Robert. Daca in acel moment nu aveam urechile deschise, daca nu eram in contact... Ce inseamna contact? Contact inseamna ceva senzual: ochii sunt aici ca sa te vad, urechile sunt aici ca sa te aud, nasul e aici ca sa te miros. Desigur ca orasele elvetiene nu au niciun miros, dar in orasele romanesti e o cu totul alta calatorie a nasului. Toate astea sunt importante pentru mine ca scriitor. Daca nu-mi folosesc nasul ca sa miros, nu voi putea descrie perceptia in carte. Nu voi sti ca exista.” Vocea lui Catalin sustine atentia studentilor vreme de aproape doua ore, vorbind nu despre experienta sa ca psihoterapeut intr-o clinica pentru drogati din Zurich, ci povestind. Povesti despre maseurul orb din Herculane, despre papusareasa Zaira din Timisoara, despre ministrul comunist homosexual sau despre Iacob, personajul viitorului sau roman. La sfarsitul intalnirii, pe un exemplar din “Zaira”, Catalin da un autograf cu dedicatia: “Elvis a fost aici.”

“Nu vreau sa fiu o cocota literara”

Daca mi-ar fi facut cineva un program la fel de stufos cum are Catalin in ziua de luni, as fi refuzat. Cinci interviuri si o prezentare a cartii. Toate intr-o singura zi care incepe in fata sediului TVR Timisoara unde Catalin si Zaira sunt invitatii emisiunii “Piper pe limba”, moderata de muzoiul Robert Serban. Il vad pe Catalin in masina cu numar de Zurich cautand un loc de parcare in apropierea intrarii. Totul este supraplin. Miraculos, la 200 de metri de televiziune se elibereaza un loc. Cu un sacou cafeniu in mana Catalin ma intreaba: “Cu ce merge sacoul mai bine? Cu camasa alba sau cu cea neagra?”. Orice ar alege tot nu s-ar asorta cu sapca gri din lana fara de care nu l-am vazut niciodata pana acum. E genul acela de sapca care in Romania e catalogata ca fiind marxista, iar in Viena ca fiind sic. Facem impreuna cativa pasi printre masinile strans parcate cand, venind dinspre strada si miscandu-se cu meticulozitatea unei soparle batrane, o vad pe doamna Zaira Manta. Autorul preocupat sa evite gropile nu-si observa personajul, atenta la randu-i sa nu se impiedice. Il trag de maneca pe Catalin: “Aaa...Zaira”. Capul femeii de 78 de ani se ridica si, de sub palaria texana cu insigna steagului american, vad ochii Zairei, jucausi ca ai personajului din carte. “Hello gentleman! Hai sa te pup”. Zaira rade si trupul ei de femeie mica si rotunda se scutura in bratele lui Catalin. Urcam impreuna treptele de la intrarea TVR-ului si pe un brat simt greutatea autorului, iar pe celalalt greutatea personajului. In cabina de machiaj Zaira se lasa greu convinsa sa-i fie pudrata pielea batrana. La finalul procesului isi aranjeaza atenta palaria in asa fel incat insigna sa fie vizibila:
- “Catalin, iti place cum arat?”
- “Ramai cu palaria? Sa nu ma eclipsezi”, si rade.
- “O dau jos daca o dai si tu”.
- “Eu nu. Voi femeile aveti trucurile voastre. Trucul meu e palaria”, si pielea alba a lui Catalin umple camera in timp ce-si schimba camasa.
- “Daca vrei pot sa te ajut.”
- “Ma descurc eu”.
- “Ai putea fi fiul meu. Sa-i dati cu niste rosu pe buze”, ii spune Zaira machiezei.
- “Ba sa nu-mi dati ca nu vreau sa arat ca o cocota literara.”
- “Oricum ai fi esti frumos, ca esti tanar”.
- “Si dumneavoastra la 50 de ani sunteti aratoasa”.
- “Ti-am mai explicat ca eu am 6 ani. Numerologie: 7+8=15. 1+5=6. Inlauntrul meu e un copil de 6 ani”.
- “Nu credeai Zaira ca vom ajunge aici, atunci cand am vorbit la Washington?”
- “Cred orice despre viata asta. Ca e slujba grea.”
- “Cum facem cu palariile? Le tinem amandoi?”, si autorul si personajul isi intorc intrebatori ochii spre mine. Fara palarii, Catalin si Zaira arata ca o bunica cu un nepot plecati dupa cartofi in piata. Asadar: cu palarii. Robert Serban intra in cabina si arata tacut catre studioul pregatit pentru emisie.
- “Zaira sa n-ai emotii, sa vorbesti natural”, spune autorul.
- “Eu nu pot vorbi decat natural. Poate ca din cauza asta am si avut atatea probleme in viata”.

Doua mari minuni intr-o singura viata

Zaira in tinerete
Zaira in tinerete
Foto: Polirom
Rapid ca un torent a curs ziua de luni. Catalin s-a infuriat pe treptele din Romania, pe lifturile care nu functioneaza, pe programul care ii cerea sa fie in acelasi timp in doua locuri diferite, dar a umblat si a povestit, a povestit in fata jurnalistilor, in fata studentilor, in fata publicului. Vreme de 10 ore a mancat un singur sandvis cu salam si a intrat in contact cu cateva zeci de oameni. “Una dintre marile minuni ale vietii mele e ca reusesc sa fac aceste lucruri cu toate ca pe timpuri mi-era frica, din cauza bolii mele, sa apar in fata altor oameni. Imi place sa fiu liber sa comunic cu publicul. E o decizie proprie: vocea puternica cu care vorbesc, privirea directa. Vreau sa ajung la voi, sa ma arat. Riscul este ca celalalt sa nu te vada intotdeauna. Riscul e sa nu te accepte asa cum esti, sa nu te vada. E ca in dragoste. Te arati si celalalt va spune: asa sau asa. Dar pentru cineva care vrea sa fie puternic nu exista alta iesire.” De fiecare data cand revine in Timisoara, si o face de cateva ori pe an, merge pe bulevardul Garii si priveste nostalgic catre balconul de la etajul 8, acolo unde a copilarit. De data asta inca nu a avut timp sa o faca. “Ce s-ar fi intamplat daca as fi ramas in Romania? Probabil ca as fi devenit un profesor frustrat, cu chelie, cu manuscrisele inchise intr-un sertar si pentru care un lift blocat ar fi echivalat cu o apocalipsa”. E seara si cinam impreuna. Catalin jinduie la o afinata si comanda o salata de vinete cu telemea. Adulmeca mirosul de copt al vinetelor si isi invarte palma apreciativ. Dupa o zi epuizanta, continua sa fie plin de energie: “Am transformat ceea ce sunt in a deveni ceea ce pot. Am devenit vorbitor si scriu in limba germana pentru ca pot. Asta a fost primordial, nu a fost o chestie constienta. Al doilea lucru pe care-l consider o minune e ca in Elvetia nu am devenit o victima. Ok. Am ajuns in Elvetia, mi-am pierdut limba natala asa ca nu-mi mai urmaresc pasiunea, o las, ca doar are de-a face cu limba. Nu e ca pictura, pe care o poti face oriunde. Dar eu n-am gandit niciodata asa. Intotdeauna am avut o gandire optimista asupra mea pentru ca eu trebuie sa fiu optimist. Nu-mi pot permite sa nu fiu. Daca as fi pesimist nu as mai face doi pasi afara din Zurich. Daca ma gandesc ce mi s-ar putea intampla pe soselele din Romania nu as mai fi venit niciodata. Pentru tine astea sunt lucruri banale, dar pentru mine sunt foarte importante”.

Pana unde a “inotat” Catalin Dorian Florescu

E deja joi si in clubul de la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti sunt doar vreo 20 de persoane. Catalin Dorian Florescu e deceptionat. Lansarea de la Timisoara a avut peste 100 de spectatori. Romanul unui scriitor roman de limba germana nu are insa nimic spectaculos pentru bucuresteni. Catalin il priveste neajutorat pe Mircea Cartarescu, cel mai celebru scriitor invitat sa vorbeasca despre “Zaira”. “Tu nu stii cat de greu de scos din casa sunt romanii”, incearca o explicatie Cartarescu. Catalin e de neconsolat. Il privesc urcand cu greu pe scena inalta si imi amintesc de cele doua carje cu manere moi maronii pe care le-am vazut pe bancheta masinii cu numar de Zurich. Nu le-a folosit niciodata. Prezentarea cartii incepe si criticii si prietenii vorbesc rand pe rand. Catalin asculta asezat comod in scaun. Cand Cartarescu incepe sa vorbeasca, Catalin isi indreapta spatele si isi roteste jumatate din corp spre vorbitor: “In timp, inteleptindu-ne, ajungem sa apreciem mai mult oamenii decat cartile. Catalin Dorian Florescu e un om cald, afectuos, care are cu adevarat lucruri de spus. Simplitatea e una dintre calitatile lui principale. Catalin este un povestitor minunat care a reusit sa scrie o carte calda si umana. E o proza mai neobisnuita pentru Romania, caci la noi nu se pretuieste simplitatea. Un roman care nu se vrea altceva decat un roman e un lucru neobisnuit pentru Romania. Catalin a reusit in aceasta carte sa descrie un personaj feminin cum putini reusesc si a reusit sa-l duca pana la capat foarte bine si foarte corect. Ma bucur foarte mult ca am vorbit despre el aici”.

In sala e racoare si zgomotul aparatului de espresso acopera cele cateva aplauze. Catalin priveste sala aproape goala cu sprancenele incruntate deasupra obrajilor sai bucalati. O domnisoara citeste cateva pagini din “Zaira”. Povestea e minunata, imaginile simple si puternice. Il intrebasem pe Catalin, la Timisoara, cum de a invatat sa povesteasca atat de bine: “Cand scrii un roman trebuie sa fii modest. Trebuie sa te pui in interesul actiunii fara sa faci poezie. Mai descriu si eu pamantul, lumina, fetele oamenilor cand sunt bucurosi. Este o bucurie densa. Intre mine ca om si cartile mele exista o legatura clara. Eu spun ca trebuie sa fim puternici, sa fim curajosi, sa mergem spre lume pentru ca apoi sa putem descrie aceasta lume.” Mainile lui subtiri si febrile bat aerul, maini de om care a inotat in sus pe Dunare mai departe de locul unde parintii lui au iesit uzi si capitalisti. A inotat pana acolo unde povestile ies din apa pentru a se confunda cu realitatea.

***

Catalin Dorian Florescu s-a nascut in 1967 la Timisoara. In 1982 parintii fug din tara si se stabilesc la Zurich. A terminat Facultatea de Psihologie a Universitatii Zurich. Primul roman ii apare in 2001.

Scrie in limba germana si a castigat premiul “Cartea anului in orasul Zurich”, premiul “Chamisso” al Academiei Bavareze, premiul “Anna Seghers” si premiul “Cantonului Zurich”. A primit peste 10 burse si a fost numit scriitorul orasului Dresda, scriitorul orasului Erfurt si bursierul orasului Munchen.

In limba romana i-au aparut la editura Polirom romanele “Zaira”, “Maseurul Orb”, “Vremea minunilor” si “Drumul scurt spre casa”. A fost tradus in italiana, spaniola, olandeza, slovena si lituaniana.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

11978 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    excelent (Luni, 22 martie 2010, 1:07)

    miranda [anonim]

    Absolut fascinant!
  • +6 (6 voturi)    
    De ce nu a anuntat hotnews lansarea? (Luni, 22 martie 2010, 1:12)

    Bruner fox [anonim]

    Domnule Vlad Mixich , de ce nu ati anuntat pe hotnews cu ozi inainte lansarea din Bucuresti. Eu as fi venit daca stiam! Este o munca sisifica sa reusesti ca scriitor in alta limba. Felicitari domnule Florescu
    • 0 (0 voturi)    
      Anuntarea evenimentelor (Luni, 22 martie 2010, 5:54)

      Linda [anonim] i-a raspuns lui Bruner fox

      In fiecare zi ne bombardeaza de dimineata pina seara cu violuri, crime, accidente, pentru ca a doua zi stirea sa fie: "IERI a avut loc spectacolul/baletul/concertul/lansarea de carte.."
  • +7 (7 voturi)    
    frumos (Luni, 22 martie 2010, 1:18)

    busymf [utilizator]

    Draga Hotnews,
    Stiam eu ca daca va concentrati puternic puteti sa scoateti si niste stiri pozitive.

    Felicitari dlui Catalin Florescu.
  • +6 (6 voturi)    
    Gestalt (Luni, 22 martie 2010, 3:35)

    sadwank [anonim]

    E interesant ca multe curente actuale sint numai niste inspiratii din yoga care, la rindul ei, isi are radacinile in hinduism.
    Cu alte cuvinte, chestii pe care oamenii le-au ignorat mai bine de 3000 (trei mii) de ani.
  • +8 (10 voturi)    
    greu de priceput (Luni, 22 martie 2010, 7:47)

    sile [anonim]

    Fara sa fiu foarte pricinos i-as atrage, viguros,atentia autorului ca formularea "ne-am fi specializat intr-un domeniu mai distins decat <utilaje si masini grele>" este mai mult decat prosteasca si jignitoare pentru cei care asigura progresul tehnic al lumii.

    Sa nu uitam ca se zboara prin aer si in cosmos,se schimba fata pamantului,se calatoreste pe mari si oceane,se ridica constructii monumentale cu aceste utilaje si masini grele.
    • +2 (2 voturi)    
      nu este o jignire (Luni, 22 martie 2010, 11:09)

      Alex [anonim] i-a raspuns lui sile

      Sunt ferm convins ca formularea autorului apostrofeaza rigiditatea defunctul sistem comunist, care avea o atentie selectiva in favoarea catorva categorii socio-profesionale, ignorandu aproape complet altele, poate la fel de importante.

      Nu are rost sa interpretati aceasta formulare ca pe un afront personal sau ca pe unul la adresa grupului din care faceti parte. Cu siguranta, aportul Dvs. a fost si este in aceeasi masura absolut vital pentru bunastarea, progresul, si desavarsirea societatii noastre multilateral dezvoltate.

      Dar nu despre asta era vorba, ci despre defectele unui sistem, care nu permitea afirmarea tuturor grupurilor sau valorilor profesionale in egala masura. Autorul a facut doar o constatare a unei stari de fapt din trecut, nicidecum o judecata de valoare de genul "X este mai bun decat Y". Si oricum, aceasta dezbatere pe tema unei mici neintelegeri rupte de text este destul de putin relevanta relativ la continutul articolului in sine.
    • 0 (0 voturi)    
      pentru sile si pentu restul (Luni, 22 martie 2010, 11:37)

      carmen [anonim] i-a raspuns lui sile

      Sunt, absolut, de acord cu dumneavoastra. De vorbe ne folosim, adesea, pentru a minti. Am invatat ca faptele sunt cele care conteaza.
    • 0 (2 voturi)    
      Mura-n gura (Luni, 22 martie 2010, 16:26)

      shushanea [utilizator] i-a raspuns lui sile

      Totodata este interesant cum autorul ar vrea , tipic romaneste, ca altcineva sa fi facut pasii spre devenirea lui, est caz, parintii care trebuiau sa plece dincolo, pe vremea comunista. Cine v-a impiedicat sa plecati si sa va realizati in occident dupa revolta din 89? Propria incapacitate de a deveni altceva decat un critic in Romania?
  • -1 (1 vot)    
    obida.....?.... poate tie? (Luni, 22 martie 2010, 10:47)

    ovidiu [anonim]

    "constatam cu obida ca a avut parinti mai orientati si mai indrazneti decat ai nostri" fi serios
    au fost mai indrazneti parintii care au ramas aici crede-ma...
  • 0 (2 voturi)    
    Cartarescu si explicatiile de aur (Luni, 22 martie 2010, 10:49)

    Eu [anonim]

    -“Tu nu stii cat de greu de scos din casa sunt romanii”, incearca o explicatie Cartarescu- este cea mai imbecila scuza pe care o putea formula cineva in situatia data. Romanii sunt greu de scos din casa atunci cand nu stiu de exista unui eveniment. Citind articolul de azi mi-ar fi placut sa particip la discutia de la MTR. In mod evident nu am fost acolo pentru ca editura in cauza nu a fost suficient de activa pe partea de promovare a lansarilor de carte.
    In concluzie as prefera ca literatii tarii sa nu mai caute scuze in "spiritul lenes" al romanilor ci in cel al editurilor.
  • 0 (0 voturi)    
    Lansarile de carte in Romania (Marţi, 23 martie 2010, 1:22)

    Nicuteo [utilizator]

    Lansarile de carte, vernisajele etc nu sunt stiri nicaieri in lume, deci nu se poate acuza presa sau hotnews ca n-au zis nimic. Oamenii interesati de genul acesta de eveninente au sursele lor regulate de informare, fie reviste, forumuri etc de unde pot afla date si ore. Citesc conentariile de mai sus si remarc ca 90 la suta rateaza esentialul si se iau la harta fie pentru "masini grele" fie ca "m-as fi dus dar n-am stiut". Fratilor, e un interviu-reportaj excelent, nu-l luati ca atac la persoana. Cititi-l si bucurati-va ca mai sunt si astfel de romani pe lume. Atat.
  • +2 (2 voturi)    
    foarte bine scris (Marţi, 23 martie 2010, 10:09)

    gigi [anonim]

    Felicitari autorului. Presa romaneasca are nevoie de mai multe articole de genul asta. Pozitive sau nu, sa recunoastem ca stirile sau reportajele scrise cu profesionalism sunt pasare rara.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi