Am venit aici pentru a va spune ca "nu sunteti singuri in aceasta parte a Romaniei si de cate ori veti avea dreptate va fi cineva care se va bate pentru dreptatea dumneavoastra", a spus Ponta.
El a amintit ca in 1917 strabunicul sau a dezertat din armata austro-ungara si a trecut in Romania pentru a primi cetatenia romana. "Ardealul e Romania si niciun roman nu trebuie sa plece din locul unde s-a nascut petru a se simti in tara lui", a afirmat Victor Ponta.
Presedintele PSD a spus ca "Tinutul secuiesc nu e Romania pentru ca nu exista Tinutul Secuiesc" si a precizat romanii din aceasta regiune nu vor avea parte de o pozitie oficiala "din partea statului roman atata timp cat existenta lor la putere depinde de voturile deputatilor mahiari".
"Niciodata PSD nu va accepta modificarea Constitutiei care ar prevede in Romania ca o alta limba decat limba romana va fi limba oficiala. Niciodata nu vom accepta ca in Romania sa existe autonomie pe criterii etnice", a mentionat Ponta, adaungand ca nici macar nu are sens sa se refere la propunerea unui consilier prezidential privind renuntarea la formula de stat national unitar.
El a precizat ca sustine organizarea Romaniei in regiuni, dar nu pe criterii etnice, ci pe criteriul promovat de Europa - coeziune economica si sociala.
"Imi iau acest angajament (...) in Camera Deputatilor, vicepresedintele Camerei, singurul deputat din aceasta regiune, Mircea Dusa, are de la noi sarcina de a veghea ca aceasta lege care prevede regiunea Harghita - Covasna - Mures sa nu fie niciodata votata de Camera Deputatilor", a subliniat el.
Arhiepiscopul Covasnei si Harghitei - 'Tara si tricolorul nu pot fi sfartecate'
Lucrarile adunarii Forumului Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures au fost deschise de arhiepiscopul Covasnei si Harghitei, IPS Ioan Selejan, care a transmis etnicilor maghiari un mesaj de convietuire pasnica, dar a exprimat ingrijorarea romanilor din zona fata de incercarile liderilor maghiari de obtinere a autonomiei teritoriale.
Manifestarea a inceput cu intonarea imnului Romaniei si cu rostirea rugaciunii 'Tatal nostru'.
IPS Ioan Selejan a afirmat, in aplauzele salii, ca 'Tara si tricolorul nu pot fi sfartecate', precizand ca 'nu este o harta de agatat in cui, ea este locul unde se naste vesnicia'.
Arhiepiscopul a vorbit despre faptul ca romanii din aceasta parte de tara 's-au simtit parasiti si neajutorati', mai ales cand nu au avut niciun reprezentant in Parlamentul Romaniei si a subliniat ca, in ultima vreme, acestia nu traiesc in pace si liniste din cauza intentiilor liderilor maghiari de realizare a autonomiei teritoriale.
'Am observat ca anumite persoane doresc, de mai mult timp, si ii ameninta pe romani cu sfartecarea tarii, cu realizarea autonomiei si ii fac sa nu traiasca in pace si liniste in propria lor tara. Romanii isi pun intrebarea 'cum va fi daca aici va fi din nou Regiunea Autonoma Maghiara? Acest lucru ii determina si a determinat foarte multi dintre tinerii romanii care au urmat cursurile universitare sa nu se mai intoarca in zona', a spus IPS Ioan Selejan, citat de Agerpres.
Arhiepiscopul si-a exprimat ingrijorarea fata de intentia de oficializare a limbii maghiare in zona: "Problema pentru noi, romanii, este, daca aceasta limba maghiara va fi declarata oficiala, noi in ce limba vom vorbi cu Carpatii si cu brazii nostri".
Organizatorii au afirmat ca doresc sa traga un semnal de alarma fata de recenta adoptare tacita, in Senatul Romaniei, a legii cu privire la regionalizarea tarii, a repunerii pe tapet a legii privind statutul minoritatilor nationale, a incercarilor de proclamare a limbii maghiare ca limba oficiala si fata de actiunile de discriminare la adresa romanilor.
Participantii la manifestare vor mai cere respectarea statutului limbii romane ca limba oficiala in activitatea institutiilor administratiei publice locale.



















Na te Kostel: "maghiari nu sunt obligati la scoala sa invete limba romana", asa spui tu?
Maghiarii se spune, dar probabil ai uitat sa mai pui un i.
Limba romana fiind limba tarii in care traiesti, e obligatorie la scoala, crede-ma.Si pentru romani si pentru maghiari.
Romanii nu sunt obligati sa invete limba maghiara, dar nu vad de ca sa nu o invete din motive de cultura, respect fata de celelate minoritati sau pur si simplu ca asa vor.
De aici pana la afirmatia lui Ponta (demagogica si electorala) ca nu te poti angaja in secuime pentru ca esti roman e o cale foarteeeee foarteee lunga.
Daca la mine vine un roman care stie mai multa meserie decat un maghiar, il angajez, nu ma intereseaza "limba" lui, ci profitul meu.
Din moment ce nu gandesc cu limba .
Ponta acum tuna si fulgera iar cand are nevoie de "udemereu" linge si suge...
Exact cum face base sau a facut Nastase etc. etc.
Limba oficiala a romaniei este romana!
Cele doua chiar nu pot fi comparate.
Nu mai compara Canada cu Romania. In Canada daca presedintele pocneste un copil politia se autosesizeasa si il ia pe sus. In Romania se afla dupa 5 ani si politia si procuratura se face ca nu stie despre ce e vorba.
esti de prea putin timp pe afara moncher! da-ti jos ochelarii de cal si vei vedea ca ai nimerit intre-un loc ceva mai bun, nu in rai.
Daca nu le convine granita e la Nadlac ... nu e normal ca au ajuns sa aiba mai multe drepturi ca noi si tot vor tot mai mult... toata ziua saracii maghiari cum sunt ei napstuiti ca traiesc in Romania si cum nu pot dormi ei noaptea ca n-au autonomie ...
Inafara de plans si gangurit ....nema.
În schimb, există în SUA destui hispanici, să zicem, care, deşi sunt născuţi şi crescuţi în SUA şi au cetăţenia americană, fie vorbesc prost, fie, chiar, nu vorbesc de loc englezeşte. Îi priveşte. Dacă ei cred că îşi pot găsiu un rost acolo şi fără limba engleză, cine ce treabă are. Statul oricum nu-i poate obliga să o înveţe. Or, şmecheria este că şi maghiarii noştri sunt în aceeaşi situaţie. Ei sunt la fel de băştinaşi ca şi românii. Şi stai liniştit, nu te mai într-ofusca atâta de răul limbii române, că dacă vreun ungur are interesul să vorbească româneşte, îşi aduce el repede aminte cum să o facă.
e drept ca in manualele de istorie comuniste nu se specifica acest lucru si ca nici manualele actuale nu sunt prea diferite de cele comuniste...
http://www.provincia.ro/pdf_roman/r000215.pdf
ps : se scrie Unirea din 1918.
1 Dec.1918 desi Transilvania a fost vinduta R0maniei fix in momentul in care a semnat pentru intrarea in Antanta.Totusi 1 Dec. o tineti ca o zi sfinta.Bun.Daca e asa atunci Proclamatia de la Alba Iulia trebuie sa va fie ca Biblia sa o cunoasteti pe dinafara,ca pe Tatal Nostru.Eheeeehee..asa ceva nu se eczista pen ca nu va convine asa ca noul Tatal
Nostru iese ciuntit asa cum romanii de-a lungul timpului au ciuntit toate toate promisiunile tratatele intelegerile fiind recunoscuta ca TRADATOARE NOTORIE.
e drept ca noi nu prea stim de toate astea pt ca n-au fost pomenite in manualele scolare & informatia zace prin arhive...
De unde vi s-a inoculat voua ideea asta tampita: nu suntem romani si desi traim in Romania nu vrem sa invatam limba, nu vrem romani printre noi etc. Easy boy - sunteti si veti fi in Romania mult timp de acum inainte - ceea ce insemna ca veti putea sa va pastrati etnicitatea, limba, obiceiurile etc. dar cu conditia loialitatii fata de statul in care traiti.
nu fa confuzii .vezi de citzi ani este ungaria stat de sine- Romania ca stat este mult mai in virsta- unguri de fapt au fost stapinitzi in majoritate secolelor-
aaaaaa daca vorbim de principatul transilvanean condus de maghiari asta e alceva
ce sai faci acum sau inversat rolurile pentru 1000 de ani
PS: Sclavi au fost pentru ca erau ortodocsi, de-aia au fost tratati prost, nu pentru ca erau romani; pe-atunci erau mai importante relatiile majestatii sale catolice cu papa decat limba materna. Desigur, discriminarea pe baza de religie e tot atat de urat ca si discriinarea pe baza etnica.
Cand maghiarii au venit, in mod sigur nu au gasit loc pustiu nici macar in Panonia. Sunt povesti de adormit copii ca au gasit loc gol. Nici macar in cea mai salbatica zona a Europei nu a fost pustiu si ma refer la Padurea Neagra din Germania unde au disparut cu totul legiuni romane. Revenind:
PRIMA GRESEALA.: - faci confuzie intre relatia de vasalitate si intrarea in componenta in adminiatratie a unei provincii. Pana la declararea independentei Transilvaniei, in 1526, Transilvania a fost entitate distincta avand propriul voievod chiar daca era vasal regelui Ungariei. In 1541 Transilvania devine principat. In 1546 Transilvania este recunoscuta ca si stat independent inclusiv de catre Imperiul Otoman. Daca era asa de maghiara Transilvania precum zic unii, de ce nu a fost parte integranta a regatului maghiar pt 500 de ani si de ce a fost numita voievodat si nu principat? A devenit principat numai cand au trebuit sa se certe ungurii intre ei ca cine sa le fie rege si a inceput migrarea a unei parti din nobilimea maghiara in Transilvania pt ca vroiau sa nu fie sub stapanire habsburgica in Ungaria Habsburgica. Ai pierdut deja 500 de ani!
- A DOUA GRESEALA: dupa batalia de la Mohacs in 1526, cred ca putem sa zicem ca s-a cam terminat cu vreun stat maghiar deoarece tot ce a insemnat Regatul Ungariei este deja impartit in 3 bucati si este deja cunoscuta migrarea unei parti insemnate din nobilimea maghiara (si nu numai nobili) catre Transilvania. Pana la 1867 nu poti vorbi de vreo entitate maghiara independenta deoarece inclusiv ungurii erau in mod clar vasalii austriecilor.
Deci Transilvania este componenta directa a Ungariei pt .......... 53 de ani! In 1920 Transilvania devine oficial parte din Romania.
De ce nu vorbeau romanii maghiara sau/si germana (i-ai uitat pe nemti)? Pt ca maghiarii si nemtii vorbeau romana in Transilvania (vezi Stephan Ludwig Roth).
Dar nici invatarea obligatorie de catre romani a unei alte limbi decat cea oficiala nu mi se pare corecta.
Faptul ca un roman care nu se poate angaja in Harghita sau Covasna pt ca nu vorbeste maghiara este trist, dar se poate intampla pt ca o mare parte a populatiei de acolo nu vorbeste romana. Din punctul asta de vedere un roman are sanse mai mari sa se angajeze in Ungaria, deoarece pana la Tisa se cam vorbeste si romaneste in destul de multe locuri.
Pe de alta parte cred ca tot tambalaul asta este orchestrat numai de politicieni pt ca sa fie siguri ca au ce sa manace pentru multi ani.
In rest oamenii se inteleg intre ei bine merci.
In rest se pare ca un lucru e sigur, stim data cand vor obtine autonomie = NICIODATA! ;)
deci recurge (precum maestrii lui in ale politicii) la metode ieftine de atragere asupra partidului a simpatiei populatiei credule, neinformate & usor manipulabile...
Sau inca mai crezi povestile voastre cu emigratia din sud, ti-ar place s afie asa, nu?
Pe de alta parte moncher suntem la peste 1000 de ani de cand traim pe aici - ce dracu v-a apucat tocmai acum?
Mai apar si niste donatii catre cavalerii ioaniti prin Banat, si-or mai fi si altele.
Dar intrebarea e necinstita, istoria nu se reduce la "cronicile europene".
Si reconstituirea istoriei conduce cam la urmatoarea concluzie: cand ungurii au venit in Ardeal, au gasit o populatie nu prea densa
romano-slava (abia incepusera sa se amestece) cu elemente turanice peste.
Au supus-o militar (a luat vreun secol, altfel dura 1 luna) SI-AU LASAT-O ASA, ca pe-atunci nu conta limba prea mult. Ulterior, pentru a face placere papei, majestatea sa catolica a hotarat ca ritul rasaritean nu da bine, si-a inceput iobagizarea ortodocsilor. Prin Maramures si spre Carpati in general au rezistat mai mult (ori au devenit catolici, vezi taticul lui Matei Corvin...), dar in general au dus-o prost, ca cetateni de mana a doua,. Abia MUUULT MAI TARZIU s-au trezit ungurii ca tre'maghiarizat Ardealul, dar a fost prea tarziu, nu le-a mai mers. Sper sa nu-mi ceri sa-ti insir dovezile arheologice (mai mult rurale, orasele mari fusesera desfiintate de invazii), mormintele, evidenta clara din Moldova si Muntenia ca fluxul de oameni a fost mereu DINSPRE Ardeal, toponimele, inexistenta vreunei afirmatii maghiare cum c-ar fi intrat romani masiv in Regatul Ungar, ETC.
Auzi, tu de ce urasti romanii? Chiar ai motive intemeiate?
Invidia fata de oamenii care muncesc la multinationale este enorma, dar criteriul de angajare este foarte simplu: este necesara cunoaterea unei limbi straine.
Daca zona Harghita si Covasna isi face mai accesibil potentialul turistic, atunci turistii romani se vor inmulti si automat va aparea si o cerinta mai mare pt cunoasterea limbii romane. La fel este posibil ca agentia TUI sa vada un potential in zona si vom vedea cum limba germana devine extrem de populara.
Ideea tampita a comunistilor de a izola aceasta zona nu a facut altceva decat sa o enclavizeze.
Nu mai intaratati oamenii. Pot trai si fara politicieni. Chiar de 1000 de ori mai bine (iar imi aduc aminte de Voicu&Co!!).
Investiti in zona, ridicati-le nivelul de trai si nu vor mai fi probleme.
alo PSD-ul, ce faceti cu spagarii gen Voicu, e mai importanta tema.....??????????
cu o singura conditzie, cum a spus tov. lenin, sa vina cu noi. ca cine nu e cu noi, e cu secuii :-))
Sincer, de multe ori in viata mi-am dorit ca Ardealul sa fie in Ungaria. Damboviteni ca tine au reusit sa traga Ardealul in jos.
De ce nu vorbeste Dancu despre conflicte interetnice? Doar el traieste acolo, e sociolog si ar trebui sa cunoasca realitatile, nu? Dar omul e din Ardeal, are onoare si nu mananca rahat ca voi, dambovitenii!
De unde au scos asta ?
"Problema pentru noi, romanii, este, daca aceasta limba maghiara va fi declarata oficiala, noi in ce limba vom vorbi cu Carpatii si cu brazii nostri"
UE incurajeaza folosirea mai multor limbi. De ce nu ar invata ungurii limba romana si invers?
PS Limba maghiara nu este atat de dificila.Romanii o pot invata usor.
si ce ai sa faci atunci?
ameninti cu ...forte?
suntem in mileniul 3 in UE. nu mai suntem in sec 9 cand au venit maghiarii in Panonia.
Ca sa abata atentia de la ORGANIZATIA MAFIOTA PSD a organizat un nou 20 Martie in Secuime , brat la brat cu Trinebunul si gasca lui dementa !
Daca acum 20 de ani Ilici mai varsa citiva litri de singe romanesc si unguresc pe strazile din Tg. Mures - doar pt. a avea motiv sa resapeze fosta Securitate , acum cred ca nici macar mafiotii psd-istyi nu mai cred ca fac mare lucru pedalind pe extremism si xenofobie !
P.S. In tabara ceallata de dementi idioti iredentisti ,nu mi-e rusine nici cu Tokes sau altii ca el , omologii crminalului Ilici , intre unguri !!!
Am fost 3 zile acum, in secuime....inuman sa circuli pe asemenea drumuri! Iti rupi masina, de nedescris. Normal ca doresc oamenii aia autonomie! pAMANTUL MUNCIT, CASE INGRIJITE, EI ISI VAD DE TREABA LOR...DE CE SA NU SE POATA AUTOGOSPODARII? ( drumuri, spitale,, de aia doresc autonomie...nu sa plateasca impozite ...ei mai degeaba decat noi romanii).
Cumplita infrastructura in secuime ( Bv- SF. Gheorghe-M. Ciuc- Gheorgheni-Toplita)
Vai ce minunat si extraordinar e ca avem asemenea oameni printre noi si noi nu stiam.
Da'vita de vie din fata casei n-o au niciunii dintre gospodarii astia mari.....
sigur ca daca tu compari pe maghiari cu moldovenii... //.(editat de HotNews.ro)
Unde ai vazut tu gaz , in secuime?
Si aia se chinuie cu carele/stivele/crapatul lemne si putoarea fumului aferent, ca au gaz????
Mi-am rupt masina, azi noapte venind catre Brasov ( din Toplita)...mi-au sarit rotile...
Si-s romanca...care ar fi vrut sa aiba ceva sange unguresc...daca aveam ceva sange maghiar in mine, aveam si nonsalanta si indiferenta de-ati ignora mesaju'de tot rahatu'...
Te invit la Tusnad, daca ajungi, cu masima, fac cinste cu benzina si-o cafea...o sa vezi cum iti sar rotile, din Sfantu' pana-n Tusnad....
Stii sa critici dar daca nu-ti place cum locuiesti muta-te cat mai departe de tara asta.
Drum bun cale batuta!
in alta ordine de idei viziteaza Toplita,firful pesedeuli din Harghita,o sa ramai masca un oras prafuit ramas undeva cu 20 de ani in urma,nici oe schimbare din 89,cu militieni care si acuma bat populatia si culme trimit la furat lemne!
si daca sti lb.maghiara.....tot nu te angajeaza.Numai de aceea ca esti roman,si atat!!!!!!!
sunt roman ardelean, traiesc langa unguri si ii cunosc. oare de ce eu nu am astfel de probleme cu vecinii mei maghiari? si de ce nu sunt un caz aparte printre prietenii mei romani ardeleni?
Normal ca nu va place maghiara, la cat de grea e, din moment ce nici limba "voastra" n-o stapaniti.
Cat despre modul cum sa vorbeasca preafericitul cu brazi mi-e indiferent,numai sa nu fie limba toporului!
Daca iti iei invatamintele de la conu Alecu...
Un turnator dovedit.
De acord?
Pe scurt, subiectu deschis de Dvs. e irelevant pentru polemica de aici. Altminteri, sunt convins ca stiti o gramada de lucruri interesante pentru "fenomenologia" culturala.
Dar o natiune se identifica intai prin limba, religie, ascendenta istorica si etnica, si obiceiuri. Chiar si la capitolul obiceiuri suntem apropiati, nici nu stiti cati ardeleni s-au salasluit de-a lungul istoriei (nu recent) in Neamt sau Prahova, de exemplu.
Numai cu de-astia umbli. Bine ca nu il citezi pe Voronin: dupa el basarabenii nu sint romani. Asta e teza voastra, antiromaneasca, stalinista in esenta.
Un sfat: adreseaza-te la cei care au terminat-o prin temnitele comuniste, platind pentru neamul romanesc.
Dar iată că pacientului nostru (şi celorlalţi zărghiţi ca el, că văd că foloseşte persoana I plural) nu-i e de ajuns că vorbeşte cu copacii şi formele de relief, dar mai dă de înţeles că nu ştiu decât româneşte! Bravos, preasfinţite! Halal să-ţi fie! I-ai lăsat în urmă până şi pe proverbialii cercetători britanici. Uite-aşa am aflat şi noi că plantele şi formele de relief nu sunt poliglote! Vă daţi seama, dacă am planta un puiet de frasin românesc într-un frăsiniş din Ungaria, să zicem, ce de flegme iredentiste ar încasa săracul de la copacii autohtoni? Vai de capul lui!
In rest fratele meu - ia istoria predata in romania si ce din ungaria si pune-le pe foc. Ambele sunt subiective.
Vei avea surpiza otusi, sa aflii de legatura noastra cu dacii si de la londra, Paris, Roma sau alte universitati.
Din pacate pt noi harghitenii de rand somajul e mai mare decat la nivel national,drumuri nu avem,infrastructura nu avem,dar suntem mandrii ca traim in zona-prost!
Sefu', tu chiar nu vezi ce moace au aavut si au toti cei care s/au perindat la conducerea pesede? Ilici - criminal, nastase - printre multe altele... fara oua, geoala - prostanacule, dragostea mea, tu - un spermatozoid cu capul spart...
Nu ne mai ametiti! Nici macar nu mai incercati.
Sunteti fumati! Ar trebui sa va sinucideti daca ati avea oarece omenie.
Incearca sa fi serios Dle Ponta daca vrei sa ai o sansa sa iesi din siajul lui Crin Antonescu
Cu stima
Gheorghe Buhac
daca noi romanii putem creea o societate superioara unde inteligenta si frumosul sunt imbinate garantez ca ungurii se vor bate sa invete romana pt locuri de munca ..dar deocamdata avem puroi la nivel politic.mult puroi
P.S. Ponta(torule), degeaba te chinui sa-ti faci propaganda electorala in Transilvania pe teme nationaliste. N-o sa-ti iasa! Romanii din Transilvania nu se mai lasa de multa vreme tarati in mizerabila retorica nationalista cu care au fost pacaliti in anii 90 de extremistii din Vatra Romaneasca si PRM. Mai degraba este inacceptabil pentru romani existenta in peisajul poiltic a unui partid mafie asa cum este PSD-ul pe care-l conduci.
Cine l-a creat pe Ponta? Fix Nastase, adica asistam la o mare gargara. Cand un partid e la putere si are nevoie de sprijinul UDMR sta in genunchi in fata ungurilor, cand e in opozitie o da pe mesaj tip PRM...
"nici macar nu are sens sa se refere la propunerea unui consilier prezidential privind renuntarea la formula de stat national unitar."
Deci cum e domnule Ponta? Dupa parerea dvs autoritatile trebuie sa ia masuri in fata a ceva ce dvs singur recunoasteti ca nu are niciun sens?
Si cum se face ca Ponta evita sa pomeneasca faptul ca absolut orice dorinta a maghiarilor trebuie sa treacva prin Parlament nicidecum nu depind de Presedinte sau guvern!
Ponta e mai prost cu mult decat Geoana.
Urmeaza Crin, care probabil la ora asta doarme.
Dar si cand se va scula...atunci sa vezi!
Cum adica nu exista Tinutul Secuiesc? Dl Ponta se pare ca habar nu are de istorie, altfel nu ar mai spune chestii de astea.
Demonstrati-ne ca reusiti sa va ridicati deasupra scuipatorilor de seminte de pe stadioane. Pentru asta schimbati, va rog frumos, registrul discursului dvs.
De la Bucuresti nu o sa poti sa intelegi niciodata Ardelenismul stimate domn Ponta. Ardelenismul inseamna si : diversitate. Vorbim limba unuia sau altuia, fara probleme. Si prin asta suntem mai bogati, fiindca invatind limba celui din preajma noastra ajungem sa-i cunoastem obiceiurile, gandirea,problemele etc.
Artificiile domnului P sunt deja demult consumate. Inca o data repet: pacat , ca e tinar omul,dar se pare ca o tine si el pe carari.
Eu tráiesc in ardeal aproapá 21 de ani.De originá sínt moldovan.De cínd am venit ín aceastá parte a tári sa fácut luminá in sat .Am o sotie unguraicá,vorbesc limba maghiará aproapá perfect. Am 2 copil.Toate familia vorbestelimbile;román,maghiar,german.Sínt mindru de acasti unguri.Cínd merg in stráinetate sínt ungur.Cunosc bine si istoroa ungurilor-Ardealului.Dacá vreti sá aflati realitatea privind istoria ,mergetii la Vaticani Roma si acolo veti afla cine este mincinos.Sint convins foarte curánd toate cártííle de istorie si incá multe alet le vom nimicii-cu ajutorul focului.
Adevarul este ca triburile maghiare conduse de Arpad au ajuns in bazinul Carpatic in anul 895/896. Poti gasi informatia asta peste tot pe internet in ce limba doresti.
Desi nu este complet demostrat stiintific, maghiarii se considera urmasii hunilor.
Hunii au ajuns in Europa in jurul anului 370. De asemenea aceasta informatie poate fi gasita pe internet in mai multe limbi.
Adevarul istoric prezentat aici este sustinut de istorici diferiti de origine greaca sau romana (istorici din Imperiul Roman), nu are cum sa fie influentat de Romania. Dupa cum stiti grecii si romanii (din Imperiul Roman) au creat bazele civilizatiei europene.
Istoria predata de maghiari este sustinuta doar de istorici de la Budapesta.
Poate ca maghiarii sunt mai civilizati, mai harnici, mai destepti decat romanii din Transilvania, dar adevarul este ca au ajuns mai tarziu aici.
De acu' ma fac fan gipszi.
http://www.eumap.org/library/static/libr0/q/n/jo0moae.html
de altfel, limba rromani este deja studiata in scolile din romania, desi numarul elevilor care o studiaza este inca mic :
http://www.egale.ro/resurse/rroma.html
p.s.nu uita Germania,Elvetia sunt state federale cu un oarecare succes......cel putin asa mi se pare..
Cu stima,
un ungur care respecta romani, Romania si cere in schimb respect.
Dar, sarind peste diferentierea etnica, chiar nu vad nici un motiv pentru separarea Tinutului Secuiesc de corpul teritorial al Romaniei.
Nu sunt din acea zona, dar chiar nu-si are sens controversia. Oare ce ar fi de castigat in momentul in care s-ar face secesiunea? Trei judete amarate , in momentul in care ar fi autonome, s-ar duce de rapa mai rapid decat se duce romania acum , cu toti incapabilii la guvernare.
Probabil toata romania sub guvernarea ungariei ar fi mult mai avansata decat este acum. Dar acest lucru nu se poate. Si sincer imi pare bine. Altfel n-as mai rade atat la cat se chinuie unii extremisti (si unguri si romani) sa isi aserteze controlul asupra unui lucru mult mai efemer decat este existenta umana.
http://tanasadan.blogspot.com/
Ponta, Norica Nicolai si Vadim au ramas fara mesaje politice si l-au imbratisat pe cel nationalist.
Agitati apele degeaba. Audienta voastra eset negativa.
Si romanii si ungurii au invatat sa nu se mai lase dusi de flecareli politice.
Vrem tribunalul leaderilor comunisti !
Restul e perdea de fum pentru fraieri...
Pentru Tepes:
"cum s-au purtatat maghiarii cand s-a cedat Ardealul de nord, plini de ura si fara mila ,ca niste salbateci."
Iar Petru Groza, dupa razboi, a avut nevoie de consimtamintul lui Stalin ca sa instaureze administratia romana acolo, obtinind cu greu aceasta telegrama din cauza atrocitatilor comise de armata romana prin citeva sate in nordul Transilvaniei.
ROMANI .... de indiferent ce nationalitate sunteti ... traiti in liniste si pace ca de atatea sute de ani !!! Asa a va ajute DUMNEZEU !!!!