"Un metru cub de mixtura asfaltica ce se aseaza provizoriu acolo unde sunt gropi costa, in mod normal, 10-11 euro". Lamuririle vin de la primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ce a declarat la Antena 3 ca informatiile privind plata a 3.000 de euro pe metrul cub sunt "povesti cu cocosul rosu". Edilul Bucurestiului retrage astfel informatiile pe care el insusi le-a lansat in cadrul unei emisiuni televizate si care au facut obiectul unei anchete realizate de HotNews.ro.

"Majoritatea strazilor sunt in garantie, deci Primaria Capitalei nu a platit nimic, iar gropile de pe strazile laterale sunt in responsabilitatea primariilor de sector", a explicat luni Sorin Oprescu. Primarul general a negat ca asfaltarea ar costa in Romania de cateva ori mai mult decat ar fi normal. "In un an si jumatate de mandat, strazile nu mai costa de 3 ori in plus fata de cat e normal sa coste", a continuat Oprescu.

Mai mult, edilul Bucurestiului a anuntat ca a trecut la "problemele de fond, adica la intretinerea strazilor", si bucurestenii "nu vor avea parte de 3 luni in care strazile vor fi refacute, ci de o luna". "Intr-o luna, voi iesi si le voi zice ca s-a terminat partea de intretinere dupa iarna. Dupa care voi incerca sa fac programul de reabilitare de strazi pe care mi l-am propus anul acesta", a declarat acesta. Oprescu a precizat ca in luna august expira contractele de intretinere, moment in care "vom scoate la licitatie internationala si vom verifica si asfalturile care au fost puse". "Eu am considerat ca intai fac si apoi raportez. A intretine o zona de scandal este departe de mine", sustine el.

In ceea ce priveste inregistrarea pe care HotNews.ro a publicat-o miercuri, 17 februarie - care surprindea momentul in care primarul le cerea asfaltatorilor sa i se alature intr-o actiune mediatica botezata "gropaniada" prin care incearca sa contracareze criticile presei legate de modul in care se asfalteaza gropile din oras - Sorin Oprescu a declarat ca nu il intereseaza acest subiect pentru ca nu era nimic secret. "Era dorinta mea de a apela la niste drumari, asfaltatori, unii seriosi, altii mai putin seriosi, pe niste contracte destul de umilitoare", a explicat primarul. "Daca m-as fi facut ca muncesc, in acest moment gropile nu erau asfaltate. Nici gand de asa ceva. A fost o dorinta sincera de a intra intr-o activitate reala", sustine Oprescu.

Inainte de a demara “gropaniada”, Sorin Oprescu a prezentat o noua solutie pentru asfaltarea gropilor, un nou tip de mixtura asfaltica. Acest asfalt-minune, dupa cum l-au denumit chiar reprezentantii municipalitatii, are caracteristici speciale, poate fi pus in gropi la temperaturi de -20 de grade, pe ploaie si cu un timp de intarire foarte scazut. Pretul acestui asfalt este foarte mare, 3.000 de euro pe metrul cub, cifra confirmata da Sorin Oprescu intr-o emisiune Tv. "Fata de mixtura la rece care se foloseste de obicei pentru astuparea gropilor, acest material ajunge la 3.000 de euro”, a declarat Oprescu in cadrul unei emisiuni televizate.

Citeste aici ancheta realizata de HotNews.ro privind preturile pe care le platesc bucurestenii pe actiunea "Gropaniada".