Sorin Oprescu a tras linie la sfarsitul gropaniadei, declarand ca majoritatea gropilor au fost astupate. Cu ce pret? Cu 3000 de euro metrul cub de asfalt. HotNews.ro a aflat tarifele din alte tari la asfalt cu proprietati similare celui utilizat la gropaniada din Capitala. Un reprezentant al Asociatiei Producatorilor de Asfalt din Ungaria a declarat pentru HotNews.ro: “3000 de euro pe metrul cub e un pret absolut ireal. Cred ca la voi cineva vrea sa se imbogateasca rapid”.

  • Asfaltul minune folosit in cadrul gropaniadei lui Oprescu este de 3 ori mai scump decat cel mai scump asfalt din Anglia sau Irlanda, de 10 ori mai scump decat asfaltul autohton, cu aproape 1000 de euro mai scump decat asfaltul instant produs in SUA si de 17 ori mai scump decat asfaltul minune din Ungaria.
  • Reprezentantii Primariei spun ca nu stiu care va fi nota de plata a gropaniadei si ca nu pot impune asfaltatorilor ce tip de asfalt sa foloseasca, dar ca au mai multe parghii pentru ca asfaltatorii sa nu umfle nota de plata finala. 
  • Administratia Strazilor a transmis hotnews.ro un drept la replica in care sustine ca asfaltul de fapt asfaltul folosit in Bucuresti nu depaseste 10-11 euro pentru acoperirea unei singure gropi. Citeste aici documentul integral aici

Gropi in asfalt
Gropi in asfalt
Foto: HotNews.ro
Inainte de a demara “gropaniada”, Sorin Oprescu a prezentat o noua solutie pentru asfaltarea gropilor, un nou tip de mixtura asfaltica. Acest asfalt-minune, dupa cum l-au denumit chiar reprezentantii municipalitatii, are caracteristici speciale, poate fi pus in gropi la temperaturi de -20 de grade, pe ploaie si cu un timp de intarire foarte scazut. Pretul acestui asfalt este foarte mare, 3000 de euro pe metrul cub, cifra confirmata da Sorin Oprescu intr-o emisiune Tv. “Fata de mixtura la rece care se foloseste de obicei pentru astuparea gropilor, acest material ajunge la 3.000 de euro”, a declarat Oprescu in cadrul unei emisiuni televizate.

Gropaniada lansata de Sorin Oprescu a vizat peste 100 de strazi dintre care, dupa cum a declarat chiar primarul general, doar 25% vor fi reparate pe banii asfaltatorilor, fiind vorba de strazi aflate in garantie. Restul, adica 75% din strazi, sunt reparate pe banii Primariei Capitalei, adica din banii contribuabililor.

  • 1000 de euro, cel mai scump asfalt din Anglia. Pretul de 3000 de euro pe metrul cub de asfalt ridica mari semne de intrebare. Hotnews.ro a consultat mai multi producatori de asfalt din tara si din strainatate pentru a afla care sunt preturile. In Anglia, potrivit Asociatiei Producatorilor de Asfalt, cel mai scump produs costa putin peste 1000 de euro/metrul cub. Potrivit reprezentantilor asociatiei, acest asfalt nu este folosit pentru lucrarile edilitare ci doar “pentru vilele de milioane de lire sterline”. In schimb, asfaltul utilizat pentru reparatiile sau construirea de sosele este mult mai ieftin, preturile pe metrul cub de asfalt cu aceleasi caracteristici precum asfaltul-minune prezentat de Oprescu fiind intre 200 si 300 de euro.
  • De zece ori mai scump decat asfaltul de productie interna. Producatori si comercanti de asfalt din tara au explicat ca, pe 2010, pretul asfaltului nu a fost batut in cuie, dar ca nu va creste cu mai mult de 15%. Pentru asfaltul special, despre care a vorbit si Primarul Sorin Oprescu, producatorii de asfalt au stabilit in 2009 preturi care variau intre 250 si 300 de euro pe metrul cub, adica de 10 ori mai putin decat pretul mentionat de primarul general. In schimb, Primarul Sorin Oprescu a declarat ca asfaltul special folosit pentru astuparea gropilor costa 3000 de euro metrul cub, in conditiile in care Alina Roman, sefa Administratiei Strazilor Bucuresti, a declarat intr-un interviu pentru Realitatea FM ca plombarea gropilor este o solutie temporara.
  • Asfaltul instant din SUA mai ieftin decat asfaltul lui Oprescu. O solutie-minune de astupare a gropilor aparute in carosabil este produsa de o companie din SUA.  Mixtura asfaltica produsa in SUA poate fi aplicata si la -40 de grade, in conditii de ploaie si este destinata pentru orice tip de asfalt. Mixtura botezata asfalt instant este comercializata si produsa si in Europa. Metrul cub de produs este comercializat la pretul de 2300 de euro. Produsul nu necesita nici un fel de liant si nu este necesara decuparea gropilor, asa cum se intampla cu asfaltarea gropilor din Romania. Detalii despre produs pot fi gasite aici.
  • Asfalt instant de la irlandezi: 960 de euro cu tot cu transport. Daca asfaltul american pare cam scump, in Irlanda se produce un asfalt similar, dar mult mai ieftin. Este vorba de Ez Street, o mixtura asfaltica ce contine polimeri modificati. Potrivit producatorului, produsul poate fi utilizat in orice conditii meteo si pentru orice fel de reparatii sau asfaltari. Pretul? Cu tot cu transport pana in Bucuresti, costul pe metrul cub este de 960 de euro. Caracteristicile asfaltului instant din Irlanda pot fi vazute aici .
  • 3000 de euro pe metrul cub e un pret absolut ireal. Asociatia Producatorilor de Asfalt din Ungaria a transmis pentru HotNews.ro preturile practicate de firmele din tara vecina pentru asfaltul cu caracteristici speciale. “Pretul mediu pentru acest tip de asfalt este de 170 de euro”, a declarat Gergely Roman, reprezentantul asociatiei din Ungaria. Cat despre asfaltul de 3000 de euro acesta a spus urmatoarele: “3000 de euro pe metrul cub e un pret absolut ireal. Cred ca la voi cineva vrea sa se imbogateasca rapid

Asfaltul-minune folosit si in mandatul lui Lis. Surse din cadrul Primariei Capitalei au mai explicat pentru HotNews.ro ca asfaltul-minune care poate fi turnat la temperaturi de -20 de grade Celsius si pe suprafete umede nu reprezinta o noutate si a mai fost folosit si pe vremea primarului Viorel Lis. Asfaltul-minune nu a rezistat si a fost maturat din gropi la prima ploaie.

Asfaltatorii pun in gropi ce vor

Alina Roman
Alina Roman
Foto: AGERPRES
Alina Roman a explicat pentru HotNews.ro care este circuitul banilor de la bugetul Administratiei Strazilor Bucuresti la asfaltatori. Potrivit sefei de la ASB, asfaltatorii intocmesc un plan, asfalteaza si apoi factureaza cantitatile de asfalt folosite si in final sunt platiti.

Fiecare lucrare este apoi receptionata si certificata atat de un consultant independent, cat si de un specialist din cadrul Administratiei Strazilor”, a explicat Alina Roman. Sefa ASB a mentionat ca fiecare operatiune facuta de asfaltatori este supravegheata de inspectorii sai. Ea a dat asigurari ca exista mai multe filtre astfel ca asfaltatorii nu pot factura decat asfaltul pe care l-au pus pe strazi si nu pot umfla cantitatile utilizate.

Primarul Capitalei a declarat la intalnirea cu asfaltatorii de miercuri, 17 februarie, ca doar 25% din cele peste 100 de strazi prinse in gropaniada sunt in garantie, drept urmare pentru aceste strazi costurile astuparii gropilor sunt suportate de constructor. Pentru restul strazilor, factura este platita din bugetul Capitalei.

Despre asfaltul-minune, Alina Roman a mai explicat ca fiecare asfaltator foloseste mixtura asfaltica pe care o doreste. “Eu nu pot sa ii impun ce sa foloseasca, dar acesta mixtura asfaltica reprezinta o solutie temporara pana cand se toarna un covor asfaltic permanent”, a mai declarat Alina Roman. Cat despre costurile gropaniadei initiate de Sorin Oprescu, Alina Roman a declarat pentru HotNews.ro ca va face publice toate datele.

Despre costurile si calitatea asfaltarii gropilor din Bucuresti a vorbit si Sorin Oprescu in conferinta de presa ce a urmat intalnirii de saptamana trecuta cu asfaltatorii: "Va rog sa nu ma duceti catre teoria 'ce multi bani se cheltuiesc'! Da, se cheltuiesc. O sa avem timp dupa ceea sa discutam cauzele. Despre simpozionul cat de buna calitate, va veni si ala”.

Cum si-a urmat Oprescu punct cu punct media-planul pentru Gropaniada

HotNews.ro a publicat miercuri, 17 februarie, un articol in care am redat integral discutia dintre Oprescu si asfaltatori. Din discutie a reiesit ca primarul le cerea asfaltatorilor sa i se alature intr-o actiune mediatica botezata gropaniada prin care incerca sa contracareze criticile presei legate de modul in care se asfalteaza gropile din oras.

Asculta aici inregistrarea integrala

Descarca fisierul audio in format MP3

  • Oprescu si asfaltatorii
    Oprescu si asfaltatorii
    Foto: AGERPRES
    Pasul unu: In inregistrarea publicata miercuri, 17 februarie, Oprescu le-a cerut asfaltatorilor sa ii puna la dispozitie o lista pe care urma sa o prezinte la televizor. “O sa vreau si eu o lista, ca sunt convins ca diseara o sa ma ia pe telefon si nimic nu impresioneaza mai mult decat daca am in fata lista cu toate strazile unde se incepe lucrarea si asa mai departe”, le-a cerut Oprescu asfaltatorilor. In aceeasi seara, primarul a fost prezent la o emisiune pe Realitatea Tv unde a prezentat lista.
  • Pasul doi: “Ei vor sa vada ca ma rastesc la asfaltatori, ca ma rastesc la drumari, ca toti sunt neseriosi. Sa vada ca, dom'le, i-a luat primaru'... Nu am obiceiul asta, putem sa ii dezobisnuim si de aceasta idee.”, le mai transmitea Oprescu asfaltatorilor. Si acest pas a fost urmat cu sfintenie. In fiecare zi Oprescu i-a convocat pe asfaltatori la Primarie si in fiecare zi s-a rastit la ei, spunandu-le ca este nemultumit de stadiul gropaniadei.
  • Pasul trei: “Ei vor sa vada sange pe pereti”, mai spunea Oprescu in discutia cu usile inchise purtata cu asfaltatorii inaintea gropaniadei. A fost si sange pe pereti, unii dintre asfaltatorii au fost amenintati ca li se vor sista contractele si vor ramane fara banii de la Primarie. “Dacă nu terminăm până sâmbătă dimineaţa, vă voi imputa toate plângerile pe care le am la birou”, a declarat Oprescu in timpul unui comandament de gropaniada. Prima firma pusa pe lista neagra si amenintata cu desfacerea contractului este Euroconstruct, companie despre care presa a relatat ca este apropiata de PDL.
La intalnirea de saptamana trecuta dintre Oprescu si asfaltatori in urma careia HotNews.ro a publicat continutul discutiilor intre primar si reprezentantii companiilor au partcipat directorii urmatoarelor firme care au contracte cu Primaria: SC. Tehnologica Radion SA, SC. Eurovia, SC. Delta, SC. Strabag, SC. Euroconstruct Tranding SRL, SC. Han Group, SC. Sorocam, SC. Search Corporation. Aceste companii sunt si cele care se ocupa de gropaniada lui Oprescu. HotNews.ro a solicitat oficial contractele de asfaltari, reparatii, intretineri si orice alt contract legat de asfaltari incheiat de aceste societati si administratia Capitalei. Pana in prezent nu am primit nici un raspuns.