Ministrul Sanatatii a precizat ca in Romania exista noua sociateti care au dreptul sa distruga tot ceea ce inseamna droguri. Pedeapsa cu inchisoarea este stabilita in functie de gravitatea infractiunii. Astfel, pentru comercializarea drogurilor cu risc scazut, pedeapsa este inchisoare de la 2 la 15 ani, iar pentru vanzarea halucinogenelor cu risc crescut, se risca inchisoare intre 10 si 20 de ani. De asemenea, in cazul cumpararii unor produse cu risc scazut, pedeapsa este intre 6 luni si 2 ani sau amenda, iar pentru drogurile cu risc crescut, pedeapsa este intre 2 si 5 ani.
Cseke Attila a mai spus ca pana acum au fost inregistrate circa 1.300 de cazuri de intoxicatie grava in randul tinerilor. In luna august a anului trecut, erau inregistarte 120 de "magazine de vise", numarul lor fiind aproape dublat pana in prezent.
Guvernul a decis, miercuri, printr-o ordonanta de urgenta, sa interzica produsele si substantele etnobotanice. Ordonanta se refera la 36 de astfel de plante halucinogene al caror consum a crescut foarte mult mai ales in randul tinerilor. Magazinele care le au pe stoc sunt obligate sa le distruga imediat. Decizia vine dupa ce in ultimul timp consumul acestor plante a crescut foarte mult, mai ales in randul tinerilor. Saptamana trecuta, un tanar din Bucuresti a murit dupa ce a consumat plante halucinogene de la "magazinul de vise".
Este vorba de proiectul de Ordonanta de Urgenta pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si a Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope.
Legea intra in vigoare dupa publicarea ei in Monitorul Oficial.
Decizia vine dupa ce in ultimul timp consumul acestor plante a crescut foarte mult, mai ales in randul tinerilor. Numerosi tineri au ajuns la spitalele din tara in stare grava dupa ce au consumat plante cu efect halucinogen cumparate de la magazinele de profil.



















JOS PALARIA!
Mai am un exemplu: era "chiaunul" de ministru al telecomunicatiilor ,GAbiel SAndu, caruia nu ii vad rostul in guvern nici ca minister nici ca persoana, care s-a oparit ot cand Borbely a initiat o hotarare de guvern cu care Sandu era restant. In loc sa zica "multumesc" se ratoia la Borbely ca de ce dat-o el! Chiar il para la premier.
daca statul ar avea grija de toti prostii atunci ar trebui sa interzica si 90% din posturile tv, toate tabloidele, preparatele din carne cu 90% aditivi, apa de la robinet.. ....
"a-ti" "legalita-ti"... ma intelegi?
Cat despre greselile gramaticale, stai linistit ca sunt facute din graba. A doua o recunosc, prima (a-ti) nu este o greseala. Mai trebuie sa te documentezi.
mai invata, daca nu e prea tarziu...
cazul 1: Ati ajuns sa fumati.
cazul 2: Fumezi pentru a-ti satisface o placere.
a-ti = a iti.
Romani!
Conform DEX:
ETNOBOTÁNIC, -Ă I. adj. referitor la etnobotanică. II. s. f. ramură a etnobiologiei care studiază relaţiile reciproce dintre om şi mediul vegetal. (< fr. ethnobotanique) -- ceea ce întărește ideea mea de medicină tradițională, adică reacția omului la plante :D (http://www.dexonline.news20.ro/cuvant/etnobotanic.html)
Beginning in the 20th century, the field of ethnobotany experienced a shift from the raw compilation of data to a greater methodological and conceptual reorientation. (http://en.wikipedia.org/wiki/Ethnobotany)
Adrian
Ne strngem cativa, daca e moka! ;)
Codul Penal adoptat în 2009 prevede:
Art. 363 Traficul de produse sau substanţe toxice
(1) Producerea, deţinerea precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
2.
Constituţia României:
"Art. 44 -
--------------
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
--------------
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
--------------
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie."
Ceva îmi spune că dl. ministru UDMRist tocmai a creat condiţiile pentru o excepţie de neconstituţionalitate, care să permită atacarea legii la Curtea Constituţională... e cam greu să pretinzi legal că un stoc de ierburi e de utilitate publică, astfel încât statul va fi bun de plată :D :)))
sau mai pe inteles:
poti sa detii ce vrei in proprietate, da' nu poti sa si vinzi altora orice...
ex, daca un animal de la o ferma este depistat
cu o forma de boala transmisibila oamenilor,
autoritatile sanitar veterinare pot dispune sacrificarea tuturor animalelor de la acea ferma.
Asta indiferent cat de nocive sunt. Greseala e a Guv. care a aprobat in primul rand comercializarea substantelor.
Acum, cât de "moral" este să le dai termen de 10 zile să ardă/fumeze ce-au produs, nu știu. Personal nu simt nici un fel de părere de rău pentru cei ce au investit în această afacere. În viziunea mea strâmtă de om prost, aceștia sunt niște profitori. Și acesta este o pierdere care nu acoperă oricum profiturile lor făcute până acum. Repet însă, eu sunt mai prost, poate sunt subiectiv... (sunt)
Adrian
iaar ce spui tu e un rahat...ce proprietate? vb de droguri, amice. cand iti vezi copiii la morga din cauza ca au fumat plante "legale" tot asa vei gandi?
Atunci nici medicamentele nu ar mai trebui vândute pe bază de rețetă, ci lăsate la liber...
oricum, ideea de a interzice anumite substante e complet ineficienta in conditiile in care clasa amfetaminelor cuprinde un numar ametitor de variante.
ps: ca sa fie totul si mai complicat si de neinteles pentru populatie, in afara de tutun si alcool mai exista destule substante psihotrope care se vand la farmacie - evident, cu reteta.
cu alte cuvinte, ecstasy-ul e nociv pentru populatie, dar Ritalin-ul nu, care in schimb e foarte bun pentru copii! :)
Vai mama voastra de liberi in gandire.
Imi vine sa vomit gandindu-ma cati caini s-au usurat pe ea iar tu vrei sa o inhalezi! Mai frate trebuie sa va inchida undeva sau sa vi se faca un semn distinctiv pentru a fi recunoscuti. Asta in cazul in care nu apucati a deschideti gura (precum Columbeanca) si nu apuca omul sa va "cumpere".
Da nu să vină orice ghiolban să vândă to felul de porcării sub motivul “colecționării”.
Însă sunt perfect de acord cu legalizarea marijuanei atâta timp cât alcoolul și tutunul sunt considerate ne-dăunătoare....
si asta pentru ca daca as fi comerciant de astfel de plante, m-as conforma, bineinteles, totul ca sa nu incalc legea si apoi as da guvernul in judecata cerand daune de milioane de euro.
Si am o vaga senzatie ca as avea sanse de castig.
Daca nu la noi, undeva pe la o curte europeana.
Pentru ca asa orice lucru poate fi declarat ilegal , cu motive, insa e corect si normal sa existe si o despagubire.
Apoi oare de unde se vor plati despagubrile????
Pai tot din banii nostri.
Asa imi vine sa renunt a mai plati impozite!!!!
Multe dintre magazine sunt amplasate in apropierea scolilor. Cati copii ar fi trebuit sa moara ca sa vedem ca nu e ok ce vand aia pe post de ceaiuri de leustean sau de sare de baie ?
Avem legi prea permisive si pedepse prea aspre.
Traficul de droguri ar trebui asimilat crimei si pedepsit pe masura.
Nu avem gradul de civilizatie si educatie care sa ne permita libertati cu care nu stim ce sa facem.
Nu suntem Olanda si in niciun caz nu vom deveni liberalizand drogurile curand. Oamenii aia gandesc si au un nivel de civilizatie la care noi nu vom ajunge in 100 de ani.
mai mult, nu ne permitem sa avem focare de infractionalitate din cauza consumului de alcool, asa cum nu ne permitem sa toleram numarul imens de accidente de circulatie cauzate de soferi aflati sub influenta alcoolului.
in acelasi timp, sa nu ignoram faptul ca mancarea nesanatoasa ne imbolnaveste si astfel ne impovareaza suplimentar bugetul. astfel, orice aliment considerat nesanatos sa fie impozitat la sange, facand astfel prohibitive mancarurile ieftine si proaste.
asa ar fi normal intr-o societate sincera cu ea insasi, nu? dar nu e cazul nostru. dupa ce suntem ipocriti, mai suntem si inculti.
Cind si cu cine incepe reforma invatamintului?
Avem 3 momente in timp x, y si z.
In momentul X pe principiul ca tot ce nu este interzis este legal, aprovizionarea cu aceste substane, comercializarea si detinerea lor este legala.
Intervine momentul Y-apare legea. Din acest moment legea activeaza. Intram in momentul Z-momentul cand legea este activa. Din acest moment substantele sunt interzise.
Pentru a se determina ce se intampla cu cele aflate deja pe piata consider ca ar trebui sa se studieze daca un astfel de caz a mai fost intalnit in istoria Romaniei si sa se analizeze astfel precedentul.
Deasemenea, daca citim legea obsevam ca detinerea si comercializarea sunt interzise. Chiar daca legea nu mentiona expres, singura solutie care consider ca este corecta este intradevar ca substantele sa fie distruse pe cheltuiala proprietarilor deoarece legea trebuie respectata si statul nu are datoria de a se asigura ca fiecare cetatean in parte respecta legea.
Astfel eliminarea din societate a bunului interzis nu apartine statului decat daca statul doreste expres acest lucru. Deci proprietarii de bunuri interzise trebuie sa le elimine pe raspundere proprie.
Sed lex, dura lex.
Din puctul meu de vedere putem privi problema din 2 unghiuri:
1. Trebuie sa intelegem REALITATEA, iar in acest sens trebuie luate niste masuri de prevenire a consumului,( ma gandesc la niste programe de informare implementate in scoli) .Nu cred ca vreo lege ,oricat de dura ar fi ,poate stopa cresterea numarului de consumatori.
2.Atat din punct de vedere economic cat si pentru a le oferi o alternativa mai putin nociva actualilor consumatori, cred ca ar trebui sa adoptam modelul olandez .Banii din taxe si impozite pot fi directionati catre aceste programe de prevenire si informare.
Consider ca e singura modalitate de a diminua numarului consumatorilor.
Dar cum poti sa-i spui cuiva sa isi distruga stocul legal acum cateva zile pe cheltuiala lui, fara despagubiri?
Maine acesti cretini care compun guvernul ar putea sa va spuna ca televizoarele sunt ilegale si sa vi le distrugeti pe cheltuiala voastra.
O incalcare grava a dreptului de proprietate, a drepturilor omului etc etc.
Acesti imbecili incapabili nu realizaeaza ca si alcoolul provoaca morti? De ce nu distrug si stocurile de alcool pe banii celor care le-au produs?
Este revoltator sa vezi cum gandesc dobitocii in relatie cu dreptul la proprietate.
O guvernare cu adevarat liberala.
M-am convins si cu noul guvern...
P.S. Nu consum, nu comercializez, nu am consumat, astfel de produse.
Principiul este revoltator. La fel cum le luau comunistii pamantul taranilor si-i bagau in CAP.
nu de alta dar e singurul lucru prin care reuseste cit de cit sa se faca remarcat.
De cand au aparut, statul trebuia sa faca o campanie, despere ce efecte au, asa cum se intampla cu tigarile. In doi ani aveau timp sa informeze si sa responsabilizeze populatia.
daca nu sunteti capabili sa faceti ceva sa dispara definitiv drogurile de pe piata de ce le interziceti pe celle mai putin nocive? macar asa mai puteati controla ceva. sa va vad acum cum va veti decurca . dar asa e la noi in tara,comunismul e in floare. inainte de a lua o decizie ar trebui sa va ganditi la consecinte. dar asa nu va mai bateati foarte mult capul nu? consum si eu etnobotanice de mai bine de 4 luni cam o data pe saptamana si nu mi-a fost niciodata rau.tot ce se consuma in exces dauneaza. chiar si zaharul, sarea, grasimile...ca doar faceti reclama tot timpul la televizor. de ce nu faceti acelas lucru si pentru astea daca vreti ca lumea sa inteleaga si sa nu mai ajunga lumea la spitale
?alchool,tigari pot sa cumpere si copii de 10 ani dar nu faceti nimic in privinta asta. in libertatea scria ca o jurnalista sa sacrificat si a fumat o tigare dupa care i sa facut rau. am un mesaj pentru ea: aia nu se fumeaza ca o tigare obisnuita si in nici un caz nu o fumezi singura //., daca trageai 2-3 fumuri (atat) nu cred ca ti se facea rau. am un mesaj si pentru "profesoara de sex" : probabil te-ai imbatat de erai mahmura, roaga-ti iubitul sa iti aminteasca...dar daca si el era le fel de beat... sa nu uit, un mesaj si pentru alex:daca el s-a imbogatit cu acel magazin si tu stiai asta de ce nu ai deschis si tu unul?daca nu ai fost capabil nu mai face comentarii. cam greu cu invidia asta. invidiosi sunt numai oamenii inculti.(editat de HotNews.ro)