Calarasi: Romancele se prezinta cu sutele la un interviu organizat de spanioli, cu speranta de a obtine un loc de munca de culegator de capsuni: in ciuda cifrelor uriase la care a ajuns somajul in Spania, patronii andaluzi continua sa-si recruteze forta de munca din Romania, o "sansa" pentru o tara in care numarul somerilor a crescut, de asemenea, sensibil, noteaza AFP.

In Calarasi, altadata centru important al industriei metalurgice romanesti, situat pe malul Dunarii, mai multi angajatori spanioli s-au prezentat vineri pentru a selectiona 270 de muncitori sezonieri.

Salariul: 37 euro pe zi pentru "cel putin sase ore de munca" plus locuinta si transport platit spre Spania. Durata contractului este de trei luni.

Somajul a explodat in Spania, afectand peste patru milioane de oameni, ajungand la 18,83% din populatia activa, cel mai ridicat nivel din 1996.

Dar, "chiar si cu acest somaj suntem obligati sa venim in Romania pentru ca spaniolii nu vor sa lucreze in agricultura", explica Jose Manuel Oliva Robles, reprezentant al Freson de Palos, lider mondial in productia de capsuni (65.000 de tone pe an).

La Calarasi, oras cu 70.000 de locuitori unde prosperitatea industriei metalurgice nu mai este decat o amintire indepartata a anilor '80, readusa in memorie de halele industriale abandonate, venirea spaniolilor este privita ca o sansa.

"Somajul in judet este de 9,23%. Cu desfiintarea posturilor din sectorul public, risca sa creasca" si mai mult, explica, pentru AFP, Rares Ionescu, director al Agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca.

Afectata de una dintre cele mai grave recesiuni din Uniunea Europeana, Romania se confrunta cu o crestere a somajului de la 4,4% la sfarsitul lui 2008 la 7,8% la finele anului trecut. Si aceasta rata ar putea ajunge la 10% in 2010, potrivit analistilor.

In sala de asteptare a Centrului de formare profesionala unde se deruleaza procesul de recrutare, s-a prezentat o multime de femei - angajatorii nu asigura locuinte pentru barbati. Dintre sutele de persoane care au trimis un CV la ANOFM, au fost preselectate 610 persoane.

Elena Hagiu, in varsta de 41 de ani, si fiica sa Iuliana, de 20 de ani, au venit impreuna. "Nu exista nimic de muncit la Calarasi: nimic nimic. Am patru copii, stiu ca este o munca grea, dar nu am de ales. Este sansa sa castigam un salariu decent", povesteste mama.

Dupa un scurt interviu cu spaniolii, femeia este dezamagita: "Nu am fost selectata. Nu inteleg de ce".

In schimb, Iuliana, fiica sa, iese zambitoare. A fost selectata.

In 2009, circa 111.000 de romani si-au gasit de lucru in strainatate, in special in agricultura si in medicina, gratie contractelor bilaterale si retelei europene Eures.