- UPDATE: Parchetul de pe langa ICCJ a inregistrat, vineri dimineata, solicitarea ANI privindu-l pe Mircea Geoana.
Agentia il acuza pe Geoana de fals in declaratii in legatura, intre altele, cu achizitionarea unui apartament intr-un cartier rezidential din Bucuresti, a unui teren de 10.000 mp. cumparat de sotia sa si a doua locuri de parcare in valoare 733.000 de euro.
Cercetarile ANI au fost extinse si fata de Mihaela Geoana, sotia presedintelui Senatuluui, mai informeaza sursa citata.
Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat din oficiu, in urma publicarii mai multor articole de presa care semnalau posibila nerespectare de catre Mircea Geoana, in calitate de senator in Parlamentul Romaniei, a dispozitiilor legale, referitoare la completarea si depunerea declaratiilor de avere.
Dosarul este la Parchetul General unde procurorii vor extinde cercetarile.
Cititi in comunicatul ANI atasat toate acuzatiile care i se aduc lui Mircea Geoana.

































si acum ne prezinta un precontract din 2005 ca ar vrea sa cumpere un apartament si 2 locuri de parcare cu 733.000 euro?
e groasa rau tov. Geoana, in 2005 nu erau asemenea preturi nici la vile, tata!
si apoi, suntem in 2010, cine te asteapta 5 ani doar cu un precontract?
asta-i ca Predoiu, care dupa ce a umplut toate rubricile de venituri din declaratie, cu sume modice, trinteste scurt un 600.000 euro la "alte venituri" ...
alte venituri din ce, tov. ministru?
Care minte bre? vorbim de geoana!
or fi din alea 1 are 30000 mp iar celalalt 10000 mp .. bravo inca o gafa gingasa de la hot news
or sa se reprofileze carcotasii pe chiftelutze de pe siteurile de stiri
- apartament in zona rezidentiala,
- teren in suprafata de 10.000 mp. si
- doua locuri de parcare
toate acestea sunt in suma de 733.000 euro.
Oricum Geoana numai sarac nu este desi se plange pe la toate colturile ca nu are nimic.
Cred ca nu stie zicala romaneasca : ce - ti doresti aia primesti!
asa da, afacere !!!...
"A si sa nu uit, Mihaela dragostea mea, sunt nevinovat!!"
Geoana, over and out!
Prapaganda, tavarişci !!!
Acu sa te tii "Conspiratia Prostanacilor" reloaaaded, o sa ruleze 2 luni in continuu la IRealitatea cu redifuzare zilnica la Antene.
Este o vorba spusa cu blandete de mii de ani pe la noi "fericiti cei saraci cu duhul"...
Stiam ca e sarac, nu are casa s. a. m. d.
Adica ptr Maria Sa legea e facultativa!
Si mai era si un filmulet cu niste parai primiti!
Jalnic.
Wow... cata inteligenta... ce ironie fina... wow!
Un consult medical nu ti-ar strica. De cei sapte ani de acasa, nu cred ca putem vorbi.
Candidatul Bunului Nesimtit al Flăcării Roşii, nu violet.
Ce se mai bucură filo-germanii că nu au avut prim-ministru lângă un asemenea specimen !
Democratic ! Dupa 4-5 ani sa le vina randul la fiecare politician sa dea cu subsemnatul la Parchet si sa fie luat la bani marunti despre averea dobandita cat a fost demnitar ! Si sa-i fie confiscat TOT ce nu a declarat si sa plateasca taxe, impozite si penalizari pentru aceste valori nedeclarate!
Asa sa fie de 2-3 ori la terminarea functiilor si sa vezi ce curat s-ar face si in Parlament, Guvern, Prezidentie !
Ia uite, eu ma trezesc acu' vorbind prostii, ce dreac', doar vorbim de Romania, nu de un stat curat democratic !
Visam frumos, apoi dimineata ne trezim !!!...
io am atras atentzia asupra baiatului asta. i'am dat si un nume, dar vaz ca nu'i chiar asa.
se descurca mai bine sa faca parai decat voturi.
tare mi'e teama ca chireac a avut dreptate cand a spus pe inregistrari ca pune banii de campanie in pozanari si'i duce la mama soacra.
a mai fost si filmuletzul cu doamna aia...cu cheshu...
dom'le ce mai...
trebuie sa discut serios cu conducerea partidului ce facem cu baiatul asta. eu zic sa'l punem pe lista cu europarlamentari si sa ne scapam de el.
el si severin ar face un cuplu de diplomatzi la brucsal cum nu s'a mai vazut dela titulescu'ncoa.
eventuoal il adaugam si pe ponta, sa se mai instruiasca in politica ioropenana. ca curand, cei trei mari vor avea interese de influentze in uniune.
da, mai intai sa vedem ce facem cu aliantza pe care a propus'o tov. felix.
diseara ne vedem la grivco sa discutam.
Nu ne puteam face de rîs mai bine în Europa şi în lume fără ei !
Toţi c-comentatorii de la canalele tv-zoaie (Anatemele şi i-Realatatea) au acum o mare satis-fac-ţie şi mândrie patriotică.
Toţi băieţii c-care trăiesc şi c-comentează în di-rect evenimentele zilei se vor c-cutre-mura de mânie proletară !
Trăiască Alianţa Social Liberală Umanistă Conservatoare !!!
parca institutiile astea erau independente politic... bine adevaru e ca daca ar fi fost pe bune independente politic atunci parlamentul guvernul si cotroceniul s-ar fi mutat la jilava sau rahova
Ia spune-mi tu acum, cati dintre demnitari isi declara absolut corect corect averile? E o zona gri treaba asta. Total diferit de chestiile mafiote ale primarului.
Unde-i flota?
acelasi basescu care spunea ca justitia nu-si face treaba si nu aresteaza pe nimeni...
cu alte cuvinte si dosarul lui e sub semnul intrebarii :P (interpretare proprie, nu ma luati in seama ca traiesc in lumea mea imaginara ;) ...)
2 - sa nu comparam totusi ditamai sefu de partid al opozitiei cu un primar dintr-un oras obscur...
3 - as vrea sa traiesc intr-o lume imaginara, mcar nu ar mai vedea bataia de joc din tara asta (si nu numai)
cand oi vedea pe vreunul din toti astia cu catusele mai vb... (aici includem si pdl si psd, si pnl etc)
A picat in pacatul oricarui politician. A bagat mana adanc in borcanul cu miere si apoi a incercat sa ascunda gunoiul sub pres. Daca Geoana ar fi fost cinstit, acum n-ar mai fi avut probleme.
Nici pentru PD-L nu-i tocmai o veste buna. PSD-ul se va intari serios daca pica capul lui Geoana.
Nu ii sariti omului in gat deoarece se pare ca nimeni nu a inteles la ce se refera falsul in declaratii!!!
Va spun eu: Fals in decalratii a fost cand s-a proclamat el presedinte... Dahhhhh...
Si asa merge justitia, mai lent, si asta nu numai la parlamentari, ci si oameni normali. Chiar si pentru chestii mai simple ajunge ca procesul sa dureze cu anii.
Si daca stii ca si cei de la ani au "bube", ar trebui sa faci o plangere, ca altfel de faci vinovat de complicitate.
ma rog ca intr-o zi tara asta sa-si revina, poate prin noi. fiecare poate schimba ceva.
Bataie pe flacara violet in PSD. Oare ce vom mai afla in perioada urmatoare??
ce trebuia sa alegem la votare? nu am mers marea majoritate pe raul cel mai mic? toti eram constienti de asta...
important ar fi ca institutiile statului sa-si faca datoria, pentru ca asemenea oameni sa nu mai candideze, sa le fie teama si abia atunci oamenii de valoare si cinstiti vor intra in politica...
pana atunci, nu prea avem ce face noi, numai ca si organele in drept sunt conduse tot de oameni din acelasi aluat cu politicienii, multi fiind numiti politic...
deh, o revolutie ar fi mai buna, dar oare cand are sa vina? astia sunt mai organizati decat comunistii, masina de propaganda-manipulare este pe culmi inalte, a atins perfectiunea....
vreti sa stiti cum se va rezolva acest caz? cu nimic, vor incepe greve ale sindicalistilor, ceva dezbateri cu ce ar putea sa faca guvernul, etc., si totul se da uitarii...
Lupte mari in psd. Cine rezista al mai bine pune mina pe ciolan. Cine nu, se va multumi cu o ciosvirta de porc mistret din parcul cu mistreti al domnului tenisman-bancher.
Multa lume s-a intrebat ce-i cu acest domn Macovei, personaj suspect, corupt cu probleme. Acum incepe sa se clarifice: TIPUL FACE PARTE DIN CAMARILA LUI BASESCU CARE-SI RECRUTEAZA OAMENII IN FUNCTIE DE CAT DE SANTAJABILI SUNT ...
S-au făcut de ca-ca-oooooo şi PSD-iştii şi PNL-iştii şi PC-Umaniştii Voiculeşti şi Patrici-enii şi Vânt-oşii şi toate murăturile.
Inclusiv minorităţile Maghiară , Germană, etc.
Sunt fericit că acest Geoană şi compania au realizat visul de aur al Loviluţiei Române !!!
1. ANI este atat de incompetenta incat nu e in stare sa verifice si sa-si actaulizeze corespunzator decalaratiile demnitarilor. Are nevoie de jurnalistii de ancheta sa le faca treaba si deci nu-si merita salariile (grase).
2. ANI depisteaza la timp falsurile in declaratii ale demnitarilor, dar sunt trimisi in ancheta selectiv pe baza de interese politica sau de grup. Atunci cand falsul devine public si in presa, sunt practic fortati sa ii ancheteze si pe cei protejati (se "autosesizeaza", cica).
Dvs care credeti ca e varaianta corecta ?
personal, cred ca nu-si merita salariile, din cate inteleg eu, ei trebuie sa sesizeze parchetul, deci nu fac cercetari, doar verificari formale, cu ohiul liber, adica la cateva zile de la completarea declaratiilor, ar putea sa-i traga de maneca si sa le spuna ca au comis fals...
metoda din grecia ar fi buna si la noi
ce nu pot dovedi se confisca si merge la bugetul de stat
atunci vor fi bani penru salarii, pensii,sanatate, educatie, etc
cred ca daca s-ar fi facut asta cu multi ani in urma n-ar mai fi fost nevoie sa ne imprumutam la FMI
parerea mea !