UPDATE 3 Dupa 3 ore de dezbateri, Parlamentarii nu au votat niciun alt articol si niciun amendament. Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice a precizat, la solicitarea opozitiei, ca MFP este de acord totusi cu multe amendamente votate in Comisii, care urmeaza sa fie discutate

UPDATE 2

  • ORA 15:37 Articolul 4, dupa o ora si jumatate de dezbateri, a fost amanat dupa ce parlamentarii au votat rediscutarea unui amendament in Comisiile de specialitate, care urmeaza sa aiba loc miercuri, 13 ianuarie.

UPDATE Parlamentarii au intrat in pauza de consultari dupa ce dezbaterea s-a blocat la discutarea unui amendament legat de finantarea bugetelor comunelor, oraselor si municipiilor.

PSD a solicitat retrimiterea acestui amendament la Comisii.

Ce spune amendamentul:

La art.4 se propune introducerea unui alineat nou, alin.(2) cu urmatorul continut: „ (2) In anul 2010, prin derogare de la prevederile art.33 alin.(3) din Legea finantelor publice locale nr.273/2006 cu modificarile si completarile ulterioare, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate prin Legea bugetului de stat si din cota de 22% prevazuta la art.32 alin.(1) din aceeasi lege, o cota de 27% se aloca bugetului propriu al judetului, iar diferenta se repartizeaza pentru bugetele locale ale comunelor, oraselor, municipiilor, astfel:

a) 70% din suma se repartizeaza in doua etape, prin decizie a directorului directiei generale a finantelor publice judetene, in functie de urmatoarele crieterii: populatie, suprafata din intravilanul unitatii administrativ teritoriale si capacitatea financiara a unitatii administrativ teritoriale;

b) 30% din suma se repartizeaza, prin hotararea consiliului judetean, cu votul a 2/3 din numarul consilierilor in functie, pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala, pentru

sustinerea proiectelor de infrastructura care necesita cofinantare locala, precum si pentru finantarea unor cheltuieli curente. Hotararea consiliului judetean se comunica directorului

directiei generale a finantelor publice judetene, institutiei prefectului si consiliilor locale din judet.

Motivatie:

Pentru a se asigura si finantarea cheltuielilor de functionare ale unitatilor administrativ-teritoriale care nu dispun de resurse financiare suficiente, prin majorarea cotei care se repartizeaza de consiliul judetean, de la 20% la 30% si diminuarea cotei care se repartizeaza de Directia generala a finantelor publice, pe comune, orase si municipii, de la 80% la 70%.

Parlamentarii au reluat, dupa pauza de pranz, dezbaterea pe articole a Legii bugetului de stat. In prima jumatate a zilei au fost adoptate primele 3 articole. Articolul 2, legat de venituri, cheltuieli si deficit bugetar a fost votat numai "de principiu, fara cifre", continutul propriu-zis urmand sa fie discutat la final. Tot "fara cifre"a fost adoptat si amendamentul (legat de scaderea veniturilor si cresterea cheltuielilor la bugetul de stat) aprobat in Comisii, ceea ce reprezinta "doar o formalitate".

Sebastian Vladescu a declarat, in timpul pauzei de consultari ca "o crestere a deficitului bugetar este exclusa".

HotNews.ro si EurActiv.ro au transmis LIVE TEXT cele mai importante declaratii din prima jumatate a zilei.

Marti, 12 ianuarie, are loc dezbaterea pe articole a documentului, dupa ce luni au avut loc dezbateri generale.

HotNews.ro si EurActiv.ro au transmis, luni, LIVE TEXT cele mai importante declaratii de la dezbaterea din plenul Parlamentului.