Existenta dosarelor politiei secrete continua sa alimenteze o dezbatere aprinsa nu doar in Germania, ci si in Europa de Est. New York Times scrie ca inclusiv unii dintre cei care s-au opus comunistilor afirma ca deschiderea acestor dosare ar putea afecta clasa politica deoarece documentele ar putea fi folosite in scopuri politice. Altii afirma insa ca scena politica nu se va insanatosi daca dosarele sunt tinute sub cheie.
"Daca nu deschizi aceste dosare complet si nu le pui sub un control independent, sistemul va ramane otravit", a declarat Macovei, despre care publicatia americana scrie ca "a lupta impotriva coruptiei si a influentei continue a Securitatii".
"Fostii colaboratori ai Securitatii nu sunt oamenii cu care sa construiesti o democratie", a afirmat Macovei.
New York Times precizeaza ca dosarele fostei Securitati din Romania au fost deschise abia in 2005 si doar o mica parte din cele doua milioane de dosare a ajuns la tribunal.
Judecatorii nu sunt intotdeauna independenti, scrie Times, care o citeaza in continuare pe Macovei: "Sunt atat de multe retele unde oamenii se protejeza sau se santajeaza unii pe altii. De aceea nu pot sa fiu de acord sa spun e suficient atunci cand vine vorba despre inchiderea acestor dosare".



















La douazeci de ani de la revolta din 89 sintem readusi la punctul initial,
lipsiti de putere de decizie in stat, sintem considerati o masa neglijabila ignoranta de catre demagogii burgheziei rosii.
Nu exista nici o forta politica, demna de acest nume, care sa revendice pentru popor, justitie sociala echitabila, revizuirea constitutiei, schimbarea regulilor masluite, legi drepte (legea lustratiei ), vot uninominal pur, controlul cetatenesc asupra alesilor.
Reflectia ce se impune aici vine de la sine: daca nu exista forta politica care sa ne reprezinte interesele, ea trebuie creata de NOI, toti cei exclusi, neafiliati structurilor {neideologizati}.
Pentru a realiza acest deziderat este necesara iesirea din conventionalismele tiparelor intretinute.
01} Revizuirea legii partidelor{ 25 000 de semnaturi si 50+1 de filiale la nivel national in acest moment}, este nevoie de anularea acestei legi ce protejeaza o casta , eliminind 15 milioane de romani de pe scena politica, tara are nevoie de alternativa.
02} Adoptarea votului electronic, in acest mod cei aproximativ patru milioane de cetateni din diaspora sa-si poata exercita drepturile fundamentale.
03} Dizolvarea parlamentului actual !?!
04} Revizuirea constitutiei !?
05} Revizuirea legii votului uninominal aranjat de catre baietii destepti in 2008 ?!
De studiat temele abordate aici :
Situl: Universul Românesc.org {prin căutare google}
Dezvaluiri, documente, analize{istoria necunoscută a ultimului secol}
Adresă web : http://www.universulromanesc.org
Potential exista, meditatia de douazeci de ani este suficienta.
Detalii suplimentare:
http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?f=28&t=1067
Marea majoritate a cetatenilor activi , in special cei ce au avut contact cu lumea exterioara , au inteles dimensiunea manipularii exercitata de mijloacele de propaganda aservite structurilor , constientizarea se reflecta in opinia individuala ce contesta actuala clasa politica si structurile paralele tot mai vizibile.
Hegemonia exercitata de structurile oculte trans-partinice asupra institutiilor statului creaza o reactia de rezistenta civica in toate paturile sociale .
Se duce o lupta oarba in interiorul pseudo elitei socio economice , lupta pentru putere opune primul esalon celui de-al doilea , al treilea esalon se opune celui de-al doilea , aliante de circumstanta incearca sa consolideze structurile pregatindu-le pentru a face fata loviturilor previzibile ce se contureaza in viitorul apropiat .
01} Revizuirea legii partidelor{ 25 000 de semnaturi si 50+1 de filiale la nivel national in acest moment}, este nevoie de anularea acestei legi ce protejeaza o casta , eliminind 15 milioane de romani de pe scena politica, tara are nevoie de alternativa.
02} Adoptarea votului electronic, in acest mod cei aproximativ patru milioane de cetateni din diaspora sa-si poata exercita drepturile fundamentale.
03} Dizolvarea parlamentului actual !?!
04} Revizuirea constitutiei !?
05} Revizuirea legii votului uninominal aranjat de catre baietii destepti in 2008 ?!
De studiat temele abordate aici :
Situl: Universul Românesc.org {prin căutare google}
Dezvaluiri, documente, analize{istoria necunoscută a ultimului secol}
Adresă web : http://www.universulromanesc.org
Cei care reprezint orice partid sunt cei de fata. Cei care conduc, cei care iau decizii.
Sa spui ca un partid e onorabil pentru ce au facut altii e putin fortat.
silvian ionescu nu are functie in pdl.
adevarul este ca macovei nu construieste o democratie cu vechi securisti ci o darama cu securistul Base care prima grija a avut in 89 sa se duca sa-si distruga dosarul de securist
Merci,
Andrei
Au invatat aroganta si grosolania in familie.
In cazul lui Orban, mitocania este si mai evidenta fiindca vorbeste aferat, te priveste dintr-o parte, cu superioritate, si trazneste a 'importanta'. Caz tipic de toapa ordinara. Vai de bietul PNL, cu o nulitate patenta ca Antonescu si un jeg ca Orban la conducere.
sper sa se gaseasca cineva care sa le desecretizeze...si sa se faca un dram de dreptate.
Probabil ca si vanghele, geoana sau hrebe au fost citati in New York times da' nu suntem noi informati :))) si probabil majoritatea politicienilor romani au fost laudati precum Monica Macovei de toate institutiile europene, dar nu s-a dat la antene unde probabil ca te uiti tu...
nu inteleg de ce ne este atat de greu sa observam unele lucruri evidente...
raspuns: da cu conditia sa le transplantati si creier
Justitia e oarba, surda si muta doamna fost ministru de justitie. Pe ce va bazati cand ii scoateti imaculati pe PD-l-isti si aruncati anatema pe ceilalti?
Problema este in intelegerea si asumarea trecutului fiecaruia dintre noi. Fiecare, de la mic la mare trebuie sa ne uitam in sufletele noastre, sa ne asumam ce am facut bine si ce am facut rau si sa incercam sa mergem inainte mai ales cand suntem undeva acolo sus si o natiune depinde de noi.
Insa in ultimii 20 de ani n-am reusit sa facem asta. pentru ca nici unul n-a reusit sa convinga.
Alegeri moderne, democratice la noi in tara in care principalii candidati la presedintie se acuza unii pe altii de colaborare cu securitatea, comunism, neocomunism, atacuri la persoana pe aceste teme fara a se aduce dovezi de necontestat.
Va mirati ca oamenii inca iau pomeni? Am ajuns la concluzia ca nu le iau din saracie! Le iau pentru ca n-au nici cea mai mica incredere in sistem, in conducere, iau si de la unii, iau si de la altii , pentru ca nimic nu mai conteaza. Dar viata merge inainte din ce in ce mai chinuita.
Probabil ca revolutiile, revoltele la noi in tara au aceeasi ciclicitate ca si cutremurele: odata la 30-40 de ani. Ne mai chinuim, n-au trecut decat 20.
Comparandu-l, bineinteles cu chioru' asta care bate copiii oamenilor.
(Mi'aela, dragostea mea, mama, tata...).
Pagini din comedia umana. Hai sa facem noi notele de subsol.
Oare nici dupa 2 decenii romanii nu sunt capabili sa "faca" o lege adevarata a lustratiei? ( dupa modelul " Entnazifizierungsgesetz" a germanilor de dupa razboi ) O data cu o asemenea lege ar fi indepartati partasii regimului comunist ( regim criminal care a ucis peste 10% dn populatia tarii!!)
Doar atunci se va crea posibilitatea pentru oamenii de valoare, ca doamna Macovei si multi altii, sa contribuie la initierea unei scari de valori autentice pentru o dezvoltare normala si fireasca a SOCIETATII ROMANE.
Daca nu se va reusi cu aceasta lege nici acum generatii intregi vor trebui sa poarte o povara grea; iar "fostii " se vor infrupta in continuare din "avutul obsesc" si il privesc din Monaco sau asemenea locatii pe poporul roman cu dispret ca pe o "mamaliga care nu explodeaza"
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6702512-campania-geoana-culisele-internationale.htm?cfnl=
http://plus7.arte.tv/fr/1697660,CmC=2956902,scheduleId=2927892.html
Da' eu cred ca avea si ea un nume conspirativ de gen Giugiulica sau Micsunica, etc.
Si ii dadea in goarna pe altii.
Vine acu cucoana si ne vinde gogosi cu serbet.
V-o spune unul care stie al dracului de bine cum staeau lucrurile.
Asa ca?
Sictir.
Din cate-mi intelege mintea mea de tanar care a avut 3 ani la revolutie dosarele securitatii sunt cea mai mare colectie de miniciuni care ne-au ramas din comunism, sau gresesc? Daca nu gresesc ce se poate face cu ele? Un proces democratic corect?
Daca retin bine un interviu al Hertei Müller, ea zicea ca securitatea a incercat s-o scoata si pe ea drept informant, si din cate stiu eu era o practica frecventa pentru a discredita pe cineva. Ori daca nu putem avea incredere in ceea ce a debitat securitatea despre Herta Müller, de ce am avea in alte cazuri, de exemplu in cazul lui Ion Iliescu? Renuntam la prezumtia de nevinovatie sau la un proces democratic daca credem pe cineva informator? Acceptam sa repetam cateva din nedreptatile de dinainte de 89, din dorinta de a razbuna aceleasi nedreptati?
Si inca o intrebare, de ce articolul hotnews nu incearca sa fie la fel de echilibrat ca cel din New York Times? Acolo-l citeaza pe un presedinte de fundatie din Polonia asa:
“The whole issue has become highly politicized and poisonous,” Mr. Smolar said. “There are names of innocent people in those files because the secret police and informers wrote down how much they wanted to recruit them. The past is so complex.”
Propaganda Comunista lucreaza, numai ca s-a mai perfectionat intre timp! Cred ca ce se intampla astazi in Romania ar face-o pe Ana Paukersa crape de invidie!
Ce se intampla acum arata de ce a fost posibil ca regimul comunist sa fie atat de solid instalat in Romania: din cauza unor "intelectuali" care ar vinde-o si pe mama (sau tatal - exista un caz concret) ca sa le fie lor bine.