Prima racheta romaneasca, Helen, va fi lansata in spatiu sambata, dupa ce, din cauza conditiilor meteo nefavorabile, lansarea initiala programata pentru vineri a fost amanata, potrivit unei declaratii facute de organizatori pentru Realitatea TV.Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) lanseaza vehiculul in trei trepte in largul Marii Negre, cu spijinul Marinei Militare. Evenimentul va dura aproximativ doua ore, interval in care balonul solar va fi umflat cu aer cald, dupa care isi va lua zborul pana la altitudinea de 14.000, informeaza ARCA, printr-un comunicat de presa.

Dupa aceasta operatiune, vor fi initiate motoarele celor trei trepte ale rachetei, care va fi propulsata in zbor suborbital. Faza finala a testului va consta in recuperarea din Marea Neagra a modulului care va transporta echipamente video si radio. Racheta Helen este ridicata de cel mai mare balon solar din lume si foloseste un sistem de stabilizare inovativ. Misiunea de vineri este una dintre cele mai complexe misiuni desfasurate vreodata in domeniul aerospatial.

Proiectul de lansare este singular printr-o serie de elemente unice: lansarea dintr-un balon solar, prin folosirea de combustibil ecologic (apa oxigenata cu o concentratie de 70%), dar si prin sistemul de dispunere a treptelor, care da rachetei o forma inedita, care nu corespunde unui profil aerodinamic. Potrivit reprezentantilor ARCA, peste 95% din materialele folosite in constructie sunt romanesti, doar echipamentele electronice provenind din alte tari.

  • Operatiunea de lansare este efectuata de ARCA, Marina Militara, ROMATSA si Aviatia Militara.

Racheta va transporta sarcina utila, formata din capsula presurizata European Lunar Lander (ELL). Capsula transporta echipamente de urmarire si telemetrie prin radio si satelit si camere de luat vederi. Aceasta va fi scoasa in spatiu, cand racheta va intra in treapta a treia, urmand apoi procedura de reintrare in atmosfera terestra si de aterizare in Marea Neagra prin parasutare.

ARCA este o organizatie neguvernamentala, lider national in domeniul cercetarii aerospatiale. In 2003, Asociatia s-a inscris in cea mai prestigioasa competitie de astronautica Ansari X Prize, fiind unul dintre competitorii importanti. Anuntul inscrierii echipei romanesti a fost facut la Congresul Mondial de Astronautica de la Houston. In 2004, a lansat Demonstrator 2B, prima racheta civila romaneasca, echipata cu primul motor din lume reutilizabil.

In 2005, ARCA a initiat conceptul “Stabilo”, racheta cu module sferice, care eficientizeaza conceptul de zbor. Un an mai tarziu, a realizat doua zboruri stratosferice (Onesti si Capu Midia) cu cele mai mari baloane solare realizate vreodata in lume. Atunci, organizatia a luat imagini din stratosfera, de la 15.000 metri, respectiv 12.500 metri. In 2008, ARCA devine partener cu Google, in competitia Google Lunar X Prize, care va oferi un premiu de 30 milioane de dolari, primei echipe care trimite un robot pe Luna.