Romania se afla pe primul loc in Uniunea Europeana, in privinta ratei evenimentelor rutiere soldate cu morti si raniti grav. Din 1990 si pana in prezent, peste 62.000 de romani au murit in evenimente rutiere. Informatiile au fost transmise de asociatiile nonprofit preocupate de siguranta traficului rutier in tara si au fost stranse de la Politia Rutiera, Ministerul Sanatatii si Ministerul Transporturilor, potrivit Federatiei Romane pentru Asistarea Victimelor Accidentelor.

Anuntul vine in contextul in care pe 15 noiembrie are loc Ziua internationala de comemorare a victimelor evenimentelor rutiere. In fiecare an, isi gasesc sfarsitul pe soselele din Romania peste 3.000 de romani. Alte zeci de mii de romani raman cu infirmitati pentru tot restul vietii. De la inceputul acestui an, 2.000 de romani au devenit victime ale accidentelor. Dintre acestia, aproape 400 - morti in acest an - sunt copii si adolescenti care nu au depasit varsta de 18 ani, se arata intr-un comunicat transmis de Asociatia Victimelor Accidentelor de Circulatie, International Road Safety Academy Association si Federatia Romana pentru Asistarea Victimelor Accidentelor.

In tarile din Uniunea Europeana, unde Siguranta Rutiera a devenit Politica de Stat, s-au inregistrat scaderi de 30-50% ale numarului de evenimente rutiere soldate cu morti si raniti (Portugalia, Franta, Anglia, Luxemburg, Olanda). Odata cu aderarea la Uniune, Romania s-a angajat sa reduca numarul deceselor in evenimente rutiere cu 50%, pana in anul 2010. Nerealizarea acestor obiective si mai ales continuarea trendului ascendent poate conduce la adoptarea unor masuri din partea UE, avertizeaza asociatiile.

Evenimentele rutiere constituie prima cauza a mortalitatii pentru tinerii cu varste cuprinse intre 16 si 24 de ani. Pierderile economice sunt estimate la 1,5-2% din PIB, fiecare decedat costand bugetul statului aproximativ 150.000 euro.