Premierul Emil Boc a declarat miercuri, la Roma, ca amendamentul privind incompatibilitatea functiilor de demnitate publica cu cele de conducere din universitati a fost acceptat de Guvern, acesta fiind inclus in forma finala a Legii educatiei, cu precizarea ca prevederea se va aplica pentru mandatele viitoare. Potrivit NewsIn, in Legea pentru care Guvernul si-a asumat marti raspunderea si care a fost transmisa Parlamentului nu se regaseste aceasta prevedere cu referire la conducatorii universitatilor.

  • "Vreau sa fiu foarte clar si fara echivoc, martor este banda Guvernului. A fost introdus acest amendament care figura pe lista celor admise in ultima sedinta de Guvern si care spune ca nicio persoana care exercita functii in universitati nu poate cumula calitatea cu cea de demnitar".

Premierul a precizat ca dispozitiile acelui articol se vor aplica incepand cu urmatoarele mandate de demnitar deoarece, in caz contrar, prevederea ar fi fost neconstitutionala.

  • "(In textul Legii n.r.) este aceasta prevedere (privind incompatibilitatile n.r.), dupa cum este si prevederea in Lege ca toate dispozitiile privind incompatibilitatile se aplica incepand cu urmatorul mandat si nu mandatelor in curs, potrivit deciziilor CCR de la Legile reformei justitiei din 2005, promovate de Monica Macovei, cand o parte din prevederi au fost declarate neconstitutionale pentru ca intrerupeau un mandat in curs".

Premierul a spus ca textul Legii educatiei, in forma care urmeaza sa fie publicata in Monitorul Oficial, cuprinde aceasta prevedere, argumentand ca ministrii care si-au pus semnatura pe proiectul actului normativ au avut obligatia de a introduce amendamentele acceptate in sedinta Executivului.

  • "Veti vedea Legea care se publica in Monitorul Oficial, pentru ca acea Lege are semnaturile tuturor persoanelor abilitate si care au obligatia sa introduca, potrivit stenogramei din Guvern, toate aceste prevederi. Deci ele sunt incluse acolo...".  

Persoanele care ocupa o functie de demnitate publica nu pot exercita niciuna dintre functiile de conducere in cadrul universitatilor si trebuie sa aleaga intre cele doua calitati, a anuntat, luni, purtatorul de cuvant al Guvernului.

Cu toate acestea, in Legea pentru care Guvernul si-a asumat marti raspunderea si care a fost transmisa Parlamentului, fiind publicata pe site-ul Camerei Deputatilor cu mentiunea "Forma initiatorului modificata si completata ca urmare a includerii amendamentelor acceptate", nu se regaseste aceasta prevedere cu referire la conducatorii universitatilor. Singura rezerva din lege, referitor la invatamantul superior, ii priveste pe membrii Consiliului Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS). "Calitatea de membru in Consiliul ARACIS este incompatibila cu exercitarea functiei de demnitate publica sau a functiei de rector", se arata in text.

Reprezentantii Ministerului Educatiei nu au facut comentarii privind acest aspect, motivand ca ministrul Andronescu este singura in masura se dea explicatii.

Ministrul Ecaterina Andronescu ar putea fi prima afectata de aceasta incompatibilitate. Membra a PSD din 1996, Andronescu ocupa, din anul 2004, functia de rector al Universitatii Politehnica din Bucuresti. Desi a anuntat ca se autosuspenda din functie odata cu preluarea mandatului de ministru, pana in prezent nu a fost desemnat un alt rector.