Presedintele Romaniei, Traian Basescu a adresat joi un mesaj cetatenilor din Republica Moldova cu prilejul sarbatoririi Zilei Independentei si Zilei Limbii Romane. "Alaturi de cetatenii romani, doresc sa va multumesc pentru faptul ca, prin dumneavoastra si prin copiii dumneavoastra, Limba Romana ramane vie in Republica Moldova.

Doresc sa multumesc tuturor celor care, vorbind romaneste, se identifica cu valorile poporului roman, cu valorile europene si cu speranta unui viitor mai bun.

De asemenea, in aceste clipe de sarbatoare, permiteti-mi sa multumesc tuturor celor care continua sa invete, sa scrie, sa gandeasca si sa viseze in Limba Romana!", se arata intr-un comunicat al Presedintiei.

Republica Moldova se afla intr-un moment de rascruce al istoriei sale, continua comunicatul. "Este momentul in care ati decis ca viitorul Republicii Moldova este un stat modern, democratic care sa raspunda aspiratiilor dumneavoastra europene!

Doresc sa va asigur, si pe aceasta cale, de faptul ca Romania va ramane un sustinator constant al integrarii Republicii Moldova in Uniunea Europeana", se precizeaza in finalul comunicatului.

Joi, 27 august se sarbatoresc 18 ani de cand Parlamentul de la Chisinau a adoptat, in sesiune extraordinara, Declaratia de independenta a Moldovei de peste Prut.

Dupa incercarea esuata de lovitura de stat de la Moscova, Republica Moldova devenea, la 27 august 1991, cea de-a saptea republica sovietica ce se despartea de Uniunea Sovietica.