Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) pune la dispozitia publicului, incepand de vineri, intrebarile care se regasesc in chestionarele oficiale pentru obtinerea permisului de conducere, a anuntat un comunicat DRPCIV. Acestea pot fi consultate prin intermediul site-ului institutiei, www.drpciv.ro, sectiunea Servicii on-line.

Incarcarea chestionarelor on-line se poate realiza doar dupa autentificarea vizitatorului pe pagina principala a site-ului, in prezent fiind disponibile chestionare pentru categoriile A si B, in limba romana, urmand ca in perioada imediat urmatoare sa fie introduse intrebari pentru toate categoriile si in limbile engleza, maghiara, franceza si germana, precizeaza sursa citata.

"Prin acest serviciu on-line se poate simula un examen real pentru obtinerea permisului de conducere, prin generarea automata a unui chestionar alcatuit din fondul general de intrebari", se mai arata in comunicat.