Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat joi, la Ramnicu Valcea, ca vor fi facute disponibilizari in toate administratiile fiscale din tara. Aceasta masura va fi luata dupa implementarea unui nou sistem de imprimare si centralizare a actelor administrativ-fiscale, relateaza NewsIn.

„Ceea ce faceau, zeci de mii de ore, 384 de administratii fiscale, cu sute de oameni, fac la Ramnicu Valcea foarte putini angajati. (...). Vom face un calcul, cate persoane faceau ceea ce se face acum la imprimeria de la Ramnicu Valcea si, daca nu vor avea de lucru - si nu vor avea sigur de lucru - va fi o masura de disponibilizare”, a declarat Pogea.

Unitatea de Imprimare Rapida de la Ramnicu Valcea, care activeaza in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Valcea, si la care lucreaza in jur de 30 de oameni, va asigura, printr-o tehnologie moderna si rapida, tiparirea centralizata a celor 68,8 milioane de acte administrativ-fiscale emise intr-un an.