Licentiatii "Spiru Haret" nu scapa de emotia valabilitatii diplomei nici la inscrierile la masterat. Rectorii mai multor institutii de invatamant superior de stat au anuntat deja ca nu vor mai accepta la master, anul acesta, dosare care contin o diploma de la universitatea "Spiru Haret" decat dupa ce o vor verifica, informeaza NewsIn.

Academia de Studii Economice (ASE), care organizeaza zilele acestea inscrierile pentru masterat, a respins unele dosare care contineau diplome emise de Universitatea Spiru Haret. "Absolventii Spiru Haret sunt bineveniti, se pot inscrie la programele masterale ale Academiei de Studii Economice din Bucuresti, cu conditia ca forma de licenta pe care au absolvit-o sa fi fost acreditata sau cu autorizatie de functionare", a declarat purtatorul de cuvant al ASE, Florina Mohanu.

Mai mult, potrivit reprezentantului ASE, s-a hotarat si anularea inclusiv a diplomelor de masterat obtinute deja de absolventi ai unor forme de invatamant neacreditate de la „Spiru Haret", acest lucru fiind anuntat si pe site-ul institutiei: "Academia de Studii Economice din Bucuresti isi rezerva dreptul sa anuleze rezultatul concursului de admitere, precum si rezultatele scolare obtinute pe parcursul desfasurarii programului de masterat si sa nu elibereze diploma de absolvire pentru persoanele care detin diploma de licenta de la programe care nu sunt acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu".

Aceeasi situatie si la programele de pregatire postuniversitara de Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) din Iasi. "Recunoastem numai diplomele de la ciclurile care au fost avizate sau acreditate", a declarat rectorul UMF Iasi, Vasile Atarastoae.

Raportul despre situaţia absolventilor Universitatii "Spiru Haret" intarzie

Situatia studentilor care au absolvit Universitatea Spiru Haret la specializari neacreditate ramane in continuare incerta. Ministerul Educatiei nu a reusit sa finalizeze raportul pe aceasta tema pe care initial ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, promisese ca il va prezenta miercuri, 29 iulie in sedinta de Guvern. Andronescu a declarat ca se lucreaza zi si noapte la acest document si ca sunt dificultati.

"Pana la clarificarea situatiei diplomele absolventilor de la Universitatea Spiru Haret raman valabile si sunt valide pentru toate formele de invatamant aprobate prin lege", declarase ministrul Educatiei saptamana trecuta. "Printr-un act normativ urmeaza sa fie reglementata situatia individuala a absolventilor care necesita revalidarea diplomelor", a adaugat aceasta.