Cea de-a douasprezecea bratara dacica din aur, recuperata de statul roman, a fost adusa in Romania si va fi dusa la Muzeul National de Istorie din Bucuresti, de Politia de patrimoniu, informeaza RRA, citat de Rador.

Procurori ai Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia au reusit, vineri, recuperarea bratarii, aceasta fiind rascumparata contra sumei de aproape 69.000 de euro.

Piesa, care are forma de spirala si cantareste 887 de grame, provine din tezaurul dacic furat in 2001, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, din judetul Hunedoara. Ea se va alatura celorlalte 11 bratari dacice din aur recuperate deja de statul roman si care in prezent se afla in patrimoniul Muzeului National de Istorie a Romaniei.