Mark Gitenstein, care in luna iunie a fost nominalizat de catre presedintele Barack Obama pentru functia de ambasador al SUA in Romania, a primit confirmarea Senatului de la Washington. Potrivit blogului Senatus, Gitenstein a fost confirmat in unanimitate pentru postul de la Bucuresti.

Alaturi de Gitenstein, au mai fost nominalizati si alti ambasadori americani, intre care Christopher Dell (Kosovo), Charles Rivkin (Franta), Louis Susman (Marea Britanie), Laurie Fulton (Danemarca) si Timothy Roemer (India).

Mark Gitenstein este, in prezent, cercetator principal la Brookings Institution, fiind specializat in probleme de securitate nationala si libertati civile. In plus, este partener la biroul din Washington al firmei multinationale de avocatura Mayer Brown LLP.

Anterior, Mark Gitenstein a lucrat timp de 17 ani la Senat, fiind angajat la biroul senatorului, pe atunci, Joe Biden - in prezent vicepresedinte al SUA. In campania pentru alegerile prezidentiale din 2008, Mark Gitenstein a fost consilierul candidatului pentru functia de vicepresedinte, Joe Biden.

Origini romanesti

Dupa ce a fost nominalizat de presedintele Obama pentru a ocupa postul de ambasador al Statelor Unite la Bucuresti, Gitenstein a declarat ca are origini romanesti. El a spus ca bunicul sau din partea tatalui, Israel Gitenstein, a emigrat in Statele Unite din Republica Moldova, care facea, pe atunci, parte din Romania, iar parintii bunicii sale proveneau, de asemenea, din tara noastra.

"Ma simt flatat pentru ca presedintele Obama mi-a incredintat aceasta sarcina. Nu inseamna doar asumarea unei sarcini importante pentru securitatea nationala, pentru ca Romania este un important aliat pentru Statele Unite, dar, daca voi fi confirmat in functie, pentru mine va fi intr-un fel si o intoarcere acasa la strabunii mei", a declarat atunci Mark Gitenstein.

El este absolvent al Universitatii Duke si si-a luat doctoratul la Universitatea din Georgetown.