Operatiunea de repatriere a trupelor romanesti din teatrul de operatiuni din Irak se apropie de final. Pana la sfarsitul lunii, pe teritoriul acestei tari vor ramane 4 militari romani: trei ofiteri din misiunea NATO de pregatire a armatei irakiene si atasatul militar al Romaniei.

Este cea mai complexa operatiune de repatriere executata de Armata Romaniei, misiune planificata si coordonata de Comandamentul 2 Operational, cu sprijinul american - relateaza Romania Actualitati. 280 militari romani au ajuns deja in Kuweit, cu doua aeronave C 17 ale Forţelor Aeriene din SUA.

De acolo vor fi transportati intr-un singur zbor, tot cu un avion american, la Timisoara. Pana la 25 iulie, vor parasi Irakul restul de 50 de militari, care vor aduce in tara materialele si echipamentele din dotare. Tehnica va fi transportata pe trailere, cu convoaie americane, pana in Kuweit, de unde va fi preluata de feribotul 'Albatros' al Fortelor Navale Romane.