Guvernul condus de premierul Emil Boc a adoptat duminica, in sedinta extraordinara, normele de aplicare pentru programul Prima Casa. La reuniunea de la Palatul Victoria a participat si presedintele Traian Basescu. Printre conditiile obligatorii sunt: solicitantii sa fie la primul imobil, avansul trebuie sa fie de 5%, locuinta nu poate fi instrainata in primii cinci ani de la achizitionare. In ceea ce privesc bancile, acestea trebuie, printre altele, sa aiba o acoperire teritoriala la nivel national si/sau judetean etc.

Iata cateva dintre cele mai importante declaratii facute de premierul Emil Boc:

  • Guvernul a adoptat astazi normele metodologice cu privire la programul Prima Casa
  • cei care vor sa intre in acest program national, tineri sau mai putini tineri, trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, cele mai importante fiind:
  1. Sa nu detina in proprietate o locuinta, individual sau in comun, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, indiferent de modul in care a fost dobandita sau nu au in derulare un credit ipotecar. Dovada indeplinirii acestei conditii se face printr-o declaratie pe propria raspundere a beneficiarului data in fata notarului. Avem in vedere momentul adoptarii OUG, pentru a evita diferite tranzactii imobiliare facute dupa. Toti cei care, la data adoptarii Ordonantei de Urgenta, la inceputul lunii iunie, nu aveau o locuinta in proprietate, sunt eligibili.
  2. Cei care doresc sa intre in programul Prima Casa trebuie sa beneficieze de un avans de 5% din pretul de achizitie a locuintei, daca pretul acesteia este egal sau mai mic de 60.000 de euro. Poti sa-ti achizitionezi si o locuinta peste 60.000 de euro, dar statul nu garanteaza decat in limita a 60.000 de euro. Daca locuinta este mai scumpa de 60.000 de euro, platesti un avans mai mare si anume 3.000 de euro + diferenta dintre pretul de achizitie a locuintei si 60.000 de euro. Aceasta deoarece programul are si o componenta sociala, de a-i ajuta pe aceia care nu au resursele sa isi achizitioneze prima locuinta si sa poata plati niste rate acceptabile.
  3. Cel care intra in acest program se obliga sa nu instraineze locuinta achizitionata in primii 5 ani de la data dobandirii.
  4. Cel care intra in programul Prima Casa se obliga sa constituie in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor, o ipoteca de rang 1 asupra locuintei achizitionate.
  • in ceea ce priveste bancile care sunt chemate sa participe la acest program al guvernului Romaniei trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
  1. sa aiba o acoperire teritoriala la nivel national si/sau judetean
  2. costul creditarii: am pus niste conditii maximale si anume rata dobanzii EURIBOR la trei luni plus o marja de maxim 4% pentru creditele in euro; si ROBOR la trei luni plus o marja de 2,5% pentru creditele in lei. Acest cost include nivelul total al comisioanelor percepute de catre banca. Acesta este nivelul maximal al dobanzii
  3. bancile nu percep comisioane de rambursare anticipata
  4. contractul de credit nu contine clauze care sa permita modificarea unilaterala, de catre banca, a contractului
  • in termen de 7 zile de la publicarea acestor norme metodologice in Monitorul Oficial, bancile trebuie sa raspunda daca doresc sa participe la programul Prima Casa si vor trebui sa vina cu o oferta concreta
  • bancile trebuie sa ne spuna cu ce dobanda vin si ce suma de bani pot oferi acelora care doresc sa intre in programul Prima Casa
  • vom incheia conventii de garantare cu bancile care vor prezenta cele mai bune oferte
  • ne asteptam ca ofertele bancilor sa fie si mai joase, deoarece va fi o competitie intre banci
  • statul garanteaza creditul in limita a 60.000 de euro iar bancile nu mai suporta riscul creditarii
  • in concluzie, dupa publicarea in MO, bancile au la dispozitie 7 zile sa raspunda ofertei noastre si bancile care vor veni cu cele mai bune oferte vor incheia contracte de garantare si contragarantare cu institutiile statului

Potrivit informatiilor vehiculate inainte de sedinta de Guvern, durata maxima a unui credit contractat prin programul "Prima Casa", aceasta va fi de 30 de ani, iar contractul de credit nu va trebui sa contina clauze care sa permita modificarea unilaterala de catre banca. Pe de alta parte, beneficiarii programului trebuie sa constituie un depozit colateral pentru garantarea dobanzii, cu o valoare minima egala cu trei rate de dobanda.

In plus, normele de aplicare a programului specifica faptul ca beneficiarii pot achizitiona doar locuinte finalizate, aflate pe teritoriul Romaniei si inscrise in cartea funciara.