Misiunea Fondului Monetar International la Chisinau si-a amanat negocierile privind un nou Program de finantare pentru Moldova, din cauza evolutiilor politice din tara. Declaratia a fost facuta, luni, de seful misiunii Departamentului Europa al Fondului Monetar International, Graeme Justice, in cadrul intrevederii cu Presedintele in exercitiu al Moldovei, Vladimir Voronin, informeaza agentia Omega.

Potrivit unui comunicat de presa al Presedintiei, Graeme Justice a relevat ca misiunea urmeaza sa revina in Moldova in toamna anului curent dupa alegerile parlamentare anticipate si desemnarea unui nou Guvern, subliniind ca FMI este dispus si in continuare sa acorde sprijin financiar Moldovei.

Graeme Justice si-a exprimat speranta in depasirea cat mai grabnica a crizei politice in Moldova, ceea ce le va oferi organelor statale posibilitatea de a-si concentra toate eforturile asupra solutionarii problemelor legate de recesiunea economica, mai noteaza agentia.

Misiunea FMI s-a aflat, in perioada 28 mai - 10 iunie curent, la Chisinau in vederea negocierii unui nou Program pentru Moldova dupa expirarea Mecanismului de Crestere Economica si Reducere a Saraciei.

Situatia din Moldova a fost destabilizata atat de protestele violente care au avut loc dupa alegerile parlamentare din 5 aprilie, cand mai multe partide din opozitie au declarat ca nu sunt de acord cu rezultatele alegerilor, cat si de dubla boicotare a alegerii presedintelui de catre fractiunile parlamentare de opozitie.

Se actualizeaza