Reportaj Hotnews.ro

Luni, 8 iunie 2009, 15:40 Actualitate | Esenţial

Nepalul are o aura mitica. Tarim originar al budismului, tinut himalayan ce adaposteste citeva din cele mai inalte virfuri din lume, tara extrem de diversa etnic si religios, Nepalul ramine o destinatie exotica. Incercind sa surprinda si inteleaga cit mai mult din aceasta “alta lume”, un reporter Hotnews.ro a mers pe jos pina la poalele Everestului, de unde apoi a alergat 42 de km in una din cele mai dificile curse de maraton din lume.

Namaste
Salutul, de origine sanscrita si folosit in forme destul de asemanatoare pe tot subcontinentul indian are conotatie religioasa si, cel mai adesea, e insotit de o impreunare a mainilor la nivelul pieptului si de o usoara inclinare a capului. Asadar, namaste – “ma inchin divinului care e in tine, dar si in mine”.

In Nepal, in mod obisnuit, salutul – rostit cu ultima vocala prelungita – e insotit doar de un zimbet larg. Namaste, mi se spune asadar la sosirea pe aeroportul din Kathmandu si nu conteaza ca o spune un vames, functionarul marunt sau soferul de taxi ce isi ofera serviciile. Toti iti zimbesc.

E reconfortant sa fii intimpinat cu un suris, mai ales dupa exact 24 de ore de la plecarea din Romania, cind oasele iti sunt intepenite de atita stat in fotoliile avioanelor sau pe cele din salile de asteptare din aeroporturi.

E placut sa fii intampinat cu prietenie intr-o tara necunoscuta, atit de diferita de spatiul european si unde - dupa cum se va vedea in continuare - intamplarile neasteptate, neobisnuite, spectaculoase dar si dificile nu ma vor ocoli deloc.

Naucitorul amestec din capitala
La prima vedere, Kathmandu pare o casa de nebuni, dar poate ca tocmai in asta consta farmecul sau. Strazile sunt strimte, extrem de aglomerate, zeci, sute, mii de oameni care se misca in permanenta pe jos, pe biciclete, ricse, motociclete mai ales. Masinile sunt mai curind niste hirburi, modele japoneze de acum citeva decenii, sau Tata indiene, la mina a doua.

Se circula pe partea stinga a drumului, dar asta numai teoretic, pentru ca regula de baza este sa avansezi cit mai repede, sa te strecori si sa nu blochezi drumul. Se claxoneaza in draci, dar nu e aici nimic din nervozitatea de pe strazile Bucurestiului, se claxoneaza doar pentru a atentiona si a-ti marca prezenta. Sa traversezi strada e o aventura, credeti-ma. Nu stii unde sa intorci capul mai intai, nu stii de cine sa te feresti. Important e insa ca supravietuiesti de fiecare data.

Pe aceeasi taraba Foto: Costas Polinakis & M. Chiriac

Spectacolul strazii e captivant si respingator in acelasi timp. Strazi cu asfalt stirb, gunoi strins mormane, apa statuta, vaci sfinte amusinind, oameni care au dormit sub cerul liber si care se spala la marginea trotuarului, case fara geamuri, pe jumatate cazute, tarabe cu fructe si bauturi ieftine, femei hinduse ce perpelesc porumb pe o tava cu jaratec, elevi in uniforme regulamentare, mii de fire electrice ce se incaleca pe deasupra capetelor, reclame care de care mai tipatoare. Din loc in loc, urme ale religiozitatii oamenilor, un mic templu hindus, o fintina sau o stupa budista.

E o forfota teribila peste tot. Lipseste vegetatia si e cald, inabusitor chiar. Oameni grabiti, multi poarta masti de protectie contra poluarii. Spectacolul strazii te atrage precum un buboi supurind, pe care nu poti sa il ignori, pentru ca iti produce simultan durere dar si o placere stranie.

In Thamel, ca in Occident
Thamel, cartierul comercial din Kathmandu, reprezinta si nu prea adevaratul Nepal. Este evident o inventie necesara pentru turisti. “Sir, you want please? Very good price, best price” esti ademenit la tot pasul. De la patronii de mici magazine cu de toate, inghesuite unul-ntr-altul, pina la vinzatorii ambulanti, oameni cu ricsa sau soferii de taxi, cu totii au sa iti ofere ceva, la cel mai bun pret posibil.

Obiecte artizanale pe post de antichitati, imbracaminte de tot felul, pashmina (textile din lina de casmir), crema-balsam de tigru, statui, statuete, suluri cu desene tantrice, bratari si margele, instrumente muzicale, thanka (picturi religioase) si mandale, echipament pentru expeditii pe munte, ba chiar hasis sau alte droguri mai usoare, cu toate se vind la liber pe strazile inghesuite din Thamel.

“Sir, you want please?” e insa spus mereu pe cel mai cald si prietenos ton cu putinta. Iar

Multa culoare Foto: Costas Polinakis & M. Chiriac

orice tranzactie – ce presupune obligatoriu o negociere indelungata - se incheie cel mai adesea cu intrebarea vinzatorului: “Are you happy?”.

Nepalul este una din tarile sarace ale lumii, dependenta in mare masura de ajutoarele internationale si de veniturile din turism. In acest context poate fi inteles Thamel-ul, locul unde orice turist occidental poate gasi bere ieftina (nu ratati totusi, pe cit posibil, berea calda tibetana “tungba”), mincare pentru toate gusturile si cazare la un pret convenabil.

O masa “nepaleza” in Thamel poate fi o combinatie fusion naucitoare: spin rolls chinezesti, yakitori japonez, orez din Kashmir dar si nelipsitele momo, un soi de galuste fierte umplute cu carne sau vegetale.

Asta doar pentru turisti, caci altfel – dupa colt – nepalezii maninca de doua ori pe zi acelasi “dhaal bhat”, amestec de orez cu linte. “Chai daina”, “nu am nevoie”, este poate singura fraza magica cu care poti scapa in cele din urma din Thamel.

Pashupatinath. Si sfintenia are un pret
Nu e de departe de aeroport si e incadrat, la dreapta, de un ultramodern teren de golf, si de un cartier de locuinte extrem de sarace, in partea stinga. E vorba de Pashupatinath, cel mai vechi templu hindus din Kathmandu.

Templul e situat pe malul riului Bagmati, ce e mai mult un fir de apa murdara, si in care credinciosii arunca ofrande, iar unii copii "pescuiesc" monede de metal cu ajutorul unor sfori mai groase de capatul carora au atirnat un magnet.

Legenda spune ca locul actualului templu a fost descoperit de Shiva, zeul hindus, ce era in cautarea unui loc linistit unde sa se adaposteasca. Shiva e cunoscut sub mai multe nume, iar Pashupati e doar unul din ele. Pashi inseamna "fiinta vie", iar Pati "stapin". Cu alte cuvinte, Pashupati ar fi stapinul tuturor fiintelor din univers.

Templul, in care au voie sa intre doar hindusii, este astazi un sit ocrotit de UNESCO. In apropierea templului, pe malurile riului Bagmati - care izvoraste tocmai in Himalaya - sunt aduse trupurile hindusilor din castele inferioare, care apoi sunt arse reusind astfel sa rupa cercul reincarnarilor. Ceremonia are loc in tacere, cu asistenta unui preot ce se trage din brahmani indieni, iar mortii sunt insotiti de rude imbracate in alb, culoarea doliului.

O femeie care si-a pierdut sotul trebuie sa poarte haine albe pentru tot restul vietii. Nu mai are voie sa poarte bijuterii si ramine vaduva pentru totdeauna. In schimb, barbatul care si-a pierdut nevasta devine gata pentru urmatorul angajament in intervalul de circa 6-10 ore in care este ars trupul primei sotii.

In joaca Foto: Costas Polinakis & M. Chiriac

Este multa agitatie si in zona templului Pashupatinath. Cosciuge din care se scot mortii ce urmeaza sa fie arsi, persoane indoliate, zeci si zeci de vinzatori ambulanti (care incearca sa iti plaseze ba un sirag de margele, ba un bol ce scoate sunete tamaduitoare), de o insistenta demna de o cauza mai buna, tarabe cu alte mii de maruntisuri, localnici aflati in asteptarea a cine stie ce si, evident, turisti. Destul de multi turisti.

Unul din principalele puncte de atractie o reprezinta sadhu, oamenii sfinti hindusi, asceti si yogini, dar care in cazul de fata nu sunt decit niste copii calpe. Sadhu din zona templului Pashupatinath, vopsiti pe fata si imbracati in portocaliu (culoarea renuntarii), nu sunt deloc in cautarea eliberarii prin contemplare si meditatie, ci asteapta doar citeva bancnote in schimbul permisiunii de a fi fotografiati.

La prima vedere, Kathmandu e o casa de nebuni, aglomerata si dezorganizata. Dar exista si locuri mai linistite in capitala nepaleza. Va urma...