In aceasta vara vor incepe lucrarile la un nou pasaj subteran in zona de nord a Bucurestiului, cu trecere prin zona Piata Presei Libere, a anuntat, vineri, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, citat de televiziunile de stiri.

"Ne intereseaza ca in aceasta vara sa incepem si lucrarile la Pasajul subteran de langa Casa Presei Libere. Nu vrem sa ni se reproseze ca Pasajul Baneasa se va termina si traficul ingreunat se va muta in intersectia de la Casa Presei", a afirmat Oprescu, aflat intr-o vizita de lucru la Pasajul Baneasa.

Oprescu a spus ca pasajul Baneasa, care va fi finalizat la sfarsitul acestui an, nu va rezolva problema circulatiei in zona, motiv pentru care este nevoie sa inceapa lucrarile la un al doilea pasaj.

Pasajul Baneasa, aflat in constructie nu va rezolva probleme de trafic din zona, pentru ca masinile vor reusi sa treaca de intersectia DN1 cu aerogarii, insa se vor bloca la intersectia de la Casa Presei, a explicat Oprescu necesitatea noului pasaj.

Toata lucrarea va fi suportata din fondurile primariei, a adaugat primarul general al Capitalei.