Sindicatele din educatie: Renuntam la greva numai daca Guvernul respecta legile in vigoare

de Alina Neagu     HotNews.ro
Duminică, 3 mai 2009, 18:31 Actualitate | Esenţial

Sindicalistii din invatamant au anuntat, inaintea intalnirii pe care o au prgramata, luni, cu ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, si cel al Finantelor, Gheorghe Pogea, ca sunt dispusi sa renunte la greva anuntata pentru zilele in care ar fi trebuit sa aiba loc tezele unice numai daca se creeaza premisele respectarii legilor in vigoare.

"Nu renuntam la greva decat daca suntem asigurati ca se respecta legile in tara asta, pentru ca, pe langa anularea in mod nencostitutional a legii majorarii salariilor cadrelor didactice, Guvernul a dat o serie de ordonante nejustificate si abuzive. Ne referim la ordonanta prin care sunt demisi inspectorii generali scolari, prin care se legifereaza politizarea invatamantului, la ordonanta rectificarii bugetare. Sa ne explice si noua ministrii cum se pot incadra intr-un buget de salarii mai mic decat este necesar fara sa scada lefurile si fara sa reduca din personal", a declarat secretarul general al Federatiei Educatiei Nationale, Constantin Ciosu, pentru NewsIn.

  • Sindicalistii cer aplicarea legii privind majorarea salariilor profesorilor macar din ianuarie 2010

"Maine vom discuta, probabil, despre rectificarea bugetara. Degeaba spune ministrul Andronescu ca nu se fac disponibilizari si nu scad salariile. Noi avem dovezi de la directiile contabile din teritoriu ca nu sunt bani pentru salarii si se vor lua masuri care contesta declaratiile ministrului. Vrem sa ni se arate cum se va imparti bugetul redus astfel incat sa ramana toti angajatii in sistem si sa ia aceiasi bani", spune Simion Hancescu, vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant.

"Vrem sa avem asigurari constitutionale ca se va aplica Legea 221/2008, macar din ianuarie 2010. Este o lege data de Parlament si trebuie respectata. Dar asta nu este singura problema, mai sunt multe alte decizii pe care guvernul le-a luat in mod necorespunzator, de exemplu ordonanta deconcentratelor, prin care sunt demisi sefii inspectoratelor. Mai este legea salarizarii unice, la care Justitia nu vrea sa participe, nu cred ca vom renunta prea curand la greva", a adaugat vicepresedintele FSLI.

  • Greva generala in invatamant in zilele tezelor unice

Cadrele didactice din toata tara intentioneaza sa intre in greva marti, cand este programata teza unica la limba si literatura romana pentru elevii claselor a a VII-a si a VIII-a. Ei ameninta cu greva si in zilele de 13 si 21 mai, cand sunt programate celelalte doua teze unice.

Ministerul Educatiei ia in calcul reprogramarea tezelor, insa sindicalistii avertizeaza ca aceasta nu este o solutie: "Reprogramarea tezei nu este o solutie, pentru ca noi vom face greva in zilele cu teze unice, indiferent ca este vorba despre data de 5 mai sau 20 mai. Ideea este sa boicotam examenele nationale, adica si bacalaureatul si titularizarea. Aceasta asa-zisa rezolvare pe care a gasit-o ministerul, respectiv reprogramarea examenelor, nu va face decat sa incinga spiritele printre profesori", a avertizat Federatia Educatiei Nationale.


Citeste mai multe despre   























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

2087 vizualizari

  • +1 (11 voturi)    
    si astia sunt cei care educa generatia viitoare??? (Duminică, 3 mai 2009, 18:44)

    Dani [anonim]

    Cu stima pentru dascalii adevarati...nu inteleg si nu aprob atitudinea celor asa zisi dascali care nu-si vad decat interesul meschin de moment.
    Probabil ca nu se gandesc deloc la respectul pe care ar trebui sa-l aiba din partea copiilor, din partea parintilor acestora.
    As face un apel la toti DASCALII sa nu-si bata joc de ei insisi in primul rand, de copii in al doilea rand si apoi de parinti si de intreaga societate.
    Este stiut ca un dascal care merge la scoala cateva ore pe zi castiga tot cam ca un meserias sau un inginer care munceste 8 ore pe zi.Poate chiar mai mult. Si pana la urma din banii celor care chiar produc sunt platiti si dascali si doctori si guvernanti....amaratii produc si altii se bat pe banii produsi de ei......putin respect nu ar strica....
    • +4 (12 voturi)    
      Comentariu mirositor a ca.... (Duminică, 3 mai 2009, 19:10)

      Alex [anonim] i-a raspuns lui Dani

      Prietene, problema cu greva nu este a celor din invatamint, este a comunistilor de la guvernare.
      Mai studiaza cu atentie acest aspect.
      Minciuna, prostia si manipularea sint politici de stat la acest guvern.
      Asta este problema.
      Poate iti aduci aminte cum povestea derbedeul la TV despre ce facea el la scoala. Similar s-a comportat peste tot pe unde a fost.
      Sa te vad cum comentezi peste citeva luni cind vor creste preturile la utilitati, va fi majorat TVA-ul, vor fi dati afara angajati bugetari, vor creste accize si impozite s.a.m.d.
      Norocul meu ca nu am lucrat niciodata la 'stat'.
      • -2 (6 voturi)    
        pai (Duminică, 3 mai 2009, 20:53)

        baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui Alex

        normal, rompetrolul de unde iti incarci matale cardul nu mai e la stat, cel putin nu la statul roman.
        Este ca am dreptate, slujbasule umil dar zelos?
        • +2 (4 voturi)    
          bezna (Duminică, 3 mai 2009, 21:40)

          iememeu [anonim] i-a raspuns lui baronul stanganbuch

          Creierul tau e gol ca un bec.
          Va bateti joc de cei care va educa copii trogloditi (suplinitori sau nu, nu o sa aiba niciodata iq-ul scazut ca a unui plod de bani gata) si de cei care va trateaza in spitale sa nu muriti la 30 de ani ca nu va spalati pe mana dupa ce v-ati sters la c.r.
          Daca am ajuns sa ii asezam pe aceasi linie pe un "meserias" si un inginer cu un profesor sau medic, e de rau.
          Dar lasa ca e bine si asa pentru voi.Sa aveti mici si bere plus niste oi de muls si viata e perfecta.
        • +2 (4 voturi)    
          Ha, ha, ha (Duminică, 3 mai 2009, 23:12)

          Alex [anonim] i-a raspuns lui baronul stanganbuch

          Invidia vorbeste ?
          Sau prostia ?
          De unde ai tras tu concluzia ca as lucra undeva ? Sau pentru cineva ?
          • -2 (6 voturi)    
            ca (Luni, 4 mai 2009, 0:01)

            baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui Alex

            era si greu de vazut ca esti cirtita petroliciana de forum, ce sa spun, mare lucru. Toate asa zisele tale comentarii nu sint decit propaganda patriciana de doi bani, adeca de kk cu miros de petrol, pardon tzitzei, mai slujbasule umil, dar zelos.
            • 0 (4 voturi)    
              Decat FSN-ist prost (Luni, 4 mai 2009, 1:13)

              un roman [utilizator] i-a raspuns lui baronul stanganbuch

              Mai bine petroliberal destept.

              Hai pa!
              • 0 (2 voturi)    
                Prosti..... (Luni, 4 mai 2009, 7:58)

                judex1 [anonim] i-a raspuns lui un roman

                si ticalosi sunt cei care ascund adevarul si refuza sa-l recunoasca. Si, evident, cei care se cred destepti pentru ca jefuiesc poporul roman. Sa speram ca va veni si ziua in care sa vedem jefuitorii si tradatorii la puscarie.
      • +3 (3 voturi)    
        informatia e 0 la voi ! (Duminică, 3 mai 2009, 23:47)

        din presa [anonim] i-a raspuns lui Alex

        Dragi comentatori ,

        Eu consider ca doar de a comenta acest articol pe site e o pierdere de vreme !Mai cititi si voi ce se petrece in tara asta...la bugetari,cu fondurile FMI pe care le-a primit Romania?...etc si atunci sa comentati voi chestiuni pe care nu le cunoasteti !

        vai si amar de tara asta!
    • +2 (6 voturi)    
      Once For Good (Duminică, 3 mai 2009, 19:19)

      Symbol [utilizator] i-a raspuns lui Dani

      Pentru toti ignorantii acestei tari,o data pentru totdeauna: cele cateva ore pe zi sunt in general cam 6.Mai pune lucrarile de corectat, cititul pe Internet ori in carti...Per total, cam tot atata TIMP cat petrece un meserias(!!!) ori un inginer la munca cu diferenta ca suspomenitii se bucura de pauze lungi si dese in vreme ce la clasa, ai n-ai dispozitia necesara, te pui pe treaba.Si apropo, chiar trebuia sa ne pui in balanta cu... meseriasii?Toata stima, doar ca studiile...
      • 0 (6 voturi)    
        care studii??? (Duminică, 3 mai 2009, 20:30)

        neutrino [utilizator] i-a raspuns lui Symbol

        alea unde la definitivat iau 2 dar ajung totusi profesor..e drept mom. suplinitori..asta ar mai lispi?..Care cititul pe internet?..ca daca ii iei la bani marunti habar nu au sa dea un click dreapta..E jignitor pt. meseriasi sa fie pusi in balanta cu voi...apropo..am cativa ani de experienta ca profer de fizica la un liceu din Bucuresti..Asa ca nu te obosi sa imi explici cum e cu performanta "dascalilor"
        • +1 (5 voturi)    
          de-ale definitivatului (Duminică, 3 mai 2009, 22:48)

          of [anonim] i-a raspuns lui neutrino

          Pomeniti de nota 2! Si "impricinatii raman suplinitori!" Dar de nota 5 ce spuneti? Aia iau definitivatul! Evident, in limita numarului de locuri! Problema este simpla: sunt locuri multe, candidati putini, iar dintre ei unii cu nota 5, iar altii cu 2! De fapt ceea ce este simplu si clar pt oricine este ca nu sunt candidati cat de cat pregatiti sau cu valoare pentru a ocupa acele posturi! DE CE OARE? Ganditi-va, acesti profesori de 2 raman suplinitori pentru ca sistemul nu are cu cine sa-i inlocuiasca! Cei cu 5 il castiga "de drept", pt ca nu sunt altii mai buni! Si toti acesti profesori ii invata si-i pregatesc pt viata pe copii nostri! Repet: DE CE OARE EI? DECE OARE IN ACESTE CONDITII? DE CE ACESTE ANOMALII?
          • -1 (5 voturi)    
            nu sunt locuri putine.. (Luni, 4 mai 2009, 0:21)

            neutrino [utilizator] i-a raspuns lui of

            norma e prea mica..18 ore pe saptamana..hai sa fim serios..daca s-ar mari numarul de ore pe norma nu ar mai fi nevoie de atat de multi profesori. Nicaieri in europa norma unui profesor nu e de 18 ore. Nu i-am auzit pe domnii profesori sa ceara marirea normei (asta ar implica si marirea salariului)..Ei prefera sa aiba 2 norme doar cand le convine (de la an la an..depinde de parinti ;)..Definitivatul din fericire nu se ia cu 5 ci cu 7 :) Si stai linistit..ar avea cine sa ii inlociasca pe acestia..Ca de la an la an apar noi clase..ca ciupericutele..La noi toti trebuie sa aiab stuudii completa..pana la doctorat daca se poate...Ca vorba aia..eu sunt mai prost???
            • +1 (1 vot)    
              chiar asa? (Luni, 4 mai 2009, 1:06)

              of [anonim] i-a raspuns lui neutrino

              18 ore didactice (adica de predare in fata elevilor!) !!! Si, pt orele acestea, cate ore sunt necesare pe saptamana? Sau chestia asta nu conteaza? Sau acesti profesori se pot prezenta oricum in fata elevilor? Ca parinte ati fi multumita de acest "oricum"?
              Marturisesc ca eu nu-mi doresc profesori de duzina pt copilul meu! Ideea de a merge "la norma", dupa care sa facem "cincinalu' in patru ani si jumatate" nu ma inspira! In nici un caz nu cand este vorba de copilul meu!
              Si, legat de normele europene ... cifra asta a fost impunsa tocmai prin comparatie cu ce se intampla in alte tari in timpul discutiilor privind legea statutului didactic! La ei de ce o fi oare asa si nu altfel?
              • +1 (1 vot)    
                din pacate.... (Luni, 4 mai 2009, 13:25)

                neutrino [utilizator] i-a raspuns lui of

                uitati realitatea din clase..Profesorii se prezinta la ore oricum..fara a abea habar de ce se intampla in lume.Grav e ca si la facultate e la fel. In rest, mai plecati macar pt. un mic stagiu in afara am inteles ca se poate practica (cel putin la facultate se poate)..Nu mai credeti ca ei se pregatesc... din fericire pt. mine am ales ca copilul meu sa nu aiba parte de astfel de profesori
            • +1 (1 vot)    
              de-ale ciupercutelor! (Luni, 4 mai 2009, 1:48)

              of [anonim] i-a raspuns lui neutrino

              Este minunat ca toata lumea sa aiba studii complete! inclusiv doctorat! Dar chiar sunt toti de doctorat?
              Si sa inteleg ca eroarea din sistemul actual de invatamant este ca definitivatul se ia cu 7 si nu cu 5 si din cauza asta cei cu 2 la examenul cu pricina raman in continuare suplinitori (vreau sa zic ca raman in continuare in sistem)? Nu cumva "ciupercutele" dumneavoastra sunt o sursa pt candidati de 2?
              Cred ca a cam trecut vremea bataii de joc! Sigur, cerem cu totii! Dar si trebuie sa dam in consecinta! Deocamdata se ofera la nivel de 2 (legea cererii si ofertei actioneaza pana si in sistemul de invatamant!), iar ceilalti (adica cei cu definitivatul) sunt luati de fraieri si atat! Iar cei care sufera sunt altii, in primul rand, elevii!
        • 0 (0 voturi)    
          mi-e rusine ca esti profesor de fizica (Marţi, 5 mai 2009, 19:11)

          voica [anonim] i-a raspuns lui neutrino

          daca poti sa spui asa ceva.... inseamna ca esti unul care nu si-a facut treaba bine......
    • 0 (4 voturi)    
      tu sper ca esti generatia trecuta (Duminică, 3 mai 2009, 19:49)

      disneyland [anonim] i-a raspuns lui Dani

      gigel, ai predat vreodata vreo ora cuiva? ai idee cat iti ia sa o pregatesti? nu? atunci de ce vorbesti?
      • +1 (1 vot)    
        ineficient (Luni, 4 mai 2009, 9:20)

        mim [anonim] i-a raspuns lui disneyland

        daca iti ia o ora ca sa predai inca o ora se cheama ca esti ineficient.
        • -1 (1 vot)    
          dap, foarte logic (Luni, 4 mai 2009, 12:31)

          disneyland [anonim] i-a raspuns lui mim

          Dupa logica asta, daca iti ia mai mult de 20 de minute sa pregatesti o prezentare de 20 de minute esti ineficient. Crede-ma, o ora de clasa, mai ales pe un subiect nou, e pregatita bine cu cateva ore bune de munca. Daca ai predat vreodata stii asta. Daca nu ai predat doar iti dai cu parerea si o faci prost.
          • +2 (2 voturi)    
            stii.. (Luni, 4 mai 2009, 13:27)

            neutrino [utilizator] i-a raspuns lui disneyland

            materia nu se schimba de an la an..e f. adevarat ca un subiect nou se pregateste cat de cat..Dar "caderea libera" este aceeasi si in anul 2005, 2006, 2007,2008 nu discutam ca ai mai multe clase..Asa ca mai moale cu pregatitul
    • 0 (4 voturi)    
      doamne! (Duminică, 3 mai 2009, 20:10)

      nano2k [utilizator] i-a raspuns lui Dani

      Doamne, cata prostie! Tu clar nu ai prea facut scoala ca sa intelegi ce e in spatele acelor ore...

      Pana si copiii au de facut cateva ore de teme dupa ore, daramite profesorii?
  • +3 (7 voturi)    
    Well, Criza e la PUTERE dar nu e membru in Guvern (Duminică, 3 mai 2009, 18:58)

    - [anonim]

    ca sa fie data in judecata,
    PSD si PNL au TELEVIZIUNI - deci sunt absolviti de orice responsabilitate trecuta sau viitoare (de catre slujbasii lor din presa) - asa ca de vina ramane mereu popa-prostu, care-a devenit rolul consacrat al PDL :)
    Bravo !
  • +2 (2 voturi)    
    Tezele cu subiect unic (Duminică, 3 mai 2009, 19:08)

    Mandea [anonim]

    Fiti fara grija,tezele vor avea loc(sursa sigura).
  • +3 (3 voturi)    
    asa-i (Duminică, 3 mai 2009, 19:16)

    ion [anonim]

    Si nevasta mea isi aminteste de promisiuni si legaminte atunci cand este clar ca nu le pot respecta. Buna simt? Prostie? Dragoste cu nabadai? Iresponsabilitate? Rautate? Noroc ca nu candidez la un alt post in familie...
  • 0 (6 voturi)    
    Nu ai inteles...? (Duminică, 3 mai 2009, 19:18)

    drona [utilizator]

    tara arde,baba se piaptana.Ei,liderii sindicali,lucreaza conform practiclor agitatorilor comunisti,isi cauta de lucru,li se pare ca lucreaza,se simt importanti,timpu' trece,leafa merge,"ei cu drag muncim".De unde sa le mi dea.Cine mai munceste?Le da mana sa faca greva,ei nu privesc in ochii copiilor care,unii,doresc sa mearga la scoala.Sa aflam pe ce bani(salarii)vorbesc "agitatorii"sindicali si care spera sa iasa la pensie din aceste functii.Putina decenta,stimabili "agitatori"!
    • -2 (4 voturi)    
      de unde bani? (Duminică, 3 mai 2009, 19:52)

      disneyland [anonim] i-a raspuns lui drona

      E simplu. Desfintati armata si dati banii de acolo la medici si profesori. Asa se mai poate salva ceva. Mai luati niste bani din bugetele parlamentului, guvernului si presedintiei si bagati-i in infrastructura. Hai sa terminam cu blablaul asta. Stiti ca in Franta profesorii din universitar si studentii (IMPREUNA) sunt in greva de 3 luni?
      • +1 (1 vot)    
        da..numai ca motivele sunt altele in Franta.. (Luni, 4 mai 2009, 13:29)

        neutrino [utilizator] i-a raspuns lui disneyland

        Daca aia fac greva nu inseamna ca au aceleasi motive...ca profesorii romani..In plus, performantele francezilor nu se compara cu cele ale romanilor..aporpo, stii cate facultati are Franta si cate Romania (la densitate suntem primii din europa)
        • -1 (1 vot)    
          motive (Luni, 4 mai 2009, 14:20)

          disneyland [anonim] i-a raspuns lui neutrino

          Nu sunt aceleasi motivele. In Franta protesteaza impotriva unei legi care inca nu a fost promulgata, la noi se protesteaza pentru ca o lege promulgata nu e aplicata.
          Poate ma intelegi gresit. Profesoratul nu este cea mai grea meserie din lume si are avantajele ei, destul de importante. Dar nu profesorii au cerut legea aia care le mareste salariile. Nu era nici o greva, nici o miscare de protest, lumea se complacea in continuare in mediocritate. Cand, dintr-o data, Parlamentul Romaniei mareste salariile profilor cu 50%, Presedintele Romaniei promulga legea, Premierul Romaniei nu aplica legea, vine votul, PDL si PSD promit sa aplice legea respectiva,sunt votati iar acum nu o aplica.
          Nici nu ar trebui sa conteze ce prevede legea respectiva, tot ar trebui sa ne simtim cu toii mintiti si sa protestam. Dar nu, noi o ardem pe forumuri scotandu-ne ochii daca profesorii merita sau nu banii respectivi.
  • -1 (3 voturi)    
    m-am saturat de grevele din invatamant (Duminică, 3 mai 2009, 19:34)

    mim [anonim]

    Cateva propuneri pentru salvarea invatamantului. Daca va plac ideile mele imprastiatile pe mail pe la prieteni... poate ajung pe unde trebuie si se face cate ceva.
    1. Desfiintarea gradelor profesorilor. Consider ca un profesor care are 2-3 ani vechime poate preda la fel de bine materia ca unul cu 20 de ani vechime. In acest fel vor fi renumerati cu aceeasi suma de bani + sporul de vechime care il avantajeaza pe cel mai experimentat.
    2. Desfiintarea notiunii de titular pe post. Fiecare catedra sa se scoata la concurs o data la 3 ani iar cel care a fost titular sa nu o mai poata ocupa in urma concursului.
    3. Marirea normei de lucru la 25 ore/ saptamana si eliminarea zilei metodice.
    4. La concursurile pentru ocuparea posturilor de profesori sa poata participa si alti absolventi de facultate, chiar daca nu au studii de specialitate in disciplina respectiva sau pedagogice. Daca in urma examenului se dovedeste ca sunt mai pregatiti decat cei de profesie nu vad de ce sa nu fie cei selectati.
    5. La concursurile pentru ocuparea locurilor de profesor, cei care au experienta in mediu privat mai mare de 10 ani sa beneficieze de un bonus de 1 punct, iar cei care au experienta peste 20 de ani sa beneficieze de un bonus de 2 puncte. In acest fel exista posibilitatea sa se transmita copiilor experienta unuia care a trait si s-a dezvoltat profesional in viata reala. Sunt convins ca fizica si matematica ar fi mult mai interesante daca ar fi predate de un inginer cu experienta, chimia ar fi mai frumoasa predata de un profesor cu experienta intr-o rafinarie, etc.
    6. Posibilitatea eliminarii din scoli a elevilor care sunt problema in scoala. Toata lumea stie ca un elev care deranjeaza ora poate strica o clasa intreaga.
    7. Salariile de merit sa fie date numai profesorilor care au olimpici pe locurile 1,2,3 la concursurile judetene.
    8. Parintii sa poata da vot de blam unui profesor si sa il schimbe.
    • -1 (1 vot)    
      gandire de cioban: (Luni, 4 mai 2009, 14:35)

      carcotsh [anonim] i-a raspuns lui mim

      La o privire in fuga pot sa-ti raspund ca ceea ce zici tu e o aberatie:
      1. Se elimina profesionismul...daca stau profesorii si rabda este ptr ca la un momentdat nu o sa mai trebuiasca sa dea spagi...si uite asa se si specializeaza...
      2. Cel care a fost titular este cel mai bun, a invatat ceva pana acum...de ce sa mai pierdem timpul cu inca 20 care invata, apoi dispar si tot asa...
      3. Tu dupa ce vii de la servici mai faci cate ceva pe acasa ... astfel incat a doua zii de dimineata sa te prezinti cu ceea ce ai facut acasa? Profesorii nu pot veni ca niste momai in fata clasei...ai predat vreodata?
      4. Menirea profesorilor este de a pasa informatiile detinute...nu de a le prezenta...
      Daca nu sunt pedagogi cum ai vrea tu sa invete copii...dupa ureche...cu bata...cum?
      5. ai raspunsul de la 4. In plus nu stiu cata teorie mai stiu cei de care vorbesti tu. Copilul trebuie pregatit in general pentru chimie ... nu numai in dom rafinarii. Crezi ca inginerul respectiv mai stie alceva...sau ar trebui sa predea 50 de insi chimia? De altfel cred ca cel din rafinarie nici nu vrea sa predea...bani putini...rabdare putina etc...
      Iar teoria nu este un aspect asa de fluu precum gandirea ta...
      6. DOAMNE FERESTE. Si asa se fac abuzuri...sa nnu le legalizam.
      7. Nu stii de ce se dau nu vorbi...se dau ptr cei care au merite deosebite (aici intra si invatatorii si educatorii care nu au cum sa dea copii la olimpiade) + carti publicate + simpozioane...de obicei internationale (multe se tin la noi in tara ptr ca suntem buni).
      8. Care parinti...cei intelectuali, cei catolici, cei ortodoxi...unguri, rromi...Vezi raspunsul la 6.

      Eu nu sunt profesor...dar am facut pedagogie in facultate si macar am tras-o pe pielea mea, de aceea mi-am permis sa raspund.


      In concluzie, nu trebuie sa le stii pe toate...dar asta nu-ti da dreptul sa aberezi.

      Referitor la greva...este mai mult o lipsa de comunicare...!!!
      • 0 (0 voturi)    
        imi permit sa iti raspund (Luni, 4 mai 2009, 15:44)

        mim [anonim] i-a raspuns lui carcotsh

        1. Gradele se iau cu mese, spaga la inspectorat si vechime. Ca in armata. Timpul trece gradul trece noi ne facem ca muncim. Asa ca lasa-ma cu profesionalismul. In acest fel salariul de intrare in invatamant ramane la nivel scazut si nu mai este atractiv pentru tinerii capabili.
        2. Titularii sunt primii care se blazeaza. Doar sunt siguri pe post pana la pensie. Unde mai gasiti o situatie asemanatoare?
        3. Mai lucrez si acasa dar chiar daca nu ar fi asa eu am norma de lucru minima de 40 ore pe saptamana. Dupa cum observi eu am propus 25 ore pentru profesori. Raman alte 15 ore pentru alte activitati.
        4. Informatiile prezentate de un om cu experienta practica pot fi mai interesante decat o insiruire de formule copiate din manual. Cat despre pedagogie... sa inteleg ca daca faci 2 semestre pedagogie esti mare profesor?
        5. Am spus ca se da examen si cel mai bun castiga. Ca la privat. Sau nu este o perspectiva prea buna?
        6. Aveti camere video in scoli, puneti si in clase.
        7. Tu de unde sti cum se dau salariile de merit? Eu stiu ca se dau prin rotatie sau la cine sare mai mult la director.
        8. Parintii copiilor din clasa la care preda trebuie sa fie multumiti de prestatia profesorului pentru ca datorita lor isi iau salariul.

        Si nu cred ca aberez, eu am propus niste solutii. As fi putut sa vorbesc ca ceilalti doar ca sa imi vars nervii dar poate ca am incercat sa fac ceva mai mult.
        Greva din cauza lipsei de comunicare? Sa cred ca au deficiente mari de comunicare pentru ca de cativa ani tot intr-o greva o tin.
  • +1 (1 vot)    
    ipoteza (Duminică, 3 mai 2009, 19:39)

    user [anonim]

    Sa aduca domnule profesori din strainatate sa supravegheze examenele...
    • +1 (3 voturi)    
      si vor veni? (Duminică, 3 mai 2009, 22:56)

      of [anonim] i-a raspuns lui user

      In strainatate examenele nu se supravegheaza ca pe la noi! La noi lumea stie ca se copiaza si supaveghetorii sau oricine ar fi ei au ca misiune sa nu lase "inamicul" elev sa copieze! Pe alte meridiane elevii nu copiaza! Pur si simplu! Sau daca incearca, pedeapsa este exemplara! Lipsa accesului in scolile sau universitatile din tara respectiva, cel putin pt o anumita perioada de timp! Spuneti unuii profesor din strainatate ca vreti sa vina doar ca sa supravegheze examenele! Pur si simplu va va raspunde sa va adresati politiei sau unei firme de paza! El are altceva de facut!
      • +2 (4 voturi)    
        nu te inseli (Luni, 4 mai 2009, 0:30)

        neutrino [utilizator] i-a raspuns lui of

        "pe alte meridiane" nu se copiaza pentru ca legea se respecta si esti pedepsit daca esti prins.Si la capitolul ..se ocupa politia..va inselati, din necunostinta de cauza poate...In Italia, Germania, Olanda tari cu care am avut de-a face in invatamant, pedeapsa o da unitatea de invatamat si nu politia...Risti sa ti se faca dosar de catre unitetea respentiva si e f. adevrat ca nu mai ai acces. In toate aceste tari, nvatamantul nu este obligatoriu decat pana la un anumit nivel (f. scazut..echivalentul nostru la scoli de arte si meserii..si pana la 16 ani)..Nu iti place scoala..soarta..nu suntem obligati sa trecem toti trogloditii.Insa e f. adevarat ca acolo profesorii sunt platiti dupa performanta si nu dupa numarul "loazelor" cum se exprima mai zilele trecute un "dom´profesor"
        • 0 (2 voturi)    
          evident! (Luni, 4 mai 2009, 1:29)

          of [anonim] i-a raspuns lui neutrino

          Evident ca acolo pedeapsa o da unitatea de invatamant! Sau, daca nu, apare imediat o instanta superioara (si cea mai importanta va ramane cea a elevilor si a parintilor lor, carealtfel vor marginaliza drastic acea institutie de invatamant!)
          Din pacate la noi lucrurile nu prea merg asa! Prestigiul profesoral a scazut dramatic in ultimii ani! Scoala este pazita ba de bodiguarzi, ba de jandarmerie, ba de cine stie cine, dar singura nu se poate apara! In orice caz, cuvantul profesorilor nu mai are mare greutate si este prea putin respectat! (nu ma refer acum la elevi, ci la comunitate!) Apelul la termenul "politie" deduc ca nu prea a fost inteles! (ma intreb daca chiar aveti vreo legatura cu realitatea scolara cotidiana? sper ca nu se rezuma doar la cea din Italia, Germania, Olanda?) In sfarsit, sa spunem lucrurilor pe nume: un profesor ar trebui sa fie profesor (cu tot ceea ce acest lucru implica!), dupa cum si un gardian ar trebui sa fie gardian, un paznic sa fie paznic, etc! Evident, fiecare meserie are cerintele ei, sunt necesare si ar trebui sa le respectam pe toate in egala masura, doar ca cerintele fiecarei meserii sunt diferite! Si, daca pregatesti pe unul pt o meserie, lasa-l sa si-o faca! Si sa nu pretindem unuia sa faca 7 meserii simultan! Iar pt asta sa le dam instrumentul si autoritatea sa-si exercite propria meserie, in limitele unor norme unanim acceptate!
  • +2 (2 voturi)    
    paradoxal... (Duminică, 3 mai 2009, 19:47)

    martianu [anonim]

    Ei parlamentarii au votat ca le vor da lor profesorilor bani mai multi... Acum cine e de vina? Profesorii care cer aplicarea legii sau guvernantii ca au votat o lege in disperarea lor dupa putere?

    Nu sunt bani, asta e adevarat, dar cineva trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru o lege votata fara cap.
    • 0 (0 voturi)    
      raspundere (Luni, 4 mai 2009, 16:17)

      Constantin [anonim] i-a raspuns lui martianu

      Intradevar parlamentarii au votat, dar treaba cu impartirea banilor nu este a lor ci a guvernului care, in loc de asta se ocupa cu treaba parlamentului adica de dat ordante si legi.
      Presedintele, ar trebui sa ia atitudine, si sa le atraga institutiilor statului sa-si fac fiecare treaba lor si nu a altora, dar, in loc, le canta in struna si uitati ce brambuleala iese.
  • 0 (2 voturi)    
    ? (Duminică, 3 mai 2009, 19:55)

    Anonim [anonim]

    Credeti ca se va tine teza unica la limba romana sau profesorii vor face greva ? as vrea si eu niste pareri , daca imi puteti trimite
    • -1 (1 vot)    
      Mars la invatat (Luni, 4 mai 2009, 1:18)

      un roman [utilizator] i-a raspuns lui Anonim

      Teza va trebui sa o scrii, doar nu ses tie cand.
  • -1 (3 voturi)    
    profii,santajisti cinici,prin copii (Duminică, 3 mai 2009, 20:03)

    un cetatean [anonim]

    dupa ce le-a dat al 13 lea salar, salar de merit,sa., marind deficitul bugetar,urmeaza sa puna de o greva,apoi tot o greva in iunie la sfirsit de an scolar-pt.salariile de vacanta, apoi vacanta mare-3luni si inca o greva in toamna, la inceput de an scolar nou,ca s-au topit banii(q4 se acopera din investitii sau fmi),iar tara ,cu asa bugetari ca si cu altii si mai de lux(desi, si in invatamint,avem bugetari de lux-profi universitari a caror venituri sar bine de 2 sute de milioane rol) se va duce de rapa.cum si cine opreste degringolada bugetara si morala ?
  • -1 (3 voturi)    
    milogii (Duminică, 3 mai 2009, 20:08)

    unul [anonim]

    Profesorii au uitat de demnitate. Din pacate nu isi dau seama ca au posibilitatea de a lucra si inafara invatamantului. La privat nu te intreaba nimeni daca esti multumit. Nu iti convine esti liber sa cauti ceva la adevarata ta valoare. Nu ai valoare, taci macar din gura si ramai la stat. M-am saturat de grevele profesorilor. Am facut scoala in greve, istoria ultimilor ani a fost scrisa pe timp de greva. Mai slabiti-ne va rog.
  • 0 (4 voturi)    
    buget nu salarii!!! (Duminică, 3 mai 2009, 20:27)

    irina [anonim]

    de ce toata tara crede ca noi, profesorii, vrem doar salariile noastre???bugetul invatamantului nu reprezinta doar cheltuielile de personal!!!dupa ce ca scoala este lasata pe spatele consiilor locale din unitatea administrativa din care face parte, in ceea ce priveste celelalte cheltuieli:energie electrica, apa, en. termica, toata curatenia scolii dintr-un an intreg, birotica(foi de xerox, pixuri, tonere, cartuse pt inprimanta) etc, cei ce ne guverneaza nu dau macar bugetelor locale, in urma propunerilor, o suma acceptabila, de supravietuire
    La sfarsitul anului nici o scoala, nici un liceu din tara nu va avea caldura, curent, telefon, internet!!Aceste lucruri nu le spune nimeni!!
    Sunt de acord sa nu se stranga fondul scolii, fondul clasei...dar oare profesorii din ce bani cumpara macar coli pentru fise de lucru daca din buget la scoala nu se pot cumpara??asta daca la scoala este copiator!!daca nu este...du-te doamna profa la un centru copy si fa-ti ca trebuie sa predai modern, nu ca acum 50 de ani!!sau scrim la indigo, nu??!!
    Motorina pentru microbuze scolare??mobilier nou nu de acum 40 de ani??scoli renovate??internet in laboratoare de informatica??materiale pentru un cerc de pictura sau de prajituri sau de gatit??(ca nu mai manaca nici acasa mancare gatita ci popcorn)???o sala de sport, ca nu avem... dar vrem performate sportive din praf!!si cu apa calda la dus, sa nu stie tot orasul ca am avut sport...de miros!!!un teren de sport macar!!fara noroi...cand ploua!!!si muulte altele...care v-ar surprinde ca nu exista!!
    Cu ce sa faci educatie???doar cu creta pe tabla??s-au dus vremurile!!!numai creta...este catalogata ca lipsa de profesionalism, de modernitate!!
    Copiii stiu si la tara de google!! cum sa vii tu la catedra cu carti de acum 25 de ani, cu 4 poze..cand ei au vazut 100 de poze pe net!!cartile bune, noi costa milioane..din salariu...
    Bugetul Educatiei nu insemna numai salariile profesorilor!!! mai ganditi-va...
    • 0 (2 voturi)    
      Investitiile - praf in ochi! (Duminică, 3 mai 2009, 23:04)

      Eu [anonim] i-a raspuns lui irina

      Imi pare rau sa o spun dar asta este doar praf in ochii privitorilor!
      Singura solicitare a acestor asazisi dascali este o marire aberanta a salariilor, fara nicio legatura cu situatia din lumea reala sau cu, Doamne pazeste, performanta!
      Mobilierul din clase este schimbat pe banii parintilor, imbunatatirile se fac in acelasi mod, colile albe se aduc de catre elevi iar cartile .... fiecare elev trebuie sa cumpere obilgatoriu nenumarate culegeri inutile pentru fiecare materie in parte, culegeri de care nimeni nu mai intreaba apoi dar pentru care comisionul a fost incasat de catre profesorul -distribuitor.
      Salile de sport construite acum cativa ani nu au scos inca atleti dar aduc un beneficiu semnificativ scolilor in urma inchirierii.
      Cat despre alte metode de predare in afara de creta pe tabla si dictat dupa notite, in multe scoli sunt de domeniul SF-ului!
  • +2 (2 voturi)    
    interesant (Duminică, 3 mai 2009, 20:47)

    decada [anonim]

    Daca cei din industria energetica , daca nu ar primi majorari de salarii, ar intrerupe energia electrica, fara nicio o exceptie, sau cei de la SNCFR, ar intrerupe traficul !?
    • 0 (0 voturi)    
      Oare? (Luni, 4 mai 2009, 8:35)

      Marius [anonim] i-a raspuns lui decada

      Cei din energetica nu vor inchide niciodata heblul, nu au interes. Cat despre cei din SNCFR ai uitata anii in care blocau circulatia trenurilor si Petre Roman le satisfacea orice pretentie, fara comentarii?
  • -1 (3 voturi)    
    Profesori inconstienti! (Duminică, 3 mai 2009, 20:59)

    traian [anonim]

    Pe dascalii de pe la noi ii batuie problemele de sanatate?Fratilor,pai daca guvernul asta respecta legile multi dintre voi ajung la mititica sau ,in cel mai bun caz,pe drumuri!De ce?Unul dintre motive ar fi ca faceti evaziune fiscala cu meditatiile la negru sau la gri! Vai de scoala voastra!Si a noastra!
  • +2 (4 voturi)    
    Comunicare defectuoasa sau prostie sadea? (Duminică, 3 mai 2009, 22:25)

    Justin Puscasu [anonim]

    Vad ca multe din comentariile de mai sus par a fi scrise de elevi repetenti, carora scoala si profesorii le starnesc o gramada de frustrari.
    E atat de greu de inteles ca:
    1. Povestea asta cu marirea cu 50% a salariilor profesorilor a fost o castana otravita, in care nu a crezut nimeni - nici cei care au votat legeacu atata iresponsabilitate si nici cei mai naivi dintre profesori. Profesorii nu cer majorarea salariilor, ci mentinerea lor la nivelul actual dupa ce bugetul educatiei a fost drastic rectificat in jos.
    2. Sindicalistii din invatamant par a fi sub orice critica daca nu sunt in stare sa negocieze fara sa recurga la santajul vesnic cu blocarea tezelor unice.
    3. Asmutirea "opiniei publice", prin manipularea informatiei, impotriva unor categorii profesionale este extrem de periculoasa - e o adevarata mineriada morala. Azi sunt in vizor profesorii, maine vor fi medicii, poimaine judecatorii, etc. Cui foloseste asta? Doar celor care sunt intr-adevar responsabili de amanarea vesnica a unor reforme reale in sistemul bugetar.
    4. Ma intreb cum dracu veti vota, daca in ciuda atator experiente pe care le-ati avut in ultimii 20 de ani, continuati sa "muscati" cu atata usurinta la toate manipularile de doi bani?
    • 0 (4 voturi)    
      Elevi repetenti!? (Luni, 4 mai 2009, 0:22)

      traian [anonim] i-a raspuns lui Justin Puscasu

      Nu draga,eu nu fac parte dintre elevii repetenti!Sti de ce?Pentru ca tata a avut functie luam an de an coronita pe cap si trese pe umar!De la profesorii obedienti!Tot ei mi au dat si diploma! Daca nu erau ei sunt sigur ca trebuia sa invat!De asta chiar imi pare rau,ca nu am invatat la timpul potrivit!
      Asa ca nu am fost repetent,nu sunt frustrat,profesorii mei in schimb au fost in marea lor majoritate niste frustrati pe care nu ii tin minte,ii ignor!Pana si pentru mine,baiatul lui taticu,ma leaga de scoala prin care am trecut ca gasca prin apa nu profesorii care lasau stindardul jos in fata unui pusti tembel cu tata activist ci putinii dascali care au avut curajul sa isi faca pur si simplu meseria,sa ma taxeze la adevarata valoare,sa ma invete!
      Mai exista oare acei putini dascali adevarati prin invatamantul romanesc?daca da ii salut si ii respect!Pe ceilalti,pe pomanagii de la catedra,ii ignor!
      Acest comentariu reflecta sau nu un adevar...Cine poate sti?
    • +1 (1 vot)    
      mie scoala nu imi starneste frustare.. (Luni, 4 mai 2009, 13:49)

      neutrino [utilizator] i-a raspuns lui Justin Puscasu

      doar profesorii..si mai ales cei incompeteti (si din pacate sunt tare multi)..Apropo, nu am auzit de nici o idee de inbunatatire a invatamanutului..se pare ca profesorilor le convine atata timp cat le vine salariu
  • 0 (4 voturi)    
    tuturor agitatorilor, cu dedicatie : (Duminică, 3 mai 2009, 23:15)

    mama_de_copil [anonim]

    vedea-v-as macar o saptamina dascali... si pe urma mai vorbim...
  • 0 (2 voturi)    
    Cu legea cum ramine? (Duminică, 3 mai 2009, 23:34)

    Frobenius [anonim]

    Se pare ca ciudata cerere adresata unui GUVERN, aceea de A RESPECTA LEGEA, nu mai impresioneaza pe nimeni. Ca unii sint rai, ca altii sint la fel de rai, ca avem, ca n-avem... dar: mai este obligatorie respectarea LEGII (oricare lege) de catre oricine? Ce-o mai fi si prostia asta cu legea?
    Romania este astazi tara fara_de_lege!
  • +1 (1 vot)    
    minciuna electorala (Duminică, 3 mai 2009, 23:43)

    invatatorul [anonim]

    Cine este mai vinovat ?

    Conducatorul suprem al tarii pentru ca a promulgat o lege inaplicabila(si nesolicitata prin santaj),conducatorii psd si pdl care au promis aplicarea ei imediata sau eu care incerc sa se aplice aceasta lege care sa-mi permita cresterea salariului foarte mic?
  • +4 (4 voturi)    
    Pentru cei ce acuza profesorii (Luni, 4 mai 2009, 0:27)

    Fost profesor [anonim]

    Am fost profesor 8 ani si am renuntat cu prima ocazie - imediat ce am gasit un loc de munca mai bine platit (pe studii superioare). In locul meu a venit o suplinitoare cu pile care preda si in ziua de astazi (ce-i drept, o adevarata analfabeta - amanta de PSD-ist din CL). A fi profesor nu e deloc ce crede lumea care a reusit sa faca cel mult 10 clase (eventual un liceu prapadit). E foarte greu sa faci fata nervos generatiei de astazi. Copiii isi injura adesea dascalii pe fata, fara vreun motiv anume! E dificil sa-i mobilizezi catre ceva util si e aproape imposibil sa te cobori la nivelul majoritatii parintilor (oameni de o moralitate indoielnica in cea mai mare parte). Poporul roman de astazi e o hazna cu manele. Am predat in cea mai buna scoala din judetul meu - si tot degeaba! Cam 70% dintre parinti erau niste idioti care-si imparteau berea cu plozii la masa de seara. Multi dintre dumneavoastra, parinti cu 10-12 clase care crapati de ciuda ca nu v-a dus capul sa terminati o facultate, loviti verbal profesorii. Vreau sa apuc ziua in care suplinitoarele vor sti sa scrie - si in care va disparea ora obligatorie de religie din gimnaziu (dedicata din start nevestelor de popi). Sa dispara apoi cultura tehnologica, latina (care poate fi predata in facultati de specialitate), cultura civica (obiect ce poate fi inserat in dirigentie) ... si nu in ultimul rand - talentul romanului frustrat si cretin care comenteaza crezand ca se pricepe la toata! Profesori - BAFTA LA GREVA!
    • +1 (1 vot)    
      Bravo (Luni, 4 mai 2009, 1:21)

      un roman [utilizator] i-a raspuns lui Fost profesor

      Excelenta postare!
    • +1 (1 vot)    
      felicitari (Luni, 4 mai 2009, 1:25)

      mim [anonim] i-a raspuns lui Fost profesor

      in sfarsit un profesor (sau fost) care spune adevaratele probleme din scoala. am si eu o nelamurire. sunt in greva. exista o revendicare care sa rezolve ceva din probleme enumerate (cel putin cele care se pot rezolva in scoala)? pe forumuri sunt comentarii ale profesorilor care ar dori sa se schimbe in bine calitatea invatamantului si sa vina si cu propuneri in acest sens?
      eu nu am vazut. sa inteleg ca pana la urma ii intereseaza doar banii si cretinismul din scoala il accepta bucurosi pentru ca pentru ei este mai usor sa lase prostu' in pace?
    • +1 (1 vot)    
      Trist, dar adevarat.... (Luni, 4 mai 2009, 8:02)

      judex1 [anonim] i-a raspuns lui Fost profesor

      Subscriu 100%. Din pacate, mai este mult pana DEPARTE.
    • +1 (1 vot)    
      sa de-a Domnul (Luni, 4 mai 2009, 8:36)

      ca bine zici!!! [anonim] i-a raspuns lui Fost profesor

      Zic AMIN la ce ai scris, iar celor care maraie a turbare le zic sa-si educe plozii si apoi mai comentam!!!!!!!!!
  • +1 (1 vot)    
    raspuns Pentru cei ce acuza profesorii (Luni, 4 mai 2009, 0:57)

    un om [anonim]

    nu se mai raspunde nimic normal
    nu se mai vorbeste normal
    este cutia pandorei ?
    sa raspunda nu un fost profesor anonim
    ci un parinte de copil
    este cumplit
    parca am trai in alta tara decat romania
    asa se vorbeste
    -costuri pe ore de pregatire
    -impuse de profesori...
    -norma orara trebe impartita la maxim 8 luni pe an
    -LEGAL DAI CU TUNU DUPA UN PROFESOR
    IN VACANTA
    -AU TREEIII LUNI DE CONCEDIU MINIM !!

    CUMPLIT
    • 0 (0 voturi)    
      Canada (Luni, 4 mai 2009, 8:33)

      bran [utilizator] i-a raspuns lui un om

      In Canada ai tot 3 luni concediu si ai dupa vreo 10-15 ani 3500 Cad. Mie imi convine. Solutie : Sa emigreze cati mai multi romani in strainatate.
      • 0 (0 voturi)    
        diversiune (Luni, 4 mai 2009, 11:28)

        un om [anonim] i-a raspuns lui bran

        aste e diversiune clara
        din pacate tot cumplit e sa spui lucruri neadevarate
  • +1 (1 vot)    
    amuzant de trist ... (Luni, 4 mai 2009, 1:46)

    mihai ant. [anonim]

    Dialog(orice asemanare cu realitatea este evidenta, ca-i traita personal):

    Mama(M) elevei amenintate de corigenta(sfarsit de clasa a VIII a):
    - Doamna diriginta, va rog sa ma ajutati..
    Diriginta(D):
    -Ce s-a intamplat?
    M:
    Pai mi-o lasa la romana...
    D:
    -Si? O sa invete peste vara si poate promova in august...
    M:
    -Pai cum? Si sa nu intre la liceu?
    D:
    - Ce sa faca la liceu, doamna, cand ea citeste pe silabe si la cuvinte cu mai mult de trei silabe da in balbaiala?
    M:
    - D'apoi, ca doar nu s-o face doctorita, da de-o profesoara acolo tot o fi buna ...
  • -1 (1 vot)    
    invrajbire (Luni, 4 mai 2009, 6:47)

    ina [anonim]

    Daca statul se comporta astfel ca angajator, nerespectand legea, transmite un mesaj periculos celorlalti angajatori - privati: ca este ok sa nu respecti legea, ca oricum nu vei fi pedepsit. Asadar, angajatii nebugetari sunt victime colaterale a acestui fenomen, numai ca unii nu au luciditatea de a -si da seama de acest lucru. Intr-un stat de drept, statul este primul care trebuie sa-si respecte propriile obligatii legale fata de cetatenii sai indiferent cine ar fi ei, fara sa fie constrans sa faca acest lucru. E un caz clasic de condamnare a Romaniei la CEDO


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version