"Sunt pentru a doua oara in ultimele trei zile la o herghelie de cai. Poate fi un proiect turistic extrem de interesant. Incercam chiar sa organizam cu sprijinul Ministerului Agriculturii un circuit al hergheliilor, prin care acestea sa fie date in exploatare turistica", a afirmat Udrea, care a vizitat herghelia din Mangalia.
Udrea a adaugat ca initiativa ar trebui promovata cu precadere pe piata din Romania. "Nu cred ca o sa vina turistul strain special pentru herghelie, insa, daca sunt deja prezenti pe litoral, turistii ar putea sa vina la Mangalia pentru a face echitatie sau ar putea asista la spectacole", a spus ministrul Turismului.
NewsIn precizeaza ca Elena Udrea a urcat pe un cal, caruia i-a dat zahar pentru a-l calma.
Herghelia din Mangalia are peste 16 cai, iar o lectie de echitatie costa intre 40 si 60 de lei.



















Cel mai mediatizat moment al carierei politice a D-nei Udrea Nuţi ot Pleşcoi a fost înregistrat în luna APRILIE 2005, când a fost inivtată în emisiune de dl. Robert Turcescu la Realitatea TV. La cea vreme d-na Nuţi era şeful administraţiei prezidenţiale a d-lui Pres. Traian Băsescu.
Cu acea ocazei d-na Nuţi şi -a dovedit marile lacune în probleme de integrare europeană, de geografie şi de geopolitică, de educaţie şi cultură generală.
Întrebată cum apreciează ştirea conform căreia preşedintele Norvegiei va propune un referendum pentru regtragerea ţării sale din Uniunea Europeană în cazul în care România şi Bulgaria vor fi primite în UE începând cu 2007, şeful administraţiei prezidenţiale a spus că nu este îngrijorată de acestă situaţie, fiindcă până la momentul integrării astfel de probleme vor fi rezolvate.
Răspunsul corect ar fi fost că Norvegia nu este stat membru al Uniunii Europene şi că nu are preşedinte, fiind o monarhie constituţională. Regele Norvegiei este Harald al V-lea, din anul 1991.
Informaţii mai detaliate puteţi găsi la adresa:
http://www.ziare.com/comentopedia/Elena_Udrea
Nivelul de pregătire profesională al d-nei Udrea Nuţi ot Pleşcoi este invers proporţional cu tupeul şi impostura de care dă dovadă, fiind întrecută în probleme de integrare europeanaă doar de dl. fost ministru al învăţământului Adomniţei Helicopter, care nu a făcut faţă unor elevi de curs primar la întrebarea "câte stele are steagul Uniunii Europene".
Sper că am lămurit sursa şi raţiunea comentariilor. Nu am posibilitatea să vă transmit detalii şi despre motivele care i-au determinat pe unii cititori să dea voturi negative. Eu nu votez niciodată, nici măcar pentru propriile mele comentarii. Fiecare este liber cu gândurile şi aprecierile sale, iar rostul acestui forum este să permită exprimarea liberă a tuturor opiniilor şi nuanţelor.
Cu stimă,
Mitică
În cazul în care postingul meu initial nu va mai fi cenzurat, veti descrifra "misterul" - situatia care a făcut-o celebră pe Tanti Nuţi s-a petrecut în aprilie 2005 când într-o emisiune televizată (un talk show cu dl. Robert Turcescu) şefa de atunci a administraţiei prezindenţiale a tratat Norvegia drept republică cu preşedinte şi drept stat membru al Uniunii Europene - ambele "asernuţiuni" fiind evident false.
Cel mai mediatizat moment din cariera "plină de succese" a d-nei Udrea Nuţi ot Pleşcoi i Gradiliflora di Turnesora (*) face subiectul rememorării din mesajele colegilor Mircea şi Costică şi nu a mai fost depăşit nici de momentele cu tichetele de vacanţă sau cu turismul şătresc.
Notă explicativă pentru cititorii mai tineri:
Floarea soarelui (Helianthus annuus) este o plantă anuală foarte apreciată pentru nectarul melifer şi pentru semninţele oleaginoase, care se mai comercializeză şi se consumă de către turiştii mai bornzaţi, care călătoresc precum d-na Udrea cu "le keroutza" pe drumurile atât pline de gropi ale României (**)
Asocierea localităţii de baştină la numele unei personalităţi politice îi dă acesteia mai multă personalitate şi imagine. Fiind vorba de o "doamnă" - comparaţia cu o floare ... blondă este evident un compliment berlusconian, foarte potrivit pentru circul politic dâmboviţean în care este deosebit de activă Nuţa.
Notă la nota explicativă:
(**) (încât nici Audi A6 nu le mai face faţă, ci doar ... posterior).
Oare asa il calmeaza si pe Base, cu zaharelul?.. :-)
deci avem echitatie la Mangalia.
deci avem si imn turistic de cantat in autocarul plin de straini.
deci mi-e tare frica de urmatoarea idee. sigur are Lenutza ceva in capul ei , cred insa ca ar trebui sa isi limiteze ideile la domeniul crosetatului. si daca nu sunt ideile ei ci ale consilierilor, inseamna ca e gaina si fac aia misto de ea si ea nu se prinde.
O zi bună,
Adi
D-na Ministru ar trebui să se intereseze acasă, la părinţi, despre propulsia cabalină şi despre campatul cu şatra pe drumurile patriei.
Din păcate cu asemenea şeptel până şi reproducerea este compromisă, darămite creşterea pe scară largă pentru performanţă şi turism.
Oricum intenţia contează ... mai ales când face parte din "chemarea străbunilor" auzită de d-na Udrea în şedinţele de Guvern, atunci când făcea evaluarea fondului cabalin pentru a pune în mişcare căruţele cu care să facă lumea turism în România.
Lucrul pe care a omis să ni-l spună d-na Ministru Udrea ot Pleşcoi este că "herghelia" cu pricina cuprinde mai puţini cai decât sunt necesari pentru a spectacol, dar în bună tradiţie mioritică se va îngriji d-nei să trimită nişte măgari din Minister ... atunci când vor sosi turiştii !
Apariţia atelajelor străbunilor d-sale producea emoţie şi rumoare printre sătenii locului, care îşi strângeau rapid de uliţe copiii şi păsările şi îşi slobozeau din legături dulăii, pentru a fi mai mobili în apărarea curţilor şi grădinilor şi a altor "asset"-uri şi "artefacte".
Caravanele de căruţe se opreau în locuri idilice, la margini de ape limpezi şi de păduri umbroase sau de câmpuri de floarea soarelui.
Camparea se facea montând corturile şi "rulotele" într-un dispozitiv circular, iar în centru se instala bucătăria mobilă, unde erau fripte animalele şi păsările domestice prinse pe drum. Membrii mai tineri ai comunităţii, în bună traditie naturistă, organizau la malul apei o zonă de destindere estivală - unde se scăldau într-o "splendidă" nuditate. Seara era momentul propice pentru producţii artistice, muzicale (*) si coregrafice (**).
Prin extrapolare - iată imaginea idilică a turismului cu căruţa, pe drumurile mai putin amenajate ale României în concepţia d-nei Udrea.
Daca recunoasteti cumva scene din filmul "Satra" sau imagini din presa cu cete de minoritari adunati la foc, sa nu va mire, in fapt programul d-nei Udrea este despre tara in care domnia sa doreste sa traiasca, la fel ca stramosii ei:
Rrrrrrrrrrromania ... the land of her choice !
(*) Productiile muzicale respective sunt executate de un ansamblu de 3-4 muzicieni - numit taraf, avand ca instrumente principale scripca si tzambalul.
(**) Productiile coregrafice sunt specificie genului ... baletul din buric !
AVERTISMENT:
Acest program este de incercat primordial la d-na Udrea acasa si impreuna cu familia sa.
Oameni nu mai fiti meschini si nu mai furati gaini !
("Romania - the land of choice" este sloganul oficial al revigorarii turismului in tara noastra prin d-na Udrea si Ministerul de resort (4))
(4) Resort = dispozitiv din otel elastic reciclabil sub formă de cuţite
Cu acestă ocazie vom revigora şi Festivalul Naţional Cântarea României - unde vom prezenta evident piesa nouă, deoarece nici aşa ceva străinii nu a mai văzut.
Stirea importanta in stirea asta era... Uite-o pe blonda, stie sa calareasca. Ma rog... sa stea in sa. Adica pe cal. A se observa expresia fetei tipului care tine respectivul cal de capastru... Ai putea sa juri ca pentru secundele astea si-a trait toata viata. Neam de lingai...
Eu unul astept cu interes imagini in care Doamna Udrea isi sufla nasul.
la mai mare,
Andrei
In rest face acelasi lucru ca multi alti ministri de acelasi resort - un pic de statistica, un pic de propaganda, ceva mai multa spaga, scl. In rest vine cu "idei" care mai de care:
- turismul de satra - inclusiv plimbarea "en keroutza" cu care profită de avantajul infrastructurii slab dezvoltate si al gropilor din pavaj
- circuitul hergheliilor - de la Mangalia pana la ... fabrica de salam din Salonta, jud Arad unde se fabrica cel mai bun salam de Sibiu
- plimbari cu traista in batz prin Bucovina
- turismul manastiresc, in bikini si slapi
- un imn si un nou slogan al Romaniei turistice
- mici, bere si micsunele la ferma unui mare poet, fost dizident, devenit acum cadru de nadejde pentru studiul arhivelor fostei securitati si mare pivnicer cu vie proprietate personala
Din pacate cam putin pentru aproape o jumatate de an de guvernare.
In rest este la fel ca Dvs. obsedata de audienta, sa iasa in evidenta pe sticla, si calare, si pe jos, vorbind mult, zambind frumos ...
Udrea Nuţa fâţa fâţa !
- inima bravă a d-lui Cocoş, cea plină de iubire şi de multă şi nepreţuită admiraţie
- un autoturism Audi A6 pe şoselele României şi acela primit de milă de la SPP
Pentru bilanţul reformulat ale celor 5 luni de activitate în fruntea tursimului românesc - vă rog să citiţi reformularea de mai jos, necenzurată după "edulcorare" .
Daca vrei matale sa te ia careva in serios zi acolo de ce sunt ideile cu turism la mare, in Bucovina sau circuitul hergheliilor proasta.
Ibiza si alte asemenea bat tare moneda pe cluburi gigantice unde faci praf noptile. O gramada de alte tari (croatii, turcii, muntenegrenii is mai aproape de noi, poate pricepi) bat moneda pe peisaje foarte faine. Nu e o idee buna, e singura chestie care poate functiona sa incercam sa identificam si sa scoatem in fata chestii care ne diferentiaza.
Ciorba de tip terci ce-au icnercat-o altii inaintea lu' Udrea nu facea asa ceva de nici o culoare - bashca ca a costat cat casa si calitatea a fost ca pasta. Nu-i musai sa-i iasa nici lu' Nutzi pasienta, da' inceputul nu e rau.
In alta ordine de idei, in tot ministerul ala ea e doar o singura persoana, si in tot turismul romanesc ministerul e un jucator marunt. Nu depinde doar de ministru daca iese ceva sau nu.
Dac-ai sta sa intrebi pe unu' cu minte si pregatire mai multa ca matale, cam asta ti-ar zice si respectivul.
Pana si calul era emotionat.
Adrian
De cele mai multe ori vulgaritatile in adresare trec necenzurate, tocmai pentru a sublinia libertatea site-ului.
Din cate am observat sunt INTERZISE referirile la presedinte, la d-na prim ministru al turismului, la "personalitati" din PDL s.a. asemenea daca pun aceste persoane in relatie cu fapte de coruptie, de trafic de influenta sau exprima neincrederea in ei.
Bine inteles ca exista si alte forme de comunicare ale acestor lucruri, dar HOTNEWS le considera prohibite.
Un alt cenzurat, ca si Dvs.
Mitică
- ale turismului balnear in Bucuresti
- ale turismului cu rulote cu hypotractiune si caroserie ecologica pe drumurile prine de gropi ale tarii
- ale turismului cu bagaje de mana in Bucovina
- ale ecoturismului cabalin pe drumul de la Mangalia la Salonta, unde veti putea degusta cel mai bun salam de Sibiu
- ale noului muzeu de la Vama Veche ... din Bran
si despre toate realizariel formidabile si pline de maretia din ultimele 5 luni de guvernare portocalie.
si nu sade frumos sa nu ii laudam deplin sub cerul Patrie senin
......
Citat: "Herghelia de la Mangalia este cea mai mare din sud-estul Europei si este populată numai de cai de rasă: pursânge arab, semigrei si câțiva ponei. Herghelia este un loc cu tradiție, fiind înființată încă din 1926. Atunci, la Mangalia erau crescuți cai arabi aduși de la hergheliile din Jegălia, Cislău și Rădăuți. Între 1936 și 1941, herghelia a importat din Polonia noi „linii“ de armasari pursânge: El-Sbaa și Nedjari. Suprafața Hergheliei Mangalia depășește 580 de hectare, din care peste 400 de hectare sunt cultivate cu plante furajere, care asigură necesarul de hrană pentru cei peste 350 de cai. Hipodromul Mangalia, unicul din țară special conceput pentru cursele de galop, se intinde pe o suprafață de 19 hectare. Aici se desfășoara, pe timpul verii, în lunile iulie-septembrie, curse de cai la care participă herghelii și crescători particulari din toata țara."
Sursa:
http://www.mangalia.ro/p-53-herghelia_mangalia.html
Aşa şi din faimoasa herghelie şi din nemaipomenitul hipodrom au mai rămas 16 cai şi un nuţodrom (*).
Notă tehnică:
Nuţodromul este un drum plin cu gropi şi reprezintă un mare avantaj în favoarea turismul şătresc, udreo-nuţesc.
turistic(inclusiv prima scoala romaneasca din bv,sa), inti trebuia sa le fi documentat inaintea mandatului de ministru.altfel,ce facem in loc sa treaca imediat la actiuni concrete,ea se documenteaza?pai,cite obiective si probleme turistice,are tara,nu-i ajunge 50 de ani!iar noi ce facem,ii platim documentarea si experimentele?
aceleasi consideratii si pt.colegele din grupul "girls of choice"(alma,ritzi,sa).
Nu am criticat nici sexul şi nici culoarea părului d-nei Nuţi, ci ne-a referit strict la ideile şi performanţele sale în posturile administrative pe care le-a ocupat pana acum - la preşedenţie, la PNl (*) şi acum la Guvern.
Lipsa de cultură nu caracterizează nici pe departe un sex sau altul, sau persoane cu o anumită culoare a părului. De altfel am văzut comportamente similare d-nei Nuţi şi la persoane care nu prea mai aveau păr deloc pe cap, pe faţă sau pe gambe.
O fi Mitza Biciclista sau Maria Tereza?
*actul 1.nutzi turista-biciclista,mamaia de pasti
*actul 2.girls of choice(nutzi,alma,ritzi),mamaia de 1 mai
*actul 3.ritzi parapantista, costinesti 2 mai:
o noua gaselnita: utilizarea tineretului si sportului
pt.publicitatea mascata personala, a parapantistei(in brate,la dublu mixt,clip acasatv dec.08) si electorala, a formatiunii portocalii.ritzi ne arata ca are laptop stind cu el deschis,in parc, pe banca,in soare(nu vede nimic,dar nu conteaza), avizata de danutz sa.
*actul 4.nutzi calareata,mangalia 2 mai-"pina si calul mi l-ai luat?".
concluzie:lasati vrajeala portocalie,la munca!
zise Nuţi către poporul admirator, venit cu mârţoagele la abator.
"Ministrul s-a întâlnit, în timp ce vizita heghelia, cu Loredana Groza, care se afla şi ea în vizită. Şeful hergheliei le-a prezentat celor două şi presei câţiva armăsari, ultimul dintre aceştia dând semne de agitaţie.
"Au fost la montă de dimineaţă, a muncit", a explicat Ancuţa.
Udrea a răspuns: "De 2 mai, săracul cal. Să-l lăsăm în pace!""
http://www.ziare.ro/articol.php?id=1241345752
(reporterii lor au avut şi sonor)
Nu am de gând să renunţ însă să la modul democratic şi legal de a rezolva problema - la vot. Eu nu! Nu am de gând să fur voturi sau să bat oamenii pe stradă. Las comuniştilor şi copiilor lor acestă plăcere - să se achite de sarcinile date de părinţii lor.
În timpul liber, am de gând să mă amuz copios pe seama prostiei şi ţopismelor, din orice parte ar veni ele.
Cel mai probabil se vor mai găsi câţiva să se distreze împreună cu mine, sper eu cât mai bine.