Persoanele cu dubla cetatenie - romana si moldoveneasca - pot calatori fara vize, in baza pasaportului moldovenesc, cu conditia ca acesta sa fie valabil, a declarat Lidia Ursu, sefa cancelariei Ambasadei Republicii Moldova in Romania, pentru agentia de presa moldoveneasca Info-Prim.

Potrivit Lidiei Ursu, cetatenii romani care doresc sa intre in Republica Moldova trebuie sa detina un pasaport valabil cel putin inca sase luni, o poza, o invitatie-tip de la biroul de migratie si azil din cadrul Ministerului de Interne din Moldova, precum si un bilet de calatorie tur-retur.

Daca acestia prefera sa calatoreasca cu autoturismul propriu, trebuie sa detina certificatul de inmatriculare si asigurarea auto. Actele se depun la sectia consulara a Ambasadei Republicii Moldova in Romania si sunt procesate in termen de 5 zile lucratoare. Viza se elibereaza gratuit.

Seful sectiei consulare nu a putut fi contactat timp de doua zile, linia de telefon la consulat fiind in permanenta ocupata. „Va dati seama ce se intampla, toata lumea inainte de sarbatori are nevoie sa-si perfecteze viza”, a explicat Lidia Ursu pentru Info-Prim.

Consulatul moldovean din Romania are program de luni pana vineri, intre 8:00 si 17:00.

Din 9 aprilie, cetatenii romani nu pot intra fara viza pe teritoriul Republicii Moldova, desi exista un acord intre Republica Moldova si Uniunea Europeana, care prevede scutirea de vize pentru cetatenii UE, inclusiv cetatenii romani.