„Sunt oameni fara slujbe si fara venituri. Daca ar exista o bursa a oamenilor, valoarea lor umana s-ar considera ca a scazut drastic. Insa nu exista o bursa a oamenilor. Totusi, dintr-o perspectiva sociala, in termeni de calitate a vietii, as spune ca acele locuri de munca pierdute, acele oportunitati ratate de a dezvolta deprinderi, acei oameni care termina liceul, nu vor reusi sa se angajeze si se vor apuca de acele lucruri pe care le faci cand nu ai alternativa de a lucra, acelea sunt pierderi mai serioase, din punctul de vedere al societatii, decat faptul ca valoarea imobiliara a caselor a scazut”, spune Summers.
De la cifre la oameni
Cele mai multe dintre firmele din Romania n-au stat prea mult pe ganduri: au inceput, inca din ultimele luni ale anului trecut, de cand criza a devenit subiect pentru ziare si televiziuni, sa restructureze posturile si sa dea oamenii afara. Pentru manageri, concedierile sunt cifre modificate pe hartie, care asigura un tampon de siguranta deasupra liniei de profit. Pentru unii analisti economici acestea sunt, in special cand vine vorba despre concedierile din companiile de stat, modalitati de asanare a economiei sau masuri necesare de a inchide gaurile negre.
Dan si Corina locuiesc intr-un sat din apropierea Campinei. Dan este sudor si a schimbat, dupa Revolutie, mai multe intreprinderi, care s-au desfiintat pe rand. Corina este un fel de proiectant de mobila, lucreaza intr-un depozit unde asambleaza si proiecteaza mobilier, fara a fi completat insa studiile necesare. Au un baiat de 12 ani, Ciprian, si impart o curte cu alte doua familii. In vremurile bune, inaintea crizei, Dan castiga 600 RON (aprox. 190 $) si Corina 500 (160$). Amandoi aveau un program de 8-9 ore pe zi si din cei 350 de dolari lunari familia se descurca. Bucurandu-se de prosperitate, acum doi ani au construit chiar o camera noua, pentru Ciprian.
Din ianuarie, Dan a fost „disponibilizat” (ce eufemism!) cand s-a desfiintat firma unde lucra, iar Corina lucreaza doua saptamani si alte doua sta acasa. Depozitul ei e, de asemenea, in curs de desfiintare. Dan nu prea are perspective sa-si gaseasca in Campina un alt loc de munca. Salariul Corinei s-a injumatatit si va disparea, si el, de tot.
Pentru mine, Dan si Corina nu sunt doar cifrele de mai sus. I-am cunoscut destul de bine (sunt rudele unei prietene) si anul trecut am luat masa de Paste in casa lor. Cel mai important lucru pentru ei e Ciprian, caruia ii cer sa fie mereu primul la scoala; au patru motani pe care-i tin cu ei in casa (lucru rar, la tara); toti motanii au nume si cate o poveste, au fost salvati, fiecare in parte, de pe strada; Dan e pasionat de muzica (in tinerete folk-rock, acum mai mult folk-populara), isi repara singur Dacia 1310 ba, mai mult, repara din placere toate Daciile vecinilor; Ciprian are un calculator pe care parintii i-l upgradeaza (i-l upgradau) din cand in cand, e fan Steaua (nu si Becali) si se joaca toata ziua Fifa; Corina gateste o ciorba grozava, dar nu prea nimereste drobul (dupa gustul meu, cel putin).
Exista un mit, despre viata la tara: cu ceapa din gradina, cu rosiile, cu ouale din cotet te descurci. Dan si Corina nu prea au, insa, unde sa cultive rosii sau ceapa in mica lor curte betonata. Si e greu sa-ti imaginezi cum le vor permite rosiile si ceapa sa plateasca facturile la curent, apa, gaze si sa-l tina pe Ciprian la scoala.
Concedieri isterice
Multe firme au actionat, in Romania, isteric: au inceput sa concedieze oameni ca masura preventiva, inca de dinainte de a vedea rapoarte de vanzari si cifre. Actionarii si-au pus profitul la adapost trimitand, intai, la plimbare angajatii de care voiau sa scape oricum. „De la noi au fost dati deja afara trei oameni, insa doi dintre ei chiar meritau, nu faceau mai nimic”, mi-a povestit prin decembrie o cunostinta care lucreaza intr-un birou. Criza a fost la inceput doar un pretext pentru a face curatenie.
Intre timp, ea a devenit ceva mai mult decat atat: s-a transformat in bici si in sperietoare. Angajatii sunt sfatuiti sa se gandeasca de doua ori inainte de a-si schimba locul de munca pentru un salariu mai bun; oricum, salariile au inghetat cam peste tot, si in companiile private, si in cele de stat. Cele doua atu-uri ale angajatilor, libertatea de a se muta intr-o alta companie si de a vana un salariu mai bun, au disparut. Toate cartile mari sunt, acum, in mana angajatorilor. „Fiecare angajator are asteptari crescute de la angajati. Asteapta un efort sustinut, dedicatie si angajament”, scrie o revista de business. Nu conteaza daca intr-o companie criza e reala sau nu: aceasta a devenit un bun pretext pentru a-i tine pe salariati in sah si pentru a le impune, fara a intampina vreo rezistenta, cele mai apasatoare conditii.
Ceea ce e de neinteles, insa, in Romania este comportamentul companiilor de stat, care se grabesc sa le depaseasca, in privinta numarului de oameni concediati, pe cele private. Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a anuntat deunazi sindicatele ca va reduce numarul personalului in sistemul feroviar cu 12.139 de angajati, de la toate cele trei companii ale CFR. Se va reduce si numarul trenurilor, si al haltelor si statiilor CFR, vor fi inchise chiar linii intregi de cale ferata.
Cu o zi inainte, aflam ca Japonia se pregateste sa aloce 15 miliarde de dolari pentru a proteja locurile de munca din tara si pentru a-i ajuta pe cei care au ramas someri. Planul japonez include cursuri de recalificare pentru cei care isi cauta de lucru, masuri de ajutorare a companiilor pentru pastrarea locurilor de munca si bani pentru imigrantii care nu mai au slujbe. In aceeasi perioada, Romania negoica un imprumut de 19 miliarde de euro de la FMI. Ma intreb ce destinatie vor lua acesti bani? Protejarea locurilor de munca, cel putin in companiile de stat, sigur nu se numara printre destinatii.
„Un salariat disponibilizat in aceasta perioada deosebit de dificila este un om sacrificat fara nici o perspectiva. Mai mult, programul va afecta si anumite comunitati locale si agenti economici prin inchiderea unor sectii de circulatie si prin anularea unui numar mare de trenuri”, spune un lider de sindicat feroviar.
Ce sanse are un sef de halta (un macagiu, un muncitor in triaj) sa-si gaseasca de lucru, in special fara cursuri de recalificare? Absolut nici una. Ce sanse are un sef de halta (un macagiu, un muncitor in triaj) disponibilizat sa devina alcoolic, depresiv, violent, sa-si bata mai abitir nevasta, sa-si injure copiii, frustrat fiind ca nu are ce sa le puna pe masa? Multe, foarte multe sanse.
Cate carciumi se vor umple de barbati care isi vor incepe programul alcoolic in fiecare saptamana, luni, la 7 dimineata si vor lucra tot mai sustinut full time, 7 zile din 7, cate femei vor fi tot mai des batute, cati copii vor avea tot mai mult de suferit, acum si peste 10, 20 de ani, in urma disponibilizarilor CFR nici un analist economic nu poate calcula.
Pentru realitati din acest gen, pe care scriitorii incearca sa le urmareasca pana la cazul particular (oricare dintre aceste familii poate fi subiectul unui roman) si din care televiziunile extrag, din cand in cand, cate o stire pentru jurnalul de la ora cinci s-au inventat termeni foarte dragi analistilor si politicienilor, precum „costuri sociale” si „disponibilizari”.
Criza perpetua
In Romania, criza economica nu este o mare noutate. Optimistii spun ca, dupa primii 10 ani haotici ai tranzitiei, situatia se stabilizase, economia incepuse sa creasca, romanii se pusesera temeinic pe consum. O fosta tara comunista are multe frustrari si magazinele occidentale infinite, pline cu bunatati interzise, au fost, dupa 1989, visul de aur al oricarui roman. Explozia de hipermarketuri si de mall-uri, plantate in punctele vitale ale oraselor, ar confirma acest lucru. Si, intr-adevar, in ciuda crizei romanii dau in continuare navala, mai infometati ca oricand de fite, firme si trend-uri, la mall.
In realitate, insa, as spune ca, in cei 20 de ani scursi de la Revolutie, criza n-a parasit niciodata Romania. Am avut valuri dupa valuri de disponibilizari, din colosi industriali si din mine, zeci de mii de oameni trimisi acasa, cu cateva salarii, sa-si deschida buticuri; am avut inflatie galopanta, colaps iminent al economiei (in timpul presedintiei lui Emil Constantinescu), mineriade, haos legislativ, coruptie, mari delapidari de fonduri, contracte dezastruoase ale statului roman (cu Bechtel, de exemplu), punctaj slab la siguranta mediului de afaceri, saracie lucie a celei mai mari parti a populatiei, sate in evul mediu, protectie sociala slaba, sistem sanitar la pamant, crima organizata, mafie politica, baroni locali. Anii de relativa normalitate, daca au existat, au fost foarte putini. Multe companii romanesti se afla in criza perpetua, din 2005 sau din 2003 sau chiar de mai devreme. Acum au gasit si prilejul sa recunoasca acest lucru, atasand, desigur, crizei adjectivul „mondial”.
Pentru Romania, criza financiara e, mai degraba, ocazia binevenita de a tine pasul cu restul lumii. Acum ne putem jelui si noi, alaturi de ceilalti, ca ne-a zdruncinat criza, fara sa (mai) parem codasii Europei. Ba ne mai si batem cu pumnul in piept: in Romania criza se simte mai putin decat in Polonia sau in Ungaria, iata, suntem o tara mai stabila. In Polonia, insa, salariul mediu net pe economie a depasit 1000 de euro, in timp ce in Romania acesta se straduieste sa nu scada sub 300.
Iar firmele romanesti s-au aliniat, rapid, acestui trend. Invoca marea criza economica pentru a intarzia salariile angajatilor si pentru a nu-si mai plati deloc colaboratorii. Am patit-o pe pielea mea: o editura cu pretentii de seriozitate, pentru care am desfasurat un proiect educational consfintit printr-un contract de colaborare, a „uitat” sa ma mai plateasca in ultimele sase luni. Motivul: criza economica mondiala. Putea la fel de bine sa fie fluturarea rochiei lui Betty Boop.
Inapoi, tot inapoi
Razvan si Elena sunt amandoi ingineri si lucreaza intr-o firma din Campina. Locuiesc in acelasi sat din apropierea Campinei si fac in fiecare dimineata, la ora 7, naveta de 8-9 km la serviciu. Razvan are 30 de ani si este inginer proiectant, pe un salariu de 1000 RON (aproximativ 315$). Elena are 25 de ani, nu si-a terminat inca facultatea (s-a transferat la frecventa redusa pentru a se muta cu Razvan), insa s-a angajat si ea ca proiectant, pe un salariu ceva mai mic. Ei stau in casa lui Razvan, cu parintii acestuia; tatal lui Razvan e imobilizat la pat.
In ultimele luni, firma n-a mai avut comenzi. Acum este pe cale sa se inchida. Razvan si Elena isi vor pierde, dintr-un foc, locurile de munca. Deja sunt perioade in care au fost trimisi sa stea acasa. Ceea ce stiu amandoi sa faca este sa proiecteze in Autocad. Ce-i drept, Elena a fost si vanzatoare la supermarket o vreme, insa nu i-a priit. Salariile lor nu erau mari: nu le permiteau sa-si cumpere o masina mai buna (Razvan mestereste mai tot timpul cu pasiune la o Dacia 1310), nu le permiteau in nici un caz sa viseze la o vacanta in Grecia. Tot ceea ce le asigurau cele doua salarii era un minim de siguranta materiala, mancarea de pe masa de a doua zi. Acum vor fi nevoiti sa testeze pe pielea lor supravietuirea prin ceapa si rosii. Cultivate cu propria mana, in gradina.
Altii vor incerca solutii alternative, „se vor apuca de acele lucruri pe care le faci cand nu ai alternativa de a lucra”, cum spune Lawrence Summers. Crescutul zarzavaturilor pentru consumul propriu nu e tocmai cel mai profitabil dintre ele. Un barbat a jefuit, recent, o benzinarie din cartierul Manastur, din Cluj, dupa ce, cu doua saptamani inainte, in acelasi cartier fusese sparta o banca. Spre deosebire de jefuitorii bancii, care au ranit un agent de paza si au plecat cu 70.000 de euro, hotul de la benzinarie a sarjat, foarte probabil, cu un pistol de jucarie. Si cu o doza foarte mare de disperare. Prada lui a fost de 1400 RON (440 $), salariul mediu in Cluj pe o luna.
Cu Razvan si Elena am baut vin, am stat la lungi discutii in serile din vara trecuta si am urmarit cateva meciuri de la Campionatul European de Fotbal (unul dintre ele a fost semifinala Spania-Rusia, cand si eu si Razvan tineam cu Rusia pentru frumusetea jocului pe care-l aratase; pana la final, cand Rusia a fost facuta pres, cu 3-0, am sorbit cot la cot vreo 2 litri de vin).
Razvan si Elena nu sunt pentru mine „costuri sociale”. Sunt oameni pe care-i cunosc indeaproape, a caror soarta nu mi-e indiferenta. De fapt, mi se pune un nod in gat atunci cand ma gandesc la ce solutii au. Sunt inca tineri, foarte tineri, au terminat sau sunt pe punctul de a termina cate o facultate, sunt buni profesionisti (l-am vazut pe Razvan la lucru, in Autocad). N-ar trebui sa aiba probleme, pentru gasirea unui loc de munca.
Din pacate locuiesc in Romania, in provincie, la sat. Tot din pacate, au meserii specializate. Un proiectant are nevoie de un birou de proiectare, nu se simte bine ca vanzator la supermarket. Si sansele lor de a-si dezvolta deprinderile, de a practica acea meserie pentru care s-au pregatit si care le face placere sunt tot mai mici.
Spre deosebire de Dan si Corina, nu au inca un copil. Dan si Corina, pe de alta parte, trec prin astfel de situatii, cu mici pauze, de 20 de ani. „Criza economica mondiala” suna, insa, mai amenintator si mai definitiv decat „criza de tranzitie”. Si, in ultimii ani de „performante economice” ale Romaniei, cei doi se obisnuisera sa creada ca lucrurile au intrat intr-o anume normalitate, ca pot manca, de pilda, carne la fiecare masa. De pe o asemenea pozitie e cu atat mai greu sa dai inapoi.
O varianta a acestui articol a aparut si pe blogul Pagini.com
Alegeri SUA
Alegeri Rusia
:D
Solutii ar fi, de exemplu scaderea pretului biletelor.
Dar asta merge pana la un punct, si daca CFR-ul intra pe minus scazand preturile la bilete, trebuie sa recupereze de undeva banii, si asta inseamna reducerea costurilor operationale.
Printre altele, reducerea costurilor operationale se poate face prin reducerea salariilor, sau prin disponibilizari.
Daca as fi sindicalist CFR, as alege reducerea salariilor in locul disponibilizarilor, presupunand ca ar negocia conducerea cu mine.
Dar si asta cu redusul salariilor, are niste limite. Pentru ca niste oameni stupizi au introdus salariul minim pe economie, care produce urmatorul efect: Ai un angajat care e dispus sa accepte un salariu mai mic decat salariul minim, si un angajator care nu poate oferi un salariu mai mare decat salariul minim.
Desi cererea se intalneste cu oferta, nu-l poti angaja pentru ca nu permite legea. In schimb, omul va sta acasa, nu va produce, si o vreme va primi si ajutor de somaj din banii de la cei care muncesc. Salariul minim ar trebui eliminat, in acest mod ar aparea multe locuri de munca noi.
In rest ce sa zic, deprimant articolul.
Nu trebui eliminat salariul minim. Cred ca nu realizezi cat de greu ii este unei familii cu unul sau doi copii, in care ambii parinti lucreaza pe salariul minim. In conditiile acestea o famiie nu-si permite decat strictul necesar supravietuirii, nicidecum altceva, nicidecum viitor. Nici pentru parinti si mai ales nici pentru copii. In conditiile in care se va renunta si la aceata limita inferioara, a subzistentei unde se va ajunge? Cat despre gaurile negre ale bugetului, acestea nu vor disparea atata timp cat 90% (poate ma insel si procentul este mai mare) din achizitiile si proiectele finantate de stat sunt in detrimentul cetateanului (si aici ma refer doar la raportul calitate-pret pentru ca in final cetateanul este beneficiarul,sau asa ar fi normal sa fie,iar statul ca si sistem doar un administrator, un intermediar).
Plecati in Canada franceza sau engleza si veti trai mai bine.Sa aveti copii si statul va ajuta.
Jucati la loteria vizelor USA poate aveti noroc.
Plecati oriunde in vest,invatati limba,fiti cuminti,muncitori,ceva engleza la inceput foloseste.
Se fura prea mult in Romania fostii sunt peste tot.
Succes
exemplu cu canada e bine dat. este f simplu de plecat mai ales ca acolo se cauta munca calificata, mai ales daca mai ai si familie.
canada e o tara cu f multi bani si resurse si cu o populatie f redusa.
daca vrei visele se relaizeazam dar numai sa vrei
sunt plecata de ceva timp in germania,am realizat profesional aici ce probabil in romania nu realizam.
asa ca nimic nu e imposibil..mult succes si nu va mai lasati asa usor batuti, sau daca nu aveti chef de luptat cu viata asta, nu mai bagati pretexul de "vise"
si atunci valoarea se va imparti dupa posibilitati :ala 10 miliarde ,altul 30 miliarde de $ etc.,dupa sufletul(economic) al fiecaruia pana se va regasi echilibrul economic spulberat de razboaiele respective ..doar nu era sa plateasca supraputerea mondiala toata paguba ;asa ceva nu se face
imi este dor imens de tara, vin de cel putin doua ori si as vrea sa ma reintorc si maine...
dar realitatea ma sperie, salariul mi-ar scadea de cel putin 4 ori, volumul de muca ar creste de 2 ori...
cand citesc articolele bune cu realitatea crunta ma trezesc si nu mai imi doresc decat sa revin in vacanta in tara, nu sa imi pun destinul in mana unora care nu se pricep la nimic.
merci prietene
Niciodata nu am inteles de ce sa lucrezi 8 ore pe zi pentru ca sa te duci intr-un magazin sa-ti iei ceva de care nu mai ai nevoie.
Este ca si cand ti-ai bate joc singur de munca ta, de viata ta. Exista si o categorie de oameni care produc banii cheltuiti in mall, batandu-si joc de la bun inceput de viata lor. Nu ma adresez lor!
Strange-ti banii aia si te du intr-o excursie sa te relaxezi, sa te odihnesti. O meriti, ai robit , iti recastigi un pic din sanatate inapoi, nu da maruntul pe care l-ai agonisit pe inca o bluzita conceputa special sa se poarte doar 6 luni.
Eu nu cred ca placerea extrema a romanului este sa-si bata joc de el risipindu-si viata in mall-uri.
Mai citeste o carte, invata o limba straina, du-te in tara vorbitoare de limba straina pe care ai invatat-o dar nu te lasa sedus nonstop de publicitatea ieftina dar in cantitati monumentale care te inconjoara!
Altfel o sa ajungi sa-ti petreci restul vietii intr-un amarat de mall, strangand lucruri de care nu ai nevoie, dar aducand unor oameni care iti exploateaza slabiciunea posibilitatea sa-ti traiasca ei viata ta: ei sa mearga unde vor, ei sa aiba timp.
Pentru ca la asta se rezuma tot, cu cat tu vei lucra si vei cheltui mai mult , cu atat altcineva va sta mai mult, si se va bucura de viata ta mai mult.....
numai bine
Eu inteleg ca tabieturile sunt tabieturi... dar daca e criza, si nu au servici si o duc greu, uite un motiv FOARTE BUN sa incepi sa faci concesii si sa-ti dramuiesti cat mai bine banii care ii mai ai.
Oricum, articolul e foarte bun, dar poza aia e total neinspirata. Parerea mea de nefumator.
Astept minusurile!
Din pacate cazul mentionat de domnia ta nu este singular. Romania "duhneste" de asemenea situatii nefericite. Numarul acestor "drame anonime" (pentru ca asta sunt pentru guvernanti) va continua sa creasca intr-un ritm ametitor, daca alesii nostrii nu se trezesc din buimaceala care i-a lovit de la alegeri incoace.
Este bine sa se manance legume, zarzavaturi si chestii cat mai naturale.
As vrea sa vad comentarii la postarea mea.
Pace
Dumnezeu spune ca mustra si pedepseste, pe cine iubeste.
Raspunsul pe care il cauti este in cartea lui John Perkins "Memoriile unui asasin economic".
Citeste-o! Ai sa gasesti acolo toate raspunsurile legate de criza mondiala, de rolul si locul nostru ca indivizi in societate si al Romaniei in general.
Dupa aceea te vei linisti. Nu-ti va mai pasa de nimeni decat de tine.
Iti doresc toatre cele bune si ai grija de tine.
Nu va asteptati sa vina zile mai bune, pentru ca nu vor veni. Nici nu stiu ce va trebui sa facem. Chestia cu inca o revolutie e totala utopie, sa nu ne ducem la vot sau chiar sa ne ducem masiv iarasi nu mai are nicio valoare. Eu unul am sa ma rog la Dumnezeu sa ne dea un om, macar un roman adevarat, care sa fie corect si sa aibe putere de decizie in tara asta. El poate o sa coordoneze un program coerent de reconstructie al tarii si doar asa printr-o munca organizata vom reusi. Pacat de Romania, o tara asa de frumoasa, inca bogata, cu oameni extraordinari dar din pacate fara conducatori de valoare!!
daca ar fi simti cu adevarat ca sunt in criza ar accepta multumiti si slujba ca vinzator la supermarket
nevoia te mai smereste, iar acel nu se simte bine ca.... isi pierde valoarea, revenindu-se la valori adevarate
E frumos, dar copiat...
Felicitari.
Descrie foarte bine realitatea "epocii Victor Ciorbea", dar atunci populatia (atat a agentilor economici cat si a salariatilor) nu facea tambalaul de acum. E oare Boc mai incompetent decat predecesorul lui?.... :)
~Nautilus
@Observator: Cititi "Razvan si Elena" peste tot; Madalina nu exista, e o scapare de-a mea (trebuie facuta corectura de rigoare in text). Multumesc pentru observatie. Speculatia e amuzanta, insa nu "tine".
@Criticul: Da, o parte din titlu e al lui Foer (traducerea romaneasca pentru "Extremely Loud & Incredibly Clouse"), insa titlul intreg e al meu. E mai degraba o trimitere la Foer, nu cred ca am incalcat drepturile de autor.
@anonim: Cazurile sunt reale. cele doua familii (ma rog, Razvan si Elena nu s-au casatorit inca) se trezesc in fiecare dimineata exact in situatia pe care am descris-o aici. Bine a observat insa cineva ca in Romania sunt multi, foarte multi oameni in situatia lui Razvan si a Elenei.
De sustinut poate sa sustina cu bani de la buget, insa de ce ar sustine mai multe costuri sociale cand banii respectivi poti sa ii distribui ca profituri mai mari in alta parte?
Stiu ce vorbesc. Sunt manager si stiu ca orice fond din orice companie poate avea modo grosso doua destinatii: ramane in tara sau nu, ramana la angajati sau se duce pe profit samd. Rationamentul este valabil daca se aplica unui individ, unei tari sau mai stiu eu cui.
DECI, CAND TE AUTODISPONIBILIZEZI?
Parerea mea e ca mai bine stau si butoneaza telecomanda si urla cat ii tin gura ca le este foame.
Eu de bine de rau o sa dau in continuare la lopata insotit sau nu dar sincer m-am cam saturat de vaicareli gratuite.
Cei care credeti ca e o criza falsa, va zic: nu e falsa. E reala. Orice elan aveam acum 1 an, e taiat de altii. Si nici nu am ajuns inca la un punct in care sa stim macar ce urmeaza. Stim doar ca e o criza care va continua.
Iar celor ce sunt concediati, le recomand sa faca acelasi lucru : adica sa lupte pentru ei si familiile lor ( se pare ca Dumnezeu este destul de ocupat acum!). Exista destul loc in agricultura ! Eu am o vie si anul trecut am muncit-o doar eu cu niste tigani ( 40RON + mancare, cafea si tigari / zi) !
Mult noroc iti urez tie, Vlade si celorlalti !
Si un pic de solidaritate. Autorul poate ne spune si ce a incercat el sa faca sa ii ajute ( sfaturi, orice ). Poate ajuta si la altii.
Sunt oamenii care efectiv muncesc si aduc ceva intr-o companie.
Exista insa o sleata de ”middle-management” care consuma mult (au salarii mari, sunt inteligenti si se ascund ). Iar organigrama sa fie ca un arbore, este ca un cartof.
CFR are nevoie de reforma, de analiza si eficientizare si nu neaparat disponibilizari.