Istorie vorbita

Cu Alexandru Neagu despre regine si muzica: Am fost si la film cu Enescu. Am stat amandoi in spatele reginei mama

de Stelian Radescu     HotNews.ro
Sâmbătă, 28 martie 2009, 10:01 Actualitate | Esenţial

Alexandru Neagu
Foto: HotNews.ro
Alexandru Neagu are 96 de ani. Cu 2 ani in urma a supravietuit unui infarct si atunci a descoperit placerea de a povesti. Era un taciturn. Acum ar marturisi continuu. „M-am nascut in comuna Adunatii Copaceni, care pe vremuri se numea Regele Ferdinand, fiindca familia regala avea acolo un palat. Un unchi de-al meu, epitrop, m-a luat de mic duminica la slujba. Pe la cinci ani rosteam Crezul la liturghie si toata lumea din biserica ma asculta in liniste. Odata a fost dezvelit un monument al eroilor in prezenta regelui Ferdinand si a reginei Maria. Eu am fost ales sa spun cateva poezii. Dupa ce am terminat, regele si regina s-au ridicat de pe scaun si m-au sarutat pe frunte. Regina Maria era frumoasa ca o zana. N-am mai vazut femeie frumoasa ca ea.”

Acum cativa ani, Primaria Snagov i-a acordat titlul de cetatean de onoare. A primit o diploma, un steag si un cocos din ceramica. Niste fleacuri, dar batranul invatator a fost emotionat ca oamenii nu l-au uitat. Mai mult, l-au preferat lui Ivan Patzaichin, proaspat locuitor al Tancabestilor. Patzaichin e un sportiv celebru, ce-i drept, dar pe el oamenii l-au vazut numai la televizor, pe cand Alexandru Neagu traieste in mijlocul lor de aproape 80 de ani. I-a invatat carte, i-a invatat sa cante.

E cunoscut in sat ca omul care facea coruri: in interbelic, cu repertoriu de dreapta, in comunism cu osanale, la liturghii cu tropare si psalmi. „M-am dus in Bucuresti sa ma fac invatator. M-am inscris la Scoala Normala. Profesorii m-au descoperit ca am voce si mi-au dat pe mana corul scolii. Acesta functiona pe langa Biserica Sf. Ecaterina. M-am pus pe treaba. Toate nuntile erau cantate de mine. Toate inmormantarile erau cantate de mine cu corul. Mergeam dupa mort pana la Bellu pe strada Serban Voda.”
 
Omul lui Baicoianu

Situat pe DN1, aproape de Bucuresti, pe malul unui lac, Tancabesti nu a fost ocolit de investitiile imobiliare. Vilele cu gradina pe malul lacului au schimbat peisajul rural. Asezarea e acum un hibrid intre sat si oras.

Tancabestii se aflau in perioada interbelica pe mosia boierului Constantin Baicoianu, om politic liberal si, un timp, guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Boierului i-au murit de tineri cei doi copii, un baiat si o fata. In memoria lor a construit un dispensar si o scoala mare, ca la oras. In interiorul scolii a amenajat o sala de spectacole. In fiecare sfarsit de saptamana, organiza serbari unde cantau artisti de la Bucuresti.

Cladirea scolii este intacta, iar in interior au mai ramas de atunci parchetul, cateva sobe din teracota si un pian.  Venea lumea buna la serbari, asistau si taranii imbracati de sarbatoare si probabil asa Baicoianu mai uita de tragediile personale. Obisnuia sa cumpere copiilor si invatatorilor haine si incaltaminte si batranii si-l amintesc ca pe un boier care nu-i privea de sus. A vrut si un cor al scolii. L-a sunat pe ministrul invatamantului, care la randul sau l-a sunat pe directorul Scolii Normale. Neagu avea pe atunci 18 ani, tocmai terminase scoala si primise repartitie intr-un sat din Tinutul Secuiesc.

Directorul stia ca Neagu e cel mai bun. I-a comunicat ministrului ca singurul invatator care ar fi pe placul guvernatorului BNR a fost deja numit si din toamna trebuie sa se prezinte la post. Ministrul nu s-a incurcat in formalitati: ”Sa plece de acolo cu post cu tot si sa se duca invatator in Tancabesti.” In septembrie, Alexandru Neagu a intrat in paine. A ales copiii si a infiintat corul scolii. In Ajunul Craciunului au avut concert la Ateneul Roman. Baicoianu era acolo si astepta. In aplauzele publicului stimulat probabil si de faptul ca pe scena se aflau copiii taranilor de pe mosia guvernatorului BNR, Baicoianu l-a chemat la el pe invatator. „Avea o barba mare, si era asa, impunator. M-a pupat si mi-a zis: Al meu esti pe veci!”
 
La film cu regina mama

Ofiterul Neagu
Foto: HotNews.ro
A venit razboiul. Neagu absolvise Scoala de Ofiteri de la Bacau. Romania nu intrase inca in lupta, dar pierduse Basarabia, nordul Bucovinei si nord-vestul Ardealului. Neagu a fost chemat la o unitate din Bucuresti. L-a auzit pe un soldat cantand la acordeon si imediat a infiintat un cor ostasesc. Era al treilea cor din viata sa: primul la Scoala Normala, al doilea la Tancabesti si acum in cazarma.

Le dadea soldatilor curaj si ii facea sa uite de grozaviile care ii asteptau. Alexandru Neagu s-a numarat printre primii ofiteri romani care au trecut Prutul in 1941. Isi ridica mana dreapta si o duce pana la piept. „Am inaintat prin apa, uite, pana aici! De pe malul celalalt, secerau rusii cu mitralierele. In scurt timp, s-a facut pod de trupuri, pod de trupuri romanesti, acolo, la Albita. Dar pana la urma am reusit sa traversam Prutul si am intrat in Basarabia. La un moment dat, m-am trezit cu o grenada sfaraind langa mine.

Am luat-o in mana si am aruncat-o. La cativa metri a explodat. Nu stiu ce s-a intamplat, ca m-am trezit tarat  de unul dintre soldatii mei. M-a pus intr-o caruta si m-a trimis inapoi la Prut ca sa vin in tara. Pe malul Prutului, cum stam in caruta, a cazut o bomba. Am sarit in aer cu caruta cu tot, apoi m-am izbit de pamant. Mi-am pierdut cunostinta. Cand m-am trezit, eram intr-o masina, sub podul Baneasa. M-au dus pentru operatie la un spital langa statuia Aviatorilor. Mai exact , la sanatoriul de maici Saint Vincent du Paul. Cand am vazut infirmierele cu coifuri albe am crezut ca sunt in Polonia. Nu le-am crezut ca sunt la Bucuresti pana nu m-au dus cu targa sa vad statuia Aviatorilor.

Copilul sarutat candva pe frunte de regina Maria a ajuns de acum un tanar ofiter, ranit pe front in Basarabia si internat in cele din urma intr-un sanatoriu din Sinaia pentru refacere. Aici a cunoscut-o pe regina mama Elena, care obisnuia sa viziteze ranitii de razboi. Dupa ce s-a pus pe picioare, a fost ales in Regimentul de Garda al Castelului Peles.

La Sinaia, rezidentia si George Enescu. Neagu, stiind sa cante la vioara, s-a imprietenit cu muzicianul care isi petrecea verile la vila din Cumpatu. „Mergeam aproape in fiecare zi la George Enescu. Ii schimbam partiturile si il ascultam cum canta. Eu insoteam in calitate de ofiter de garda si delegatiile militare germane care il vizitau pe muzician. Am fost si la film cu Enescu. Am stat amandoi in spatele reginei mama. Ne uitam la un film numit „Inima de regina”. Am vazut-o cum plangea.” 
 
Lumi disparute

Constantin Baicoianu a murit din cauza unui infarct, inainte sa vina comunistii. L-ar fi bagat la puscarie, l-ar fi trimis la canal. Baicoianu infiase un baiat, pare-se cules de pe drumuri. Vicios, acesta a ruinat averea tatalui sau adoptiv. Urmasul sau a desavarsit opera de distrugere. Neagu isi aminteste ca ajunsese sa lucreze ca sofer pe santierul din Defileul Jiului. Din conacul Baicoienilor nu a mai ramas nimic.

Fusese construit pe locul unui cimitir  ale carui morminte boierul le mutase undeva dincolo de lac. Primul steag rosu care a fluturat in Tancabesti a fost adus de soldatii sovietici. „In toate casele erau soldati rusi. Generalul sedea la scoala. Era un salon mare unde pe vremuri se juca hora si acolo faceau sedinta de partid, cu o panza mare rosie.”

Noile autoritati nu l-au lasat deoparte pe invatatorul Neagu. Nu le pasa ca inainte de razboi avusese si un repertoriu de dreapta. Stiau numai ca are voce si ca poate organiza din niste amatori un cor puternic, numai bun sa atace noul repertoriu, cu piese ca „Hora lui Stalin” si „Cantecul unei tractoriste”. In arhiva scolii din Tancabesti se mai pastreaza un caiet cu dari de seama de la serbarile si sezatorile din anul 1950. Intr-o zi, elevii au sarbatorit „Ziua armatei rosii”. Neagu ii dirija.

Viata dupa razboi

Cateva schije primite in luptele din Basarabia inca zaceau in muschii gatului. De fapt, le mai are si acum si probabil le va duce cu el in mormant. Atunci, insa, ironia istoriei era crunta: fostul combatant pe frontul anti-rusesc ajunsese sa-i sarbatoreasca pe aceia care-i umplusera candva gatul cu schije. Lumea interbelica oricum disparuse. Neagu nu era nici boier, nici chiabur si la o adica nici anticomunist. De fapt, cred ca nu ar fi fost impotriva niciunui regim care i-ar fi permis sa infiinteze coruri. Comunistii l-au lasat, ba mai mult, l-au incurajat, si asta pentru el a fost totul.

 A fost chemat sa faca un cor pentru muncitoarele de la o fabrica de funii din Balotesti. A facut acolo un cor de 200 de femei. Apoi, inca un cor muncitoresc la o alta fabrica din Ilfov. Duminica, la biserica dirija corul enoriasilor. Neagu era inepuizabil. Daca in timpul Razboiului Rece l-ar fi dus cineva in America, ar fi infiintat si acolo un cor. Dincolo de ideologii, de sisteme. Pentru el, adevaratul dusman ar fi fost cel care i-ar fi interzis sa cante. In 1989, a vazut ca inca un regim politic a disparut. Capeteniile rosii s-au transformat si ele in istorie. Cel putin oficial. Il rog sa-mi cante ceva din comunism, un „cantec patriotic” cum i se spunea. Murmura celebrul referen „Partidul, Ceausescu, Romania”. Altceva nu-si mai aminteste.

In schimb cand canta din repertoriul religios nu se mai opreste. Ataca toate tonurile. Se insufleteste. Isi misca mainile ca si cum ar dirija un cor invizibil. Parca ar fi pe scena Ateneului, cu lumea buna in sala si cu boierul Baicoianu asezat patriarhal pe un scaun din primul rand. „Domnule, eu sunt pregatit, cum s-ar zice, pentru final!” Ochii sai albastri si limpezi par sa-l contrazica. Au parca o vointa a lor: sa panorameze iar lumea de pe Varful Omu pe care l-a cucerit la 79 de ani. 
  • In Romania de astazi „batranul” e o figura socio-culturala devalorizata. Exceptand cateva personalitati care s-au afirmat in spatiul cultural, cum ar fi Neagu Djuvara, care face cozi imense la lansarile de carte, batranii, cei multi si anonimi, inregistreaza o audienta aproape nula. Cunostintele lor practice si codurile lor morale nu mai inspira pe nimeni intr-o lume hiper-tehnlogizata. Cei mai multi dintre ei sunt condamnati la solitudine mentala. Cred ca e drama pe care o indura cel mai greu dupa declinul fizic, sporita si de suspiciunea ca ei nu mai prezinta decat un interes juridic, pentru urmasi si pentru vanatorii de averi
  • In cultura noastra au existat pana acum trei momente de gerontofobie. Unul a fost la jumatatea sec. XIX, cand bonjuristii au intrat in conflict cu generatia veche, ultima educata in traditia orientala, apoi momentul din perioada interbelica, exprimat cel mai transant de indemnul lui Emil Cioran de a declansa o noapte a Sf. Bartolomeu impotriva batranilor si momentul nr. 3, mai extins temporal si mai difuz, dupa decembrie 1989, cand tinerii ii acuza pe batrani ca voteaza oameni politici retrograzi veniti din comunism. Dupa Corneliu Coposu, niciun om politic de varsta a treia nu s-a mai bucurat de simpatia si respectul absolute ale tinerei generatii.
  • Fara putere si ineficienti, batranii poseda totusi ceva ce le lipseste celorlalti: naratiunile cu fundal istoric. Ei au aceasta calitate de martori ai unor epoci disparute. Povestile lor sunt istorie rememorata prin viu grai. Ascultandu-i nu numai ca afli lucruri despre trecut, dar s-ar putea sa descoperi sensuri care nu sunt straine de actualitate. 


Citeste mai multe despre   




















Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

2129 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Despre regine si coruri patriotice (Sâmbătă, 28 martie 2009, 11:52)

    Cyrus 55 [anonim]

    Frumos.
    In primul rand omul si apoi articolul.
  • +2 (2 voturi)    
    Superb. (Sâmbătă, 28 martie 2009, 13:41)

    B [anonim]

    Superb articolul !

    Felicitari :)
  • 0 (0 voturi)    
    Mi-a facut placere sa citesc articolul (Sâmbătă, 28 martie 2009, 19:36)

    Crosheta [utilizator]

    Felicitari!
  • 0 (0 voturi)    
    Snagov uber alles (Sâmbătă, 12 aprilie 2014, 14:00)

    petrache marin dorin [anonim]

    Extraordinara lectie de viata,multumim edililor Snagovului pentru recunoasterea nicodata tardiva a valorilor neamului!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi