"Suntem foarte aproape de a gasi, impreuna cu sindicatele, o solutie rezonabila. Oricum, nu se pune problema inghetarii salariilor mici", a afirmat, marti, ministrul Muncii, Marian Sarbu, la o intalnire intre reprezentantii sindicatelor si liderii PSD, referindu-se la majorarile salariale din acest an.

"In ultimii 2-3 ani s-au produs, insa, excese in privinta salariilor", a adaugat Marian Sarbu, care spune ca nu crede "ca vom avea o apasare foarte mare din partea FMI" in ceea ce priveste salariile si pensiile.

"Suntem foarte aproape de a gasi, impreuna cu sindicatele, o solutie rezonabila", a spus Marian Sarbu, referindu-se la salarii. In privinta pensiilor, ministrul Muncii spune ca "45% punctul de pensie din salariul mediu pe economie ramane un obiectiv la care PSD nu va renunta", astfel ca, in octombrie anul acesta, "vom ajunge la un punct de pensie de 732 de lei".

Marian Sarbu a declarat si ca "Nimeni nu ne poate cere sa renuntam la pensia sociala minima garantata, care tinteste cele mai sarace persoane din societate si care intra in vigoare din 1 aprilie".

  • Mircea Geoana: Niciodata nu vom accepta ca pensionarii sa aiba de suferit

Marian Sarbu a adaugat ca "PSD este, poate, cea mai importanta entitate politica din Romania si sta la baza matricei de protectie sociala din Romania".

"PSD va apara interesele celor multi. Avem datoria sa aparam interesele cetatenilor pe termen lung", a afirmat Marian Sarbu.

La randul sau, liderul social-democrat Mircea Geoana a afirmat ca "Niciodata nu vom accepta ca pensionarii sa aiba de suferit. Nu e de acceptat sa fim o tara care discuta in genunchi cu FMI. Vreau sa discutam despre avantajele si dezavantajele unui imprumut".

Mircea Geoana a mai adaugat ca "PSD este singurul partid care a dus la bun sfarsit un acord cu FMI. Nu este in scop mediatic in intalnirea noastra. Este nevoie de o viziune coerenta in planul politicilor economice".

  • Negocierile cu FMI: Guvernul nu renunta la cresterea punctului de pensie, mentinerea cotei unice si a TVA la nivelul actual

Guvernantii au anuntat ca Romania incearca sa obtina, in discutiile cu FMI, mentinerea cotei unice de impozitare si a TVA la actualul nivel. In plus, Guvernul nu vrea sa renunte la majorarea punctului de pensie si la acordarea pensiei minime garantate.

In privinta majorarilor salariale, reprezentantii Guvernului au anuntat ca orice negocieri pe aceasta tema ar trebui sa aiba loc dupa data de 15 aprilie, cand ar trebui sa fie gata legea privind salarizarea bugetarilor. Marian Sarbu a anuntat, insa, marti, ca"Suntem foarte aproape de a gasi, impreuna cu sindicatele, o solutie rezonabila".