Dupa trei ore de negocieri cu reprezentantii Ministerului Muncii, reprezentantii sindicatelor functionarilor publici ameninta cu boicotarea examenelor si greva. Nici una din parti nu pare sa cedeze in fata prevederilor ordonantei prin care Guvernul vrea sa taie sporurile si indemnizatiile bugetarilor in scopul reducerii cheltuielilor pe 2009 cu 20%.

"Criza economica s-a manifestat puternic astazi la Ministerul Muncii", a declarat presedintele executiv al Federatiei "Spiru Haret", Marius Nistor. "Ne-am oferit sa ii sprijinim logistic", avand in vedere ca, in documentele printate prezentate de minister, nu erau evidentiate articolele ce urmau sa dispara sau sa ramana in ordonanta. Ca atare, sindicalistii se plang de lipsa transparentei si a inlesnirii comunicarii.

"Pana la aceasta ora nu exista niciun acord, nu se poate incheia niciun acord, respingem actualul proiect de ordonanta de urgenta si ne vom intalni, maine (marti - n.r.), toate federatiile din invatamant, pentru a lua o decizie privind urmatoarele forme de protest. Este posibil sa ajungem la greva generala si la blocarea examenelor nationale. La intalnirea de maine i-am invitat si pe premierul Boc, presedintele Senatului, Mircea Geoana, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, vicepremierul Dan Nica si presedintele Traian Basescu", a spus Marius Nistor, citat de Mediafax.

Articolele care se discuta luni sunt legate de salariul de merit, fondul de premiere si reducerea cheltuielilor de personal. Acesta din urma, articolul 20, este, potrivit sindicalistilor, cel mai important si trebuie eliminat din proiectul de ordonanta, intrucat permite institutiilor statului sa taie sporuri sau chiar sa disponibilizeze personal pentru a se incadra in bugetul primit.

La finalul intalnirii de saptamana trecuta s-a stabilit ca sporul pentru limbi straine va fi de 10% si se acorda doar angajatilor care cunosc limbi straine rare, sporul de pana la 75% se va acorda angajatilor care lucreaza cu fonduri europene in functie de performante, iar pentru orele suplimentare vor fi acordate ore libere si, unde nu se poate, acestea vor fi platite. In educatie, se pare ca salariul de merit si fondul de premiere vor fi acordate; la fel, cei 100 de euro pentru carti; se va deconta naveta pentru profesori si elevi.

Sindicalistii au anuntat inca de saptamana trecuta ca, daca nu vor ajunge la un consens cu Executivul, vor iesi din nou in strada.