Comitetul director al Aliantei "Sed Lex" a hotarat, vineri, demararea procedurilor pentru organizarea unui miting, urmat de un mars in Capitala la care participa cel putin 5.000 de salariati, precum si pregatirea pichetarilor sediilor Guvernului si ale prefecturilor, astfel incat in 24 de ore sa poata organiza manifestatii de strada cu cel putin 3.000 de membri de sindicat la nivel national, a declarat presedintele Aliantei, Vasile Marica, informeaza Mediafax.

Functionarii publici afiliati la "Sed Lex" ameninta cu un miting si un mars de amploare in Capitala si pichetarea prefecturilor din toata tara, principala solicitare fiind pastrarea locurilor de munca si a principalelor sporuri de care beneficiaza bugetarii.

Acesta nu a precizat o data la care vor avea loc aceste proteste, spunand ca vor sa le organizeze impreuna cu federatiile bugetarilor din toate confederatiile.

Marica spune ca, in functie de decizia Guvernului de disponibilizare a personalului din administratie, sindicalistii sunt pregatiti sa ajunga chiar la greva generala.

Proiectul de Ordonanta de urgenta privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul cheltuielilor de personal in sectorul bugetar, prin care anumite sporuri sau indemnizatii ar urma sa fie sistate sau diminuate, a fost pus, saptamana trecuta, in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Muncii.

In proiect se arata ca vor fi sistate sporuri salariale pentru functionari, salariile de merit nu vor mai fi acordate bugetarilor in acest an, iar sporul de radiatii va fi platit in functie de cat de necesare sunt instalatiile emitatoare pentru activitatea institutiilor.