Grav accident de munca in Arges. Un muncitor a murit si alti trei au fost raniti , sambata, dintre care unul grav, intr-o explozie produsa la fabrica Biodiesel din localitatea Maracineni, in apropiere de Pitesti. Cei patru raniti au fost transportati la Spitalul Judetean Arges, insa unul dintre ei a murit la spital, anunta Antena 3.

Fabrica unde s-a produs explozia se afla in apropierea unor locuinte, iar oamenii din zona au fost avertizati de autoritati ca locuintele lor sunt amenintate, in conditiile in care la fabrica se mai pot produce astfel de explozii. Locuitorii din zona spun ca explozia de sambata nu a fost primul incident de acest fel la fabrica respectiva.

Explozia s-a produs la un rezervor gol, unde se executau lucrari de intretinere, potrivit Mediafax. Deflagratia nu a fost urmata de un incendiu, asa ca nu a fost nevoie ca pompierii militari sositi la fata locului sa stinga focul. Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arges care au ajuns la fata locului au luat masuri pentru a preveni producerea unei noi explozii.