Nu stiti mai nimic despre Feleac si se intelege de ce. E un sat ca toate satele, linga Cluj. Satul sta asezat pe coama dealului, cindva plin de paduri si cutreierat de haiduci: de acolo ii vine si numele. Se spune ca tot calatorul ungur venind la Cluj, cind ajungea in dealul Feleacului, exclama: „jai, felek!” (vai, mi-e frica!). Si asa a ramas numele satului. In satul acesta, ridicat din trunchiuri de gorun si stejar, cu oameni harnici dar cam dintr-o bucata, s-a nascut Stefan Micle, ajuns rector al universitatii din Iasi si sotul Veronicai Micle. Cei doi s-au casatorit la Cluj, la Biserica Bob, in 7 august 1864. Profesorul a lasat in sat doar doi urmasi si o amintire confuza.

In locul acela se vorbeste mai mult despre Veronica Micle si Mihai Eminescu decit despre profesor. Unii stiu cine au fost “ai lui Micle” si ce rol au avut ei in viata poetului, altii amesteca halucinant lucrurile, iar preotul din sat desparte apele cu securea: “Veronica Micle a fost o sarantoaca din Nasaud, o curva care i-a sucit mintile batrinului profesor si care l-o innebunit de cap si pe bietul Eminescu.”

Am ajuns dis-de-dimineata la scoala care acum poarta numele profesorului Micle. Mai mult din curiozitate decit dintr-un interes tintit, am cautat urmele acestui om, care a facut parte dintr-un triunghi misterios si al carui destin s-a intersectat cu istoria poeziei romanesti.

Copiii invata la scoala ca Veronica l-a iubit pe Eminescu si i-a daruit un copil mort

Copii de la scoala din Feleac Foto: HotNews.ro

„Profesorul era de aici, din sat, a avut casa mai jos un pic. A fost la universitate la Iasi, cu toate ca era sarac si mergea pe jos in Cluj, la scoala, a ajuns om mare. Veronica era mai mica, mult mai mica, dar ea l-a iubit mult pe Eminescu si i-a daruit un copil mort. Dupa moartea lui s-a sinucis si ea!”, spun elevii de la scoala din Feleac.

„A avut o viata grea, pentru ca a fost mai complicata, dar nu trebuia sa-si ia viata si sa lase fetele pe care le-a avut cu profesorul!”, “Taci tu, ca fetele or fost deja mari pe atunci!”, intervine un baietandru.

Preotul satului: Profesorul a fost un om de mare isprava, dar ea era o curva!

Preotul satului e suparat foc. Daca apuci sa rostesti numele Veronicai Micle, se infurie: „Profesorul nostru a fost un om de mare isprava, dar ea era o curva! I-a sucit mintile batrinului, o sarantoaca din Nasaud, a ajuns sluga in casa profesorului si l-a imbrobodit ca sa o duca bine, apoi l-a impins spre nebunie si pe Eminescu. Nici poeziile nu cred ca le-a scris ea; poate l-a rugat pe Eminescu sa i le scrie, ca era o profitoare! Batrinului i-am facut bust in fata bisericii vechi, dar de ea sa nu aud!”

“Sint din ramura lui, dupa un frate. Bunicul meu Vasile Micle avea un unchi Ignat, frate cu profesorul” povesteste acum Aurel Pop, un nepot al lui Stefan Micle, si el profesor de fizica la Universitatea Babes-Bolyai. “Stefan Micle a ajuns cu greu sa invete carte. De altfel, fratii lui au ramas nestiutori. Era dintr-o familie de oameni foarte saraci. A mers pe jos la scoala la Cluj, mai bine de 8 kilometri, de doua ori pe zi, si Doamne!, cit mi-a mincat lucrul acesta copilaria! Pentru ca mama si tata ne spunea mereu mie si lui frate-meu: invatati, invatati, ca sinteti din neamul profesorului Micle, care o mers pe jos la scoala, o si invatat o si muncit sa cistige bani!

Am invatat si noi, la rindul nostru, si amindoi sintem profesori universitari de fizica, eu la UBB, el la Politehnica. Asa a fost destinul nostru, sa urmam traditia profesorului si sa nu facem memoria familiei de rusine. Noi am auzit din familie, ca era un om tare cultivat, blajin si generos.

Ca a vazut in Veronica mai mult decit o femeie, i-a dat o alta dimensiune. Era o fiinta speciala, avea destinul ei de poeta inteligenta si frumoasa. Stefan Micle a fost in primul rind un ardelean intelept. El a intuit geniul lui Eminescu si a lasat destinul sa le daruiasca fiecaruia ce avea de daruit. Era rectorul universitatii din Iasi, oferea stiinta de carte studentilor, avea o famile careia i-a asigurat un trai decent si avea o misiune: sa-i dea destinului libertate atunci cind acesta este mai presus de el”.

Aurel Pop isi aminteste povestea bunicului: „Cind s-a inaugurat scoala, a venit si Iorga la serbare. A intrat in casa lui Micle si a intrebat: Care mai sinteti urmasii profesorului? Bunicul a zis, eu si cele doua fete ale mele! Atunci, a zis Iorga, facem colecta si iti tinem una din fete la scoala. Doar ca preotul de atunci, care a primit colecta, l-a trimis pe nepotul lui la scoala cu banii aia, nu pe mama, cum ar fi vrut bunicul!”

Vox populi post - mortem

Doamna Victoria a venit la magazin dupa paine. Este femeie instruita, pentru ca a facut „carte serioasa, pe vremuri, nu ca acuma, cu dascali ca lumea!” „Nu stie nime ce-o fost acolo intre ei, dar profesorul nostru sigur o vrut sa vada cum cei doi isi gasesc multamirea. A fost intelegerea lui, pe semne ca om cu carte, ardelean de-al nostru, si-a facut socotelile si o zis ca e mai bine asa, daca te afli linga un om ca Eminescu, o considerat ca e destul.

Pe el l-o imblinzit cartea ca altfel, felecanii nostri sint cam dintr-o bucata! Am auzit si eu, cind eram mai tinara si aveam interes de discutii prin sat, ca nu era vazuta cu ochi buni Veronica lui. Dar noi am ramas cu poeziile lor si poate ca daca nu erau oamenii astia toti, laolalta, nu iesea atita frumusete de la ei. Poate ca ar trebui sa ne ridicam la mintea lor ca sa-i intelegem.”

Mai jos, un ciopor de fete: Andreea, Gabriela si Loredana. „Cine a fost Stefan Micle?”

„Amantul Veronicai Micle!”, raspunde una dintre ele.

Toate astea se intimplau, in satul profesorului Micle, in 15 ianuarie, ziua in care se aniverseaza nasterea poetului Eminescu. Atunci, romanii isi amintesc de poet, de viata lui si de oamenii pe care poetul i-a luat cu el in istorie. Felecanii au glasuit si ei, intr-o poveste care ii pune, dupa cum se cam incurca, intr-o lumina cam ciudata.