Cu siguranta ca unul din cele mai pitoresti personaje ale New York-ului, intrat in memoria colectiva a orasului ca o legenda vie, este Alberto Arroyo numit si “Primarul din Central Park”. Este omul care a dat in 1935 startul alergarii in Central Park, in jurul lacului de acumulare, si a fost unul din pionierii jogging-ului in SUA. Dupa calculele lui, Alberto a alergat pana acum mai mult de 200.000 de mile. La cei 92 de ani ai sai a continuat sa alerge zilnic in jurul lacului pana cand a fost nevoit sa se interneze din cauza unor probleme medicale. Cei care fac miscare azi in parc se roaga pentru insanatosirea grabnica a "primarului" lor.

vezi galerie foto

Cand intri in Central Park ramai uimit de multimea de tineri si batrani care alearga in zona lacului de acumulare. In zona fostelor statii de pompare a apei (lacul a fost o sursa de apa potabila), de pe panoul expus, iti atrage atentia fotografiile unui batranel cu mustata precum si numeroasele biletele scrise de mana cu diverse urari de sanatate pentru acesta. Afli imediat ca este vorba despre Alberto Arroyo, primul om care a inceput sa alerge regulat pe langa lac.

Denumirea de “Primar al Central Park” acordata de alergatorii care-l simpatizau si pe care i-a inspirat a devenit un titlu onorific legitimat prin diplomele acordate de mai multi primari ai New York-ului. Senatul l-a felicitat pentru contributia la dezvoltarea jogging-ului in SUA si i-a recunoscut meritul de a promova o viata sanatoasa prin miscare in randul tinerilor.

In 1935, pe cand avea 19 ani, Alberto s-a mutat din Aguadilla, Puerto Rico in New York. Era boxer amator la vremea aceea, iar antrenorul sau i-a sugerat sa se apuce de alergat, pentru a-si intari muschii picioarelor. Initial, Alberto a inceput sa alerge pe poteca ce inconjura lacul, intrucat alergatul pe asfalt ii tensiona incheieturile. Dar atunci cand un politist l-a atentionat ca ii incurca pe cei care fac calarie acolo, Alberto a inceput sa alerge pe poteca ce se intinde de-a lungul lacului, “poteca” preferata a celor care alearga si azi acolo.

Un loc superb pentru a face miscare
Foto: Hotnews
Faima lui Arroyo a crescut o data cu numarul alergatorilor si al turistilor care veneau acolo astfel incat numeroase ziare sau vedete s-au interesat de el. Jacqueline Kennedy Onassis, care avea un apartament pe 5 Av, a alergat adesea cu Arroyo, intre ei legandu-se o prietenie puternica. Lacul avea sa fie denumit ulterior chiar “Rezervorul Jacqueline Kenedy Onassis”.

Fostul primar Giuliani, Antohy Quinn sau Alec Baldwin au venit sa-l cunoasca pe energicul “primar” si au ramas impresionati de vointa, modestia si cultul prieteniei pe care Arroyo stia sa le cultive intre toti cei care se opreau sa-i asculte povestea.

Un bust al lui Alberto Arroyo a fost expus in “Expozitia Mileniului”. Cateva ziare japoneze i-au acordat un spatiu amplu surprinsi de faptul ca reusea sa se afle in acelasi loc in fiecare zi. Si probabil si pentru ca dupa fiecare alergare statea in cap pe o banca minute in sir.

Eternul lui trening rosu de fas il facea imediat usor de reperat. Nu refuza pe nimeni si era mereu cu zambetul pe buze. Povestile sale despre lac si oamenii care alergau acolo au fost mereu captivante si faceau ca “batranul primar” sa fie inconjurat de o multime de oameni in permanenta.

Astfel, Arroyo povesteste ca pentru o perioada de timp, principala sa adversara in competitia pentru cea mai lunga utilizare neintrerupta a parcului a fost o femeie care se numea Clementine si care a venit la calarit in fiecare dimineata, timp de 50 de ani. Un alt tovaras de-al lui Arroyo a fost un alt alergator, care a rezistat timp de cateva decenii. Arroyo il descrie ca fiind un om ciudat, care prefera pantofii de piele in locul pantofilor sport.

Miscare la orice varsta
Foto: Hotnews
Am abordat cativa tineri si batrani care alergau pe seara in jurul lacului rugandu-i sa-mi vorbeasca espre Alberto Arroyo. Bucurosi ca ne interesam de “primarul” lor drag raspunsurile au inceput sa curga cu naturalete. Spre surprinderea mea, printre persoanele in varsta care alergau se afla si un roman in varsta de 75 de ani, stabilit de peste 20 de ani in New York.

Aurel V. (75 de ani): “Acum 20 de ani de zile cand m-am stabilit la New York am obtinut un loc de munca ca tehnician chimist la statia de pompare a apei potabile din acest lac. Acum lacul nu mai este folosit pentru acest lucru. Tot atunci am inceput sa alerg in jurul lacului si inca din primele zile atentia mi-a fost atrasa de Alberto care avea si atunci aceeasi infatisare si bonomie.

Incetul cu incetul ne-am imprietenit si am ajuns sa discutam despre multe. Desi era deja o mica vedeta si era invitat pe la tot felul de petreceri renumite era un om de o rara modestie. Povestea totul cu multa naturalete si forta de expresie: de la viata sa in parc pana la iubirile patimase:)

Cum alergatul luase amploare inca de pe atunci ne-am constituit si intr-un club al alergatorilor din Central Park, club ce a fost condus o lunga perioada de timp de un roman evreu venit de la Sighet. Acum fac miscare mai rar aici, dar vin cat pot de des sa ma plimb cel putin prin parc.

Alberto Arroyo este un model pentru toti oamenii (si mai ales tinerii) in privinta miscarii si a unei vieti sanatoase, M-as bucura ca atunci cand vin in tara sa vad ca si in parcurile frumoase ale Bucurestiului (Herastrau, Carol etc.) se face miscare ca in Central Park."

Incurajari pentru Alberto
Foto: Hotnews
Danny C. (16 ani): “Alerg de putin timp in partea asta a orasului si sunt trista ca nu am putut sa-l cunosc inca pe Alberto. A fost un model pentru mine de cand am citit prima oara despre el si ii multumesc ca prin exemplul lui ne incurajeaza sa facem miscare. Ma rog pentru el sa se faca bine cat mai repede si sa revina in parc ca sa-l pot cunoaste. “Te iubim Alberto si suntem alaturi de tine”

Laura G. (52 ani): “Oooo... pai Alberto e prietenul meu drag la fel cum cred ca e al tuturor celor ce alearga aici. Il stiu de cand eram adolescenta si veneam aici cu colegii sa alergam. Alberto ne incanta cu povestile sale si avea totdeauna un sfat pentru noi. Ne rugam pentru el sa se faca bine cat mai repede. Va spun sincer ca din ziua in care a fost internat parcul fara el e mai trist.”

Alberto spune ca alergatul aici il ajuta sa mediteze, sa-si gaseasca pacea si sa-si “hraneasca” sufletul. De asemenea, spune ca va veni aici atata timp cat ii va fi cu putinta, deoarece oamenii din parc sunt familia lui. Insanatosire grabnica Alberto Arroyo!

Alberto Arroyo, Mayor of Central Park