Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat, sambata, intr-o conferinta de presa, ca Guvernul va contesta la Curtea Constitutionala legea privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice, adoptata de deputati, pe motiv de conflict de interese intre Guvern si Parlament. "Ori de cate ori se ia o masura cu un asemenea impact financiar sa fie indicate si sursele de finantare, asa spune Constitutia. Aceasta majorare nu este sustenabila. Deciziile politicianiste luate de Parlament nu vor face altceva decat sa se intoarca impotriva romanilor", a afirmat primul ministru.

Comentarii cititori: [profesor] "La greva din 2005 Tariceanu a promis marirea cu 50% in 2008. Dar cine mai tine minte? El nu se opune dar contesta."

Premierul a adaugat ca i-a trimis si presedintelui Traian Basescu o scrisoare pe aceasta tema, dand de inteles ca i-ar fi recomandat acestuia sa nu promulge legea privind cresterea salariilor cadrelor didactice. De asemenea, premierul a anuntat ca se va intalni, luni, cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, pentru a analiza efectele deciziei Parlamentului privind cresterile salariale.

Seful Guvernului a facut aceste declaratii dupa ce i-a convocat, sambata, la Palatul Victoria pe ministrii Finantelor, Muncii, Internelor si Educatiei, pentru a analiza situatia creata in urma adoptarii, de catre deputati, a legii privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice.

  • Tariceanu: Guvernul nu e dispus sa cada in plasa masurilor populiste

Calin Popescu Tariceanu a explicat ca nu este impotriva cresterii salariilor profesorilor: "Ca om care am predat 12 ani la catedra, va spun ca stiu ce inseamna sa traiesti dintr-un salariu de profesor. De altfel, educatia a fost, in ultimii 4 ani, sectorul cu cele mai mari cresteri salariale - de peste 90%. Trebuie insa sa tinem cont de sustenabilitate economica, iar majorarea votata de Parlament nu este sustenabila".

Dupa masurile adoptate de Parlament, in 2009 se vor da doar salarii, nu se vor face niciun fel de investitii: nici gradinita, nicio scoala, niciun spital, niciun kilometru de drum. Asa va arata Romania anului 2009. E o crasa iresponsabilitate din partea PSD si PD-L. In Parlament e o veselie totala, se aproba absolut orice."

Calin Popescu Tariceanu

"Deciziile politicianiste luate de Parlament nu vor face altceva decat sa se intoarca impotriva romanilor. Acestia vor primi un teanc de bani cu care nu vor putea sa cumpere nimic. In luna august, inflatia a fost 0. Nu vreau ca prin masuri iresponsabile sa creasca din nou inflatia, asa cum a fost ani la rand. In Parlament e o veselie totala, se aproba orice. Ma mir ca nu au aprobat chiar o crestere mai mare. PSD si PD-L au dat dovada de o crasa iresponsabilitate".

"Guvernul nu e dispus sa cada in plasa acestor masuri populiste care sa naruie ceea ce am realizat in ultimii ani. Daca va veni PSD la putere, in 3 luni de zile vor pune Romania in genunchi. Dupa masurile adoptate de Parlament, in 2009 se vor da doar salarii, nu se vor face niciun fel de investitii: nici gradinita, nicio scoala, niciun spital, niciun kilometru de drum. Asa va arata Romania anului 2009. Votul din Parlament reprezinta o incercare de mituire in perspectiva campaniei electorale. Daca discutam de majorarea sal profesorilor, trebuie sa discutam de majorarea tuturor salariilor, si in sectorul public, si privat. Este ca si cum as avea un salariu de 1.000 de lei pe luna si vreau sa cheltui 1.500. De unde iau acea diferenta? Nu este sustenabila. N-am de unde sa cheltui si trebuie sa ma imprumut", a afirmat primul ministru.

El a adaugat ca Romania are, in acest moment, o crestere economica fara precedent, cel mai mare ritm de crestere economica din Europa, si astfel de masuri "iresponsabile" pot narui progresele din ultimii ani.

Premierul s-a referit si la criza financiara mondiala, "cea mai mare de dupa razboi", afirmand ca "sistemul bancar romanesc e solid si sanatos, efectele crizei financiare nu se vor resimti, insa unele efecte colaterale ale acestora ne vor afecta".

  • Cum s-a votat 

Camera Deputatilor a adoptat marti, cu 254 de voturi pentru, legea prin care salariile cadrelor didactice se majoreaza cu peste 50% incepand de la 1 octombrie, actul normativ fiind trimis spre promulgare sefului statului. O zi mai tarziu, Traian Basescu a anuntat ca va promulga legea, potrivit Realitatea Tv.

Premierul Tariceanu a afirmat, joi, ca este de acord cu majorarea salariilor cadrelor didactice, insda aceasta ar trebui facuta diferentiat si in functie de performantele profesorilor, nu "in functie de vechime, ca in perioada comunista" si a propus consultari cu sindicatele si partidele, pentru o analiza serioasa în acest sens. Sindicatele din invatamant au refuzat, insa, categoric, negocieri pe marginea legii adoptate in Parlament, sustinand ca aceasta trebuia aplicata integral si apreciind afirmatiile primului ministru drept o tentativa de amanare a aplicarii acestei legi.

Functionarii publici au anuntat, la randul lor, ca vor intra in greva saptamana viitoare daca nu vor beneficia si ei de o majorare salariala de 50%, dupa ce negocierile purtate joi de liderii Sed Lex cu ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, au esuat.

Varujan Vosganian a declarat joi ca majorarea salariilor bugetarilor ar atrage cresterea deficitului bugetar pana la 7% din produsul intern brut in 2009, ceea ce ar inseamna incalcarea, de catre Romania, a prevederilor Tratatului de la Maastricht si punerea in discutie a statului de membru al Uniunii Europene.