Senatorii juristii au reluat dezbaterile la articolul care viza scoaterea preotiilor de sub incidenta CNSAS si au introdus un amendament mai vechi al senatorului PNL Norica Nicolai care stipula ca preotii sa fie verificati la solicitarea cultelor religioase din care provin.
"Nu ne-am razgandit. Amendamentul meu a fost foarte clar – preotii pot fi verificati, cu avizul sefilor cultelor religioase si mi s-a parut absolut corect pentru ca nu pot lua dreptul unui cult religios sa dispuna asupra colaborarii cu Securitatea a preotilor", a declarat presedintele Comisiei juridice, Norica Nicolai.
La sedinta au participat si reprezentantii CNSAS care s-au declarat multumiti de revenirea asupra articolului care ii include si pe clerici in verficarea CNSAS.
"Diferenta este ca saptamana trecuta ei nu se mai verificau pentru ca articolul si litera respectiva erau abrogate iar astazi aceste verificari se pot face la cerere sau la solicitarea clerului. Sa stiti ca din experienta mea practica de pana acum aveam foarte multe solicitari si, in general, asa am lucrat pana in prezent", a declarat vicepresedintele CNSAS, Virgiliu Tarau.
Comisia juridica se va reuni si saptamana viitoare pentru a continua dezbaterile la Ordonanata 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice.
Saptamana trecuta, senatorii juristi, la initiativa PSD, au eliminat articolul prin care orice cetatean, pe baza unei cereri, avea dreptul de a solicita CNSAS-ului accesul la dosarul unui cleric. Astfel, inaltii prelatii si preotii erau scosi de sub incidenta legii CNSAS si nu li se mai putea verifica dosarele acestora. Modificarea a fost sustinuta si adoptata de catre senatorii PSD, PRM si PC.
Tot saptamana trecuta, Comisia juridica a mai operat o modificare prin care activistii de partid si magistratii din perioada comunista nu vor mai fi asimilati drept colaboratori ai Securitatii. Mai exact, au fost eliminate din Legea CNSAS persoanele care au avut "competente decizionale, juridice sau politice si au luat decizii, la nivel central sau local, cu privire la activitatile Securitatii, ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist, care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului".
Un alt amendament care a fost adoptat de senatori este acela ca se considera drept colaborator al Securitatii persoana care a dat informatii cu intentie.
Reprezentantii a 24 de organizatii non-guvernamentale si sindicate au protestat fata de modificarile efectuate de catre senatorii juristi si au cerut sa participe la dezbateri.



















Parerea mea e ca politic trebuiau sa imparta raspunderea cu CNSAS ca sa isi salveze imaginea in cazurile neplacute. Ceva de genul, CNSAS trimite dosarele, si BOR ia masuri. Astfel in cat responsabilitatea sa cada pe CNSAS cand lucrurile sunt tulburi
nici o legatura nu mai au haimanalele astea (fie ei preoti, pastori, sau cu alte denumiri) cu Isus, Pavel etc ...sau cu vreo invatatura crestina - Romani cap.13, de exemplu, "supunerea fata de autoritati".
Oare, care sa fie motivul pentru care preotii si pastorii au fost scosi initial de sub deconspirarea CNSAS? Pentru cei care nu stiu, este bine sa afle: preotii si pastorii fac parte dintre cei mai eficienti colaboratori/turnatori ai securitatii, pentruca ei cunosc toate intimitatile enoriasilor din subordine, iar actuala securitate are in continuare nevoie vitala de acesti informatori/turnatori.
Actuala masura de a-i verifica CNSAS doar cu acordul conducerii cultului respectiv, nu este altceva decat praf aruncat in ochii poporului, intrucat securistii din conducerea cultelor nu vor fi niciodata de acord sa-si deconspire securistii din subordine.
Asa ca regele a murit, traiasca regele; aceeasi Marie cu aceeasi palarie, pe frontispiciul iadului dantesc sta scris: ”lasati orice speranta, voi, cei ce ati intrat aici!”
Deci, daca membrii Consiliului Bisericesc din Cultul Penticostal spun "NU" deconspirarii securistilor din acest cult, pot sa doreasca membrii cultului cat vor ei, si CNSAS poate sa spuna "DA" iar cat vrea, ca nu se ia in considerare; mai ales ca Mircea Dinescu a spus, cu putin timp in urma, ca: “penticostalii au colaborat in draci.”
Citez din raspunsul tovarasului pastor penTICOSTal securisto-comunist pAVEL rIVIS tIPEI pe care l-a dat in 21 martie 2008 la Cluj, la intrebarea celor 39 de pastori penticostali : “Credeti ca e necesara deconspirarea?”, raspuns : “Nu! Daca se punea problema cu 10-15 ani in urma, poate era necesara, dar acum nu este necesara.”