Presedintele Traian Basescu s-a deplasat luni, in localitatile Tamaseni, judetul Neamt, si Saucesti, judetul Bacau, care au fost grav afectate de inundatiile de saptamana trecuta. Seful statului a declarat ca guvernul va pune la dispozitie resurse pentru reconstructia caselor: "a fost promisiunea ministrului Vosganian", a adaugat presedintele Basescu.

Presedintele a aratat ca in acest moment este importanta solidaritatea autoritatilor cu localnicii, dar si cea dintre persoanele afectate.

Seful statului a mai spus ca prioritara nu mai este donarea de apa si conserve, ci de haine, incaltaminte si aparatura de uz casnic.

"Cei ce trimit haine, trebuie sa le trimita curate", a tinut sa sublinieze Basescu.

Totodata, Traian Basescu si-a exprimat convingerea ca membrii Guvernului vor merge in localitatile inundate.

"Imaginea dezastrului o vezi dupa ce trec apele", a spus Basescu, adaugand ca reconstructia caselor este un efort pe care Guvernul trebuie sa-l gestioneze.