Exclusiv HotNews.ro Episodul III

Vineri, 1 august 2008, 13:35 Actualitate | Esenţial

De la Villa Clara la Camaguey, cam 300 de kilometri prin inima insulei in forma de crocodil, fugim cu un minuscul Fiat Seicento inchiriat din strada dupa o targuiala cu strigate. Cum de conduce Fiat? Cubanezii de rand au interzis la masini noi si se tarasc cu rable din anii 50. Oslay, soferul, ne lamureste plictisit: e masina unei jurnaliste din presa oficiala. Ii plateste cam 100 de dolari pe luna sa faca, ilegal, pe taximetristul. Cum ar veni, se descurca. Sistemul de privilegii se distribuie, in final, in mod echitabil pe piata neagra, ca in socialism, ca in comunism, ca in Romania oamenilor care se descurcau si inca se descurca.

Si Jeusello, gazda noastra, inginer de meserie, o scotea cumva la capat cu banii vanzand haine second hand la rude si prieteni. Ca sa scape de umilinta negotului cu boarfe, si-a deschis casa privada. Inainte de Fiatul lui Oslay, un intermediar metis ne-a propus o Lada. Garanteaza siguranta transportului cu seriozitatea proprietarului,  profesor universitar. Ca si jurnalista, si el se descurca.  

Parintii mei, ca toti romanii sub Ceausescu, sa zbateau sa se descurce cum puteau sau - alte cuvinte magice - sa faca rost. Nu sa cumpere, sa faca rost. In Cuba, am incercat si noi sa facem rost de o masina, de incarcatoare pentru mobil, am facut rost de havane ieftine, Jeusello facea rost de lapte pentru micul dejun si, in general, zice, cu relatii, aici in Havana, poti face rost de orice, dolari sa fie. Esenta lucrurilor intr-un sistem falimentar: daca faci rost, se cheama ca te descurci.

Cat mai departe de cubanezi

Dizidentul Mario Hernandez Foto: Hotnews

Camaguey, 500 de km de Havana pe drumuri prost semnalizate si foarte stricate. 

Mario E.M. Hernandez (43) mai are de asteptat cateva luni si paraseste definitiv Cuba. I-a rugat pe americani sa-l trimita cat mai departe de Miami, centrul exilului cubanez.

Cu degetul pe harta, le-a aratat Nebraska. Acolo vrea. Sa uite de Cuba. “Realitatea e ca dizidenta s-a transformat intr-o afacere pentru cei din interiorul si din afara tarii”, sustine avocatul, rasturnandu-se pe spate in balansoar. Viziuni apocaliptice: “99% dintre dizidenti sunt putrezi, din 10 dizidenti intr-o casa, 7 sunt infiltrati de securitate”.

Fuge de toti. Mai discuta doar cu prietenul sau  din Havana, avocatul Rene Gomez>  Lucreaza impreuna la critica legilor, mai iese la biserica cu Damas de Blanco, dar cam atat. Gata cu dizidenta activa, gata cu agentia de jurnalism independent. Pana la urma, un alt amic, ziaristul Normando Hernandez Gonzales, de la care i s-a luat nebunia anti-Castro, zace si acum in inchisoare, condamnat la 25 de ani. S-ar putea sa iasa, zice, si inca foarte repede, cu picioarele inainte. Nu mai face absorbtie intestinala.

Dizidenti si Vacas Gordas

Are cea mai proasta parere posibila despre Roberto Miranda Hernandez. Crede ca librarul s-a murdarit, ca toti ceilalti: “Distribuie fonduri, dar cand am fost la Havana n-a vrut sa-mi dea bani de autobuz. N-am simtit solidaritate. Primeste in casa lui multi dizidenti din provincie controlati de Securitate”.

Propaganda cu Fidel Foto: Hotnews

Avocatul deseneaza pe hartie o schema: sistemul de distributie al banilor catre dizidenti. Ne-o tranteste fara ocolisuri: “E inechitabil si corupt”.  Prima vama, Vacas Gordas. Vacile grase, cum le spune cubanezilor din exil. Acolo, la Vacas Gordas se opreste, sustine Mario Hernandez, grosul fondurilor distribuite de guvernul american. Ceva bani ajung totusi in Havana, la ceilalti dispeceri de fonduri, de unde mai pleaca ceva maruntis catre amaratii din provincie. Asa crede, ca totul e o mare afacere, o lada de gunoi. Dovezi n-are.

Cu eternul sau zambet ironic atarnat in coltul gurii, avocatul si-a pierdut speranta ca opozitia va invinge vreodata, ca se va schimba ceva: “Aici e iadul pe pamant. Guvernului cubanez nu-i pasa, isi omoara proprii oameni. Pe Toni de la Guardia, fostul sef al Securitatii, l-au impuscat. Pe Arnaldo Ochoa, fost bodyguard a lui Fidel prin anii 80, l-au impuscat. De ce s-ar impiedica de noi?”.

Mario Hernandez traieste cu spaima ca va sfarsi si el cu un glont in cap. Cap pe care i l-au deschis, la propriu, de doua ori in inchisoare. Doctorii i-au spus ca are o tumoare, dar n-a aflat vreodata ce si cum. Tot la inchisoare s-a imbolnavit grav la testicule. Prin 2005 l-au eliberat iar acum, ca-i vorbeste de rau pe dizidenti, ceilalti il cred securist.

L-au inchis tot in martie 2003, de Primavara Neagra, odata cu lotul celor 75. Astazi mai sunt dupa gratii 55 de detinuti politici, restul de 20 fiind morti sau eliberati la presiunea unor state occidentale, mai ales Spania lui Zapatero.

Opozitia, trambulina spre USA

Palatul Prezidential din Havana Foto: Hotnews

Cateva zile mai tarziu aveam sa ne intoarcem in Havana, la Rene Gomez. Il gasim ceva mai optimist decat prietenul sau din Camaguey: sigur, spune, Securitatea s-a infiltrat printre ei, dar cel mult 10% toarna, nu sunt chiar asa putrezi cum zice Hernandez.

Da, dizidenta a devenit cumva o afacere: 50%, in special tinerii, intra in opozitie doar ca sa plece din Cuba. A doua zi cer azil politic in USA.

Da, dar nici in cazul lor, adauga Rene, nu e sigur ca vor pleca pentru ca Guvernul ii poate opri in Cuba chiar daca au viza. Ca sa iasa din tara mai au nevoie de asa numitul white card, asa ca sunt tot la mana lor iar uneori ii santajeaza, ii obliga sa zica tot felul de prostii, cine stie, poate asta i s-a intamplat avocatului din Camaguey. In tot cazul, dizidenta pictata de Rene arata mai bine decat tablourile sumbre ale lui Mario Hernandez.

Ce va fi scriind in dosarele dizidentilor cubanezi cand se va naste, cine stie cand, un fel de CNSAS? Sau poate ca oamenii sunt peste tot la fel: cativa eroi, generali peste armate de tradatori.

Fotograme in filigran

• Salsa in Havana Vieja Foto: Hotnews

  Freamatul nostalgic al muzicii cubaneze, cu tristeti de ploi diluviene, cu ritmuri de veselie obosita si nostalgii solare de indragostiti. Sunete vechi cu  Omara Portuondo, Eliades Ochoa, Ibrahim Ferrer, Compay Secundo.
• Doi dansatori yoruba intr-un restaurant din Havana Vieja. Unduiri gratioase, chipul lor transfigurat de placere. Bucurie si libertate tasnind din miscari de salsa
• Noaptea pe strazile fara curent din Villa Clara, cu Marcelo, Aycel si Yaidy flecarind despre emigratie si trupa lor inexistenta, visand ca intr-o zi vor avea bani de pian, contrabas, tobe si viori. 
• Edd, cubanezul americanizat calculand in soapta averile pe care le va face cu pamant ieftin cumparat acum si vandut scump americanilor peste cativa ani, cand Castro nu va mai fi. Noaptea la Cottor, sub palmieri, la 20 de km de Havana. Avocado si orez condimentat, povesti despre UE, Ceausescu si Romania.
• Parfumul acidulat de mango, guayava si banane zemoase, diminetile laptoase din Havana
• Mesele regale dintr-un restaurant vesnic pustiu, supa de Caraibe, aromele de cilantro si cartofi dulci, de menta din mojito. Betie cu arome cuba libre si Cohiba, zidurile coloniale, La Floridita pe care inca aluneca umbrele lui Hemingway si Carpentier. 
• Amintiri calde cu oameni buni si case vestejite
  

Damas de Blanco si micul securist Foto: Hotnews

Inapoi la Havana. Olsay, soferul, stia ca Damas de     Blanco sunt dansatoare. Duminica dimineata, in fata bisericii Santa Rita din Havana, un ochelarist care voia sa ne vanda cu 20$ o moneda cu Che Guevara ne-a asigurat ca femeile in vesminte albe adunate la slujba sunt profesoare, nimic special.

O familie ne-a explicat in treacat ca “sunt cu drepturile omului”, femeile alea se roaga pentru sotii lor condamnati la cate 20 de ani pentru actiuni contrarevolutionare. Ce nebunie! Dezinformare, lipsa de informatie, frica?

Micul securist si Damas de Blanco

Cateva duzini de femei in tricouri albe si cu flori portocalii in maini ies din biserica Santa Rita si se grupeaza pe scari. Cot la cot cu noi, un pusti cu sapca si tricou rosu le fotografiaza de zor. Ne pozam reciproc o vreme, pana cand Damas de Blanco pornesc in marsul lor tacut si executa ritualul duminical in fata bisericii, batuta simbolic cu gladiole. Se roaga la Santa Rita, sfanta cauzelor imposibile, sa le elibereze sotii aruncati in temnita.

In parcul de peste drum un politist si cativa civili le supravegheaza la vedere. Cateva ore mai tarziu, o patrula ne opreste in trafic, verifica actele. Totul s-a terminat, ne-am spus, ne urca in avion si ne expediaza pachet in Romania. Dupa cinci minute ne lasa liberi fara nici o explicatie. Taximetristul transpira abundent: "astia nu prea opresc turisti".

As vrea sa dispar

Dolia Leal Francisco Foto: Hotnews

Cu Dolia Leal Francisco a fost cu neputinta sa vorbim atunci, la Santa Rita, dar am intalnit-o dupa doua zile, in apartamentul ei din cartierul Vedado: “As vrea sa dispar. Sa devin invizibila, pentru ca obstacolul in calea eliberarii lui sunt eu”.

L-a implorat sa accepte conditiile lor, sa vina acasa, sa-si traiasca ultimii ani impreuna. Nelson Aquiar Ramirez (63) a ramas neinduplecat: "mai bine mor aici decat sa renunt la principiile pentru care am luptat”. Cu zece ani in urma, fostul depanator TV fondase un partid de opozitie, pe care l-a numit radical liberal.

Daca Dolia n-ar mai iesi in strada, daca ar renunta la Damas de Blanco, i-au spus in repetate randuri, sotul ei va iesi din inchisoare. De vreo un an, Securitatea n-o mai cheama la negocieri, o lasa cu ale ei. Dar si sotului ii merge cat se poate de prost: a fost operat de doua ori, i-au bagat o placa metalica in piept pentru ca n-au reusit sa-l inchida ca lumea. Nu se poate apleca in fata, altfel ii sare placa. Pe 2 iulie, Dolia l-a vizitat din nou la spital dar patul era gol. Il mutasera la loc in inchisoare, izolat intr-o celula mica.

Mai aduc din cand in cand oameni cu autobuzul in fata blocului, fac galagie sub ferestre si bat in usa strigand porcarii: prostituata, vanzatori de tara, afara din Cuba. Apropo de pustiul cu sapca si tricou rosu: e securistul trupei. Dolia povesteste amuzata: “Vine in fiecare duminica, zice ca e student la Universitatea din Havana pasionat de fotografie si ne rade in fata. I-am spus ca o sa-si dea doctoratul in fotografie cu noi”.

Pare impacata cu soarta, cu singuratatea femeilor in alb. Merge mai departe, in fiecare duminica la biserica si, pe deasupra, tine o biblioteca independenta. Vecinii din fug de ea ca de o ciumata, de teama ca se vor trezi, a doua zi, fara loc de munca.

Visul femeilor in alb

Inchisoarea de zi cu zi Foto: Hotnews

Damas de Blanco s-au cunoscut pe la inchisori, prin salile de asteptare. Intr-o zi, si-au dat toate intalnire la biserica Santa Rita. S-au imbracat in alb sa se recunoasca intre ele.

Pentru femeile din provincie, calatoria la Havana e o aventura. Sotia lui Arturo Perez de Alejo Rodriguez din Manicaragua isi pregateste drumurile la Havana cu sase luni inainte. Daca i-ar afla planurile, Securitatea ar sti cum s-o tina in loc. De regula, suprapune vizitele la inchisoare (una la doua luni) cu alte evenimente la care ar urma sa participe.

Damas de Blanco nu-si propun sa scape de Castro, cel putin nu toate, nu vor sa rastoarne regimul sau sa indrepte lumea. Cu imaginea sotilor imprimata pe tricourile albe, viseaza doar sa-i vada acasa si se roaga in fiecare duminica la Santa Rita, sfanta cauzelor imposibile.

* Episodul I Cuba: Dizidenti, comunism, masini americane si turism de apartheid
* Episodul II Cuba: Bordelul planetei, biblioteci interzise si Hundimiento

(Camaguey, Havana. Sambata, Duminica, Luni, Marti  19 iulie – 22 iulie)

Nota: HotNews va publica luni, 4 august, ultimul episod, despre Internetul in Cuba. Documentarea a fost realizata prin intermediul proiectului „Intarirea solidaritatii europene dintre Europa Centrala si de Est si Cuba”, derulat de catre Asociatia Pro Democratia