Fiecare membru al familiilor afectate de inundatii va primi un ajutor de 300 lei, iar familiile in care s-au inregistrat decese vor beneficia de un sprijin de 5.000 de lei, a anuntat marti ministrul internelor, Cristian David, la finalul sedintei de Guvern la care a participat si presedintele Traian Basescu.

Familiile ale caror case au fost distruse in totalitate vor primi un ajutor de 800 lei. In cazul locuintelor afectate in proportie de peste 50%, ajutorul este de 500 lei. Cei ale caror case au fost afectate in proportie mai mica de 50% vor beneficia de un sprijin de 300 lei.

Ajutoarele vor fi acordate dupa efectuarea unor anchete sociale.

Guvernul a aprobat si un ajutor umanitar de urgenta in valoare de 4,8 milioane lei pentru populatia din judetele Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Bacau si Maramures. Banii vor fi folositi pentru achizitionarea de alimente, saltele, paturi, saci de dormit etc.

De asemenea, Cabinetul a aprobat disponibilizarea a 50 de milioane lei din fondul de interventie pentru refacerea infrastructurii in zonele afectate.

"Vom verifica cu foarte mare atentie modul in care se distribuie fondurile, astfel incat banii sa ajunga la comunitatile locale afectate si sa fie utilizati corespunzator", a spus Cristian David.

La randul sau, premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat decizia alocarii de la rezerva bugetara a 500 de miliarde de lei vechi pentru judetele afectate. Premierul a declarat insa ca autoritatile locale trebuie sa ofere bani din bugetul propriu, iar comitelele create de Guvern trebuie sa evalueze corect pagubele de orice fel.

Tariceanu a afirmat, de asemenea, ca "prioritatea guvernului o reprezinta vietile omenesti", insa "trebuie sa avem grija si de bunurile oamenilor".