Noua tari, printre care si Romania, vor propune adoptarea unei legislatii comune la nivelul Uniunii Europene in materie de divort, au declarat, pentru AFP, surse diplomatice.

Cererea vizand instituirea unor reglementari comune de divort a fost anuntata in cursul unei reuniuni a ministrilor justitiei si vine dupa ce Suedia a blocat ajungerea la un acord in aceasta privinta.

Concret, cele noua tari vor propune deschiderea procedurii de "cooperare intarita" pentru simplificarea procedurilor de divort in Uniunea Europeana.

Aceasta procedura, denuntata de unele voci ca fiind exemplul unei Europe cu doua viteze, permite unui grup restrans de state sa propuna o initiativa, chiar daca nu toti membrii Uniunii sunt de acord cu aceasta propunere. Pentru demararea procedurii, este nevoie de asocierea a cel putin opt state.

Cererea trebuie aprobata de Comisia Europeana

Cele noua state - Romania, Ungaria, Austria, Spania, Franta, Italia, Slovenia, Luxemburg si Grecia - sunt dispuse sa apeleze la aceasta procedura si sa adreseze o cerere in acest sens Comisiei Europene.

Comisia poate accepta sau respinge propunerea. In cazul in care o accepta, propunerea trebuie aprobata cu majoritate calificata de cele 27 de state membre.

Precedent pentru Tratatul de la Lisabona

Legislatia in materie de divort variaza foarte mult in cele 27 de tari membre, de la statele nordice - foarte liberale, pana la cele catolice conservatoare, precum Polonia sau Irlanda. In Malta, divortul este interzis.

Ar fi pentru prima oara cand procedura complexa a "cooperarii intarite", prevazuta de Articolul 43 din tratatul Uniunii Europene, ar fi activata.

In cazul in care este acceptata, s-ar putea crea un precedent care ar putea fi invocat in cazul in care statele membre nu reusesc sa ajunga la un acord privind Tratatul de la Lisabona, respins de Irlanda prin referendum.