Informatia pe scurt
- Parchetele Militare au trimis din nou in instanta dosarul privindu-i pe militarii implicati in mineriada din iunie 1990.
- In dosarele civililor, printre care si al lui Ion Iliescu, se asteapta sa se dea curand solutia.
- In rechizitoriul militarilor se arata ca Ion Iliescu a dispus si coordonat personal reprimarea manifestatiei din Piata Universitatii.
- Ancheta e taraganata prin inchideri ale dosarelor si retrimiteri ale lor catre procurori.
- Numarul celor decedati in acele zile e oficial sase, iar neoficial peste 100.
- CEDO a decis judecarea cu prioritate a plangerii Asociatiei 21 Decembrie cu privire la tergiversarea anchetei atat in cazul mineriadei din iunie 1990, cat si al revolutiei din decembrie 1989.
- Documentarul despre mineriada, realizat in 1991 de Stere Gulea, Sorin Iliesiu, Vivi Dragan Vasile si Lucian Pintilie este, de doi ani, pe YouTube.
Ramona Bulcu, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a declarat pentru HotNews.ro ca, potrivit informatiilor primite de la colegii sai, dosarele intocmite de Sectia Parchetelor Militare, in care sunt cercetati militarii implicati in evenimente, sunt, in acest moment, inaintate instantei supreme. In ceea ce priveste ancheta legata de civili, efectuata de Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica, aceasta este aproape finalizata, urmand sa fie formulata solutia.
Dosarul privindu-i pe militari se reintoarce, astfel, pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), dupa ce aceasta instanta l-a retrimis procurorilor la sfarsitul anului trecut, datorita unor nereguli procedurale. Sectia Parchetelor Militare a trebuit, astfel, sa refaca procedurile care au dus din nou la trimiterea in judecata a generalilor Mihai Chitac, ministru de Interne in iunie 1990, si Gheorghe Andrita, adjunctul lui Chitac in acea perioada, dar si a coloneilor Dumitru Costea, fost comandant al Trupelor de Paza si Ordine Ploiesti, si Vasile Constantin, fost ofiter I in sectia Parasutisti, din cadrul Comandamentului Aviatiei Militare.
Acuzatiile din rechizitoriul militarilor:
- Mihai Chitac - participatie improprie la omor calificat si omor deosebit de grav
- Gheorghe Andrita - participatie improprie la omor calificat si omor deosebit de grav
- Dumitru Costea - participatie improprie la omor calificat si omor deosebit de grav
- Vasile Constantin - participatie improprie la omor calificat si omor deosebit de grav si participatie improprie la tentativa la infractiunea de omor calificat si omor deosebit de grav
In ceea ce-i priveste pe civilii implicati in evenimentele din iunie 1990, solutia in cazul acestora este asteptata pentru ca ar lamuri daca si de ce fapte va fi acuzat fostul presedinte Ion Iliescu. Potrivit surselor judiciare citate de-a lungul anilor de presa, ancheta in cazul fostului sef al statului s-a axat in principal pe acuzatii precum participare la omor deosebit de grav si omor calificat, subminarea puterii de stat, lipsire de libertate in mod ilegal si distrugere.
Despre rolul jucat de acesta se vorbeste si in rechizitoriul intocmit in vara anului trecut militarilor mentionati mai sus.
- "Desi era evident pentru toata lumea ca obiectivele demonstratiei au puternice accente politice, reprezentantii Puterii in frunte cu presedintele Ion Iliescu si premierul Petre Roman au considerat demonstratia drept o forma de anarhie si o problema de circulatie rutiera."
- "a fost convocata o sedinta restransa la sediul Guvernului condusa de Ion Iliescu si premierul interimar Petre Roman. Potrivit documentelor aflate la dosar, la sedinta care a inceput la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chitac, seful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apararii, generalul Victor Atanasie Stanculescu, seful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, seful S.RI., Virgil Magureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepresedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru si altii. In aceasta sedinta s-a discutat despre eliberarea Pietii Universitatii. Initial, s-a prevazut ca evacuarea acesteia sa aiba loc a doua zi, in 12 iunie 1990, insa la propunerea invinuitului, generalul Mihai Chitac s-a decis ca aceasta actiune sa aiba loc in dimineata zilei de 13 iunie 1990 la orele 04.00 pentru a se asigura politiei si celorlalte forte armate implicate timpul necesar pentru pregatire."
- "Ion Iliescu a decis sa fie mobilizati si adusi in piata cateva mii de muncitori (4.000-5.000) care sa stationeze acolo pana la normalizarea situatiei, precizand ca pe langa acestia sa mai fie pregatite pentru a interveni la nevoie inca unul sau doua schimburi."
- "Ministrul de interne, generalul Mihai Chitac, potrivit propriei declaratii, a primit ordin de la presedintele ales, Ion Iliescu, ca pana a doua zi sa intocmeasca un "Plan de Actiune” pentru "eliberarea” Pietii Universitatii, la aceasta operatiune urmand sa participe pe langa fortele Ministerului de Interne si trupe (politie militara) ale Ministerului Apararii dar si forte antitero apartinand S.R.I. ori altor structuri. "
- "Potrivit mentiunii inscrise de invinuitul Chitac Mihai "Planul de Actiune” a fost "Intocmit pe baza Ordinului verbal al Presedintelui ales al Romaniei Dl. Ion Iliescu, dat in sedinta din 11.06.90 ora 16.00. Discutat si aprobat verbal de Prim-ministru Guvernului Provizoriu- Dl. Petre Roman in sedinta din 12.06.90 ora 12.00”."
- "Potrivit declaratiei invinuitului Chitac Mihai, dupa aproximativ 2 ore de la punerea in libertate a celor ilegal retinuti, presedintele Ion Iliescu i-a telefonat intrebandu-l unde se afla cei retinuti in cursul zilei. Ministrul i-a raportat ca au fost eliberati in jurul orelor 12.00 din ordinul sau, insa acesta i-a reprosat faptul ca a decis sa-i elibereze fara aprobarea lui."
- "La orele 17.35, la M.St.M. s-a primit ordinul presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona sediului M.I. iar la orele 19.25, presedintele Iliescu Ion "informeaza pe prim adjunctul ministrului apararii nationale ca pe sediul Politiei Capitalei, s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare”. "
- "la orele 22.00, presedintele Iliescu a comunicat ca in aceasta noapte (13/14.06.1990), elemente turbulente vor incerca sa patrunda si in alte obiective, acestia avand asupra lor arme si munitie; toti militarii sa aiba baioneta pusa la arma si sa se apere impotriva celor care ataca. Cei care ataca nu sunt revolutionari, sunt contrarevolutionari legionari. Aceasta comunicare a fost transmisa la toate comandamentele de arma, la Armata I si la Divizia 57 Mecanizata."
- "Este important de subliniat ca decizia initiala de reprimare a fost luata la cel mai inalt nivel si a fost coordonata, personal, de catre fostul sef al statului, Iliescu Ion. Fata de acesta, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru participatie improprie la aceeasi fapte, prin rezolutia din data de 19.06.2007. Planul de actiune a fost elaborat din ordinul sau si, in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara, cu munitie de razboi, TAB-uri si alte forte, impotriva demonstrantilor care se manifestau violent, depasindu-si atributiile prevazute de art. 82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luata o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Aparare a Tarii). Nu exista nici un Decret ori alt act, in baza caruia sa se fi dispus alarmarea de lupta a unitatilor ori instituirea starii de urgenta, asa cum se prevede in art. 82, lit. g, din actul normativ anterior mentionat. "
- "Este evident ca atat fostul sef al statului Ion Iliescu, cat si ministrul de interne, generalul Mihai Chitac ori adjunctul sau generalul Andrita Gheorghe, precum si col. Costea Dumitru si col. Constantin Vasile au fost lideri incontestabili, comandanti sau superiori ai militarilor folositi in actiunea de reprimare. Prin urmare, ei sunt cei responsabili de faptele savarsite, fara vinovatie, de catre militarii folositi in acesta actiune iar solutia adoptata initial, fiind corecta, urmeaza a fi mentinuta."
Anchete taraganate
In 1990, Asociatia 21 Decembrie a depus o plangere penala privind crimele savarsite in 13-15 iunie in Bucuresti, dar cazul a fost clasat in 1995 prin neinceperea urmaririi penale.
In actualul dosar al mineriadei din iunie 1990, prima solutie a procurorilor a fost data in 1998. Dosarul a fost inchis atunci prin decizia de neincepere a urmaririi penale, dar a fost redeschis in 1999 si a fost trimis instantei un an mai tarziu. Abia in 2003 Curtea Suprema de Justitie a tras prima concluzie, trimitand insa dosarul inapoi catre Sectia Parchetelor Militare. Magistratii instantei supreme au considerat atunci ca ancheta este incompleta.
Asociatia 21 Decembrie revine cu o noua plangere in 2004, mult mai bine documentata si, in decembrie, procurorul Dan Voinea dispune oprirea prescrierii faptelor si incepe crecetarea sub acuzatia de omor si omor deosebit de grav. Acelasi procuror primeste, in 2005, si dosarul mineriadei.
In octombrie 2005, seful de atunci al Sectiei Parchetelor Militare dispune scoaterea de sub urmarire penala a invinuitilor, dar Dan Voinea infirma solutia in 2006. In vara lui 2007, Curtea Constitutionala decide ca civilii nu pot fi cercetati de Parchetele Militare, astfel ca dosarul este disjuns, iar partea care il priveste si pe fostul presedinte Ion Iliescu ajunge pe masa altei sectii a Parchetului General. Cu doar o zi inainte de decizia Curtii, procurorul Dan Voinea dispunea inceperea urmaririi penale a lui Ion Iliescu, hotarare infirmata insa de procurorul general, Laura Codruta Kovesi. Aceasta a dispus o ancheta la Sectia Parchetelor Militare, afirmand ca Voinea a incalcat legea.
Confruntata cu un val de reprosuri publice privind taraganarea anchetei, Kovesi a declarat atunci ca procurorii Sectiei Urmariri Penale si Criminalistica ce se vor ocupa de cazul mineriadei din 1990 vor fi degrevati de orice alte indatoriri, solutia in acest dosar fiind prioritara.
Cateva saptamani mai tarziu, Parchetele Militare au inaintat instantei supreme dosarul privind ofiterii implicati in evenimente. Dupa cateva amanari, ICCJ a decis, in decembrie, retrimiterea dosarului catre procurori, din cauza unor vicii de procedura. Potrivit reprezentantilor Ministerului Public, acesta a fost retrimis recent instantei.
Luna trecuta, presedintele Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries, a declarat ca CEDO a decis judecarea cu prioritate a plangerii Asociatiei 21 Decembrie cu privire la tergiversarea anchetei atat in cazul mineriadei din iunie 1990, cat si al revolutiei din decembrie 1989.
Asociatia de revolutionari a solicitat CEDO sa ajute la urgentarea rezolvarii celor doua dosare, iar o decizie favorabila ar avea consecinte importante pentru soarta dosarelor, explica Maries. Una dintre acestea, cuprinsa de altfel in textul cererii, ar putea fi "readucerea dosarelor la Parchetele Militare si anularea deciziei Curtii Constitutionale".
Cea mai sangeroasa mineriada
In noaptea de 12 spre 13 iunie, autoritatile au intervenit in forta pentru a imprastia demonstrantii aflat de 52 de zile in Piata Universitatii. Dupa ce in cursul zilei se inregistreaza ciocniri violente intre manifestanti si politie, seara, la televiziunea publica se citeste un comunicat al presedintelui Iliescu: "Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită."
Patru garnituri de tren pline cu minerii condusi de liderul sindacal Miron Cozma sosesc in ziua urmatoare in Bucuresti. Urmeaza 24 de ore in care sediile partidelor istorice si ale ziarului Romania Libera au fost devastate si mii de bucuresteni au fost batuti pentru simplul fapt ca avea barba sau ochelari sau pentru ca pareau a fi studenti. Oficial, numarul celor morti in acele zile este sase, dar neoficial se vehiculeaza ca este peste 100. In sprijinul acestei teorii este adusa descoperire in Cimitirul Straulesti a 78 de morminte cu persoane neidentificate, decedate in perioada 13-17 iunie 1990, dar si marturia unor medici care au ingrijit victimele ajunse la spitale.
Pe 15 iunie, miile de mineri au fost stransi la Romexpo, unde presedintele Ion Iliescu le-a multumit pentru "atitudinea de inalta constiinta civica".
Fragmente din discursul de multumire al lui Ion Iliescu
- "Va multumesc pentru tot ceea ce ati facut in aceste zile, in general pentru toata atitudinea dumneavoastra de inalta constiinta civica. Deci, va multumesc inca o data tuturor pentru ceea ce ati demonstrat si in aceste zile: ca sunteti o forta puternica, cu o inalta disciplina civica, muncitoreasca, oameni de nadejde si la bine, dar mai ales la greu. Si de asta data ati demonstrat cat de importanta este solidaritatea muncitoreasca. Cu un sentiment deosebit de constiinta civica, patriotica ati simtit momentul dificil si cu o daruire exemplara v-ati aratat gata sa fiti solidari cu puterea noua. Exemplul dumneavoastra a fost plin de imbarbatare pentru toti cei de bine, care doresc progresul societatii romanesti. Vreau sa va multumesc deci pentru acest act de inalta solidaritate pe care l-ati demonstrat in aceste zile."
- "Cu ajutorul dumneavoastra au fost descoperite in subsolul cladirii PNT-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stateau in Piata Universitatii si armament. La cladirea Asociatiei "16-21 Decembrie" depozite de bate si de alte asemenea arme albe, lanturi si asa mai departe. In subsolul cladirii Universitatii s-au descoperit arme: 22 de pusti Jeco, dar care sunt arme periculoase in asemenea conditiuni, si saci cu prafuri euforizante pe care probabil ca le-au tot folosit in aceasta perioada. Cum se poate motiva ca in sediul unui partid politic, in sediul unor asociatii declarate apolitice, prezenta unor asemenea depozite de sticle incendiare, de munitii, de droguri si arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva asa ceva? Noi consideram ca raspunderea morala o au si unii gazetari, unii intelectuali care au incitat in aceasta perioada"
- "Eu vreau inca o data sa-mi exprim intreaga recunostinta, din partea populatiei Capitalei pentru prezenta dumneavoastra, utila si eficienta. Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma si celorlaltor lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci va multumesc tuturor pentru tot ce ati facut in aceste zile."
- "Stim ca avem in dumeavoastra un sprijin de nadejde, cand va fi nevoie vom apela! Sper sa nu mai fie nevoie sa apelam la dumneavoastra."
Filmul mineriadei din iunie 1990
In 1991, Stere Gulea, Sorin Iliesiu si Vivi Dragan Vasile au regizat productia lui Lucian Pintilie „Piata Universitatii – Romania“. Aceasta prezinta atat contextul in care a avut loc manifestatia din Piata Universitatii, cat si evenimentele din 13-15 iunie 1990. Filmul a fost postat in urma cu doi ani pe YouTube.
Piata Universitatii - Romania - partea I
Piata Universitatii - Romania - partea II
Piata Universitatii - Romania - partea III
Colaj din stirile televiziunilor straine despre mineriada din 13-15 iunie 1990














Faptul ca nu s-a facut nimic in acesti ani demonstreaza faptul ca Iliescu a controlat sistemul judiciar in interes propriu. De altfel, din pozitia lui de presedinte nici nu este de mirare: oameni politici cu influenta mult mai mica rad in nas procurorilor (si tarii intregi) de ani de zile.
Ar fi de dorit ca Iliescu sa faca puscarie fie si numai pentru 1 luna, pentru ca poporul roman sa ii dea o palma pentru crimele comise.
Iar acum daca un grup de "antibasescieni" ar protesta ,nu cred ca se vor chema minerii sau alte categorii,pentru a lua la bataie si omora la intamplare oameni nevinovati pe strazi!
Se spune ca timpul vindeca totul, si acest fapt e cu atat mai evident in acest caz!
Observati, inclusiv pe acest site de stiri, care sunt cele mai citite articole! Frumusetile de la Euro 2008, meciurile de fotbal, traficul ingreunat in zona Baneasa si tornadele!
Acesta este interesul Romanului - si a Bucuresteanului de azi!
Vedeti cate persoane vor participa la comemorarea mineriadei de la Universitate si urmariti cati vor fi in piete si terase la meciul de diseara!
Participantii de atunci ai pietii Universitatii (printre care ma numar si eu), majoritatea studenti atunci, sunt acum in mare parte in varsta de 37-48. Oricum in perioada respectiva, participanti activi, "golani" hardcore, care stateau zilnic in piata abia ajungeau la cateva mii! Destul de putini, rezultatele alegerilor din 1990, inclusiv la Bucuresti (unde fraudarea alegerilor nu a fost atat de masiva ca in tara) aratand ca majoritatea populatiei nesimpatizand nici atunci cu aceasta miscare. Acest lucru l-am simtit chiar personal in seara de 13 la televiziune, cand doar ajutorul dat de soldatii de pe tab din zona troitei, care m-au luat cu ei in blindat, m-a ferit de a primi mai mult de 2 bate pe spinare de la IMGBisti veniti sa faca ordine! Multi, dezamagiti de evolutia politica a vremurilor au emigrat, iar cei ramasi in Bucuresti sunt astazi in mare parte angajati, parte a clasei mijlocii a Bucurestilor, preocupati mai mult de realitatile zilelor de azi!
Inducerea ideii ca acesti participanti la Piata Universitatii ar fi simpatizanti ai PDL este una din cele mai josnice incercari de exploatare a evenimentului!
In mod sigur printre golanii de atunci se regasesc simpatizanti ai tuturor partidelor politice de acum.
Si sa nu uitam ca multi dintre ei (eu unul nu, am refuzat sa merg la vot atunci) au votat cu Iliescu in 2000 doar ca sa nu iasa Vadim!
Cred ca ar fi interesant ca aceste marturii sa fie scrie pe un site, undeva unde sa le poata citi cat mai multi, pentru ca lumea sa-si aduca aminte.
Important e ca noi ,tinerii ,sa nu ne lasam pacaliti de minciuni,va spun ca 90% din ce spun politicienii sunt minciuni.SI sa nu ne mai lasam influentati de politicieni,cum am facut-o vrut nevrut in ultimii 60-65 de ani.
Punctul meu de vedere principal,in privinta '89 a fost si este unul: Daca era adevarata Revolutie atunci erau ghilotinati toti comunistii,totii cei din conducerea institutiilor de atunci,fie PCR,UTC,Securitate,Militie,Armata,etc,fara mila.Si atunci as fi chemat-o Revolutie,dar este si ramane Lovitura de Stat.
Acum realizez ca prezentul ar fi fost cu totul altul (mult mai bun) daca fenomenul Piata Universitatii ar fi reusit ...
... Mai bine golan decat activist,
Mai bine mort decat comunist!
A dispus si coodonat personal... te miri ce
inclusiv pe marioneta asta de Oprescu.
Cand va dispare zgaiba asta din ochii nostri ?
Imi pun sperante mari in CEDO sa se ajunga la dreptate, sa se poata scrie pe toate gardurile ca Ilici e un criminal!.
Daca ar ma gandesc insa la ce s-ar intampla dupa o sentinta CEDO (judecand dupa alte urmari de asemenea sentinte in Romania) ma tem insa ca Ilici va sfarsi cu zile, la pensie grasa si fara griji, ba chiar cu coada bagata pana in ultimul ceas in te miri ce lucruri care ne vor trage viata in jos, de dragul ambitiilor lui de comunist batran si inrait.
dar voi sarbatori pasnic in Piata Universitatii atunci cand iliescu va pleca pe lumea cealalta; nu e un gest crestinesc dar sper sa ma vada ...
Ii doresc lui Iliescu sa se faca dreptate, asa cum a facut si el acum 18 ani. ( asta ca sa nu spun mai direct... caci as fi cenzurat....)
daca as avea ocazia , cu siguranta , l-as scuipa intre ochi pe iliescu ca sa nu zic mai mult....
de-a dreptul revoltattor.....
Sentimentele erau amestecate: neputinta, groaza, revolta, deznadejde. 80% din oamenii de pe strada votau Iliescu; nu aveai cu cine discuta. Iliescu, fostul secretar PCR, incaleca mortii de la Timisoara si de la Bucuresti si le ridea in fata cu zimbetul lui larg, de nomenclaturist. Ne ridea in fata si ne prostea, multumindu-le minerilor care au plantat panselute la universitate si cozi de lopata in burtile gravidelor. Pentru fiecare secunda in care omul asta se plimba liber, apare la tv, face pipi sau maninca, sa ne fie rusine! Am fost si sintem niste lasi, o societate de bolnavi care ii permit unui criminal sa ramina in libertate.
Aveti grija bucuresteni ce votati peste doua zile. Votati cu mintea si cu inima.
Nistorescu?
Gidea + Stan?
Ciutacu?
Si la urma urmei de ce sa-l boicoteze? Las' sa mearga mass media cum stie ea, poate se apuca dracu' si procurorii si judecatorii de treaba dupa 18 ani de concediu.
Chiar daca articolul asta e intentionat pus inainte de alegerile pt primaria Buc, eu zic ca este binevenit mai ales pentru tinerii care au obtinut intre timp drept de vot si care nu au stiut ce se intampla atunci de fapt...
http://www.curentul.ro/index.php/Actualitate/Potrivit-unei-Note-informativa-a-SRI-Iliescu-a-coordonat-toata-campania-lui-Oprescu.html
Era in faimoasa piata toata scursusura bucurestiului, isi faceau nevoile pe la metrou, mancau seminte si scuipau cojile pe jos, au atacat institutii ale statului...anarhie in toata regula.
Ca sa fiti ascultati cand vorbiti despre mineri, povestiti teroarea in care a fost bucurestiul in ainte
Piata Universitatii, Zona Libera de Neocomunism" au fost o incercare disperata a celor mai evoluati si mai lucizi cetateni, de a trezi populatia, de a-i da curaj sa vrea o adevarata democratie, nu pe cea in care ii afundase, fortat, smecherul fost corifeu al comunismului, cel ce l-a omarit pe Ceausescu, fiindca "a intinal cele mai nobile idealuri ale comunismuli".
Va amintiti cum ii bateau mardeiasii lui Iliescu pe cei ce se incumetau sa le deschida mintea oamenilor, sa-i acoata din stadiul de "Noi muncim, nu gandim", "Nu ne vindem tara", "Tzaranistii fara dinti vrea s-ajunga presedinti", din propaganda ticaloasa a lui Iliescu, ca partidele istorice sunt ceva venit de pe alta lume, ca sa distruga tara.
Ticalosul Iliescu, cu copilul lui Walter Roman si cu alte bestii, au adus minerii, i-au asmutit sa-i ciomageasca pe cei ce aveau ochelari, sau erau identificati de securisti ca manifestasera impotriva criminalului Iliescu.
De atunci, populatia a ramas divizata si va ramane pana la disparitia lui Iliescu- nebunul bolnav de dorinta pentru putere maxima( si ca sa blocheze judecarea sa).Pina atunci, nu se vor lichida probleme majore, cum sunt :retrocedarile proprietatilor furate, de care profita azi, practic gratiut, fostii mari corifei, clarificarea conditiilor care au provocat macelul "Cine-a tras in noi, dupa 22?", o noua constitutie,
Sa vedem acum, in zilele de 13,14,15 Iunie, cit de mult vor da imagini televiziunile, de atunci, cit de mult se va canta "imnul golanilor".
"Mineriada" constituie actul contra-revolutionar infaptuit de vechii bolsevici impotriva poporului roman. Metodele au fost clasice - asmutirea unei clase impotriva alteia ("minerii-muncitori" impotriva "intelectualilor-paraziti") si contaminarea cu limbaj bolsevic "legionari, mosieri, monarhisti".
Intr-adevar, Romania ar fi aratat diferit acum, daca Revolutia Romana anti-comunista nu ar fi fost inabusita in sange in vara anului 1990.
Poate nu foarte diferit, dat fiind spiritul mioritic, dar cu siguranta cu ceva mai multa demnitate si constiinta.
Eu personal am inceput si sa regret faptul ca Regele Mihai nu a venit in tara in 1990, impiedicat tot de vechii bolsevici (Iliescu et co), iar din cand in cand ma intreb "oare cum ar fi fost Romania daca regele Mihai ar fi revenit la tronul tarii in 1990".
Plaga comunista nu se va termina in Romania decat atunci cand ultimele ramasite nu vor pieri. Iliescu este primul ce trebuie sa fie judecat, intemnitat si chiar executat pentru crime impotriva poporului. Din pacate pedeapsa cu moartea a fost abolita.
Doamne-ajuta acest popor sa scape de plaga comunista, adusa in 1945 de tancurile sovietice.
PS: Sa nu uitam ca tatal lui Petre Roman a fost si el general sovietic, a venit prin sange in Romania.
- autorii morali (Iliescu et co)
- autorii directi (minerii si elementele militar-securiste)
- autorii imorali (clasa politica ce tace si mai ales cei ce au fost in cardasie cu Iliescu et Co, incepand de la Petre Roman, Basescu si ceilalti)
- judecatorii care isi bat joc de crucile celor morti la mineriada
Toti acestia trebuie judecati, de la crimele impotriva poporului roman pana la faptul ca au dat noroc cu Iliescu sau l-au sustinut la un moment dat.
Liber de neocomunism
Pt. ca PNTCD si PNL sunt partide, adica organizatii care isi aroga dreptul de a DECIDE in parlament si guvern pentru mine si pentru tine -
Atunci, asocierea lor cu o organizatie criminala cum e PSD inseamna asocierea la crima.
Cu tot ce inseamna ea: Crima: Jaf national si Fara-de-Lege.
Cu atat mai grav cu cat asocierea lor cu PSD se face ACUM, dupa 18 ani de la data acestei crime -
Si fara ca PSD sa-si fi ASUMAT VREODATA VINOVATIA pentru aceste crime.
Ai dreptate.
In iunie 90 iliescu a luptat impotriva Regelui (poate ar trebui sa scriu regelui), impotriva PNL si PNT-CD.
A asmutit populatia impotriva lor. A umplut tara de minciuni si ura (cica au gasit minerii arme, droguri, tiparnite de bani, bla bla bla).
Si? Acum?
Acum PNL este maritat cu PSD-ul lui iliescu.
Regele il invita la sindrofie pe iliescu si il omite pe presedintele in functie (nu conteaza numele lui si nici problemele lui cu Duda).
Pai, e normal?
Nu cumva pe mine (care am crezut in cei batuti de mineri), m-au tradat si regele si PNL si PNT-CD?
Atunci cine mai poate crede ca se va face dreptate?
Cine sa lupte pentru dreptatea asta?
PNT-CD? PNL? Regele? Marian Munteanu?
Aceste persoane, care comenteaza acum pe forum, nici macar nu au participat atunci la evenimente! Ori erau copii, ori nu sunt din Bucuresti si nu erau aici atunci, ori erau in spatele lui Iliescu, aplaudand!
Iar in ce priveste actualii politicieni, sa nu uitam ca in perioada 13-15 iunie chiar primarul de acum al Bucurestilor, Videanu era parlamentar ales pe listele FSN si nu s-a dezis de Iliescu in urma acelor atrocitati! A stat linistit, pitit in spatele lui Iliescu si a aplaudat frenetic minerii, in parlament, in zilele urmatoare! Blaga, in calitate de prefect a felicitat pe Ion Iliescu si venirea minerilor, toate prefecturile in Iunie 1990 au trimis astfel de felicitari!
Gruparea portocalie a nomenclaturii comuniste si a securitatii a descoperit democratia si opozitia fata de Iliescu in momentul in care au fost inlaturati de la cash-caval!
Au fost si raman niste oportunisti fara scrupule, care nu au nici o remuscare in a folosi sangele golanilor ciomagiti de catre mineri pentru propriul lor interes!
Mai mult ca niciodata devine din ce in ce mai obsesiv si mai de actualitate refrenul:
"Astazi iar, la telejurnal, am vazut cash-caval!"
Ii mai incurca putin PDL, dar de-acum "SISTEMUL" merge uns : mai o suspendare, mai o lovitura de stat, si se rezolva.
Tovarasul ILICI are grija sa nu-i scape SISTEMUL din mana.
Oricum degeaba vorbim,nu o sa fie nimeni pedepsit.
Aahh, dar stai:
1.Tonomatele au primit un mic "sah" prin publicarea acestei sinteze tragice.
2. Pentru prima data dupa muuulta vreme, am putut citi cap-coada toate comentariile, unul mai pertinent ca altul, nemaifiind bruiat de "uscaturile" zilnice, ramase fara ocupatie in lipsa cuvintelor cheie:Basescu, PDL, etc.
3. Eram pustan atunci, dar am inteles repede ce puneau la cale alde Iliescu & Co., prin urmare, astept si eu contraargumente la cele prezentate in articol. Mai mult ca niciodata, pretind tonomatelor ( care se declara tot timpul pro Iliescu, Oprescu, Psd) sa iasa in fata si sa-mi demonteze acuzatiile grave ce planeaza asupra "protejatilor" lor!!! Le fac o favoare acordandu-le importanta, stiu, insa sunt o fire pacifista si echidistanta, iar egalitatea de sanse trebuie respectata :)
Prin urmare, dragi tonomate, aveti cuvantul! Convingeti-ma ca Iliescu nu mi-a distrus viata, tinandu-mi tara pe loc atata amar de vreme!
2. De ce apar numai anumite comentarii? E campanie electorala si toata lumea stie ca hotnews e "independent". Asa ca nu se dau drumul decat la comentarii friendly.
3. Erai pustan atunci dupa cum spui. As adauga ca asa ai si ramas.
Prin urmare vrei sa te convinga cineva ca Iliescu ti-a distrus viata? Basescu si Blaga sunt oamenii potriviti ca sa te convinga, intreaba-i unde erau ei la mineriade. Si mai intreaba-l pe Stolojan cui facea campanie electorala in 96, poate te convinge...
"Vin in pelerinaj toti "anticomunistii" de ocazie care atunci ne injurau pe noi golanii din piata." - Ma scuzati, domnu' anticomunist golan, imi puteti spune pe ce criterii identificati un anticomunist in 2008? Ati fost acolo, bravo, dar asta nu inseamna ca nu mai sunt si altii care erau atunci alaturi de voi, pustani sau mosnegi! Iar prezenta domniei TALE, domnule golan, in Pta , atunci, NU va face mai special si nu va da dreptul sa va purtati ca Iliescu – punand botnita parerilor altora.
2. Astept dovezi ca Hotnews cenzureaza. Altfel, vorbim vorbe si v-as replica: verificati comentariile din Jurnalu’ National sau de pe Antena 3....
3. Maturul din Dvs nu a “prins” ideea: eu AFIRM ca Iliescu MI-A distrus viata...ca a trebuit sa vina Basescu pt a invata cuvintele “coruptie”, “procuror”, “dosar”, etc.; ca abia din 2004 am inteles ca nu de “liniste” am eu nevoie ci de justitie, legi drepte, dezbateri publice...ca termenul “concurenta” abia acum incepe sa intre in mintea noastra, ....D-le Golan Anticomunist, puteti contrazice aceasta afirmatie?
Nimic nu poate fi mai gretos si mai strigator la cer decat acest furt al sangelui curs la mineriada, cu singurul scop de a pastra privilegii si a putea fura in continuare acest oras!
E o cenzura a bunului simt impotriva ipocriziei lipsite de scrupule a acestor securisti adapati din banii nostrii, ai Bucurestenilor!
Viata ta a fost distrusa in momentul in care securitatea a confiscat notiunea de democratie, capitalism si administrare in acest oras!
Acum se pregateste inamolirea morala a capitalei prin confiscarea de catre securisti a Pietei Unviersitatii si a mineriadei!
Fiind pustan in '90 nu ai de unde sti ca o ramura a Frontului Salvarii (securistilor) Nationale s-a numit mai tarziu Pardidul Democrat iar "tonomate" sunt si Udrea, Stolojan si, mai ales, numitul Boc.
Si se pare ca nu stii atunci cand zici "Iliescu & Co." ca din "Co" facea parte si Vasile Blaga, care atunci in '90 nu s-a dezis de Ilici.
Acolo se afla toate raspunsurile. Insa noi astia mici nu le vom afla niciodata. Noi vom stii intotdeauna doar pe cine sa respectam sau in cine trebuie sa aruncam cu pietre. Nu vreau sa fiu inteles gresit, Iliescu este o persoana care trebuie stearsa cu guma de pe orice pagina a oricarei carti de Istorie a Romaniei insa ce se ascunde in spatele lui...
"You want the truth ? You can't handle the truth!"
Tu il meriti pe Ilici. Sper ca esti fericit cand il vezi liber la TV. Cred ca esti foarte fericit in Romania.
Acum 18 ani o mana de oameni ca voi au iesit in PU, suparati ca 84% dintre romanii au votat altfel decat ei; au dat foc la autobuze, au atacat institutii ale statului, au instaurat teroarea in Bucurest. Venirea minerilor a fost efectul; nici pana astazi nu stiu de ce niste oameni care nu aveau nimic de facut (vreun serviciu, vreo afacere, etc) trebuia sa-si impuna punctual de vedere prin ocuparea unei piete, prin acte violente .
Ca Iliescu este un jeg ordinar o stim cu totii! Dar sa nu-l neglijam si sa nu-l tinem in umbra pe Roman, care este o infectie de om, de o orizontalitate rar intalnita.
Mi-e scarba de tot ce s-a intamplat si mi-e rusine ca sunt concetatean si concitadin cu muierile alea sinistre de la Apaca, ajunse azi la o varsta venerabila, nu-i asa! Un adevarat "tezaur folcloric" - adica o adunatura de tarani, da nu din aia ca Susteru lui Fanus Neagu, ci din aia cu termopane, repartitoare si apometre, cu acasa tv si stirile de la 5. Poate daca facem un serial cu titlul "Inima de roman", in care sa aratam imaginile de la mineriada, poate vor intelege ce s-a intamplat cu adevarat.
Sper sa achite curand Iliescu & Roman nota de la masa 13-14. Ne trebuie un chelner necunoscut, ca musteriii astia ordinari se stiu cu toti paharnicii, mama lor de comunisti! Daca se face dreptate, nimic n-a fost in zadar.
Promit sa le povestesc si sa le arat copiilor mei ce s-a intamplat in acei ani, ca sunt sigur ca la ora de istorie nu li se va preda aceasta lectie.
apoi ingropat intr-o groapa comuna cu stanculici, voiculici, si brucalici!
Basescu - numit secretar de stat in guvernl Roman si apoi a intrat in FSN
Blaga - membru marcant FSN, ca prefect i-a trimis o scrisoare de adeziune lui Ilici. Ce sa fi cautat acesti amatori de ciolan in piata Universitatii, unde participantii nu doreau decat libertate si democratie ?
Imi e greata ca sunt compatriot cu unele persoane care chiar il adora si sustin pe Iliescu.
Imi e greata ca nimeni in 18 ani nu a reusit sa il trimita macar la inchisoare, daca nu in Iad, pe Iliescu.
Imi e greata ca sunt compatriot si cu aceia care pentru bani isi vand sufletul incercand sa ajunga cat mai departe, in aceasta democratie, pe langa Iliescu.
Imi e greata de acest mos comunisto-leninist care inca mai respira acelasi aer cu mine si care peste tot da lectii de moralitate. Iti doresc un singur lucru: Moarte inceata si cumplita. Stiu ca nu e deajuns pentru cat ai facut si de aceea ma rog special pentru tine sa existe Raiul si Iadul. Ca tu sigur in al doilea te duci.
Aduceti-va aminte de toate aste cand mergeti la vot sa-l votati pe Oprescu si alti comunisti in viata.
Intrebi de Basescu, Stolojan si Blaga, care nu au avut vreun rol in Piata, nici de o parte nici de alta.
Nu spui nimic insa de Iliescu ,care a avut un rol central.
Semeni cu Cristoiu care in 1996, cerea cu turbare sa fie zdrobit Iliescu, iar acum l-ar pupa si in fotografie si in viu !
Sa nu uitam ca nu a fost crima simpla,a unui infractor obisnuit,a fost ceva ce a influentat o tara intreaga,a fost o a doua lovitura de stat ,deci asemenea fapte nu se prescriu.
Din nou "ii multumesc din inima " aceluiasi tovaras ca m-a determinat sa parasesc Romania. Sa emigrez intr-o tara civilizata si sa nu mai vreau sa ma intorc decat pentru a-mi vedea familia.
Si poate la o noua Piata Universitatii!
Curaj poporului roman!