Povestile Irakului – Episodul III: Femei

de Catalin Gombos     HotNews.ro
Sâmbătă, 17 mai 2008, 0:29 Actualitate | Esenţial


Catalin Gombos
Foto: Hotnews
Femeile din portofel. Insotesc o patrula a armatei romane. Suntem pe autostrada care leaga sudul tarii de Baghdad. La un moment dat, vad, pentru o clipa, prin periscopul blindatului, o inscriptie cu vopsea neagra pe stalpul unui pod: "I miss you Paty".  

In Camp Mittica, unde revin dupa cateva ore, Misty se iubeste cu Jim intr-o uriasa inima desenata pe turnul de apa. Intr-o camera din hotelul Palestine ma gandesc la "barefoot girls dancing in the moonlight" in timp ce ascult o versiune a clasicului Creedence "Green River". Zeci de mii de alte femei, sotii si prietene, zambesc din fotografii lipite pe pereti sau ascunse in portofele, rasar, sub forma de cuvinte, in casutele noastre de e-mail, sau isi fac loc in povestile fiecaruia dintre noi.

Pe unele le mai umfla plansul la telefon. Sunt consolate, "hai ca nu mai este mult", incurajate, "stai linistita ca totul o sa fie bine si trece imediat", sau chiar repezite "ia nu mai plange, ca n-am murit, ce, vrei sa imi aduci ghinion?". Ne amintim de ele si ne facem planuri despre ziua in care o sa ne intoarcem.

Bineinteles ca, atunci cand blindatul se opreste cateva minute si putem sa ne auzim unul pe altul, vorba ajunge, invariabil, la femei.

Femeile de langa noi

Prin Muzeul National Irakian, Luma, arheolog, se ofera sa fie ghidul reporterului roman si al colaboratorului sau irakian. Am senzatia ca pluteste prin salile vandalizate, lasand in urma un miros de lapte si vanilie. Chiar si Otail, care pana acum nu parea interesat de istorie, o asculta cu foarte mare atentie, fara sa indrazneasca sa imi arunce nici macar un zambet sau o privire cu subinteles.

Istoria se scurge pe langa noi...tauri inaripati ai asirienilor si zeii care decorau albastrul portii lui Ishatar, de la Babylon. Un sarcofag distrus si zeci de vitrine golite reconstruiesc imaginea unei istorii mult mai recente, cea a civilizatului inceput de mileniu trei. Atmosfera in salile prin care ne conduce Luma este una sumbra, insa demult nu ne-am mai simtit, parca, atat de bine.

Intr-un spital militar din sud, o asistenta de douazeci si ceva de ani ia in brate, protector, o fetita irakianca speriata de aparatele de fotografiat si microfoanele reporterilor atrasi de subiectul unui copil ranit.

Undeva, la granita dintre Irak si Kuwait, o blonda cocotata la mitraliera grea a unui HUMVEE mananca o ratie de conserve. O intreb daca arma nu este greu de manevrat. "Nu, imi raspunde, sunt obisnuita pentru ca de obicei ma ocup de lansatorul de grenade."
Langa hotelul Al Fanar o cunosc pe Nahoko. Accepta sa bea un ceai cu mine si cu Rana, timp in care ne povesteste ca se ocupa de copiii irakieni ai strazii. Multi au probleme serioase de comportament, au fost abuzati si nu au nici un fel de perspectiva; Nahoko incearca sa le ofere putina stabilitate, mancare, haine, un loc in care sa se spele si, eventual, prin prieteni irakieni, ceva de lucru.

Cand nu este cu copiii, se afla in Japonia pentru a aduna fonduri. Discutia noastra are loc prin februarie; in martie o vad la televizor, alaturi de alti doi japonezi, in mijlocul unui grup de insurgenti care ii rapisera si ii amenintau cu moartea.

Femeile care uita

Lui Andy Duke ii face placere sa ne povesteasca despre prietena lui de acasa. Spre deosebire de noi, care nu prea avem relatii stabile, nu se simte obligat sa incerce sa intalneasca si aici femei. Aflu ca a cunoscut-o intr-o vreme in care avea parul prins in coada la spate si un pahar tinut la gheata in barul sau favorit. imi spune, timp de cateva saptamani, ca prietena lui trebuie sa vina sa il viziteze...

Treptat, femeia lui Andy incepe sa fie tot mai absenta in povestirile lui, pana cand intr-o zi aflu ca l-a parasit. Deja, la acel moment, ma intrebam daca Duke chiar mai avea o prietena acasa. Era de prea mult in Irak.

Si Attilla era de prea mult timp in Irak. intr-o seara apare la Al Fanar foarte suparat. Cere o vodca si o da peste cap. Ne spune ca tocmai vorbise cu prietena lui din Budapesta, care ii comunicase ca are pe altcineva. ii spun lui Attilla ca, in astfel de momente, cea mai buna solutie ar fi sa mai bea o vodca si apoi o bere, dupa care inca o vodca, dupa care inca o bere. Nu are chef de companie si, dupa vreo jumatate de ora, pleaca, in ciuda insistentelor noastre de a ramane. Nu imi placea deloc ideea sa il stiu singur in camera lui de hotel.

Pe la miezul noptii ii dau un telefon. "Omule, daca vrei, trec pe la tine sa stam de vorba."

"Vino, te astept"

Umplu un ghiozdan cu bere, dupa care o iau catre iesirea din complexul fortificat. Strada e pustie. Le explic garzilor irakiene unde vreau sa ma duc si ii intreb daca sunt "Ali Baba", banditi. imi spun ca da si ca nu am nici o sansa sa prind vreun taxi. ii dau un telefon lui Attilla:

"Vezi ca o sa vin pe jos, asa ca voi intarzia". Speram, in secret, ca Attilla imi va spune sa o lasam pe maine. imi raspunde laconic:

"OK!"

Mai raman cateva minute cu garzile. Dinspre Rashid apare un jeep alb. Garzile ii ies in fata si se ghemuiesc la pamant, cu automatele indreptate catre el. il opresc. Pe locurile din fata, doi indivizi cu kalasnikoavele pe genunchi si yasmace rosii pe cap. in spate, un tip la costum. Garzile hotelului ii intreaba daca nu ma iau si pe mine. Accepta.

Ma sui langa omul in costum. Aflu ca este oficial al partidului monarhist, iar indivizii din fata sunt bodyguarzii lui. Ma duc o bucata de drum, dupa care trebuie sa cobor, intrucat merg intr-o alta directie. Strabat ultimii 150 de metri pana la hotelul lui Attilla pe jos, strangand in mana varata in buzunarul drept un ridicol spray paralizant, iar in cealalta un briceag.

Cand ajung in camera lui Attilla, cad pe un fotoliu. imi aprind o tigara, ii cer o tarie, imi desfac si o bere, apoi ii ofer si lui una. imi spune ca nu are timp, intrucat are o vizitatoare. Din camera lui apare fata kurda pe care o cunoscuseram, amandoi, in Al Fanar, cu vreo trei seri in urma. Attilla dispare cu ea in camera. Ma asez la computer si intru pe internet, incercand sa ignor gemetele femeii si bufniturile care se aud din camera cealalta. Ii scriu unei prietene ce prostie am facut, la o luna dupa accident, sa ies pe niste strazi despre care stiam deja cat sunt de periculoase, crezand ca fac ceva nobil cand de fapt...

Pe masura ce scriu, enervarea imi trece. Aproape ca ma umfla rasul. Bufniturile din cealalta camera ma duc cu gandul la un elefant care se invarte intr-un tarc prea mic pentru el.

A doua zi Attilla este mult mai linistit. imi spune ca il costase 20 de dolari. Scapase, insa, de angoasa. Pana la urma tot eu iesisem mai ieftin, pentru ca frica acelui drum in noapte ma scapase, gratis, de angoasa Baghdadului, pe care o aveam de la accident.

Mai multe versiuni ale Elenei din Troia

La un moment dat, in Al Fanar apare un individ cu parul blond deschis, imbracat in pantaloni de piele, geaca de motor si bocanci tintuiti. De gat ii atarna un aparat de fotografiat cu un ditamai obiectivul, asa ca, atunci cand imi spune ca este fotograf, nu ii pun deloc la indoiala afirmatia, chiar daca mi se paruse un pic cam nedumerit in legatura cu Irakul. E german.

Cateva zile mai tarziu, se afla cu mine si cu un alt fotograf in masina lui Hammudi. In dreptul unui post de paza al armatei americane incepe sa faca fotografii. Un militar il vede si duce arma la ochi inspre noi. Tipam spre el sa puna aparatul foto jos; din fericire militarul ezita, traficul se deblocheaza si reusim sa ne indepartam. Orice jurnalist cu experienta stia cat de periculos este sa pozezi obiective militare. incep sa il descos pe german cu privire la experienta lui.

Aflu ingrozit ca, pana sa vina in Irak, avusese un atelier foto. Intr-o zi fusese parasit de iubita, asa ca se hotarase sa devina erou. Vorbesc si cu ceilalti veterani ai hotelului; in cateva zile, reusim sa il convingem pe indragostit sa se intoarca la atelierul lui din Germania.

Vecinul nostru din Al Fanar nu a fost singurul barbat care a plecat la razboi din cauza unei femei. Catre sfarsitul lui octombrie 2005, citesc in "The Guardian" povestea lui Rory Carroll, care fusese ostatic al unor militanti timp de 36 de ore. Carroll, corespondent cu o bogata experienta in zone de conflict, scria ca unul dintre motivele pentru care se indreptase catre Irak, cu 9 luni inainte de fi fost rapit, fusese dorinta de-a-si limpezi mintea dupa o relatie ratata.

Feministele

Sunt vreo 7 sau 8, venite din America pentru a lansa o miscare de acest gen in Irak. Au fost jefuite pe drum, langa Fallujah, de un grup de insurgenti, dar se pot considera norocoase: inca nu au inceput rapirile, asa ca li se da drumul. Una dintre ele este singaporeza, musulmana traditionalista care nici macar cu manusa nu vrea sa ne stranga mana.

Nu bea si nu fumeaza si de aceea ne lasa masca intr-o seara cand, vazandu-l pe Michel ca se chinuia sa isi faca o tigara de foi, ii prepara ea una din doar cateva miscari. Feminismul nu prea merge in Irak; cu toate eforturile lor, cand organizeaza, in sfarsit, o manifestatie, nu apar decat vreo 20 de irakience. Dupa cateva saptamani, baga in covoare banii pe care ii primisera de acasa si pleaca, invinse, inapoi in Statele Unite.

Italiencele

Hugo a ramas fara bani si nici nu se intrevede vreun contract in viitorul apropiat. Trebuie sa plece din Irak. Biletul de avion pe cursele regulate este insa mult prea scump, iar sa mearga cu masina catre Iordania, prin desert, ar fi o nebunie din cauza rapirilor. Stiu ca exista o linie aeriana foarte ieftina, insa numai pentru angajatii ONG-urilor.

Hammuddi cunoaste pe cineva la un ONG, asa ca mergem sa cerem ajutor.
ONG-ul are sediul pe o strada linistita din centrul Baghdadul. Facem cunostinta cu Simona, o tanara mai degraba satena, care ne intampina toata numai un zambet. ii explicam situatia. Ne spune ca il va "angaja" temporar pe Hugo, insa ne roaga sa fim discreti.

Cateva luni mai tarziu Simona si o alta colega de-a ei, tot Simona, sunt rapite de un grup de insurgenti.

Dupa eliberarea lor a fost rapita o alta italianca, Juliana Sgrena. Ne intersectasem de cateva ori prin gradina de la Palestine si o retinusem pentru ca era prietena cu Barbara, si ea tot italianca, creata, creola, sani generosi, insa distanta ca toate femeile care venisera sa lucreze acolo. Giuliana Sgrena a fost eliberata dupa o luna de captivitate; in drumul catre aeroport, militarii americani au deschis focul asupra masinii in care se afla. Giuliana a fost ranita, iar ofiterul de informatii care o insotea, Nicola Calipari, a fost ucis.

Marla

Am venit pe la Attilla, la hotelul Agadir. In lobby, o blonda platinata, slaba, cu gura mare. Intram in vorba. imi da impresia ca este o americanca putin dusa, insa de treaba; dupa numai un sfert de ora ne invita la un chef. Avem treaba, asa ca declinam oferta. In urmatoarele saptamani, ne mai intersectam de cateva ori, dar doar ne salutam.

Nu imi dau foarte bine seama ce face in Irak si nici nu apuc sa o intreb. Aflu, dupa mai bine de un an, din cateva articole de ziar, ca venise pentru a ajuta familiile civililor raniti sau ucisi accidental de fortele americane. Articolele respective mai spuneau si ca Marla fusese ucisa, intr-un atentat sinucigas, in timp ce se indrepta catre aeroportul Baghdad pentru a parasi Irakul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5546 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Povestile Irakului – Episodul III: Femei (Sâmbătă, 17 mai 2008, 10:44)

    ghaida ghaida [anonim]

    Femei, barbati, oameni pe timp de razboi. Un camp de lupta unde primejdia este invizibila, poate aparea de oriunde. Femei si barbati mai mult sau mai putin constienti de primejdia mortii, care vor sa ajute, care se implica, isi poarta bucuriile, tristetile si sperantele, incearca un trai normal in anormalitate. Este ceea ce Catalin Gombos relateaza cu tristete, umor si admiratie., intr-o viziune a razboiului diferita de cea clasica.
  • 0 (0 voturi)    
    Femeile lui Gombos... (Sâmbătă, 17 mai 2008, 11:50)

    ege [anonim]

    ... ar trebui sa apara intr-o colectie de povestiri de razboi... chestia asta cu internetul, chiar si la Hotnews (care-i de top, dupa parerea mea), parca ia din farmecul textului cumva sau poate ca sunt eu de moda veche... oricum, textul sugereaza iarasi un proiect din care a fost rupt. as prefera sincer sa citesc acel proiect in locul unui serial pe net atat de zgarcit in aparitii incat uitasem deja de celelalte episoade. noroc ca le-a-ti ps entry-urile la sfarsit...
  • 0 (0 voturi)    
    femeia din irak (Sâmbătă, 17 mai 2008, 12:34)

    guru [anonim]

    roxie dean - "soldier's wife" - un single devastator printre militarii din irak. clip -- http://www.youtube.com/watch?v=gzv00v5UojI -- si text -- http://www.countrygoldusa.com/soldiers_wife.asp -- asta e imaginea femeii pentru trupele din irak, indiferent de steagul cusut pe maneca.
  • 0 (0 voturi)    
    poate episodul 4 va fi cu copiii... (Sâmbătă, 17 mai 2008, 16:29)

    guru [anonim]

    ... cei de acolo si cei ramasi acasa

    1. http://www.youtube.com/watch?v=eVFF98kNg8Q&feature=related

    2. http://www.youtube.com/watch?v=JsRqV3lu5X8&feature=related

    astea sunt femeile din irak. chiar daca nu sunt fizic acolo cu noi, le simtim mereu aproape. poate despre asta ar fi trebuit sa scrie un jurnalist. apar insa prin media tot felul de incitari la ura fata de trupele noastre de acolo.
  • 0 (0 voturi)    
    :) (Sâmbătă, 17 mai 2008, 22:48)

    alex [anonim]

    felicitari pentru articol, mi-a placut:)
  • 0 (0 voturi)    
    bun articol (Duminică, 18 mai 2008, 13:00)

    anonim [anonim]

    Sunt de acord ca "ar trebui sa apara intr-o colectie de povestiri de razboi" dar oricum un articol bun fata de jurnale blondelor si alte prostii de aici de pe hotnews.ro care nu mai e ce a fost :).
    Felicitari dle Gombos si mai aduceti-ne povestiri reale despre locuri putin ireale cum sunt pentru noi Irak si Afganistan vrem sa stim ce fac, imi primul rand ai nostrii dar oricum si ceilati.Cum se poate trai in aceste situatii inumanizate !Femei sau barbati soldati sau civili toti prinsi intr-un razboi ce pare departe de a fi incheiat.
  • 0 (0 voturi)    
    frumos (Duminică, 18 mai 2008, 16:20)

    seby [anonim]

    frumos articol, o tara cu o istorie frumoasa, cultura, pacat ca a fost distrusa de un razboi nedrept, interese meschine pt aurul negru....


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by