Primarul Capitalei, Adriean Videanu a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca bucurestenii au demonstrat ca merita respectul celor mai puternici oameni ai lumii, dupa summit-ul NATO incheiat ieri. Primarul Capitalei a adaugat ca in acest moment se circula deja pe tot traseul de 20 de kilometri restrictionat in timpul summit-ului NATO .

Adriean Videanu a tinut sa le multumeasca celor peste 35.000 de angajati ai Ministerului de Interne, Apararii si celorlalte ministere care au ajutat la buna desfasurare a summit-ului NATO.

El a mai precizat si ca amenajarea spatiilor verzi in capitala nu a fost o actiune programata special pentru summit-ul NATO, ci se afla in planurile Primariei, iar aceasta actiune va continua.

Intrebat cati bani au fost cheltuiti pentru summit-ul NATO, primarul a spus ca nu poate sa raspunda deocamdata la aceasta intrebare, pentru ca nu se stie cu exactitate raspunsul. El a aratat ca Guvernul a alocat un buget de 13 milioane de lei pentru acest eveniment, insa deocamdata nu se stie daca intreaga suma a fost cheltuita.