Statia de metrou Obor va fi inchisa din aceasta noapte pana pe 25 mai, la solicitarea Primariei Municipiului Bucuresti pentru continuarea lucrarilor de imbunatatire a conditiilor de circulatie in Pasajul Obor.

In urma inchiderii statiei de metrou, Primaria Capitalei va suplimenta transportul de suprafata in zona pe perioada de executie a lucrarilor.

Astfel, liniile RATB 21, 66 si 634, care tranziteaza zona si asigura relatii directe sau prin transbordare cu majoritatea zonelor de interes ale Capitalei vor functiona cu parc suplimentat.